29 iunie 2022
† SS. PETRU ȘI PAUL, ap.
Sf. Emma
Fap 12,1-11; Ps 33; 2Tim 4,6-8.17-18; Mt 16,13-19
LECTURA I
Acum știu, într-adevăr, că Domnul m-a scăpat din mâinile lui Irod.
Citire din Faptele Apostolilor 12,1-11
În acel timp, Irod a pus mâna pe unii din Biserică pentru a le face rău. 2 Astfel, l-a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan. 3 Când a văzut că aceasta este pe placul iudeilor, a decis să-l prindă și pe Petru; erau atunci zilele Azimelor. 4 L-a prins și l-a aruncat în închisoare, încredințându-l la patru grupe de câte patru soldați ca să-l păzească, voind să-l înfățișeze poporului după Paște. 5 Așadar, Petru era păzit în închisoare; dar se făceau neîncetat rugăciuni de către Biserică, pentru el, la Dumnezeu. 6 Dar în noaptea dinaintea zilei în care Irod avea să-l înfățișeze, Petru dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri, iar în fața ușii, niște străjeri păzeau închisoarea. 7 Și iată că un înger al Domnului a venit la el și o lumină a strălucit în încăpere! Îngerul l-a lovit în coastă pe Petru, l-a trezit și i-a zis: "Scoală-te în grabă!" Iar lanțurile i-au căzut de la mâini. 8 Atunci, îngerul i-a spus: "Încinge-te și leagă-ți sandalele!" El a făcut astfel. Apoi i-a zis: "Pune-ți mantia pe umeri și urmează-mă!" 9 El a ieșit și l-a urmat, dar nu știa că este adevărat ceea ce făcea îngerul. Credea că are o vedenie. 10 Trecând de prima strajă și de-a doua, au ajuns la poarta de fier care ducea în cetate. Aceasta s-a deschis de la sine înaintea lor. Ieșind, au mers pe o stradă și, deodată, îngerul a plecat de la el. 11 Atunci Petru, venindu-și în fire, a zis: "Acum știu, într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul său și m-a scăpat din mâinile lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeilor".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 33(34),2-3.4-5.6-7.8-9 (R.: 5)
R.: Domnul m-a eliberat de orice teamă.
2 Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp,
lauda lui va fi fără încetare în gura mea.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei umili și să se bucure! R.
4 Preamăriți-l pe Domnul împreună cu mine,
să înălțăm numele lui împreună!
5 L-am căutat pe Domnul și el mi-a răspuns
și m-a eliberat de orice teamă. R.
6 Priviți la el și veți fi luminați
și fețele voastre nu se vor rușina!
7 Acest sărac a strigat și Domnul l-a ascultat
și l-a scăpat din toate strâmtorările sale. R.
8 Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el
și-i scapă din primejdie.
9 Gustați și vedeți cât de bun este Domnul,
fericit omul care își caută în el refugiu! R.
LECTURA A II-A
De acum îmi este rezervată coroana dreptății.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 4,6-8.17-18
Preaiubitule, eu deja sunt oferit ca jertfă și timpul plecării mele a sosit. 7 Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credința. 8 De acum îmi este rezervată coroana dreptății pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, judecătorul cel drept; și nu numai mie, ci și tuturor acelora care au iubit arătarea lui. 17 Domnul însă mi-a fost alături și m-a întărit, pentru ca predicarea să se împlinească prin mine și s-o audă toate popoarele. Și am fost salvat din gura leului. 18 Domnul mă va salva din orice lucrare rea și mă va mântui pentru împărăția lui, cea din ceruri. Lui să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin!
Cuvântul Domnului
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Mt 16,18b
(Aleluia) Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui. (Aleluia)
EVANGHELIA
Tu ești Petru; ție îți voi da cheile împărăției cerurilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 16,13-19
În acel timp, venind în părțile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii săi, zicând: "Cine spun oamenii că este Fiul Omului?" 14 Ei i-au spus: "Unii, «Ioan Botezătorul», alții, «Ilie», alții, «Ieremia sau unul dintre profeți»". 15 El le-a spus: "Dar voi cine spuneți că sunt?" 16 Atunci Simon Petru a luat cuvântul și a zis: "Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!" 17 Isus, luând cuvântul, a spus: "Fericit ești, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea și sângele ți-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. 18 Și eu îți zic: tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui. 19 Ție îți voi da cheile împărăției cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri".
Cuvântul Domnului