19 iunie 2022
† DUMINICA a 12-a de peste an
Ss. Romuald, abate; Iuliana Falconieri, fc.
Zah 12,10-11;13,1; Ps 62; Gal 3,26-29; Lc 9,18-24
LECTURA I
Ei vor privi spre cel pe care l-au străpuns.
Citire din cartea profetului Zaharia 12,10-11; 13,1
Așa spune Domnul: "Voi revărsa asupra casei lui David și asupra locuitorilor Ierusalimului un duh de îndurare și de implorare și vor privi la mine, pe care l-au străpuns îl vor jeli cum se jelește singurul fiu și-l vor plânge amar cum se plânge amar întâiul născut. 11 În ziua aceea, se va mări jalea în Ierusalim, ca jalea lui Hadad-Rimon în câmpia Meghido. 13,1 În ziua aceea, va fi un izvor deschis pentru casa lui David și pentru locuitorii Ierusalimului, pentru păcat și pentru întinare".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 62(63),2.3-4.5-6.8-9 (R.: 2b)
R.: Sufletul meu e însetat de tine, Doamne, Dumnezeul meu!
2 Dumnezeule, tu ești Dumnezeul meu,
pe tine te caut dis-de-dimineață.
Sufletul meu e însetat de tine, pe tine te dorește trupul meu,
ca un pământ pustiu, uscat și fără apă. R.
3 Astfel m-am uitat după tine în sanctuarul tău,
ca să contemplu puterea și mărirea ta.
4 Îndurarea este mai bună decât viața,
de aceea, buzele mele te laudă. R.
5 Așa te voi binecuvânta toată viața mea
și voi ridica mâinile mele invocând numele tău.
6 Ca și cum m-aș sătura cu măduvă și grăsime,
așa se desfată buzele mele când gura mea te laudă. R.
8 Pentru că ai fost ajutorul meu,
la umbra aripilor tale tresalt de bucurie.
9 Sufletul meu se alipește de tine
și dreapta ta mă susține. R.
LECTURA A II-A
Toți câți ați fost botezați în Cristos, v-ați îmbrăcat în Cristos.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni 3,26-29
Fraților, toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Cristos Isus. 27 Toți câți ați fost botezați în Cristos v-ați îmbrăcat în Cristos. 28 Așadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat și nici femeie: voi toți sunteți una în Cristos Isus. 29 Iar dacă voi sunteți ai lui Cristos, atunci sunteți descendența lui Abraham, moștenitori după promisiune.
Cuvântul Domnului
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 10,27
(Aleluia) "Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc, iar ele mă urmează". (Aleluia)
EVANGHELIA
Tu ești Cristosul lui Dumnezeu! Fiul Omului trebuie să sufere multe.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,18-24
În acel timp, pe când era singur în rugăciune, iar discipolii erau cu el, Isus i-a întrebat, zicând: "Cine spun mulțimile că sunt eu?" 19 Ei i-au răspuns: "«Ioan Botezătorul», alții «Ilie», iar alții că «a înviat unul dintre profeții cei vechi»". 20 El le-a spus: "Dar voi cine spuneți că sunt?" Atunci, răspunzând, Petru a zis: "Cristosul lui Dumnezeu!" 21 Dar el le-a interzis cu strictețe să spună aceasta cuiva, 22 zicând: "Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și de cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie". 23 Apoi le spunea tuturor: "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze! 24 Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde, cine însă își va pierde viața pentru mine, acela o va salva".
Cuvântul Domnului