Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

5 august 2020 

Miercuri din săptămâna a 18-a de peste an
Sfințirea Bazilicii "Sf. Maria cea Mare" *
Ier 31,1-7; Ps Ier 31,10.11-12ab.13; Mt 15,21-28

LECTURA I
Iubirea mea față de tine este veșnică.
Citire din cartea profetului Ieremia 31,1-7
În acel timp - oracolul Domnului - "eu voi fi Dumnezeu pentru toate familiile lui Israel și ele vor fi poporul meu". 2 Așa vorbește Domnul: "A aflat har în pustiu poporul celor scăpați de sabie; sunt pe punctul de a da liniște Israelului". 3 De departe mi s-a arătat Domnul: "Te-am iubit cu o iubire veșnică; de aceea te-am atras cu bunătate. 4 Te voi reclădi din nou și vei fi reclădită, fecioară a lui Israel! Te vei împodobi din nou cu tamburinele tale și vei ieși la jocul celor care se bucură. 5 Vei planta din nou vii pe munții Samariei și cei care plantează vor culege. 6 Căci va fi o zi când străjerii vor striga pe muntele lui Efraim: «Ridicați-vă, să urcăm în Sion, la Domnul Dumnezeul nostru!»" 7 Căci așa vorbește Domnul: "Strigați de bucurie pentru Iacob, chiuiți de veselie pentru conducătorul neamurilor! Faceți să se audă «Aleluia!» și spuneți: «Doamne, mântuiește-l pe poporul tău și pe restul lui Israel!»"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ier 31,10.11-12ab.13 (R.: cf. 10d)
R.: Domnul ne poartă de grijă, căci el este păstorul nostru.

10 Ascultați, neamuri, cuvântul Domnului,
faceți-l cunoscut în insulele îndepărtate și spuneți:
"Cel care l-a împrăștiat pe Israel îl adună
și îl păzește ca păstorul turma sa!" R.

11 Căci Domnul l-a eliberat pe Iacob,
l-a răscumpărat din mâna unuia mai puternic decât el.
12a Ei vor veni și vor cânta de bucurie pe înălțimile Sionului;
vor alerga spre bunătatea Domnului. R.

13 Atunci, fecioara se va veseli la joc, și tinerii și bătrânii împreună;
voi schimba jalea lor în veselie,
îi voi mângâia și-i voi umple de bucurie în durerea lor. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Lc 7,16b
(Aleluia) Un mare profet s-a ridicat printre noi și Dumnezeu a vizitat poporul său. (Aleluia)

EVANGHELIA
Femeie, mare este credința ta!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 15,21-28
În acel timp, ieșind de acolo, Isus s-a retras în părțile Tirului și Sidonului 22 și, iată, o femeie canaaneană a ieșit din ținuturile acelea și a strigat: "Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol!" 23 Dar el nu i-a răspuns niciun cuvânt. Apropiindu-se, discipolii lui îl rugau: "Trimite-o, pentru că strigă în urma noastră!" 24 El, răspunzând, a zis: "Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel". 25 Dar ea a venit, s-a prosternat înaintea lui și a spus: "Doamne, ajută-mă!" 26 El a răspuns: "Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței". 27 Dar ea i-a spus: "Da, Doamne, dar și cățeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!" 28 Atunci Isus, răspunzând, i-a spus: "O, femeie, mare este credința ta! Să fie cum vrei tu!" Și, din acel ceas, fiica ei a fost vindecată.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat