17 iulie 2026
Vineri din saptamâna a 15-a de peste an
Ss. Alexie, cerșetor; Marcelina, fc.
"Am auzit rugăciunea ta." (Is 38,5)
Profetul îi transmite regelui bolnav cuvintele lui Dumnezeu. Regele îl rugase pe Dumnezeu să-i mai dea câțiva ani de viață. Cererea lui era susținută de ascultarea sa. De fapt, el s-a străduit mereu să facă voința Domnului. Dumnezeu îi spune acum că vrea să-i îndeplinească rugăciunea: va mai trăi 15 ani. Învăț și eu să însoțesc rugăciunile mele către Dumnezeu cu ascultarea voinței sale.
Text preluat din Calendarul "Cinci pâini de orz" 2026. © Editura Presa Bună Iași