13 august 2024
Marti din saptamâna a 19-a de peste an
Ss. Ponțian, pp. m. și Hipolit, pr. m. *; Ioan Berchmans, student
"Cine se va umili, acela va fi cel mai mare." (Mt 18,4)
Matei prezintă câteva dintre învățăturile lui Isus: îndemnul la smerenie, care învinge mania măreției, invitația de a nu respinge pe nimeni, ci de a recunoaște că cei mici și slabi sunt prețioși în ochii Tatălui, recomandarea de a fi responsabili în comportamentul nostru față de toți, mai ales față de copii. Adevărata măreție este să ne încredințăm în mâinile Tatălui, asemenea copiilor, și să ne aplecăm asupra fraților și surorilor noastre.
Text preluat din Calendarul "Cinci pâini de orz" 2024. © Editura Presa Bună Iași