Vineri, 14 august 2009
Dumnezeu a mers în "iad"
Celula foamei nu a decretat înfrângerea lui Dumnezeu, ci a devenit un tabernacol ca și cum - furișându-se în inima umilă a unui franciscan - Dumnezeu a fi mers în iad. Prezența părintelui Maximilian în bunker a fost necesară pentru alții. El a reușit să le dea pacea și ei se uneau cu el și se rugau cu glas tare. Era impresia că ești într-o biserică.
Prizonierii mureau unul după altul și rămâneau numai patru, între care părintele Kolbe, încă în stare de conștiență. Trupele SS au trimis un individ să facă o injecție cu acid fenic.
Un martor povestește: «L-am văzut pe părintele Kolbe, în rugăciune, întinzând el însuși brațul... Imediat ce oamenii din SS au plecat, am intrat. Celelalte trupuri erau întinse pe paviment, cu fețele care arătau semnele suferinței. Părintele Kolbe era așezat. Trupul său era curățat și luminos. Ochii lui erau deschiși, chipul său era curat, senin, strălucitor. Kolbe, întinzând brațul a spus: "Ave, Maria!".
Au fost ultimele sale cuvinte.
Din relatarea unui martor ocular
Hubertus Blaumeiser și Tonino Gandolfo, Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine..., 365 gânduri pentru Anul Sfintei Preoții, Ed. Città Nuova, Roma, 2009, traducere de pr. Mihai Pătrașcu.
Textele pregătite în această carte, pentru fiecare zi a Anului Sfintei Preoții, vor fi disponibile pe www.ercis.ro, atât pe prima pagină (click pe link-ul "Anul Preoției" de pe rândul cu "Lecturile zilei" și "Gândul zilei", precum și din secțiunea "Anul Sfintei Preoții".