duminică, 2 iunie 2024
† DUMINICA a 9-a de peste an
Ss. Marcelin şi Petru, m.
Lecturi: | Dt 5,12-15; Ps 80; 2Cor 4,6-11; Mc 2,23-3,6 |
Culoare: | verde |
Psaltire: | I |
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală
Adu-ţi aminte că ai fost sclav în ţara Egiptului!
Strigaţi de bucurie către Dumnezeu, el este ajutorul nostru.
Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus, ca să se arate şi viaţa lui Isus în trupul nostru.
Fiul Omului este stăpân şi al sâmbetei.
Lecturile zilei... * * * Gândul zilei... * * * Sfântul zilei...
Dumnezeu a promulgat în mod solemn legea care obliga la sărbătorirea zilei a şaptea - sâmbăta. Arătându-se stăpân peste această lege primordială, ca şi peste puterea oricărei boli, Isus ne dovedeşte suveranitatea sa de Fiu al lui Dumnezeu. Epistola ne prezintă un adevărat portret al apostolului desăvârşit al lui Cristos: dedicat în întregime slujirii aproapelui, prin suferinţele sale ia parte la pătimirea lui Cristos, pentru a comunica acelora pe care îi slujeşte puterea Celui Înviat. Apostolii îl reprezintă pe Cristos şi puterea sa atât în suferinţă, cât şi în biruinţă.
Evanghelia zilei, meditaţia la evanghelie şi sfântul zilei in format audio
după Agenda liturgică 2024 editată şi tipărită la Presa Bună, Iaşi