6. VOCAŢIA LA VIAŢA CONSACRATĂ ŞI PERSOANELE CONSACRATE ÎN SLUJIREA DIECEZEI

REZUMAT

I. CINE SUNTEM?

Scurt istoric al vieţii consacrate în teritoriul Diecezei de Iaşi

Viaţa consacrată în teritoriul Diecezei de Iaşi până în anul 1948

Pe de altă parte, lipsa totală sau prezenţa sporadică a clerului secular a făcut ca până în secolul al XIX-lea istoria Bisericii Catolice din Moldova să fie strâns legată de ordinele călugăreşti care au activat pe aceste teritorii considerate zone de misiune, în mod special de Ordinul Franciscan Minor Conventual care se va bucura de ajutorul Congregaţiei De Propaganda Fide ce-i va încredinţa în mod oficial Misiunea din Moldova, până când se va înfiinţa Arhiepiscopia Catolică de Bucureşti (27 aprilie 1883) şi Episcopia Catolică de Iaşi (27 iunie 1884).

Viaţa consacrată în perioada 1948-1989

În anul 1948, prin Legea nr. 176 din 3 august, au fost suprimate toate ordinele călugăreşti, fiind închise şi instituţiile cu caracter religios sau social conduse de acestea: Seminarul Teologic Franciscan din Luizi-Călugăra (1932-1948), Gimnaziul Franciscan din Hălăuceşti (1936-1948), noviciate, orfelinate, tipografii, case călugăreşti. Viaţa consacrată din România era pusă în afara legii, comuniştii considerându-i trădători de ţară pe aceia care aparţineau ordinelor călugăreşti: au fost momente de prigoană şi teroare, dar care nu au reuşit să strivească sămânţa vieţii consacrate sădită cu trudă şi eroism de mulţi fraţi şi surori în inima poporului catolic din Moldova.

Viaţa consacrată după 1989

După 1989, în Dieceza de Iaşi au avut loc schimbări radicale în ceea ce priveşte contribuţia pe care persoanele consacrate au adus-o la dezvoltarea spirituală şi pastorală. Dacă la începutul anilor 1990 viaţa consacrată părea o "anormalitate" a diecezei, adică nu se înţelegea rolul persoanelor consacrate şi se confunda viaţa consacrată cu personalul de serviciu din parohii ("sora"), ulterior, s-a constatat o ameliorare şi o revizuire a acestei teme.

II. CE TREBUIE SĂ FIM?

Viaţa consacrată: o înflorire a diecezei

Prin profesiunea voturilor de ascultare, sărăcie şi castitate, fraţii şi surorile se consacră lui Dumnezeu în mod special, direct şi total; se conformează din ce în ce mai mult modului de viaţă al Domnului Cristos şi se unesc în chip special cu Biserica şi cu misiunea ei mântuitoare; exprimând astfel în mod deplin consacrarea de la Botez, ei se aprind tot mai mult de focul carităţii, progresează în viaţă ca nişte călători şi penitenţi pe acest pământ şi renunţă de bunăvoie la bunurile ce îi atrag mai mult în această lume.

A. Vocaţiile la viaţa consacrată

Alegerea liberă

Un aspect esenţial, de care depinde viitorul vieţii consacrate şi care, la rândul său, priveşte comunitatea călugărească în intimitatea sa, este creşterea importanţei date de către institute formării iniţiale. Persoanele care calcă pragul caselor călugăreşti sunt în căutarea acelor valori umane şi spirituale pe care în adâncul sufletului lor speră să le găsească în rugăciune, formare şi viaţă comunitară. Acest lucru se poate face numai prin programe clare, prin pregătirea formatorilor şi prin pastoraţia vocaţională care se face.

Formarea vocaţiilor la viaţa consacrată

Aşa cum Dumnezeu a intrat în istorie prin Întruparea sa (cf. In 1,14), tot în acelaşi mod se poate observa întâlnirea dintre Dumnezeu şi oameni în persoanele consacrate pe care Biserica le descoperă ca fiind frumuseţea vieţii creştine.

Apartenenţa totală lui Dumnezeu şi asemănarea cu Isus Cristos

Istoria vieţii consacrate ne învaţă că misiunea specifică a persoanelor consacrate a fost şi va fi aceea de a vorbi omenirii prin viaţa lor, mai mult, să-şi dăruiască viaţa pentru alţii prin activitatea zilnică pe care o desfăşoară. Persoanele consacrate sunt invitate să conserve toată autenticitatea evangheliei şi profunda specificitate a drumului spiritual pe care Isus Cristos l-a arătat prin cuvântul şi exemplul său. Cunoaşterea lui Dumnezeu, alimentată cu rugăciune şi în meditaţia cuvântului lui Dumnezeu, invită poporul lui Dumnezeu să-şi extindă propria privire la orizonturile noii umanităţi în căutarea deplinei semnificaţii şi unităţi.

B. Slujirea persoanelor consacrate în dieceză

Percepţia persoanei consacrate în Dieceza de Iaşi diferă de la comunitate la comunitate, de la carismă la carismă şi de la persoană la persoană: dacă în comunităţile în care persoanele consacrate desfăşoară un apostolat social (grădiniţe, şcoli, orfelinate, aziluri) ele sunt privite ca acelea care aduc alinare celor neputincioşi şi pregătire celor tineri; în cazul în care sunt implicate în pastoraţie sau în mass-media, ele sunt privite ca persoane ce transmit cuvântul lui Dumnezeu şi învaţă drumul spre mântuire. Tot în această perspectivă, putem să vorbim acum despre câteva elemente specifice care sunt pe deplin recunoscute în ceea ce priveşte viaţa consacrată în Dieceza de Iaşi.

Dimensiuni caracteristice interne ale vieţii consacrate

Primul aspect pe care trebuie să-l subliniem este că în comunităţile călugăreşti se simte o profundă înţelegere a vieţii consacrate care trece prin dimensiunile cristologică, pneumatologică, ecleziologică, cu o puternică amprentă evanghelică. Al doilea aspect îl găsim într-o nouă sensibilitate spirituală. Al treilea aspect îl găsim în conştiinţa valorii comunităţii şi a vieţii fraterne comunitare.

Dimensiuni caracteristice externe ale vieţii consacrate

Ceea ce iese imediat în evidenţă este o redescoperirea centralităţii misionarităţii persoanelor consacrate: însăşi comunitatea devine o misiune! Câştigarea conştiinţei că natura apostolică şi misionară a vieţii consacrate a fost prezentă de la începutul oricărei forme călugăreşti, a dat naştere la problema unităţii şi coerenţei dintre consacrare şi misiune, cu voinţa de integrare a consacrării în misiunea de a duce evanghelia pe tot mapamondul.

C. Viaţa consacrată şi ierarhia

Episcopul locului - primul îndrumător al vieţii consacrate

În ceea ce priveşte diferitele carisme pe care Duhul Sfânt le oferă Bisericii locale, reiese necesitatea de a recunoaşte, în persoana episcopilor, pe aceia care primesc de la Isus Cristos datoria de a discerne darurile şi competenţele, de a coordona diferitele energii şi de a fi perfecţionatorii întregii turme a lui Dumnezeu (cf. MR 9).

Vicarul episcopal pentru viaţa consacrată

MR la numărul 45 spune că este oportun ca în dieceză să fie această slujire, adică un responsabil din partea episcopului pentru viaţa consacrată; mandatul acestuia este acela de a da ajutor vieţii consacrate, de a îngriji viaţa consacrată în dieceză şi de a o introduce în complexul activităţii pastorale. Vicarul episcopal pentru viaţa consacrată se află pe versantul Bisericii locale ca prelungitor al slujirii şi reprezentant al episcopului pentru viaţa consacrată. Tot din rezumatul relaţiilor primite de la comunităţile călugăreşti s-a făcut propunerea unui consiliu (trei persoane: un reprezentant al diecezei, câte un reprezentant al congregaţiilor masculine şi feminine) pentru viaţa consacrată în dieceză.

Preoţii şi persoanele consacrate

Aportul clerului diecezan a fost dintotdeauna de mare importanţă pentru viaţa consacrată. La originile multor institute călugăreşti şi la începutul multor vocaţii s-au găsit activitatea şi exemplul multor preoţi zeloşi şi sfinţi, cum tot aşa de adevărat este faptul că grija vieţii spirituale a unor comunităţi călugăreşti este în sarcina părinţilor parohi.

Acest lucru presupune o înţelegere a teologiei vieţii consacrate, înţelegere care începe prin a se cultiva cursuri de viaţă consacrată în perioada formării academice. Un alt mod de a înţelege viaţa consacrată îl constituie cunoaşterea propriilor institute călugăreşti care activează în comunitatea parohială.

D. Raportul vieţii consacrate cu viaţa pastorală

Dintre activităţile cele mai obişnuite, care sunt cunoscute sau necunoscute se pot aminti:

• îngrijirea şi educarea copiilor, cu precădere o atenţie deosebită acordată celor care provin din familii cu probleme;
• asistenţa socială în orfelinate;
• organizarea de cateheze şi campusuri cu scop educativ şi formativ;
• acordarea de sprijin şcolar şi social copiilor proveniţi din medii familiale disfuncţionale din diferite motive, cu scopul de a facilita integrarea pozitivă în societate;
• îngrijirea şi formarea tinerilor;
• îngrijirea bătrânilor în spitale, case de bătrâni, aziluri;
• angajarea în şcoală la toate nivelurile (grădiniţe, şcoli, licee şi facultăţi);
• aportul în mass-media;
• îngrijirea bolnavilor;
• angajarea în activitatea pastorală parohială.

E. Provocările timpului prezent: lumini şi umbre

În momentul prezent provocările situaţiilor concrete ale Bisericii şi societăţii adresate vieţii consacrate sunt multiple.

Lumini

Viaţa consacrată în spaţiul moldav a strălucit cu o deosebită intensitate începând cu anii 1990, ani care au permis o mai mare activitate a ordinelor şi congregaţiilor călugăreşti de a-şi desfăşura activitatea proprie şi un mare număr de tineri şi tinere au intrat în viaţa consacrată, iar mulţi dintre ei deja au început să aducă roade în sus-amintitele institute.

În contextul actual al vocaţiilor, personale consacrate, contemplând zi de zi atitudinea lui Isus Cristos faţă de oameni, răspund chemării divine pe care au primit-o în dar prin slujirea lui Dumnezeu în fraţii săraci, cu o încredere nemărginită în providenţa divină şi cu o inimă plină de iubire, umilinţă şi blândeţe.

Umbre

Alături de luminile care au fost enumerate mai sus, în aceşti ani, rămân nu puţine întrebări şi situaţii problematice care au reieşit fie din raportul existent în fiecare realitate călugărească internă, fie din raportul existent cu clerul local şi cu laicii. Iată câteva: distanţa dintre înţelegerea doctrinară a vieţii consacrate şi situaţia concretă care se trăieşte în comunităţile călugăreşti; raportul existent între societatea actuală şi modernismul exacerbat şi viaţa consacrată; riscuri mari ca o anumită comunitate sau alta să se închidă în sine şi să devină "autonomă" din toate punctele de vedere; diminuarea membrilor şi lipsa vocaţiilor.

F. Fecioarele consacrate

În ceea ce priveşte ordinul fecioarelor consacrate, încă de la începutul creştinismului, secolele I-III, bărbaţi şi femei au trăit o viaţă ascetică, "curăţia pentru împărăţia cerurilor", sărăcia şi slujirea săracilor, rămânând totuşi în lume şi în comunitatea creştină. Acest mod de viaţă a fost cultivat şi în Dieceza de Iaşi în anii grei ai oprimării religioase şi multe persoane au îmbrăţişat această formă de viaţă pentru slujirea Bisericii şi a aproapelui.

III. CE TREBUIE SĂ FACEM?

Sugestii

Dintre sugestiile şi dorinţele mai accentuate ale persoanelor consacrate au reieşit următoarele:

• s-a observat marea înţelegere din partea E.S. Petru Gherghel şi a E.S. Aurel Percă asupra vieţii consacrate şi aprecierile făcute cu diferite ocazii;
• o prioritate absolută să se dea animării vocaţionale prin formarea de grupuri de discernământ vocaţional la nivel parohial pentru tinerii în alegerea liberă a vocaţiei;
• conferinţa episcopală să reia discuţiile cu privire la recunoaşterea ordinelor călugăreşti catolice de către stat prin legea cultelor;
• întâlniri între diferitele congregaţii (cursuri, simpozioane, sesiuni ştiinţifice etc.);
• necesitatea unei bune colaborări cu parohul (şi cu vicarii) pentru o fructuoasă angajare a persoanelor consacrate în Biserica locală şi respectarea specificului propriei carisme;
• momente de rugăciune comunitare şi între congregaţii;
• favorizarea întâlnirilor şi colaborării între toţi membri poporului lui Dumnezeu pentru cunoaştere şi îmbogăţire reciprocă (laici-persoane consacrate-preoţi);
• disponibilitate în a face primul pas în dialog, colaborare, ascultare atentă, rugăciune cu laicii;
• o mai bună cunoaştere a vieţii consacrate din partea preoţilor şi a seminariştilor (curs de viaţă consacrată în Institutul Diecezan din Iaşi);
• prezenţa vieţii consacrate în dieceză este variată prin existenţa unui mare număr de congregaţii şi prin multitudinea apostolatului (în funcţie de carismele lor), în domeniile: social - caritativ - catehetic, ecumenic;
• urgenţa implicării noastre în eforturile care se fac în societate pentru pace, dreptate, adevăr;
• deschiderea ecumenică a persoanelor consacrate faţă de toţi aceia care-l caută pe Dumnezeu la toate nivelurile: cunoaştere reciprocă şi împărtăşire, rugăciune, acţiuni caritative;
• valorificarea mass-media pentru a face cunoscută viaţa consacrată şi angajarea ei în Biserica locală;
• având în vedere internaţionalitatea membrilor congregaţiilor prezente în dieceză se impune o atenţie mai mare integrării în Biserica locală şi în cultura poporului român;
• analizând cu luciditate evoluţia progresivă a Bisericii Universale după Conciliul Vatican II, apoi mărturia şi martiriul Bisericii locale în perioada comunismului şi după căderea lui, avem motive de speranţă, conştienţi fiind că Duhul Sfânt ne precedă şi va anima mereu viaţa Bisericii;
• să fie propus un consiliu (trei persoane: un reprezentant al diecezei, câte un reprezentant al congregaţiilor masculine şi feminine) pentru viaţa consacrată în dieceză;
• dialog cu viaţa monahală ortodoxă.