12. ECUMENISMUL ŞI DIALOGUL ECUMENIC

REZUMAT

I. CINE SUNTEM?

Introducere

Căutarea unităţii creştinilor a fost unul dintre obiectivele principale ale Conciliului Vatican II, care îi îndeamnă pe credincioşii catolici "să recunoască şi să aprecieze cu bucurie valorile cu adevărat creştine, izvorâte din patrimoniul comun, care se află la fraţii despărţiţi de noi" (Unitatis redintegratio 4).

Dialogul ecumenic fructuos priveşte mai mult spre viitor şi mai puţin spre trecut, de aceea suntem invitaţi la responsabilitate şi ne întrebăm: Unde suntem pe drumul ecumenismului? Ce s-a făcut până acum?

1. La nivel naţional

Încă din 1960, Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor a început să fie celebrată în diverse locuri. De asemenea, Ziua Internaţională de Rugăciune (a femeilor), celebrată în fiecare an în prima vineri a lunii martie, a fost şi este o altă ocazie de rugăciune ecumenică. Din 1990, au fost create numeroase asociaţii ecumenice la nivel naţional şi la nivel local: Asociaţia Ecumenică a Bisericilor (AIDRom), Alianţa Biblică Interconfesională, Forumul Ecumenic al Femeilor Creştine din România, Asociaţia de Într-ajutorare "Ortopraxia" (Orăştie) etc.

La nivelul autorităţilor ecleziale şi al facultăţilor teologice, relaţiile ecumenice au luat forma de parteneriat între Bisericile din România şi cele din străinătate (ex.: Federaţia Luterană Mondială, Alianţa Reformată Mondială, Biserica Ortodoxă Română face parte din Conferinţa Bisericilor Europene şi din Consiliul Ecumenic al Bisericilor). Un exemplu în acest sens este iniţiativa întâlnirilor teologice bilaterale dintre Institutul Teologic Romano-Catolic şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, sau, întâlnirea organizată la Bucureşti în septembrie 2001 de Patriarhia Ortodoxă Română şi Consiliul Pontifical pentru Familie din Vatican pe tema "Familia şi viaţa la începutul mileniului III".

Vizita Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea în România (mai 1999) şi vizita patriarhului Teoctist la Vatican (octombrie 2002) sunt două evenimente ecumenice de mare importanţă. În ce priveşte relaţiile dintre catolicii şi ortodocşii din ţara noastră, aceste două vizite au schimbat multe lucruri în bine. De exemplu, ca rod al acestor două întâlniri a fost, printre altele, şi faptul că, în 2003, pentru prima dată de când se celebrează Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, patriarhul Teoctist a participat la celebrarea din catedrala romano-catolică "Sf. Iosif" din Bucureşti.

Dintre umbrele relaţiilor ecumenice amintim: rivalităţi sau conflicte confesionale la nivel local, Biserica Greco-Catolică nu a reuşit să-şi redobândească bunurile confiscate de regimul comunist, copiii de vârstă şcolară sunt separaţi unii de alţii pentru orele de religie, în loc să ne unească, sărbătoarea principală a creştinilor - Paştele - ne desparte pe unii de alţii atât în familie, în sat, în oraş, în ţară cât şi în Europa.

2. La nivel local

Episcopul diecezei de Iaşi a făcut din slujirea cauzei ecumenice un adevărat program de păstorire a diecezei: "Ca toţi să fie una!" (In 17,21) stă scris pe stema episcopală a PS Petru Gherghel.

Credincioşii laici, persoanele consacrate şi preoţii din Dieceza de Iaşi favorizează ecumenismul prin participarea la dialogul spiritual, la dialogul carităţii şi la dialogul teologic la nivel local (ex.: revista "Dialog teologic" a Institutului Teologic din Iaşi, întâlnirile teologice mixte de la Oneşti, Roman etc.).

Până în 1989, ecumenismul local s-a redus la contacte interpersonale şi iniţiative particulare de apropiere şi de cunoaştere. Din 1989 până în prezent, dialogul ecumenic a înregistrat multe momente pozitive (în plan spiritual, caritativ şi teologic), dar şi negative (în plan material).

II. CE TREBUIE SĂ FIM?

1. Într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup (1Cor 12,13)

De când apostolii au început să propovăduiască vestea cea bună pentru eliberarea şi mântuirea omului, constante preocupări au însoţit pe responsabilii Bisericii: să fie o singură turmă şi un singur păstor (In 10,16), să fie slujitori ai lui Cristos şi împărţitori ai tainelor lui Dumnezeu (1Cor 4,1) - fără să fie confundată învăţătura personală cu cea primită de la Domnul, să fie anunţat acelaşi mesaj (1Cor 15,11), să nu fie dezbinări (1Cor 1,10), ci toţi să fie supuşi din toată inima dreptarului învăţăturii care le-a fost încredinţat (Rom 6,17).

A. Principiile catolice ale ecumenismului (UR 1,2-4)

Conciliul Vatican II vrea să sugereze tuturor catolicilor ajutoare, îndreptări şi mijloace pentru a răspunde la porunca lui Isus care leagă credibilitatea mărturiei Bisericii de unitatea dintre ucenicii săi. Pe scurt, acestea sunt principiile călăuzitoare ale ecumenismului: 1) unitatea şi unicitatea Bisericii izvorăsc din Euharistie, semn şi principiu operativ al unităţii, şi din prezenţa Duhului Sfânt; 2) Biserica este asemenea unei familii, de aceea trebuie să fie armonie între fraţi şi surori; 3) supremul model şi principiu al tainei unităţii este unitatea, în treimea persoanelor, a unicului Dumnezeu Tatăl şi Fiul în Duhul Sfânt; 4) cuvântul apostolului: "Vă îndemn, fraţilor, să nu fie dezbinări între voi!"; 5) elementele care zidesc Biserica pot exista şi în afara graniţelor vizibile ale Bisericii Catolice; 6) mişcarea ecumenică (activităţile şi iniţiativele organizate în funcţie de împrejurări şi de necesităţi pentru unitatea Bisericii); 7) lucrarea ecumenică este lucrare de reînnoire şi de reformă.

B. Exercitarea ecumenismului (UR 5-12)

Conciliul Vatican II afirmă că preocuparea pentru unire priveşte întreaga Biserică, atât pe credincioşi cât şi pe păstori. Fiind peregrină, Biserica este chemată de Cristos la o reînnoire continuă, care se realizează prin convertire interioară, sfinţenia vieţii şi rugăciune. În plan ecumenic, lucrul acesta este important, fiindcă favorizează cunoaşterea reciprocă şi dialogul, aspecte de care trebuie să ţină cont atât cei care predau cât şi cei care învaţă ştiinţele teologice şi celelalte ştiinţe subordonate teologiei (filozofia, antropologia, religia etc.). Oricum, modul şi metoda de a exprima credinţa catolică să nu constituie în nici un fel un obstacol în calea dialogului, iar creştinii catolici să-şi mărturisească credinţa în Dumnezeu unul şi întreit şi să colaboreze unii cu alţii.

2. Mişcarea ecumenică le aminteşte creştinilor cuvântul lui Isus: "Ca toţi să fie una" (In 17,21)

Mişcarea ecumenică vrea să fie un răspuns la darul lui Dumnezeu, care îi cheamă pe creştini să se iubească unii pe alţii aşa cum i-a iubit Isus (porunca nouă) şi să fie una, uniţi între ei.

A. Angajarea ecumenică a Bisericii Catolice

Pentru a fi în conformitate cu planul lui Dumnezeu, Biserica trebuie să fie unită, fiindcă ea este noul popor al lui Dumnezeu, care uneşte bărbaţi şi femei din toate popoarele şi din toate culturile. Comuniunea dintre Biserici se menţine şi se manifestă în special prin comuniunea dintre episcopii lor. Comuniunea în cadrul Bisericilor locale şi între ele este un dar al lui Dumnezeu. Catolicii păstrează convingerea fermă că unica Biserică a lui Cristos subzistă în Biserica Catolică.

Încă de la începutul Bisericii, au existat dezbinări între creştini. Cu toate acestea, dorinţa de unitate este întipărită profund şi irevocabil în conştiinţa Bisericii.

Din această conştiinţă izvorăşte mişcarea ecumenică, ale cărei rădăcini ating de fapt providenţa Tatălui, prin Fiul şi în Duhul Sfânt şi caracterizează orice formă de viaţă spirituală în Biserică. Într-adevăr, ecumenismul spiritual este sufletul întregii mişcări ecumenice.

Datorită complexităţii şi diversităţii situaţiei ecumenice, lucrarea ecumenică trebuie supusă unei analize atente şi permanente de către cei responsabili cu învăţătura şi disciplina Bisericii.

B. Persoanele şi structurile destinate promovării ecumenismului

În fiecare dieceză, episcopul numeşte o persoană competentă ca delegat diecezan pentru problemele ecumenice. De asemenea, episcopul instituie o comisie sau un secretariat diecezan cu misiunea de a pune în aplicare orientările şi îndrumările ecumenice. Deoarece grija pentru refacerea unităţii creştinilor priveşte întreaga Biserică, credincioşi laici şi clerici, persoanele consacrate au un rol deosebit în a favoriza idealul ecumenic (prin carismele proprii, ordinele călugăreşti, congregaţiile religioase şi societăţile de viaţă apostolică dau un exemplu viu de convertire a inimii, de sfinţenie personală şi de rugăciune publică şi particulară - sufletul mişcării ecumenice).

C. Educarea la ecumenism în Biserica Catolică

Preocuparea pentru refacerea unităţii priveşte întreaga Biserică, credincioşi şi păstori; de aici provine necesitatea unei educaţii creştine în spirit ecumenic. Scopul formării ecumenice este ca toţi creştinii să fie animaţi de spirit ecumenic. Mijloacele de formare sunt: a) ascultarea şi studierea cuvântului lui Dumnezeu, b) predica, c) cateheza, d) liturghia, e) viaţa spirituală, f) alte iniţiative caritative şi sociale.

D. Împărtăşirea vieţii sacramentale cu privire la Botez, Euharistie şi Căsătorie

Botezul este legătura sacramentală a unităţii existente între cei renăscuţi în moartea şi învierea lui Cristos. Botezul nu poate fi conferit concomitent de către doi slujitori aparţinând unor Biserici sau unor comunităţi bisericeşti diferite. Un botezat care aparţine altei comunităţi bisericeşti poate fi admis ca martor la Botez numai împreună cu un naş catolic. Orice creştin are dreptul să hotărască liber de a intra în comuniune deplină cu Biserica Catolică. Botezul (şi Mirul) primit în Bisericile orientale este valid. Dacă sunt îndoieli cu privire la administrarea corectă a Botezului, se poate da Botezul sub condiţie, subliniind faptul că Biserica admite Botezul doar o singură dată.

Euharistia este un sacrament adevărat, datorită succesiuni apostolice, atât în Biserica Catolică cât şi în Bisericile orientale; de aceea se încurajează o anumită împărtăşire în aceste Biserici, "în împrejurări favorabile şi cu aprobarea autorităţii bisericeşti". Pentru slujitorii sacri, nu este permisă concelebrarea euharistică. În anumite condiţii (nevoie reală şi spirituală a persoanei în cauză, imposibilitatea fizică şi morală de a găsi un preot catolic), catolicii pot primi sacramentele Pocăinţei, Euharistiei şi Ungerii bolnavilor de la un slujitor ierarhic al unei Biserici orientale. Participarea la aceste sacramente în alte Biserici să nu fie prilej de scandal şi de indiferenţă religioasă. Slujitorii catolici pot administra sacramentul Pocăinţei, Euharistiei şi Ungerii bolnavilor membrilor Bisericilor orientale care cer sacramentele acestea din proprie iniţiativă; să fie respectată disciplina sacramentală a Bisericilor orientale şi să fie evitat prozelitismul.

Căsătoriile mixte sunt căsătoriile între o parte catolică şi o parte creştină botezată care nu e în comuniune deplină cu Biserica Catolică. În ce priveşte aceste căsătorii, trebuie subliniat: trăinicia şi stabilitatea legăturii conjugale indisolubile şi a vieţii de familie; aceste căsătorii prezintă atât dificultăţi cât şi avantaje (trebuie valorificate în sens ecumenic); să fie discutate înainte de căsătorie obligaţia părţii catolice de a boteza şi a educa toţi copiii în credinţa catolică, cu respectul cuvenit faţă de conştiinţa şi credinţa celuilalt părinte. Preotul catolic poate fi de faţă la celebrarea căsătoriei într-o Biserică orientală, dacă este invitat de autoritatea bisericească respectivă; un creştin din Biserica orientală sau din alte comunităţi bisericeşti poate fi martor la o căsătorie în Biserica Catolică şi invers, un catolic poate fi martor la o cununie într-o Biserică orientală sau în alte comunităţi bisericeşti, ţinând cont şi de recomandările şi normele particulare valabile pentru Dieceza de Iaşi.

E. Colaborare ecumenică, dialogul şi mărturia comună

Dialogul este în centrul activităţii ecumenice şi însoţeşte angajarea ecumenică sub toate aspectele. Dialogul ecumenic permite cunoaşterea reciprocă, identificarea lucrurilor care îi unesc şi cele care îi despart pe creştini. De aceea se recomandă rugăciunea împreună şi participarea la proiecte comune în planul educaţiei ecumenice, în cel caritativ şi social.

III. CE TREBUIE SĂ FACEM?

Sugestii

* Ecumenismul cere de la toţi creştinii o atitudine nouă faţă de fraţii despărţiţi şi o anumită supleţe în metodele de căutare a unităţii.

* Trebuie să se ţină seama de diversitatea persoanelor, funcţiilor şi situaţiilor, şi de specificul Bisericilor locale şi al comunităţilor angajate împreună cu ele în căutarea unităţii.

* Formarea ecumenică presupune o pedagogie adaptată situaţiilor concrete de viaţă ale persoanelor şi grupurilor; trebuie să se ţină cont de nivelul de pregătire umană, creştină, spirituală a partenerilor la dialogul ecumenic şi de legea creşterii într-un efort de reînnoire continuă şi de schimbare de atitudine.

* Orientări fundamentale:
- punctul de pornire îl reprezintă viaţa creştină care se hrăneşte din cuvântul Sfintei Scripturi şi din adevărurile de credinţă şi de morală propovăduite de Biserica Catolică; apoi se trece la cunoaşterea istoriei Bisericii şi a situaţiei ecumenice din ţara noastră;
- istoria dezbinărilor trebuie prezentată în paralel cu istoria eforturilor de reconciliere; este utilă cunoaşterea poziţiilor doctrinare pe care le au celelalte Biserici şi comunităţi bisericeşti;
- se va ţine cont de rezultatele şi de clarificările furnizate de dialogurile teologice şi de studiile ştiinţifice;
- să fie evitat pericolul interpretărilor subiective (pătimaşe), atât în prezentarea credinţei catolice, cât şi în modul în care Biserica Catolică înţelege viaţa celorlalte Biserici şi comunităţi bisericeşti;

* Să sprijinim mediile prielnice educării la ecumenism: familia, parohia, şcoala, grupurile profesionale mixte, asociaţiile şi mişcările bisericeşti.

* Participarea catolică la toate formele de întâlniri ecumenice şi de proiecte de cooperare va respecta normele stabilite de autoritatea bisericească locală.

* Pentru Biserica Catolică, drumul ecumenismului este fără întoarcere, de aceea, în ce priveşte unirea Bisericilor, creştinul catolic trebuie să adopte un comportament optimist şi să privească înainte la Domnul Cristos care este, era şi va veni. "Vino, Doamne Isuse!" (Ap 22, 20).