12. ECUMENISMUL ŞI DIALOGUL ECUMENIC

II. CE TREBUIE SĂ FIM?

2. Mişcarea ecumenică îi cheamă pe creştini: "Ca toţi să fie una" (In 17,21)

Mişcarea ecumenică vrea să fie un răspuns la darul harului lui Dumnezeu şi îi cheamă pe toţi creştinii la credinţa în misterul Bisericii, fiindcă planul lui Dumnezeu este ca toţi oamenii să ajungă la mântuire şi la unitate în Cristos prin Duhul Sfânt. De asemenea, mişcarea ecumenică îi cheamă pe creştini la speranţa că se va realiza pe deplin rugăciunea lui Isus "ca toţi să fie una" şi la acea dragoste care este porunca nouă a lui Cristos. Într-adevăr, unitatea tuturor creştinilor este un dar al Duhului Sfânt care trebuie cerut în credinţă şi trăit în speranţă şi dragoste.

A) Angajarea ecumenică a Bisericii Catolice

1) Biserica şi unitatea ei în planul lui Dumnezeu

Conciliul prezintă Biserica drept noul popor al lui Dumnezeu, care uneşte în el, cu toate bogăţiile diversităţii lor, bărbaţi şi femei din toate popoarele şi din toate culturile, înzestraţi cu diferite daruri ale naturii şi ale harului, puşi unii în slujirea altora şi conştienţi că sunt trimişi în lume pentru mântuirea ei. Ei primesc în credinţă cuvântul lui Dumnezeu, sunt botezaţi în Cristos, întăriţi în Duhul Rusaliilor şi celebrează împreună sacramentul trupului şi sângelui lui Cristos în Euharistie.

Comuniunea dintre Biserici se menţine şi se manifestă în mod special prin comuniunea dintre episcopii lor. Împreună, ei alcătuiesc un colegiu, care îi urmează colegiului apostolic, şi acest colegiu îl are în frunte pe episcopul Romei, ca succesor al lui Petru. În felul acesta, episcopii garantează că Bisericile cărora le sunt slujitori continuă unica Biserică a lui Cristos, întemeiată pe credinţa şi pe slujirea apostolilor.

Comuniunea în cadrul Bisericilor locale şi între ele este un dar al lui Dumnezeu. Ea trebuie primită cu bucurie şi cu recunoştinţă şi cultivată cu grijă. Ea este păstrată mai ales de cei care sunt chemaţi să îndeplinească în Biserică misiunea de păstori. Unitatea Bisericii se realizează în cadrul unei bogate diversităţi. Diversitatea este o dimensiune a catolicităţii Bisericii. Totuşi, chiar bogăţia acestei diversităţi poate da naştere unor tensiuni în comuniune. Dar, în ciuda acestor tensiuni, Duhul continuă să acţioneze în Biserică chemându-i pe creştini, în diversitatea lor, la o unitate tot mai profundă.

Catolicii păstrează ferma convingere că unica Biserică a lui Cristos subzistă în Biserica Catolică, mereu condusă de succesorul lui Petru şi de episcopii în comuniune cu el. Ei mărturisesc că totalitatea adevărului revelat, a sacramentelor şi a slujirii, pe care Cristos a dăruit-o pentru edificarea Bisericii sale şi pentru îndeplinirea misiunii sale, se află în comuniunea catolică a Bisericii.

2) Dezbinările dintre creştini

De-a lungul istoriei, nesăbuinţa şi păcatul oamenilor s-au opus voinţei unificatoare a Duhului Sfânt şi au slăbit puterea iubirii care depăşeşte tensiunile care apar în viaţa Bisericii. Încă de la începutul Bisericii s-au produs sciziuni. După aceea, au apărut neînţelegeri mai grave şi unele Biserici din Orient nu s-au mai aflat în comuniune deplină cu Scaunul Romei şi cu Biserica din Occident. Mai târziu, în Occident, dezbinări mai profunde au dat naştere altor comunităţi bisericeşti. Aceste sciziuni aveau la originea lor probleme doctrinare sau disciplinare şi chiar divergenţe privind natura Bisericii. Decretul Conciliului Vatican II despre ecumenism recunoaşte că unele disensiuni au apărut uneori din vina unor oameni de ambele părţi. Cu toate acestea, oricât de mult vinovăţia oamenilor a putut dăuna comuniunii, aceasta nu a fost niciodată distrusă. De fapt, plinătatea unităţii Bisericii lui Cristos s-a păstrat în Biserica Catolică, în timp ce alte Biserici şi comunităţi bisericeşti, cu toate că nu sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică, în realitate păstrează o anumită comuniune cu ea. Conciliul se exprimă astfel: această unitate credem că subzistă (dăinuie) în Biserica Catolică fără a se putea pierde şi sperăm că va creşte din zi în zi până la sfârşitul veacurilor. Textele conciliare indică elementele care sunt împărtăşite de Biserica Catolică şi de Bisericile Orientale pe de o parte, şi de către Biserica Catolică şi celelalte Biserici şi comunităţi bisericeşti pe de altă parte. Duhul lui Cristos nu refuză să se folosească de ele ca de nişte instrumente de mântuire.

După Conciliul Vatican II, activitatea ecumenică, în toată Biserica Catolică, a fost inspirată şi condusă de diferite documente şi iniţiative ale Sfântului Scaun iar, în Bisericile locale, de documente şi iniţiative ale episcopilor, ale sinoadelor Bisericilor orientale catolice şi ale conferinţelor episcopale. Trebuie să amintim, de asemenea, şi progresele realizate în diferite forme de dialog ecumenic şi în diferite modalităţi de colaborare în acest domeniu. Conform însăşi expresiei sinodului episcopilor din 1985, ecumenismul "s-a întipărit profund şi irevocabil în conştiinţa Bisericii".

3) Ecumenismul în viaţa creştinilor

Mişcarea ecumenică este un har al lui Dumnezeu, dăruit de Tatăl ca răspuns la rugăciunea lui Isus şi la implorările Bisericii inspirate de Duhul Sfânt. Deşi se plasează în cadrul misiunii generale a Bisericii, care este aceea de a uni omenirea în Cristos, misiunea ei specifică este refacerea unităţii între creştini. Cei care sunt botezaţi în numele lui Cristos, tocmai prin acest fapt, sunt chemaţi să se angajeze în căutarea unităţii.

Catolicii, acolo unde nu există nici o activitate ecumenică, cel puţin din punct de vedere practic, să încerce să o promoveze. Acolo unde activitatea ecumenică întâlneşte opoziţie sau piedici, din cauza unor atitudini sectare sau a unor activităţi care conduc la divizări încă şi mai adânci între cei care mărturisesc numele lui Cristos, catolicii să fie răbdători şi perseverenţi. Ordinarii locului, sinoadele Bisericilor orientale catolice şi conferinţele episcopale se vor afla uneori în situaţia de a lua măsuri speciale în vederea depăşirii pericolului indiferentismului sau al prozelitismului.

Ecumenismul, cu toate exigenţele sale umane şi morale, este atât de înrădăcinat în lucrarea tainică a providenţei Tatălui, prin Fiul şi în Duhul, încât atinge în profunzime spiritualitatea creştină. Ea cere acea "convertire a inimii şi acea sfinţenie a vieţii, împreună cu rugăciunile private şi publice pentru unitatea creştinilor", pe care decretul Conciliului Vatican II despre ecumenism le numeşte ecumenism spiritual şi pe care le consideră că sunt sufletul întregii mişcări ecumenice.

4) Complexitatea şi diversitatea situaţiei ecumenice

Trebuie încurajate şi iniţiativele credincioşilor în domeniul ecumenismului. Însă este absolut necesar un discernământ atent şi permanent, care le revine acelora care au responsabilitatea ultimă în ceea ce priveşte doctrina şi disciplina Bisericii. Aceştia trebuie să încurajeze iniţiativele serioase şi să asigure că ele sunt îndeplinite conform principiilor catolice ale ecumenismului.

De asemenea, activitatea ecumenică se va deosebi mult, după cum majoritatea interlocutorilor noştri creştini aparţin în parte uneia sau mai multor Biserici orientale, ba chiar unei comunităţi reformate. Fiecare îşi are dinamica proprie precum şi posibilităţile sale specifice. Mulţi alţi factori politici, sociali, culturali, geografici şi etnici, pot da o amprentă specifică activităţii ecumenice.

Contextul local specific este cel care va determina întotdeauna caracteristicile diferite ale activităţii ecumenice. Important este ca, în efortul comun, catolicii din toată lumea să se susţină reciproc prin rugăciune şi încurajare reciprocă, în aşa fel încât căutarea unităţii creştinilor, în multiplele ei faţete, să poată fi urmată în ascultare faţă de porunca Domnului.

B) Persoanele şi structurile destinate promovării ecumenismului

Prin Bisericile sale locale, Biserica Catolică este prezentă în multe locuri şi regiuni în care se află alături de alte Biserici şi comunităţi bisericeşti. Aceste regiuni au caracteristicile lor proprii de ordin spiritual, etnic, politic şi cultural. În multe cazuri, în aceste regiuni predomină autoritatea religioasă a altor Biserici şi comunităţi bisericeşti; aceste regiuni corespund adesea teritoriului unui sinod al Bisericilor orientale catolice sau al unei conferinţe episcopale.

În consecinţă, o Biserică Catolică locală, sau mai multe Biserici locale, care au raporturi strânse de colaborare între ele, se pot afla într-o poziţie foarte favorabilă pentru a lua contact, la acest nivel, cu alte Biserici sau comunităţi bisericeşti. Pot stabili cu ele relaţii ecumenice rodnice, folositoare mişcării ecumenice în ansamblul ei.

1) Delegatul diecezan pentru ecumenism

În dieceze, episcopul este cel care va numi o persoană competentă ca delegat diecezan pentru problemele ecumenice. Ea va putea avea sarcina de a anima comisia ecumenică diecezană şi de a-i coordona activităţile, sau de a desfăşura aceste activităţi dacă o asemenea comisie nu există. Fiind un strâns colaborator al episcopului, şi cu ajutorul corespunzător, această persoană va încuraja, în dieceză, diferite iniţiative de rugăciune pentru unitatea creştinilor, se va îngriji ca exigenţele ecumenice să influenţeze activităţile diecezei, va identifica nevoile specifice ale diecezei şi va informa dieceza în această privinţă. Acest delegat este şi responsabilul care reprezintă comunitatea catolică în relaţiile ei cu celelalte Biserici şi comunităţi bisericeşti şi conducătorii lor, cărora le facilitează relaţiile cu episcopul locului, cu clerul, şi cu laicii la diferite niveluri. El va fi în materie de ecumenism consilierul episcopilor şi al altor instanţe ale diecezei şi va înlesni împărtăşirea experienţelor şi iniţiativelor ecumenice între păstori şi organizaţiile diecezane. Va avea grijă să menţină contacte cu delegaţiile sau comisiile din alte dieceze. Chiar acolo unde catolicii sunt majoritari, sau în diecezele care sunt limitate ca personal şi resurse, se recomandă să fie numit un delegat diecezan (sau o delegată diecezană) pentru îndeplinirea activităţilor menţionate mai sus, în măsura în care este posibil şi oportun.

2) Comisia sau secretariatul ecumenic al unei dieceze

Pe lângă numirea unui delegat diecezan pentru problemele ecumenice, episcopul va institui un consiliu, o comisie sau un secretariat cu misiunea de a pune în aplicare directivele sau orientările pe care el le are de dat, şi, în mod mai general, de a promova activitatea ecumenică în dieceză. Acolo unde o cer împrejurările, mai multe dieceze se pot reuni pentru constituirea unei comisii sau a unui asemenea secretariat.

Comisia sau secretariatul va trebui să reprezinte totalitatea diecezei şi, în general, să cuprindă membri ai clerului, călugări, călugăriţe şi laici, de diferite competenţe, şi în special persoane cu o competenţă ecumenică deosebită.

3) Rolul Institutelor de viaţă consacrată şi al societăţilor de viaţă apostolică

Întrucât grija pentru restabilirea unităţii creştinilor priveşte întreaga Biserică, laici şi clerici, ordinele călugăreşti, congregaţiile religioase societăţile de viaţă apostolică, prin însăşi natura angajamentelor lor în Biserică şi prin contextul în care trăiesc, au ocazii cu totul deosebite de a favoriza idealul şi acţiunea ecumenică. În conformitate cu carismele şi constituţiile proprii - unele dintre ele sunt anterioare despărţirilor dintre creştini - şi în lumina spiritului şi scopurilor fiecăreia, aceste institute şi societăţi sunt încurajate să pună în aplicare, conform posibilităţilor lor concrete şi în limitele regulilor lor de viaţă, perspectivele şi activităţile următoare:
a) să favorizeze conştientizarea importanţei ecumenice a formelor lor deosebite de viaţă, deoarece convertirea inimii, sfinţenia personală, rugăciunea publică şi particulară, precum şi slujirea dezinteresată a Bisericii şi a lumii sunt inima mişcării ecumenice;
b) să ajute la înţelegerea dimensiunii ecumenice a vocaţiei tuturor creştinilor, care este sfinţenia vieţii, oferind ocazii de creştere spirituală, de contemplaţie, adoraţie şi preamărire a lui Dumnezeu, precum şi de slujire a aproapelui;
c) ţinând seama de natura şi exigenţele legate de locuri şi persoane, să organizeze întâlniri cu creştinii aparţinând diferitelor Biserici şi comunităţi bisericeşti pentru rugăciuni liturgice, reflecţii, exerciţii spirituale şi pentru o înţelegere mai aprofundată a tradiţiilor spirituale creştine;
d) să întreţină relaţii cu mănăstirile sau comunităţile călugăreşti ale altor comunităţi creştine în vederea schimbului de bunuri spirituale şi intelectuale, şi de experienţe de viaţă apostolică, deoarece dezvoltarea carismelor religioase ale acestor comunităţi poate constitui un real folos pentru mişcarea ecumenică. În felul acesta, ar putea fi trezită o rodnică emulaţie spirituală;
e) în conducerea numeroaselor şi variatelor institute educative proprii, să aibă totdeauna în vedere activitatea ecumenică;
f) să colaboreze cu ceilalţi creştini printr-o activitate comună pentru dreptatea socială, dezvoltarea economică, îmbunătăţirea condiţiilor sanitare şi de educaţie, apărarea creaţiei, şi pentru pacea şi împăcarea între naţiuni şi comunităţi;
g) În funcţie de împrejurări, acţiunea ecumenică trebuie promovată în aşa fel încât, eliminând orice formă de indiferentism, de confuzie şi de emulaţie nesănătoasă, catolicii să colaboreze frăţeşte cu fraţii despărţiţi, în conformitate cu normele decretului despre ecumenism, pe cât posibil printr-o profesiune de credinţă comună în Dumnezeu şi în Isus Cristos înaintea neamurilor şi prin colaborare atât în domeniul social şi tehnic, cât şi în domeniul religios şi cultural. Să colaboreze mai ales de dragul lui Cristos, Domnul lor comun: numele lui să-i unească!

În îndeplinirea acestor activităţi să respecte normele stabilite de episcopul diecezan, de sinoadele Bisericilor orientale catolice sau de conferinţele episcopale pentru activitatea ecumenică, luată şi considerată ca un element al cooperării lor în ansamblul apostolatului într-un anumit teritoriu. Să întreţină relaţii strânse cu diferitele comisii ecumenice diecezane sau naţionale şi, în cazurile cerute, cu Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

C) Educarea la ecumenism în Biserica Catolică

1) Necesitatea şi finalitatea formării ecumenice

Preocuparea pentru refacerea unităţii creştine priveşte întreaga Biserică, atât pe credincioşi cât şi pe păstori. Din aceste motive, toţi credincioşii sunt chemaţi să se angajeze în realizarea unei comuniuni crescânde cu ceilalţi creştini. Însă o contribuţie deosebită poate fi adusă de către membrii poporului lui Dumnezeu care sunt angajaţi în instruire, cum ar fi superiorii şi profesorii institutelor superioare şi ai institutelor specializate. Cei care desfăşoară o activitate pastorală, îndeosebi parohii şi ceilalţi miniştri hirotoniţi, îşi au rolul lor în acest domeniu. Ţine de responsabilitatea fiecărui episcop, a sinoadelor Bisericilor orientale catolice şi a conferinţelor episcopale să dea directive generale privind formarea ecumenică.

Scopul formării ecumenice este ca toţi creştinii să fie animaţi de spirit ecumenic oricare ar fi misiunea şi funcţia lor specifică în lume şi în societate.

2) Mijloace de formare

a) Ascultarea şi studierea cuvântului lui Dumnezeu

Biserica Catolică a considerat totdeauna "Scripturile divine", unite cu tradiţia, "drept regula supremă a propriei credinţe"; ele sunt pentru fiii Bisericii, [...] hrana sufletului, izvor curat şi nesecat al vieţii spirituale.

Cuvântul lui Dumnezeu, fiind unul şi acelaşi pentru toţi creştinii, va consolida progresiv calea spre unitate în măsura în care va fi abordat cu atenţie respectuoasă şi printr-un studiu pasionat.

b) Predica

Trebuie acordată o grijă deosebită predicii, fie în timpul, fie în afara cultului liturgic. Diferitele perioade ale anului liturgic oferă ocazii favorabile dezvoltării temelor unităţii creştine şi stimulării la studiu, reflecţie şi rugăciune;

Predica trebuie să se preocupe de revelarea misterului unităţii Bisericii şi, pe cât posibil, să promoveze unitatea creştinilor în mod vizibil.

c) Cateheza

Această învăţătură poate contribui şi la formarea unui comportament ecumenic autentic, evitând expresiile şi modurile de expunere a doctrinei care ar pune piedici dialogului.

Vorbind despre celelalte Biserici şi comunităţi bisericeşti este importantă prezentarea corectă şi onestă a învăţăturii lor.

Este ecumenică dacă-i pregăteşte pe copii şi tineri ca şi pe adulţi să trăiască în contact cu ceilalţi creştini, formându-se ca şi catolici şi în acelaşi timp respectând credinţa celorlalţi.

Arătând clar că dialogul a creat noi relaţii care, dacă sunt bine înţelese, pot conduce la colaborare şi la pace.

d) Liturghia

Liturghia are un rol important în unirea tuturor celor care cred în Cristos: ea este o celebrare şi un factor de unitate.

Sfânta Euharistie este "sacramentul minunat prin care este semnificată şi înfăptuită unitatea Bisericii".

Se recomandă fidelitate faţă de rugăciunea pentru unitatea creştinilor.

Pentru formarea ecumenică, este utilă organizarea unor întâlniri de rugăciune pentru unitate, după posibilităţi şi împrejurări, aşa cum este săptămâna de rugăciune pentru unitate (18-25 ianuarie), sau săptămâna dintre Înălţare şi Rusalii, pentru ca Duhul Sfânt să binevoiască a întări Biserica în unitatea şi în apostolicitatea misiunii sale universale de mântuire.

e) Viaţa spirituală

În mişcarea ecumenică este necesar să se dea prioritate convertirii inimii, vieţii spirituale şi reînnoirii ei. Această convertire a inimii şi această sfinţenie a vieţii, împreună cu rugăciunile individuale şi publice pentru unitatea creştinilor, trebuie socotite sufletul întregii mişcări ecumenice şi pot fi numite pe drept cuvânt "ecumenism spiritual".

Catolicii trebuie să pună în valoare anumite elemente şi bunuri, izvoare ale vieţii spirituale, care se află în celelalte Biserici: Sfânta Scriptură, sacramentele şi alte acţiuni sfinte, credinţa, speranţa, dragostea şi alte daruri ale Duhului.

Această apreciere nu trebuie să rămână pur teoretică; atunci când condiţiile particulare o permit, ea trebuie să fie completată de cunoaşterea practică a celorlalte tradiţii de spiritualitate.

f) Alte iniţiative

Colaborarea la iniţiative caritative şi sociale - în şcoli, spitale, închisori etc. - are o valoare instructivă deosebită; la fel activitatea pentru pace, în lume sau în anumite regiuni unde este ameninţată; de asemenea, acţiunile pentru promovarea drepturilor omului şi pentru libertatea religioasă.

D) Împărtăşirea vieţii sacramentale cu privire la Botez, Euharistie şi Căsătorie

1) Botezul

Prin sacramentul Botezului, omul este realmente încorporat lui Cristos şi Bisericii sale şi renăscut pentru a participa la viaţa divină. Aşadar, Botezul constituie legătura sacramentală a unităţii existente între toţi cei care sunt renăscuţi prin el.

Un Botez nu poate fi conferit concomitent de către doi slujitori aparţinând unor Biserici sau comunităţi bisericeşti în care este celebrat Botezul. Ei nu-şi asumă numai responsabilitatea educaţiei creştine a persoanei botezate (sau miruite) în calitate de rudă sau prieten; ei sunt prezenţi aici şi ca reprezentanţi ai unei comunităţi de credinţă.

Bazându-se pe Botezul comun, şi datorită legăturilor de rudenie sau de prietenie, un om botezat care aparţine unei alte comunităţi bisericeşti poate fi admis ca martor la Botez, dar numai împreună cu un naş catolic.

Datorită comuniunii strânse care există între Biserica Catolică şi Bisericile orientale ortodoxe, este permis, dacă există un motiv just, să se admită un credincios oriental cu rolul de naş împreună cu un naş catolic.

Fiecare creştin are dreptul, din motive de conştiinţă, să hotărască liber de a intra în deplina comuniune catolică. Munca de pregătire a unei persoane care doreşte să fie primită în comuniunea deplină a Bisericii Catolice este în sine o activitate diferită de activitatea ecumenică. Ritualul iniţierii creştine a adulţilor prevede o formulă specială pentru rezolvarea unor asemenea cazuri, ca şi în cazul căsătoriilor mixte, adică autoritatea catolică poate simţi nevoia de a verifica dacă Botezul deja primit a fost celebrat în mod valid. Desfăşurând aceste cercetări, trebuie ţinut seama de următoarele recomandări:
- validitatea Botezului, aşa cum este conferit în diferitele Biserici orientale, nu ridică absolut nici o îndoială. În aceste Biserici, sacramentul Mirului este administrat în mod legitim de către preot în acelaşi timp cu Botezul, deci se poate întâmpla destul de frecvent ca în adeverinţa canonică de Botez să nu se facă nici o menţionare a Mirului. Acest lucru nu îndreptăţeşte deloc îndoiala în privinţa conferirii Mirului.
- dacă după o anchetă amănunţită, persistă o îndoială serioasă asupra administrării corecte a Botezului, şi dacă se consideră necesar Botezul sub condiţie, slujitorul catolic va trebui să-şi dovedească respectul pentru doctrina potrivit căreia Botezul nu poate fi conferit decât o singură dată, explicând persoanei în cauză de ce în acest caz este botezată sub condiţie.

2) Euharistia

Biserica Catolică şi Bisericile orientale, deşi despărţite, au sacramente adevărate şi mai ales, în puterea succesiunii apostolice au Preoţia şi Euharistia. Din acest motiv se permite şi chiar se încurajează o anumită împărtăşire cu aceste Biserici, în domeniul liturgic, chiar în privinţa Euharistiei, "în împrejurări favorabile şi cu aprobarea autorităţii bisericeşti".

Concelebrarea euharistică, fiind o manifestare vizibilă a comuniunii depline de credinţă, de cult şi de viaţă în comun a Bisericii Catolice, exprimată de slujitorii acestei Biserici, nu este permisă împreună cu slujitori ai altor Biserici sau comunităţi bisericeşti.

Ori de câte ori nevoia o cere sau când o sugerează un adevărat bine spiritual şi cu condiţia să se evite orice pericol de eroare sau de indiferentism, este permis oricărui catolic aflat în imposibilitate fizică sau morală de a întâlni un preot catolic, să primească sacramentele Pocăinţei, Euharistiei şi Ungerii bolnavilor din partea unui preot al unei Biserici orientale.

Întrucât la catolici şi la creştinii orientali există uzanţe diferite cu privire la frecventarea împărtăşaniei, spovada înainte de împărtăşanie şi postul euharistic, catolicii trebuie să se îngrijească să nu trezească scandal şi neîncredere printre creştinii orientali, nerespectând uzanţele orientale.

Un catolic care doreşte în mod legitim să primească împărtăşania la creştinii orientali, trebuie pe cât posibil să respecte disciplina orientală şi să se abţină de la acest sacrament dacă respectiva Biserică rezervă împărtăşania sacramentală propriilor credincioşi, excluzându-i pe toţi ceilalţi.

Slujitorii catolici pot administra în mod licit sacramentul Pocăinţei, Euharistiei şi Ungerii bolnavilor membrilor Bisericilor orientale care cer din proprie iniţiativă şi care au dispoziţiile recerute. Şi în aceste cazuri trebuie acordată atenţie disciplinei Bisericilor orientale pentru proprii lor credincioşi şi evitat orice fel de prozelitism, fie şi aparent.

3) Căsătoriile mixte

Expresia "căsătorie mixtă" se referă la orice căsătorie între o parte catolică şi o parte creştină botezată care nu este în comuniune deplină cu Biserica Catolică.

Vrem să menţionăm nişte situaţii şi probleme specifice în relaţie cu acest sacrament.

Pentru orice căsătorie, prima preocupare a Bisericii este de a menţine trăinicia şi stabilitatea legăturii conjugale indisolubile şi a vieţii familiale care decurge din aceasta.

Se constată o creştere a acestei căsători în multe părţi ale lumii. Această căsătorie, chiar dacă îşi are propriile dificultăţi, "prezintă numeroase elemente bune de valorificat şi dezvoltat, fie pentru valoarea lor intrinsecă, fie pentru contribuţia pe care o aduce mişcării ecumenice.

În acţiunea pastorală referitoare la aceste căsătorii să se ofere o învăţătură şi un sprijin deosebit soţului catolic în viaţa sa de credinţă şi cuplurilor care au încheiat o căsătorie mixtă. În timpul pregătirii acestor căsătorii, preotul catolic să insiste pe aspectele pozitive - viaţa harului, credinţa, speranţa, iubirea -, fără să reducă diferenţele reale, pentru a evita pericolul indiferenţei religioase.

Când, dintr-un "motiv just şi rezonabil" se cere permisiunea încheierii unei căsătoriei mixte, cele două parţi trebuie instruite cu privire la finalităţile şi proprietăţile esenţiale ale căsătoriei care nu trebuie excluse de nici una dintre părţi.

Înainte de căsătorie se va sugera şi favoriza discutarea şi, dacă este posibil, hotărârea problemei Botezului şi educaţiei catolice a copiilor pe care îi vor avea.

În îndeplinirea datoriei sale de a transmite credinţa catolică fiilor săi, părintele catolic va respecta libertatea religioasă şi conştiinţa celuilalt părinte şi va avea grijă de unitatea şi permanenţa căsătoriei şi de păstrarea comuniunii familiale.

În pastoraţia căsătoriilor între catolici şi creştinii orientali, trebuie acordată o atenţie deosebită învăţăturii corecte şi solide a credinţei care este împărtăşită de cei doi soţi şi faptului că în Bisericile orientale se află "sacramente adevărate... în puterea succesiunii apostolice a preoţiei şi euharistiei prin care rămân încă strânşi uniţi cu noi".

Căsătoria între o parte catolică şi un membru al unei Biserici orientale este validă dacă a fost celebrată după un rit religios de către un slujitor hirotonit cu condiţia ca regulile celelalte ale Dreptului canonic, cerute pentru validitate, să fi fost respectate.

Se va ţine seama de faptul că o anumită formă publică a celebrării căsătoriei este necesară pentru ca această căsătorie să fie validă. Pentru sublinierea unităţii căsătoriei nu este permis să aibă loc două celebrări religioase separate în care schimbul de consimţăminte ar fi exprimat de două ori sau un singur serviciu religios în timpul căruia schimbul de consimţăminte ar fi cerut concomitent sau succesiv de către doi slujitori sacri.

Deoarece se pot ivi probleme privind împărtăşirea euharistică din cauza prezenţei martorilor sau invitaţilor necatolici, o căsătorie mixtă celebrată după forma canonică are în general loc în afara liturgiei euharistice.

Un preot catolic poate fi prezent şi poate lua parte la o ceremonie a căsătoriei celebrată după regulile ei între creştinii orientali sau între două persoane dintre care una este catolică şi cealaltă creştină orientală într-o Biserică orientală, dacă este invitat de autoritatea Bisericii orientale.

O persoană care aparţine unei Biserici orientale poate fi martoră la o căsătorie într-o Biserică Catolică; la fel o persoană care aparţine Bisericii Catolice poate fi martoră la o căsătorie celebrată într-o Biserică orientală.

Membrii altor Biserici sau altor comunităţi bisericeşti pot fi martori la celebrarea unei căsătorii într-o Biserică Catolică. Şi catolicii pot fi martori la căsătorii celebrate în alte Biserici şi comunităţi bisericeşti.

În toate cazurile mai sus menţionate aceste modalităţi de a proceda trebuie să se conformeze disciplinelor generale şi particulare a celor două Biserici locale.

E) Colaborare ecumenică, dialogul şi mărturia comună

Dialogul este în centrul colaborării ecumenice şi o însoţeşte în toate formele ei. Dialogul ecumenic îngăduie membrilor diferitelor Biserici şi comunităţi bisericeşti să ajungă să se cunoască unii pe alţii, să identifice subiectele de credinţă şi de practică pe care le au în comun şi punctele care diferă.

Când creştinii trăiesc şi se roagă împreună dau mărturie despre o credinţă pe care o împărtăşesc. Întemeiate pe această comuniune de viaţă şi daruri spirituale există multe forme de colaborare ecumenică ce exprimă şi favorizează unitatea: când aceştia colaborează pentru studiul şi răspândirea Bibliei, pentru studii liturgice, pentru cateheză şi studii superioare, pentru pastoraţie, pentru evanghelizare, pentru a sluji în dragoste etc.

Acolo unde este potrivit, catolicii trebuie să fie încurajaţi să se asocieze, după normele date de Biserică, pentru a se ruga împreună cu creştinii care aparţin altor Biserici şi comunităţi bisericeşti.

Rugăciunea în comun trebuie să fie îndreptată spre restabilirea unităţii, îndeosebi în Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Această rugăciune trebuie pregătită, de comun acord, cu concursul reprezentanţilor Bisericilor.

Contribuţia pe care ei o pot aduce în toate domeniile vieţii umane unde se manifestă nevoia de mântuire. Este mai eficace când o înfăptuiesc cu toţi împreună şi când se vede că sunt uniţi în această lucrare.

Colaborarea ecumenică poate lua forma unei participări din partea diferitelor Biserici şi comunităţi bisericeşti la programul deja stabilit de unul din membrii lor.

Participarea catolică la toate formele de întâlniri ecumenice şi la proiecte de cooperare va respecta normele stabilite de autoritatea bisericească locală.

Întâlnirea reprezentanţilor autorizaţi ai Bisericilor şi comunităţilor bisericeşti care au loc periodic sau cu ocazii speciale pot ajuta mult la colaborarea dezvoltării ecumenice. Deşi constituie ele însele o mărturie importantă a angajării celor care participă la promovarea unităţii creştinilor.

La nivel local există nenumărate ocazii de schimburi între creştini, mergând de la conversaţii neoficiale care au loc în viaţa de zi cu zi până la sesiunile pentru examinarea în comun într-o perspectivă creştină a problemelor vieţii locale sau la grupurile personale locale (medici, educatori, lucrători sociali) şi la grupurile de studiu pe subiect specific ecumenice.