12. ECUMENISMUL ŞI DIALOGUL ECUMENIC

Introducere

Conciliul Vatican II îndeamnă în mod explicit pe credincioşii catolici "să recunoască şi să aprecieze cu bucurie valorile cu adevărat creştine, izvorâte din patrimoniul comun, care se află la fraţii despărţiţi de noi. Vrednic şi drept este să recunoaştem bogăţiile lui Cristos şi faptele puterii sale în viaţa celorlalţi, care dau mărturie pentru Cristos uneori până la jertfa supremă" (UR 4).

Un dialog ecumenic fructuos, "dialogul carităţii", aşa cum este denumit în ultima vreme, priveşte din însăşi firea sa spre viitor, ca şansă pentru generaţiile de mâine. Trecutul, cu realităţile sale, nu întotdeauna comode, poate fi un punct de referinţă, viitorul însă ne cheamă la responsabilitate. În acest context ne întrebăm unde suntem pe drumul ecumenismului? Ce s-a făcut până acum?

1. La nivel naţional

Datorită măreţului arc care formează Munţii Carpaţi, la Dunăre şi la Marea Neagră, România poate fi localizată uşor pe harta geografică. Din punct de vedere cultural, ea se situează la răscrucea dintre Europa orientală şi Europa occidentală. Din totalul de peste 22 milioane de locuitori, 99% se declară creştini. În ceea ce priveşte celelalte comunităţi religioase, 9.000 sunt evrei, 56.000 musulmani iar câteva mii de români se declară atei sau necredincioşi.

Cea mai mare este Biserica Ortodoxă Română, căreia îi aparţin 86,8% de creştini români (19,8 milioane de persoane). Biserica Romano-Catolică (5%) are 1,16 milioane de credincioşi în timp ce Biserica Greco-Catolică afirmă că are mai mult de 700.000 de membri. Biserica Reformată are 800.000 de membri, Biserica Evanghelică Luterană 21.000 de membri, Biserica Evanghelică Luterană a Confesiunii de la Augsbourg 17.000 de membri. Comunitatea Unitariană are în jur de 76.000 de credincioşi, Biserica Armeană 2.000 de membri, în timp ce Bisericile libere - Baptiste, Penticostale, Adventiste, Evanghelice şi altele - reunesc mai mult de jumătate de milion de creştini.

Asociaţia Ecumenică a Bisericilor (AIDRom) a fost fondată în anul 1993 şi regrupează ortodocşii şi reformaţii, cele două Biserici Evanghelice Luterane, precum şi Biserica Armeană. AIDRom este în contact cu parteneri ecumenici la nivel internaţional, cu organizaţii nonguvernamentale şi cu asociaţii din România, ale căror proiecte le susţine. În particular, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor se angajează să promoveze Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor pentru care ea realizează în fiecare an o broşură în trei limbi (română, maghiară şi germană) pe baza textelor elaborate de grupul mixt internaţional şi o trimite prin Consiliul Bisericilor Creştine pentru a încuraja şi ajuta la organizarea celebrărilor ecumenice în toată România.

Din anul 1960, Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor a început să fie celebrată în diverse locuri. Textele din "Rugăciunea pentru unitatea creştinilor 2001" (cu tema "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa" - In 14,1-6) au fost pregătite de un grup internaţional numit de comisia Credinţă şi Constituţie a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi de Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creştinilor (al Bisericii Catolice) în timpul reuniunii care a avut loc în luna octombrie 1999 în Casa de primire a Bisericii Evanghelice Luterane (Confesiunea de la Augsbourg) din România, la Vulcan.

Ziua Internaţională de Rugăciune [a femeilor], celebrată în fiecare an în prima vineri a lunii martie, constituie, printre altele, o altă ocazie de rugăciune. Coordonarea acestei zile este asigurată de un comitet ecumenic naţional format din femei provenind din şapte Biserici diferite printre care şi Biserica Catolică. De notat, printre altele, că responsabilitatea de a pregăti celebrarea rugăciunii pentru Ziua Mondială de Rugăciune care a avut loc la 1 martie 2002 a fost încredinţată Comitetului pentru Ziua Mondială de Rugăciune din România.

Din anul 1990, formarea asociaţiilor a fost din nou posibilă şi au fost create numeroase asociaţii creştine, atât confesionale, cât şi ecumenice. La Bucureşti se află Alianţa Biblică Interconfesională din România. Din anul 1992 se asistă la fondarea "Forumului Ecumenic al Femeilor Creştine din România" la care sunt membre asociaţiile creştine ale femeilor, ca şi persoane individuale. Acest forum organizează întâlniri ecumenice şi cursuri de formare profesională frecventate de femeile din toată ţara. Ca exemplu de ecumenism local, numim Asociaţia de Într-ajutorare "Ortopraxia" situată în Orăştie/Braşov. Ea este condusă de pastori din cinci Biserici istorice prezente în acest oraş. Alte organizaţii au, de asemenea, o activitate ecumenică, deşi ele aparţin unei confesiuni particulare, precum asociaţia "Lifebelt" din Târgu-Mureş, care depinde de Biserica Reformată.

La nivelul autorităţilor ecleziale şi al facultăţilor teologice în ţările care întreţin relaţii ecumenice între Biserici, aceste relaţii iau forma de parteneriat între Bisericile româneşti şi Bisericile din străinătate. Bisericile protestante sunt membre ale organizaţiilor mondiale respective (de exemplu, Federaţia Luterană Mondială, Alianţa Reformată Mondială, Alianţa Baptistă Mondială) şi, cum este cazul Bisericii Române Ortodoxe, fac de asemenea parte din Conferinţa Bisericilor Europene şi din Consiliul Ecumenic al Bisericilor.

a. Vizita Sfântului Părinte

Memorabile pe plan ecumenic sunt două evenimente: vizita papei Ioan Paul al II-lea în România, în mai 1999, şi vizita patriarhului Teoctist la Vatican, în octombrie 2002.

Vizita papei Ioan Paul al II-lea în România, în perioada 7-9 mai 1999, a constituit, fără nici o îndoială, un eveniment important pentru comunitatea ecumenică. Aceasta a fost nu numai o mare onoare pentru România, dar şi ocazia unei reflecţii intense asupra problemei de unitate a creştinilor. Slujbele ortodoxe, greco-catolice şi romano-catolice celebrate cu participarea sau în prezenţa papei şi a patriarhului au făcut o puternică impresie asupra credincioşilor, indiferent de confesiunea lor.

Vizita a constituit un bun prilej ca oameni diferiţi să se apropie între ei: s-au întâlnit şi şi-au dat mâna chiar dacă nu se cunoşteau, fără să se întrebe de confesiune. Rănile trecute au putut fi cicatrizate. Imaginea îmbrăţişării dintre suveranul pontif şi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a fost transmisă peste tot. "Mărturia dată în comun este un mijloc puternic de evanghelizare; divizarea înseamnă victoria întunericului asupra luminii..., a spus Sfântul Părinte. Să izbucnească din Biserica Ortodoxă Română şi din cea Catolică o singură cântare de preamărire a numelui Domnului! Să formeze o simfonie de glasuri exprimând frăţietatea cordială a raporturilor reciproce şi implorând comuniunea deplină a tuturor credincioşilor".

Omenirea se frământă acum la sfârşit de mileniu cu mari probleme: secularismul îşi face loc tot mai mult în inima credincioşilor şi în societate. Întrebarea este aceeaşi: Ce-i de făcut? Împreună puterea creşte, putem găsi cu mai multă uşurinţă strategii pentru a înfrunta problemele. "Anul 2000, repetă de multe ori Sfântul Părinte şi a spus-o şi la Bucureşti, dacă nu ne va găsi uniţi, cel puţin să ne găsească mai apropiaţi".

Cu ocazia vizitei Sfântului Părinte s-a spulberat o teamă mai veche prezentă uneori în anumite cercuri: papa nu a venit pentru a face prozelitism sau pentru a cuceri. Urmărindu-i discursurile de la Bucureşti se pot observa cu uşurinţă convingerile sale: a venit pentru a mulţumi împreună cu noi lui Dumnezeu pentru că ne-a îngăduit să cântăm în libertate mărirea lui Dumnezeu; a venit ca pelerin pentru a spune "cât de aproape este în simţire întreaga Biserică Catolică de strădania episcopilor, clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române", a venit "să contemple chipul lui Cristos sculptat în Biserica Ortodoxă"; a venit să aducă omagiu poporului român şi celor care au suferit.

Crede că "sufletul mişcării ecumenice sunt: convertirea inimii, sfinţirea şi rugăciunea", iar apropierea constă în cunoaştere, respect reciproc, aprecierea valorilor celuilalt şi în a sta pe punctele comune. Şi asta a şi făcut: a scos în evidenţă bogăţiile liturgiei şi tradiţiei bizantine, martirii şi sfinţii din ortodoxie, istoria credinţei românilor, picturile bisericilor, icoanele, veşmintele liturgice, manuscrisele, patrimoniul artistic, contribuţia monahilor şi a monahiilor, teologii şi oamenii de cultură din ortodoxie; a apreciat străduinţele Bisericii şi programul de reînnoire din cadrul formării teologice şi catehetice, "comorile de spiritualitate şi de sfinţenie care au făcut preţioasă istoria seculară a României".

"Cuvintele Scripturii, a spus Sfântul Părinte, nu servesc pentru a-i arunca în faţă celuilalt eroarea, ci pentru a o demasca pe a noastră, pe cea a fiecăruia dintre noi. Am cunoscut opoziţii, incriminări, reticenţe interioare şi închistări reciproce. Cu toate acestea, şi unii şi alţii, suntem martori că, şi aici, pe acest pământ al României, martirii şi mărturisitorii au ştiut să slăvească numele lui Dumnezeu cu o singură inimă şi un singur suflet".

Strigătul de unitate de la ultima Liturghie poate că este cea mai frumoasă concluzie a vizitei. Sfântul Părinte l-a invitat la Roma pe Preafericitul patriarh Teoctist, ca ecou la întâlnirea lor, plină de har, de la Bucureşti.

Oricum ceva s-a schimbat cu ocazia acestei vizite. Oamenii au avut posibilitatea de a se confrunta cu un sistem de valori creştine şi au înţeles poate că trebuie să devină mai buni. Rămâne de a împlini îndemnul suveranului pontif: "Românie... întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace".

Expresivă şi semnificativă rămâne îmbrăţişarea de pace din Piaţa "Sfântul Petru" dintre Sfântul Părinte şi Preafericitul Teoctist, din luna octombrie a anului 2002, care exprimă acea "dorinţă arzătoare de comuniune deplină" la care să ajungem în adevăr şi în iubire (Declaraţia comună, 12 octombrie 2002).

Ca rod al celor două întâlniri de mai sus a fost printre altele şi premiera anului 2003: pentru prima oară de când se celebrează Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, patriarhul Teoctist a participat la celebrarea din catedrala romano-catolică "Sfântul Iosif" din Bucureşti.

În spiritul Conciliului Vatican II şi împreună cu întreaga Biserică Catolică, Biserica Catolică din România s-a angajat ireversibil să străbată calea căutării unităţii ecumenice, încercând să citească "semnele timpurilor". Este de amintit faptul că în cadrul Conferinţei Episcopale din România există o comisie specială pentru promovarea spiritului şi acţiunii ecumenice.

b. Umbre

După 1989 creştinii din România se bucură de libertatea de exprimare în public a convingerilor religioase. Însă libertatea religioasă şi de conştiinţă nu a fost înţeleasă întotdeauna aşa cum trebuie şi pe alocuri a dat naştere la rivalităţi sau conflicte confesionale.

Biserica Greco-Catolică luptă în continuare pentru recucerirea bunurilor sale, existând multe locuri în care comunităţile sale - al căror număr a fost mult diminuat ca urmare a interdicţiei timp de 45 de ani de dictatură - nu au putut să-şi recupereze încă bisericile (numai aproximativ 120 din cele 2.300 bunuri imobiliare ecleziale recenzate în anul 1948 au fost până în prezent recuperate). Este de amintit că Biserica Greco-Catolică a suferit un tratament foarte dur din partea regimului comunist. Ea a fost interzisă, clerul său a fost încarcerat sau asasinat, bunurile au fost confiscate; în fine, bisericile sale au fost retrase şi au fost încredinţate Bisericii Ortodoxe.

Creştini s-au trezit peste noapte cu o moştenire liturgică sau de credinţă care automat îi separă de alţii. Copiii de vârstă şcolară sunt separaţi unii de alţii pentru a face orele de religie.

Sărbătoarea Paştelui, sărbătoarea centrală a creştinilor - în cazul acesteia, despărţirea se verifică începând de la familia obişnuită, domestică, până la cea mare, naţională şi europeană.

2. Pe plan local

Păstorul diecezei de Iaşi a făcut din slujirea de episcop o slujire în favoarea unităţii ecumenice, înscriind pe stema sa episcopală cuvintele lui Cristos: "Ca toţi să fie una" (In 17,21).

În mod obişnuit, credincioşii din Dieceza de Iaşi, laici şi clerici deopotrivă, participă la lucrarea ecumenică prin aşa-numitul "ecumenism spiritual", deoarece "convertirea inimii şi sfinţenia vieţii, împreună cu rugăciunile individuale şi publice pentru unirea creştinilor, trebuie socotite sufletul întregii mişcări ecumenice" (UR 8). De la această bază a ecumenismului spiritual, se trece la ceea ce Conciliul numeşte "dialog ecumenic".

a. Până în 1989

Până în anul 1989, datorită perioadei istorice prin care am trecut, ecumenismul local s-a redus doar la unele contacte interpersonale şi la unele iniţiative particulare de apropiere şi cunoaştere.

Fiindcă nu era recunoscută legal de către statul român şi, în consecinţă, fiindcă nu avea un statut de funcţionare şi o ierarhie recunoscută oficial, Biserica Catolică a căutat să supravieţuiască făcând eforturi considerabile deoarece toate iniţiativele sale specifice erau supravegheate. O dată cu trecerea anilor, i s-a recunoscut dreptul la existenţă limitată, a fost tolerată şi acceptată ca o realitate ce urmează să-şi rezolve statutul şi misiunea ei în mijlocul credincioşilor şi a fost invitată să ia parte la iniţiativele ecumenice locale.

Cu tendinţa ei de omogenizare, politica ideologiei comuniste a dus la slăbirea influenţei cultelor, aşa cum se ştie a fost impus şi promovat un fel de ecumenism despre care mai târziu toţi au declarat şi recunoscut că era, dacă nu în totalitate, măcar în parte şi în metode, contrar adevăratului spirit ecumenic, adică liber şi consimţit, aşa cum se cere şi se cuvine.

Aşa au fost, de exemplu, întâlnirile teologie de pe lângă institutele teologice existente în ţară, între anii 1960-1989, la care catolicii aveau întotdeauna statut de invitaţi şi observatori. La aceste întâlniri comandate şi supravegheate, importante erau nu subiectele teologice, morale sau spirituale, ci subiectele cu caracter civic, social şi în fond cu scopul vădit al îndoctrinării politice.

Rolul pozitiv al acestor întâlniri a fost posibilitatea cunoaşterii şi promovării apropierii dintre creştinii de diferite convingeri şi opţiuni şi, de ce nu, pentru cei mai mulţi sinceri şi credincioşi, ocazie de noi speranţe şi împliniri. Pentru unii aceste întâlniri teologice sau momente ale unui ecumenism local erau sesiuni chinuitoare şi purificatoare, forme de menţinere sub control şi la dispoziţia unui regim totalitar. A fost poate o Vinere Mare pentru a ajunge la Înviere.

b. După 1989

Evenimentele din anul 1989 reprezintă un punct central care a revoluţionat nu numai viaţa poporului nostru în ansamblul ei, ci a adus şi o schimbare a situaţiei vieţii spirituale şi a Bisericii. Din acest moment s-a putut discuta despre un adevărat dialog ecumenic, liber, real şi cu mari speranţe.

Istoria dialogului ecumenic din 1989 până în prezent a înregistrat multe momente pozitive, dar şi unele momente mai puţin încurajatoare. Cei care altădată erau obligaţi din extern la întâlniri teologice şi acţiuni ecumenice, acum au simţit nevoia unei căutări interne şi a unei întâlniri în spiritul dragostei, a unei căutări continue.

Pe plan local, participarea liberă şi binevoitoare a ierarhilor Bisericii ortodoxe la momentele importante ale Bisericii catolice: consacrări de episcopi, instalări de ierarhi, celebrări comemorative (de exemplu: la consacrarea PS Petru Gherghel de la 1 mai 1990 au participat PS Pimen, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS episcop Eftimie al Romanului şi Huşilor; la instalarea ÎPS mitropolit Ioan Robu la Bucureşti - participarea reprezentanţilor patriarhiei, a episcopului armenilor etc) au fost momente aşteptate şi gustate de toţi credincioşii prezenţi şi considerate în aceeaşi măsură de toţi ca semne ale unei noi ere.

Prezenţa episcopului de Iaşi în Biserica ortodoxă când a fost instalat ÎPS mitropolit Daniel în 1990, cu participarea atâtor feţe bisericeşti din întreaga Românie şi din alte ţări vecine, din Basarabia şi Ucraina, din Franţa şi Italia, a prilejuit schimburi de mesaje, oferind satisfacţii şi speranţe pentru lucrarea ecumenică.

Participarea episcopului diecezei la deschiderea anului universitar în biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" şi la sediul noului Institut Teologic Ortodox din Palatul Primăriei a fost un semnal ce părea că va consfinţi aceste raporturi frăţeşti şi acele perspective ecumenice aşteptate şi dorite de atâta timp.

Vizita pe care ÎPS mitropolit Daniel cu o suită de preoţi a făcut-o la Institutul Teologic Romano-Catolic - Iaşi a fost ca şi un program stabilit pentru viitorul relaţiilor şi etapelor în domeniul ecumenic.

Dar n-a fost să fie aşa, pentru că a venit acel moment când, în urma preluării catedralei din Blaj de către greco-catolici, totul părea compromis; tot ce se construise în acei primi ani părea ruinat. Depăşirea acestei situaţii s-a realizat în timp.

Contactul frăţesc şi ecumenic s-a putut relua o dată cu dialogul deschis între patriarhul Bartolomeu I şi papa Ioan Paul al II-lea care s-au întâlnit într-o altă etapă şi vizită la Roma în 1995. În acel an, pe plan local, octava mondială de rugăciuni a fost confirmată şi binecuvântată de prezenţa ÎPS mitropolit Daniel în biserica "Sfinţii Trei Ierarhi", unde catolicii s-au unit în rugăciune cu fraţii ortodocşi, iar la sfârşitul acestei săptămâni de rugăciuni cei doi ierarhi s-au întâlnit pentru prima dată în istoria Bisericii locale în jurul altarului din catedrala romano-catolică din Iaşi, unde ÎPS mitropolit Daniel a adresat un cuvânt înălţător şi a ţinut o omilie mişcătoare credincioşilor romano-catolici şi ortodocşi uniţi la un astfel de eveniment binecuvântat. Acest lucru se întâmpla în anul 1995.

Rugăciunile, cu unele greutăţi de corelare a programului, au continuat şi în următorii ani. Octava mondială de rugăciune a început în bisericile proprii, a continuat în celelalte biserici.

Dialogul teologic interconfesional între profesorii de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi profesorii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi a fost o altă etapă pe calea ecumenismului. Rezultatele dialogului între profesori s-a concretizat în mai multe numere ale revistei "Dialog teologic", în contacte interpersonale şi prietenii care durează şi acum.

Participarea la diverse conferinţe şi seminarii (de ex. 27-30 aprilie 1998, seminarul: "Mişcarea ecumenică în secolul XX. Rolul teologiei în concepţia şi viaţa ecumenică din România"; Durău, 17-19 septembrie 2002: colocviu ecumenic internaţional "A fi episcop astăzi. Demnitatea şi dificultăţile unei misiuni"...), întâlnirile de tineri de la Oneşti (Casa ecumenică), de la Iaşi (colaborare AC - ASCOR), de la Taizé etc. au fost alte momente de întâlnire care au întărit şi mai mult apropierea dintre creştini.

De asemenea, cu ocazia sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, corurile unor biserici catolice şi ortodoxe s-au vizitat reciproc cu scopul de a face cunoscută propria tradiţie liturgică şi muzicală.

La seminarul ecumenic de la Iaşi din 1998, în privinţa cooperării ecumenice, s-a făcut propunerea de a se înfiinţa un Consiliu Ecumenic al Bisericilor din România, cu participarea Bisericii Catolice, ca membru deplin, cu următoarele obiective principale: reluarea conferinţelor teologice interconfesionale, care se vor ţine în mod regulat (o dată sau de două ori pe an); elaborarea unei teologii ecumenice româneşti cu respectarea problematicii teologice internaţionale şi specificul local al Bisericilor; alcătuirea unui memorial ecumenic al martirilor şi mărturisitorilor credinţei din perioada comunistă; pregătirea delegaţilor pentru evenimentele ecumenice internaţionale; dezbaterea şi tratarea prealabilă a temelor acestor întruniri ecumenice la nivel naţional; rolul de mediator şi eforturi de reconciliere între Biserici din România în situaţii conflictuale; eforturi pentru sărbătorirea Paştilor la o dată comună; extinderea săptămânii de rugăciune şi la nivel de parohie; îndrumarea pastorală în cazul căsătoriilor mixte sau cu ocazia unor momente liturgice în familie şi societate; organizarea de tabere ecumenice de tineret; schimb de profesori şi studenţi; manifestări interparohiale, coruri, expoziţii de artă etc.; dezbaterea unor probleme de interes comun între Biserici (revendicări, relaţii de schimb etc.).