3. LITURGIA ŞI VIAŢA SACRAMENTALĂ

1. Liturgia - noţiuni generale

Liturgia - lucrarea Sfintei Treimi

a) Dumnezeu Tatăl: izvorul originar al întregii liturgii

Sfântul Iacob scrie că "orice dar de preţ şi orice bun desăvârşit vine de sus, coboară de la Părintele luminilor, cel neschimbat şi fără umbră de abatere". Liturgia este înainte de toate lucrarea Tatălui, în favoarea oamenilor. Oficiul nostru divin va fi mereu un răspuns la darul lui Dumnezeu.

În liturgia Bisericii, binecuvântarea divină este pe deplin revelată şi împărtăşită: Tatăl este recunoscut şi adorat ca izvorul şi scopul tuturor binecuvântărilor creaţiei şi ale mântuirii.

Dumnezeu Tatăl ca izvor şi punct final al liturgiei ocupă locul central în orice acţiune liturgică: de la el provine darul cuvântului şi al vieţii veşnice; către el tinde sfinţirea noastră şi cultul nostru filial. Toate rugăciunile liturgice exprimă această credinţă a Bisericii şi se îndreaptă către Dumnezeu Tatăl, în special prin rugăciunea cea mai nobilă a liturgiei Biserici care este cea euharistică. Liturgia cuvântului aminteşte faptele minunate ale lui Dumnezeu; prefaţa îi aduce laudă lui Dumnezeu pentru binecuvântările sale; prefacerea duce la plinătate toată rugăciunea de mulţumire. Noutatea liturgiei creştine este însă Cristos însuşi. El este binecuvântarea lui Dumnezeu, "darul perfect" al Tatălui; prin el noi îl "binecuvântăm" pe Dumnezeu în rugăciunea de laudă a Bisericii. El este în acelaşi timp sacrificiul şi darul ospăţului: "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în ceruri întru Cristos".

"În liturgia Bisericii, Dumnezeu Tatăl e binecuvântat şi adorat ca izvorul tuturor binecuvântărilor creaţiei şi al mântuirii, cu care ne-a binecuvântat în Fiul său, pentru a ne dărui Duhul înfierii".

b) Acţiunea lui Cristos în liturgie

Ce anume se celebrează în liturgie dacă nu vestirea morţii Domnului şi proclamarea învierii sale până la venirea sa în slavă. Cristos este centrul liturgiei. La Crăciun celebrăm naşterea sa, la Paşti moartea şi învierea sa; celebrăm misterele luminii până la ridicarea sa la Tatăl. Aici, "a celebra" nu înseamnă o simplă amintire, dar trimite la ideea unei prezenţe "actuale": în Euharistie, moartea şi învierea sa devin o realitate prezentă, el însuşi este acolo. În aceasta constă unicitatea liturgiei creştine: ea este opera lui Cristos. În ce mod?

Sfântul apostol Paul spune că "atunci când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său". Măreţia planului lui Dumnezeu constă tocmai în faptul trimiterii fiului său în lume descoperind astfel "misterul ascuns de veacuri". Acest eveniment arată misterul iubirii care este însuşi Dumnezeu, comuniunea veşnică a Tatălui a Fiului şi a Duhului Sfânt. Scopul ultim al întregului plan al lui Dumnezeu este ca noi, şi prin noi întreaga creaţie, să facem parte şi să intrăm în unitatea Preasfintei Treimi. Pentru a realiza acest plan al său, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său "pentru a recapitula toate în Cristos".

"Lucrarea" lui Cristos, viaţa sa, moartea şi învierea, este "marea liturgie" prin care Tatăl ne dăruieşte viaţa sa, harul său şi "orice lucru".

"În timpul vieţii sale pământeşti, Isus vestea prin învăţătura sa şi anticipa prin acţiunile sale misterul pascal. Când i-a sosit ceasul, a trăit unicul eveniment din istorie care nu trece: Isus moare, este îngropat, învie din morţi (...). Este un eveniment real, survenit în istoria noastră, dar este unic: toate celelalte evenimente ale istoriei au loc o dată, apoi trec, înghiţite de trecut. Misterul pascal al lui Cristos nu poate rămâne numai în trecut (...) şi tot ceea ce a făcut şi a suferit pentru toţi oamenii, se împărtăşeşte din veşnicia dumnezeiască şi astfel se situează deasupra tuturor timpurilor şi se face prezent în toate timpurile".

Cristos este adevăratul "liturg", el a oferit Tatălui ceresc oficiul divin perfect. Viaţa şi moartea sa au fost "liturgia" glorificării Tatălui.

Isus a suferit sub Ponţiu Pilat; într-adevăr, un eveniment istoric trecut, dar nu dispărut, ca toate celelalte evenimente ale istoriei omenirii, deoarece Isus a înviat şi este "mereu viu pentru a mijloci" în folosul nostru.

Cristos a înviat. "...şi tot ceea ce a făcut şi a suferit pentru toţi oamenii, se împărtăşeşte din veşnicia dumnezeiască". Crucea şi învierea lui Cristos sunt evenimente permanente deoarece "în ceruri, Cristos îşi exercită necontenit preoţia". Atunci când pe pământ celebrăm oficiul divin luăm parte şi la liturgia cerească; Isus Cristos însuşi este prezent în mijlocul nostru cu tot ceea ce a împlinit şi a suferit pentru noi.

Cristos înviat a rămas cu noi în diferite moduri. El ne vorbeşte şi astăzi prin cuvântul citit în timpul sfintei Liturghii; în rugăciunea comună a credincioşilor, el este "în mijlocul lor"; este prezent şi prin apostolii săi şi succesorii lor, cărora le-a conferit "puterea de sfinţire"; în mod particular este prezent în celebrarea sacrificiului euharistic, în timpul Liturghiei, mai ales sub speciile pâinii şi a vinului. Pe bună dreptate, liturgia este acţiunea lui Cristos, iar noi o celebrăm "prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos".

c) Puterea Duhului Sfânt în liturgie

Rolul determinant al Duhului Sfânt în liturgie ar putea fi sintetizat în următorii termeni: nu este posibilă liturgia fără Duhul Sfânt! (T. Federici); fără Duhul Sfânt liturgia este o simplă evocare! (I. Hazim). Într-adevăr, liturgia, în ansamblul ei, trebuie să fie în mod esenţial pneumatologică. Mântuirea ne este oferită numai în Duhul Sfânt. Noi avem parte de misterul pascal al lui Cristos doar prin Duhul Sfânt care este darul lui Cristos mort şi înviat oferit Bisericii sale.

Duhul Sfânt este pentru Biserică - trupul mistic al lui Cristos - ceea ce este sufletul pentru trup, cum explică sfântul Augustin. Este el cel care stimulează tot ceea ce în Biserică este cu adevărat viu, ceea ce trăieşte în Cristos. Dar în realitate prezenţa sa este ascunsă şi modul său de acţiune este identificabil numai prin roadele pe care le aduce. Catehismul aminteşte patru operaţii după care am putea recunoaşte acţiunea Duhului Sfânt: pregăteşte oamenii pentru întâlnirea cu Cristos; îl arată pe Domnul înviat, le aminteşte cuvântul său şi le deschide mintea spre înţelegerea morţii şi învierii sale; el le face prezent misterul lui Cristos şi-i pune în comuniune cu Dumnezeu. Toate aceste acţiuni ale Duhului Sfânt au loc în mod deosebit în liturgie.

Desigur, noi suntem cei care celebrăm liturgia, dar adevărata forţă activă a liturgiei provine de la Duhul Sfânt. Când întâlneşte în noi răspunsul de credinţă pe care el l-a trezit, se realizează o adevărată cooperare şi astfel liturgia devine lucrarea comună a Duhului Sfânt şi a Bisericii.

S-a amintit de răspunsul nostru de credinţă. Avem nevoie de o pregătire pentru a-l putea întâlni pe Cristos în liturgie. Credinţa noastră trebuie trezită, inimile noastre trebuie să se deschidă: numai în acest mod devenim capabili de a primi harurile pe care Dumnezeu vrea să ni le dăruiască prin liturgie.

Cristos a promis că Duhul Sfânt ne va aminti tot ceea ce el ne-a învăţat. În liturgie, o celebrare "aminteşte" adunării faptele minunate pe care Dumnezeu le-a săvârşit. În liturgia cuvântului Duhul Sfânt aminteşte adunării sensul evenimentului mântuirii dând viaţă acestui cuvânt. De asemenea, ascultăm şi faptele şi cuvintele lui Cristos care se imprimă în memorie şi, tot datorită Duhului Sfânt, ceea ce ascultăm coboară în inimile noastre în mod clar, viu şi prezent.

Amintirea (memoria) devine apoi prezenţă, în special la celebrarea Euharistiei. În timpul invocării Duhului Sfânt are loc ("Acesta este trupul meu..., sângele meu") ceea ce cuvintele liturgiei amintesc ("în seara în care a fost vândut..."). Astfel, liturgia creştină nu doar aminteşte evenimentele care ne-au mântuit, ci le şi actualizează, le face prezente.

După ce Duhul Sfânt ne-a pregătit, ne-a amintit faptele şi cuvintele Domnului şi după ce le-a şi actualizat, toate acestea se adaugă la ceea ce este de fapt scopul întregii acţiuni a Duhului Sfânt: "comuniunea Duhului Sfânt". În orice acţiune liturgică Duhul Sfânt vrea să-i unească pe credincioşi cu Cristos până vor forma cu toţii trupul său în comuniune fraternă.