PASTORAŢIA COPIILOR ŞI A TINERILOR
Responsabilitate şi angajare

II. CE TREBUIE SĂ FIM?

B. Cine trebuie să fie Biserica pentru copii şi pentru tineri

Biserica şi tinerii

Biserica se apropie şi astăzi de tineri cu aceeaşi atitudine a lui Isus din Evanghelia după sfântul Marcu: "Isus, privindu-l, l-a îndrăgit" (Mc 10,21). Este privirea acelora pentru care generaţia tânără nu este o problemă de rezolvat, ci o bogăţie care trebuie valorificată, a acelora care doresc să dăruiască tinerilor şansa de a-l descoperi pe Cristos, cel care iubeşte mai întâi şi nu doreşte decât să fie lăsat să iubească.

Biserica, în special comunitatea locală de credinţă, de cult şi de caritate, trebuie să corespundă exigenţelor tinerilor, care, în ciuda momentelor de criză prin care trec, continuă să rămână deschişi pentru orice mărturie de iubire, pentru că, în adâncul sufletului lor, ei sunt încă buni şi generoşi. Tinerii trebuie să vadă în preot şi în responsabilii comunităţii "întruparea" totală şi vie a iubirii creştine.

Exigenţa de a-i trata pe tineri cu aceeaşi iubire a lui Isus impune Bisericii să-şi facă proprii aşteptările, dificultăţile, dar şi resursele şi valorile preadolescenţilor, ale adolescenţilor şi ale tinerilor şi să le ofere diferite posibilităţi de formare menite să stimuleze întâlnirea personală cu Cristos.

În acest sens, trebuie favorizate şi promovate, atât pentru cei care au rămas aproape de Biserică şi s-au angajat cât şi pentru cei indiferenţi sau dezorientaţi, momente de întâlnire şi de solidaritate, programe de cateheză proprii, experienţe de spiritualitate şi de rugăciune, activităţi de voluntariat, activităţi culturale şi recreative şi orice altă iniţiativă capabilă să devină un instrument valid de promovare şi de evanghelizare a tinerilor.

1. Cateheza şi evanghelizarea

Pe plan religios şi formativ, cateheza şi opera de educaţie trebuie să prezinte doctrina creştină în toate perspectivele sale de unitate şi de măreţie, în raport constant cu problemele tinerilor, cunoaşterea misterului lui Dumnezeu şi cunoaşterea omului. Tinerii trebuie ajutaţi să trăiască credinţa; noţiunile învăţate în copilărie la catehism sau la lecţiile de religie cu greu devin convingeri ferme şi durabile. Acum este momentul de a parcurge din nou acelaşi drum, pentru a repeta propriul crez cu toată maturitatea personală.

Tinerii trebuie ajutaţi să înţeleagă că religia nu este ceva "cerebral", un ansamblu de funcţii, de ceremonii care nu au nimic de spus pentru viaţa de fiecare zi. Dumnezeu şi elementul religios sunt în strânsă legătură cu existenţa personală. Creştinismul nu este numai pentru cei mici, pentru femei şi pentru cei în vârstă, ci este pentru toţi oamenii şi este o mare demnitate a fi creştin. Tinerii trebuie ajutaţi să-l cunoască şi să-l iubească pe Isus Cristos în aşa fel încât să fie dispuşi oricând să dea mărturie despre el cu bucurie în faţa lumii întregi.

Cateheza trebuie făcută în aşa fel încât să trateze problemele fundamentale tipice acestei vârste. Scopul catehezei este de "a descoperi sensul genuin creştin al vieţii", ţinând seama de valorile reale necesare pentru a forma "un mod religios de a gândi care să arate legătura care există între toate misterele şi între ei (tinerii) şi scopul ultim al omului".

Exortaţia apostolică postsinodală Catechesi tradendae cere folosirea unei cateheze care să educe la virtuţile fundamentale ale omului şi ale creştinului: "O cateheză care să denunţe egoismul în numele generozităţii, o cateheză care să ofere sensul creştin al muncii, al binelui comun, al dreptăţii şi al carităţii, o cateheză a păcii între naţiuni şi a promovării demnităţii umane, a dezvoltării, a eliberării, care sunt prezentate în documentele recente ale Bisericii".

Cateheza are, aşadar, o importanţă considerabilă, pentru că este momentul în care evanghelia poate fi prezentată, înţeleasă şi primită ca ceva care dă sens vieţii şi conduce la comportări creştine: spirit de renunţare, dezlipire de cele vremelnice, blândeţe, dreptate, angajare, reconciliere, sensul absolutului şi al invizibilului etc.

Timpul de şcoală a credinţei, care este cateheza, trebuie să fie un moment de angajare specială pentru o credinţă care să modifice viaţa. În acest sens, este important de a prevedea şi de a programa spaţii în care să se poată da mărturie despre propria identitate creştină: zile de reculegere şi de rugăciune, iniţiative deosebite faţă de ritmul normal al vieţii personale sau de grup etc.

2. Pregătirea şi participarea la sacramente

Adevărata cateheză sau educare la credinţă va conduce la viaţa creştină exprimată, în mod deosebit, prin participarea la sacramente; va face ca tinerii să aibă o sensibilitate sacramentală mai mare şi mai motivată. Sacramentele sunt momente forte ale întâlnirii cu Dumnezeu, sunt puncte de sosire ale maturizării în credinţă, dar sunt, în acelaşi timp, şi o autentificare a vieţii creştine la acel nivel de maturitate la care ea a ajuns. Aşadar, în perioada de ucenicie în credinţă, sacramentele au un rol foarte important. Ele îl introduc pe om într-o viaţă nouă, îl transformă în mod intens din interior, îl angajează într-o decizie de credinţă, îl integrează într-o comunitate care îl primeşte (prin Botez), îl inspiră la acţiune (prin Mir), îl hrăneşte cu pâine şi cuvânt (în Euharistie), îl regenerează la viaţa nouă (în Spovadă), îl face capabil de iubire şi de slujire a comuniunii (în Căsătorie şi Preoţie).

Sacramentul Mirului

Tinereţea este perioada în care cei mai mulţi dintre tineri se pregătesc pentru primirea sacramentului Mirului. Vârsta minimă fixată în dieceza noastră pentru primirea sacramentului Confirmaţiunii este de 12 ani, dar mulţi primesc acest sacrament după această vârstă.

Această pregătire se va face pe parcursul a mai multor luni pentru a da posibilitatea unei aprofundări sistematice şi temeinice a credinţei şi a garanta astfel o participare cât mai conştientă şi mai rodnică la acest sacrament al maturităţii creştine, sacramentul prin care candidatul intră într-o nouă comuniune cu Dumnezeu în Cristos prin Duhul Sfânt şi este legat mai strâns de Biserică, devenind apt să fie apostol şi martor curajos al lui Cristos în lume.

Sacramentul Spovezii

Un sacrament care se află tot mai mult în criză în lumea tinerilor este sacramentul Spovezii şi aceasta din cauza pierderii simţului păcatului. Educarea la credinţă trebuie să conducă şi la o maturizare a conştiinţei păcatului, la dorinţa de convertire, de reorientare a întregii persoane spre Dumnezeu. Nu poate fi ales Dumnezeu fără a alege o conduită de viaţă împotriva păcatului. Această luptă împotriva păcatului include în mod necesar acea formă de recunoaştere onestă a propriei vine prin semnul sacramental al Spovezii.

Cât de necesar nu este acest sacrament pentru tineri, care sunt cei mai predispuşi la păcat în lumea de astăzi! Acum este perioada cea mai importantă a formării caracterului, a personalităţii, de aceea, este necesar de a-i ajuta pe tineri să-şi formeze o conştiinţă morală sănătoasă, în conformitate cu morala creştină. În sacramentul Spovezii, tinerii nu trebuie bruscaţi şi descurajaţi, ci, fără a ceda la compromisuri, trebuie sfătuiţi şi îndrumaţi cu bunătate şi răbdare pe calea binelui.

În afară de recurgerea la sacramentul Spovezii cât mai des, sunt recomandate şi celebrările penitenţiale în diferite perioade ale anului liturgic, în mod deosebit în timpul Postului Mare. Toate acestea sunt mijloace de trezire şi de formare a conştiinţei morale, de îndreptare a tinerilor pe calea sfinţeniei şi a desăvârşirii creştine.

Sfânta Liturghie

O credinţă vie şi profundă, o conştiinţă curată vor face ca participarea la sacramentul Euharistiei, la celebrarea sfintei Liturghii să fie acţiuni plăcute lui Dumnezeu şi, ca atare, pline de har. Nu este locul aici de a trata despre prezenţa lui Cristos în Euharistie, despre natura sfintei Liturghii, însă subliniem necesitatea pregătirii tinerilor pentru a participa în mod conştient şi activ la sfânta Liturghie.

În participarea conştientă şi activă la sfânta Liturghie, tinerii vor găsi un mijloc de formare a propriei identităţi creştine, de recunoaştere a personalităţii lor, de afirmare a lor în mijlocul poporului lui Dumnezeu, dar, mai ales, un mijloc de a intra în comuniune cu Dumnezeu şi de a se lăsa transformaţi de el prin cuvântul şi prin harul său sacramental.

3. Pastoraţia vocaţională

Perioada tinereţii este şi perioada alegerii unui viitor în viaţă, a unei stări de viaţă, este timpul descoperirii "propriului proiect de viaţă, este timpul unei creşteri care trebuie să se realizeze în înţelepciune, vârstă şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor (cf. Lc 2,52)".

Prin pastoraţia vocaţională, tinerii trebuie să fie ajutaţi să descopere voinţa lui Dumnezeu şi să răspundă cu toată libertatea, responsabilitatea şi dăruirea lor propriei vocaţii. Deoarece cei mai mulţi dintre tineri aleg viaţa de familie, pastoraţia Bisericii va trebui să se concentreze în mod deosebit pentru pregătirea tinerilor la celebrarea sacramentului Căsătoriei şi la viaţa de familie.

Deoarece vocaţiile la starea preoţească şi la viaţa consacrată sunt în scădere în multe părţi ale Bisericii, este necesară o pastoraţie specializată în această direcţie, ajutându-i pe tineri să-şi deschidă inimile impulsurilor generoase ale Duhului Sfânt şi să spună un "da" hotărât voinţei şi planului lui Dumnezeu cu fiecare dintre ei.

4. Asociaţiile şi grupurile de tineri

Asistăm astăzi la dezvoltarea şi la înmulţirea asociaţiilor şi mişcărilor tinereşti, care sunt de mare folos pentru educaţia tinerilor. De aceea, ele nu trebuie descurajate sau condamnate, însă este, de asemenea, greşită acea atitudine de autonomie în care se închid anumite mişcări, ignorând structura de bază care este parohia. Până la urmă, tânărul trebuie să se întoarcă la viaţa parohială, pentru a se integra din punct de vedere creştin şi social cu credincioşii propriei comunităţi locale.

Tendinţa tinerilor de a se insera într-un grup, într-o asociaţie, într-o mişcare, este mai mare decât la oricare altă vârstă

Biserica nu se opune acestor forme de asociere dintre tineri, ci consideră că este datoria sa de a se interesa de ele şi de a le asista şi însoţi prin diferiţi animatori şi responsabili pastorali, pentru a le ajuta să rămână apropiate de Biserică.

Numărul acestor forme de asociere este foarte mare, ne vom limita să amintim doar câteva. Acţiunea Catolică, recomandată în mod special de Conciliul al II-lea din Vatican, are drept scop formarea tinerilor pentru o trăire mai vie a credinţei şi pentru sprijinirea păstorilor Bisericii în misiunea de apostoli ai lui Cristos. Angajamentul pe care îl iau în faţa lui Dumnezeu la depunerea promisiunilor implică jertfă, dăruire, slujire, iubire, grijă faţă de cei lipsiţi, bolnavi, bătrâni. Sunt organizate şi alte activităţi: întâlniri formativ-educative (cateheză), întâlniri de împărtăşire a propriilor experienţe, ore de rugăciune în comun, diferite acţiuni recreative. Toate acestea sunt mijloace pentru o mai bună formare creştină şi apostolică a tinerilor.

O altă formă de asociere, prezentă şi chiar destul de mult răspândită în Biserica noastră locală, este Mişcarea Scout. Scopul ei este pregătirea tinerilor sub aspect religios, social, intelectual şi fizic. Cu un program foarte variat, punând în prim plan pe Dumnezeu, credinţa, natura, onoarea, slujirea aproapelui, Scoutul îi formează pe tineri pentru o viaţă spirituală intensă şi pentru o muncă cinstită în viaţă.

Mai amintim Familia Kolping, întemeiată de preotul catolic Adolf Kolping (1813-1865) şi Serviciul de Ajutor Maltez, ambele ocupându-se în mod special de înlăturarea sărăciei prin diferite acţiuni caritative şi iniţiative socio-economice.

În cadrul acestor asociaţii de tineri se pune un accent deosebit pe integrarea dintre credinţă şi viaţă. În grup şi prin grupul din care fac parte, tinerii trebuie să înveţe să construiască în mod progresiv identitatea lor creştină.