PASTORAŢIA COPIILOR ŞI A TINERILOR
Responsabilitate şi angajare

I. CINE SUNTEM?

Introducere

În conformitate cu practica Bisericii, cu învăţătura magisteriului şi în special a Sfântului Părinte, copiii şi tinerii reprezintă un sector privilegiat al pastoraţiei oricărei comunităţi parohiale, fiind necesare dezvoltarea unor mijloace specifice de abordare şi de lucru proprii fiecărei vârste. Educaţia, sau formarea umană şi creştină, a copiilor, a adolescenţilor şi a tinerilor este o prioritate pentru pastoraţia diecezei noastre. Activitatea pastorală în Biserica noastră locală trebuie să găsească drumul şi metoda cea mai adaptată zilelor noastre, pentru a fi aproape de copii şi tineri, sau pentru a-i apropia, în cazul în care s-au îndepărtat de Biserică. În această acţiune trebuie să pornim de la încrederea în Dumnezeu Tatăl, primul educator al poporului său, prin darul făcut în Fiul său şi prin acţiunea Duhului Sfânt.

Biserica noastră trebuie să conştientizeze mai mult datoria de a se apropia în mod deosebit şi într-un mod specific de copii şi de tineri, oferindu-le un statut propriu în ansamblul activităţii pastorale.

În acelaşi timp, preocuparea pentru formarea copiilor şi a tinerilor nu trebuie ruptă şi izolată de grija pastorală datorată întregului popor al lui Dumnezeu în domeniul evanghelizării şi al catehezei, al liturgiei şi al sacramentelor, al comuniunii şi al carităţii. Copiii şi tinerii aparţin unei comunităţi, iar educaţia lor trebuie să-i conducă la o integrare armonioasă în slujba acestei comunităţi.

Copiii şi tinerii devin un subiect special al pastoraţiei, nu prin separarea de restul comunităţii, ci prin integrarea, într-un mod propriu, în sânul ei. Nu este vorba despre un alt fel de pastoraţie, ci de un mod propriu de a-i face părtaşi la unica grijă a Bisericii de a-i conduce pe toţi oamenii la mântuire.

Plecând de la aceste consideraţii introductive, problemele dezbătute în continuare vor încerca să surprindă la nivel principial cele mai importante aspecte ale pastoraţiei copiilor şi tinerilor în Biserica de astăzi.

Scurt istoric al pastoraţiei tinerilor în Dieceza de Iaşi

1. Pastoraţia tinerilor şi a copiilor până în 1948

Încă de la înfiinţarea Diecezei de Iaşi a existat o preocupare deosebită din partea episcopilor şi a preoţilor pentru a acorda o atenţie specială pastoraţiei copiilor şi a tinerilor. Numeroasele asociaţii şi organizaţii, promovate în special de episcopul Mihai Robu confirmă existenţa unui cadru vast de activitate precum şi necesitatea şi eficienţa unui mod special de a lucra cu tinerii şi copiii încă din acea perioadă.

În 1931, episcopul Mihai Robu a aprobat statutele Asociaţiei Tinerilor Catolici "Luceafărul" din Huşi, al cărei prim preşedinte a fost parohul Celestin Vaes, îndemnând pe toţi tinerii catolici să se înscrie în asociaţie, iar pe bătrâni să sprijine moral şi material asociaţia "pentru a deveni fala şi onoarea catolicilor din Huşi".

Studenţii ieşeni au înfiinţat la rândul lor în ianuarie 1932 Asociaţia Studenţilor Români Catolici, care avea iniţial un număr de 49 de membrii provenind de la Facultăţile ieşene de Ştiinţe, Litere, Medicină precum şi de la Academia de Arte Frumoase. Primul preşedinte al asociaţiei a fost studentul Iuliu Pop de la Facultatea de Medicină. La 18 noiembrie 1932, episcopul Robu a aprobat statutul Asociaţiei Studenţilor Catolici, dorind ca "tânăra asociaţie să se dezvolte cât mai mult şi să aducă roade cât mai frumoase şi cât mai îmbelşugate".

Tinerii catolici ieşeni au înfiinţat la 3 octombrie 1934 Asociaţia "Sf. Gheorghe". Aceasta reunea elevii catolici din diferite şcoli secundare din Iaşi, publice şi particulare, care urmăreau scopuri exclusiv religioase, educative şi culturale. Episcopul Mihai Robu a solicitat la 3 octombrie 1934 Direcţiunii Şcolilor de Stat şi Particulare ca membrii asociaţiei să fie dispensaţi de orele de religie ortodoxă, deoarece aceştia urmau cursurile speciale de religie la Parohia din Iaşi. Locul de întrunire al membrilor Asociaţiei "Sf. Gheorghe" a fost o sală modestă din clădirea episcopiei.

Episcopului Mihai Robu i-a aparţinut şi ideea înfiinţării în Dieceza de Iaşi, la 17 decembrie 1932, a Acţiunii Catolice, după ce ajunsese la concluzia că asociaţiile catolice din Iaşi aveau nevoie de o conducere unitară, de o îndrumare sistematică şi de o activitate corespunzătoare programului Acţiunii Catolice fixat de Sfântul Scaun. În 1931, episcopul Robu a aprobat apariţia publicaţiei Asociaţiei Copiilor şi Tinerilor Catolici din Iaşi intitulată Revista noastră, coordonată de parohul Dumitru Romila.

Pastoraţia tineretului catolic, ca latură a Acţiunii Catolice, în sensul căreia a şi dezvoltat-o, a fost una din preocupările principale ale episcopului Mihai Robu. Pentru a da un caracter unitar acestei activităţi a Bisericii Catolice din Moldova, el a redactat la 11 septembrie 1939 "Norme pentru pastoraţiunea tineretului", arătând că scopul Bisericii este: "să formeze din tineri creştini adevăraţi, membri vii ai Bisericii, să-i pregătească pentru formarea unui cămin şi a unei familii creştine; să-i facă să devină misionari ori profesionişti destoinici, să-i lege mai strâns de Dumnezeu şi cu poporul din care fac parte (să iubească limba, tradiţiile şi obiceiurile lui), să-i formeze cetăţeni buni şi credincioşi faţă de ţară şi faţă de legile ei".

În ciuda susţinerii din partea Bisericii şi a implicării pline de zel a tinerilor, viaţa tuturor acestor asociaţii va fi destul de scurtă. În 1948, asociaţiile laicilor care mai funcţionau, împreună cu averea lor mobilă şi imobilă, au fost desfiinţate de regimul comunist prin Decretul din 3 august. Astfel, o dată cu instaurarea regimului comunist, perspectivele deosebite deschise de aceste asociaţii au fost compromise.

2. Pastoraţia tinerilor şi a copiilor între 1948-1989

Situaţia Bisericii Catolice din România în condiţiile regimului comunist a fost deosebit de grea. Au fost desfiinţate toate congregaţiile şi asociaţiile religioase, fiind interzisă orice formă de asociere. A fost anulat unilateral Concordatul din anul 1929 dintre Statul Român şi Sfântul Scaun, comuniştii restructurând organizarea Bisericii şi funcţionarea ei. Contactul direct cu Sfântul Scaun în timpul lucrărilor Conciliului Vatican II a fost practic imposibil. Prin urmare, nu s-a putut face nici o informare referitoare la el, iar aplicarea reformelor acestuia s-a făcut cu întârziere.

Urmările acestei situaţii dificile din România s-au putut observa şi pe planul apostolatului organizat al tinerilor şi al copiilor, anul 1948 însemnând apusul temporal al tuturor asociaţiilor. Datorită persecuţiei şi urmăririi securiste, cu tinerii şi copiii nu se puteau desfăşura activităţi decât în ascuns sau în grupuri foarte restrânse. Propaganda comunistă atee a denigrat sau a ignorat orice formă de religiozitate în educaţia generaţiei tinere, ceea ce a îngreunat apropierea şi dialogul acesteia cu Biserica. Pe de altă parte, numărul mic de preoţi şi persecuţiile la care aceştia erau supuşi a făcut imposibilă o pastoraţie specială pentru tineri şi pentru copii.

Cu toate acestea, în ciuda tuturor dificultăţilor, nu s-a pierdut niciodată din vedere ceea ce era esenţial pentru formarea creştină a generaţiei tinere. Pregătirile pentru prima sfântă Împărtăşanie, pentru Mir şi pentru Căsătorie au constituit momentele forte ale pastoraţiei copiilor şi tinerilor.

Departe de a-i îndepărta de Biserică şi de Cristos, toate restricţiile şi persecuţiile din perioada comunistă nu au făcut altceva decât să întărească în rândul tinerilor şi a copiilor credinţa, speranţa şi iubirea. Aceasta o demonstrează, într-o oarecare măsură, avântul religios ce va lua amploare o dată cu obţinerea libertăţii.

3. Pastoraţia tinerilor şi a copiilor după 1989

Schimbările provocate de aşa-zisa Revoluţie din decembrie 1989 au deschis porţile unei activităţi de amploare a tinerilor şi a copiilor în Dieceza de Iaşi. Ca semn al credinţei că "Biserica are multe de spus tinerilor şi tinerii au multe de spus Bisericii", mulţi tineri din dieceză se asociază, devenind modele de viaţă creştină pentru ceilalţi, dorind să aplice în viaţa de fiecare zi cuvintele Sfintei Scripturi. La rândul lor, copiii şi adulţii fac acelaşi lucru. Astfel, la nivelul Diecezei de Iaşi, ca de altfel şi în celelalte dieceze, îşi fac apariţia mai multe asociaţii, prin intermediul cărora tinerii şi copiii, în vederea edificării poporului lui Dumnezeu, îşi pot pune mai uşor în valoare talanţii primiţi.

Preocuparea Bisericii pentru generaţia tânără nu se opreşte numai la nivelul grupărilor şi asociaţiilor, ci se îndreaptă spre toţi tinerii şi copiii de astăzi, în dorinţa de a deveni ceea ce Isus a fost pentru ei: Mântuitorul cel bun şi un bun prieten. Pastoraţia tinerei generaţii nu se limitează numai la orele de cateheză, ci se realizează printr-o gamă foarte largă de activităţi şi iniţiative prin care se oferă o formare integrală de om şi de creştin bun.

De la spaţiul special acordat în viaţa efectivă a Bisericii (Liturghii, adoraţii, ore de rugăciune, cateheze proprii, zile de reculegere, zile de întâlnire diecezane, naţionale şi internaţionale) la diferitele forme de implicare creştină a tinerilor şi copiilor în viaţa socială (acţiuni caritative, spectacole, reviste, activităţi distractive), pastoraţia tinerilor şi a copiilor încearcă să transforme Biserica dintr-o instituţie rigidă într-un mediu existenţial pentru aceste generaţii.

Pe de altă parte, prezenţa în pastoraţie a tot mai mulţi preoţi tineri, implicarea diferitelor ordine religioase specializate în pastoraţia tinerilor şi a copiilor precum şi posibilitatea de a cunoaşte cum se lucrează în alte dieceze şi de a face schimburi de experienţă, reprezintă un izvor de reînnoire şi de îmbunătăţire continuă a modului în care Biserica locală de Iaşi se ocupă de generaţia tânără de astăzi.