Transmiterea credinţei

II. CE TREBUIE SĂ FIM?
O Biserică evanghelizatoare şi misionară

2. Transmiterea credinţei la oamenii de astăzi

Am inaugurat un nou mileniu, multe lucruri s-au schimbat, realitatea lumii de astăzi diferă de cea de acum câteva decenii. În acest context Biserica noastră diecezană trebuie să fie atentă la invitaţiile Sfântului Părinte de a da un impuls nou angajărilor noastre spirituale şi pastorale.

În zilele noastre Biserica înţelege evanghelizarea ca pe un proces "organizat în etape sau momente esenţiale: activitate misionară (A), pentru necredincioşi şi pentru cei care trăiesc în indiferenţa religioasă; activitate catehetică de iniţiere (B), pentru cei care aleg evanghelia şi pentru cei care au nevoie să-şi completeze sau să-şi restructureze iniţierea; acţiune pastorală (C), pentru credincioşii creştini care au atins deja un nivel de maturitate în sânul comunităţii creştine" ⁽⁷⁾.

A. Activitatea misionară

Chiar dacă această temă va face obiectul unei cateheze speciale, este necesar totuşi să subliniem importanţa de a ne implica, la nivelul comunităţilor locale, în depăşirea indiferentismului care a început să facă "victime" la noi, mai ales printre cei tineri. Nu ajunge faptul de a fi botezaţi. Biserica ne cheamă în continuare la convertire, la o schimbare de atitudini, pentru ca viaţa noastră să fie într-adevăr creştină. În acest sens, suntem invitaţi să ne gândim la necesitatea unei "noi evanghelizări" adresate acelora care trăiesc o credinţă pur sociologică. O dezvoltare adecvată a darului comuniunii "prin educarea permanentă a credinţei (prin omilii, lectio divina, misiuni populare sau alte forme ale slujirii cuvântului), prin sacramente şi prin exercitarea iubirii frăţeşti" ⁽⁸⁾ (cf. DGC 48) trebuie să reînnoiască angajamentul de la Botez.

B. Activitatea catehetică de iniţiere

Conciliul Vatican II a însemnat un mare efort pentru a reînnoi Biserica. Noile accente puse de Conciliu au produs, printre altele, efectul trezirii unui interes reînnoit pentru cateheză. Misiunea de a transmite mai departe credinţa primită, de a educa în credinţă până la a ajunge la un creştin matur, se înţelege acum ca o adevărată carismă la care sunt chemaţi toţi aceia care se mărturisesc drept ucenici ai lui Cristos.

"Dumnezeu şi evenimentele, care sunt alte chemări din partea lui, invită Biserica să reînnoiască încrederea în acţiunea catehetică, o muncă absolut primordială în misiunea sa. Este invitată să consacre catehezei cele mai bune resurse în oameni şi energii fără să economisească eforturi, oboseli şi mijloace materiale pentru a o organiza mai bine şi pentru a forma un personal capabil" ⁽⁹⁾.

Lumea întreagă trăieşte o perioadă de schimbări profunde în toate domeniile vieţii: schimbări politice, sociale, economice, culturale, ştiinţele umane: pedagogia, psihologia, sociologia au colaborat la reînnoirea educaţiei. Scopul educaţiei nu este numai acela de "a avea" anumite cunoştinţe, ci acela de a învăţa "să fii".

Aceste schimbări au avut o mare influenţă şi asupra Bisericii (Conciliul Vatican II), asupra educaţiei religioase şi asupra catehezei. Cateheza pe care trebuie s-o primească tinerii, copiii sau adulţii de astăzi nu poate fi aceea primită de către părinţii sau bunicii lor. De fapt, cateheza a cunoscut diferite etape, fiecare dintre ele configurând un stil special. De aceea Biserica ne invită să mergem spre o sinteză nouă pentru ca aceasta, cateheza, să fie fidelă faţă de Dumnezeu (mesajului şi stilului său) şi fidelă faţă de om (vieţii şi situaţiilor sale).

În cateheză mai important decât a vorbi despre Dumnezeu este a-l pune pe acela care este catehizat în comuniune, în legătură cu el. Mai important decât a şti multe lucruri despre Isus este să reuşim ca acela care este catehizat să intre în legătură cu el şi să hotărască să trăiască după cuvântul său.

Cateheza s-a schimbat, este adevărat, dar important este faptul că astăzi, la fel ca întotdeauna, este vorba de a învăţa să-l descoperim pe Isus Cristos şi, prin el, pe Dumnezeu Tatăl în evenimentele zilnice.

1. Scopul catehezei

"Să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos pe care l-ai trimis" (In 17,3).

După Conciliul Vatican II finalitatea catehezei este de a lumina şi întări credinţa, a hrăni viaţa după spiritul lui Cristos, a duce la o participare activă şi conştientă la misterul liturgic şi a îndemna la acţiune apostolică ⁽¹⁰⁾. Vom înţelege mai bine acest lucru dacă ne amintim care este scopul educaţiei, de care cateheza nu se poate dezlega.

Ei bine, finalitatea educaţiei este aceea de a forma persoane. În educaţie cel mai important nu este ca cel educat, copilul, "să aibă" în cap o mare cantitate de cunoştinţe, dar să "devină persoană". O adevărată educaţie trebuie să dezvolte în mod integral toate valorile, facultăţile şi capacităţile persoanei: trupul, inteligenţa, voinţa, afectivitatea, capacitatea adaptării şi creaţiei etc.

La rândul său, finalitatea catehezei este aceea de a forma creştini maturi. În educaţia credinţei, căci aceasta este în sinteză cateheza, se caută ca aceste valori umane să fie trăite într-o raportare explicită la Isus Cristos modelul de om perfect. Se porneşte de la convingerea că omul are posibilitatea de a intra în legătură cu Dumnezeu, de a răspunde cuvântului său iubitor, de a deveni fiul lui ca un dar de la el. Această viaţă de relaţie, credinţă şi prietenie cu Dumnezeu iniţiată la Botez este chemată să crească şi să se maturizeze.

Scopul catehezei este deci acela de a trezi, a educa, a face să crească şi să se maturizeze viaţa de credinţă care, mai mult decât a crede ceva, este a crede în cineva.

Această finalitate de bază a catehezei s-a concretizat în alte scopuri mai precise şi complementare:

a. Cunoaşterea mesajului creştin. Atunci când credinciosul ascultă cuvântul lui Dumnezeu, pătrunde în cunoaşterea misterului creştin şi "reaminteşte" minunile săvârşite de Dumnezeu faţă de poporul său. Împreună cu cunoaşterea lui Dumnezeu, cel care este catehizat, trebuie să intre în legătură cu el pentru a vedea istoria, a judeca viaţa, a alege, a iubi şi a spera aşa cum a făcut Cristos. Cateheza are o dimensiune didactică ce ajută la o sinteză a credinţei.

b. Citirea şi interpretarea vieţii în mod creştin. Trebuie depăşit dualismul credinţă/viaţă. Dumnezeu vorbeşte prin cuvinte şi evenimente, în istorie. Cuvântul său luminează misterul omului, ne descoperă sensul adânc al vieţii şi ne ajută să o trăim. Pe Dumnezeu trebuie să-l găsim aici, printre oameni, în evenimentele istoriei. Cateheza trebuie să-l ajute pe creştin să fie conştient de propria sa viaţă, "să interpreteze şi să judece experienţele sale, să dea semnificaţie creştină propriei existenţe, amintindu-se de acţiunea lui Dumnezeu care ne mântuieşte. Trebuie să-l înveţe pe credincios să interpreteze creştineşte realităţile umane, semnele timpurilor.

c. Formarea şi trezirea de atitudini creştine. Cateheza trebuie să-l ducă pe om la întâlnirea progresivă cu Cristos şi să trezească în el adeziunea totală faţă de persoana sa (Rom 16,26; 1,5). Cateheza pretinde să formeze adevăraţi ucenici care să găsească plenitudinea în Cristos (Ef 4,13). Pentru a reuşi trebuie să trezească atitudini creştine, forme de a fi şi de a trăi creştineşte. A educa credinţa înseamnă a trezi acele atitudine vitale ale omului nou "care trăieşte în sfinţenie şi dreptate" (Ef 4,22). Astfel omul va deveni un adevărat creştin după modelul lui Isus.

d. Încorporarea la Biserică. Orice cateheză este făcută de Biserică, în Biserică şi trebuie să construiască Biserica, dar nu o Biserică oarecare, ci una - comunitate de fraţi, popor al lui Dumnezeu. Însăşi experienţa de cateheză, ca întâlnire activă între fraţi care ascultă împreună cuvântul lui Dumnezeu, se roagă, cântă şi activează, trebuie să fie pentru copii prima experienţă de Biserică. În acelaşi timp, cateheza trebuie să-i pună pe copii în legătură progresivă cu creştinii de ieri şi de astăzi care au trăit şi trăiesc credinţa lor în comunitate.

e. Iniţierea la întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune şi în liturgie. Cateheza trebuie să se sfârşească în rugăciune individuală şi comunitară ca răspuns la cuvântul lui Dumnezeu şi să ducă la o participare activă şi conştientă la misterul liturgic ⁽¹¹⁾. Nu este vorba de a învăţa rugăciuni, dar de a învăţa să se roage, să se întâlnească cu Dumnezeu.

f. Determinarea unei angajări apostolice, misionare şi umane. Religia a fost acuzată de a fi un drog prin care omul se izolează şi evadează de la problemele reale. Cateheza trebuie să-i invite pe creştini să răspundă cuvântului lui Dumnezeu printr-o credinţă care să se angajeze şi să se arate în fapte. Este nevoie de o cateheză dinamică, o cateheză care să pornească de la viaţă şi să ajungă tot acolo, de o cateheză activă, făcută din acţiuni concrete care să schimbe lumea şi să construiască împărăţia lui Dumnezeu.

2. Conţinutul catehezei

"Ceea ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi" (1In 1,2-3).

"În centrul catehezei găsim o persoană, Isus din Nazaret (...) În acest sens, scopul definitiv al catehezei este de a-l pune pe cineva nu numai în contact, dar în comuniune, în intimitate cu Isus Cristos" ⁽¹²⁾.

Omul este predispus din fire la a crede. Oamenii cred. Unii cred în ceva. Noi, creştinii, credem în cineva. În acest sens, comunităţile creştine de ieri şi de astăzi au fost nevoite să-şi exprime credinţa lor în acord cu evanghelia şi cu situaţia lor vitală. Biserica a rezumat şi formulat credinţa sa în texte scurte, formule liturgice sau într-un crez care este sinteza vitală a credinţei întregii comunităţi creştine. Dar adevăratul crez nu este acela care se ştie, ci acela care se trăieşte. Trebuie formulat în acord cu evanghelia şi cu situaţia noastră vitală.

Ce credem noi? Ce am văzut şi am auzit? Care este conţinutul credinţei care trebuie comunicat în cateheză? Care sunt diferitele aspecte care compun anunţul? De unde începem aprofundarea acestui anunţ? Ce criterii trebuie să avem prezente pentru a alege unele lucruri înaintea altora?

Ţinând cont de faptul că acţiunea catehetică este o etapă a evanghelizării, conţinutul ei nu poate fi altul decât acelaşi mesaj, vestea cea bună a mântuirii, care este conţinutul întregii evanghelizări. Aşa cum afirmă Conciliul, conţinutul catehezei "nu este un ansamblu de adevăruri abstracte; este comunicarea misterului viu al lui Dumnezeu" ⁽¹³⁾.

"În cateheză ceea ce se învaţă este Isus Cristos, Cuvântul Întrupat şi Fiul lui Dumnezeu; toate celelalte sunt numai cu referire la el" ⁽¹⁴⁾.

Isus Cristos este inima credinţei. Reprezintă nu un cuvânt, ci Cuvântul lui Dumnezeu, vârful revelaţiei, manifestarea supremă a lui Dumnezeu omului şi manifestarea supremă a omului, omului însuşi. Pe Isus Cristos trebuie să-l anunţăm. Având în vedere faptul că şi conţinutul catehezei trebuie să fie semnificativ, adică să spună ceva omului în situaţia lui concretă, nu-l putem prezenta pe Isus Cristos ca fiind o idee, un ansamblu de adevăruri de crezut; nici măcar un personaj istoric cu o biografie interesantă. Este o persoană vie care trebuie întâlnită astăzi şi care dă un răspuns la întrebările existenţiale pe care omul de astăzi, trăind într-o societate care îi provoacă o adevărată criză de identitate, şi le pune: Cine sunt eu? Ce importanţă am? Pe cine îl interesează de mine? etc. Răspunsul Bisericii, răspunsul catehezei trebuie să fie clar: Isus Cristos. El, singurul Mântuitor, prietenul fiecărui om, dă sens vieţii noastre.

Cateheza va fi deci o iniţiere la o întâlnire personală. Fidelitatea unei persoane vii este ceva mult mai existenţial, dinamic, concret şi liber decât fidelitatea unui cadru doctrinar anume.

3. Izvoarele catehezei

"Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău; să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli. Să le legi ca semn la mâna ta şi să le ai ca pe o tăbliţă pe fruntea ta. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale" (Dt 6,6-9).

"Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14).

"Cateheza va scoate mereu conţinutul ei din izvorul viu al cuvântului lui Dumnezeu, transmis prin mijlocul sfintei tradiţii şi al Sfintei Scripturi, fiindcă sfânta tradiţie şi Sfânta Scriptura constituie tezaurul unic al cuvântului lui Dumnezeu încredinţat Bisericii" ⁽¹⁵⁾.

Conţinutul catehezei, după cum ştim deja, trebuie să fie globalitatea credinţei creştine într-un Dumnezeu întreit care mântuieşte, aşa cum ne-a fost revelat. Acest conţinut are un nucleu: Isus Cristos, de care se leagă toate celelalte. El ne revelează cine este Dumnezeu. Dar care sunt sursele, izvoarele din care să ne inspirăm?

Locurile, realităţile din care izvorăşte conţinutul autentic al credinţei creştine care trebuie aprofundat şi maturizat şi din care cateheza trebuie să se inspire sunt: Biblia, tradiţia, liturgia şi viaţa oamenilor.

Biblia, cuvântul lui Dumnezeu revelat şi scris, este adevăratul manual de cateheză. După mai multe secole în care Biblia aproape că a fost pusă în paralel cu alte reflecţii teologice şi spirituale şi a fost "îndepărtată" de popor, Conciliul Vatican II a reafirmat cu tărie centralitatea ei în viaţa Bisericii. În viaţa Bisericii Biblia ocupă primul loc. Ea este izvorul primordial din care cateheza trebuie să se inspire, să se hrănească şi în care să-şi găsească sufletul. Catehetul va trebui să se apropie de Biblie în mod ştiinţific şi matur, să se familiarizeze cu ştiinţele care o studiază şi, pe de altă parte, să educe pe cei catehizaţi în cunoaşterea şi primirea ei corectă, în aşa fel încât să devină pentru ei o experienţă vitală, deoarece cuvântul lui Dumnezeu are ceva de spus pentru fiecare dintre noi în circumstanţele concrete în care ne aflăm.

Tradiţia şi magisteriul, cuvântul lui Dumnezeu trăit de Biserică de-a lungul secolelor este al doilea izvor de inspiraţie al catehezei. Noi am luat legătura cu cuvântul lui Dumnezeu nu în mod direct, ci printr-o comunitate care a încercat să-l trăiască după ce l-a primit de la cei care au fost înainte. Fiecare epocă a moştenit acest cuvânt şi l-a transmis mai departe îmbogăţit cu noi experienţe, reflecţii şi înţelesuri acceptate şi crezute de ansamblul credincioşilor. De-a lungul secolelor, Biserica recunoaşte existenţa unor momente mai importante în această transmitere a cuvântului pentru că au însemnat o întărire a credinţei şi a unor persoane care au primit ministerul, carisma de a-l interpreta şi care se constituie în garanţia autenticităţii şi a exactităţii credinţei. În general, se subliniază ca fiind mai însemnate: simbolurile credinţei (crezul), perioada sfinţilor părinţi şi scrierile lor, învăţătura episcopilor şi a Sfântului Părinte, reflecţiile diferitelor concilii ecumenice etc. Cuvântul lui Dumnezeu se constituie, astfel, într-o tradiţie dinamică, vie, care, fiind moştenirea unui popor pelerin, este transmisă şi încredinţată altor generaţii de creştini pentru ca, sub îndrumarea magisteriului, să trezească în ei noi experienţe. Cateheza se va hrăni şi din acest cuvânt care a fost trăit, meditat, confruntat şi acceptat de mulţimea credincioşilor creştini care ne-au precedat.

Liturgia, cuvântul lui Dumnezeu celebrat în sacramente, este cel de-al treilea izvor. În viaţa noastră sacramentele ocupă un loc deosebit de important: sunt prilej de comuniune cu Dumnezeu, semne ale prezenţei sale mântuitoare. Cateheza nu se poate limita la a pregăti pentru celebrarea sacramentelor. Sacramentele trebuie să fie şi ocazii de a face cateheză pentru că gesturile liturgice vorbesc despre misterul lui Dumnezeu.

Viaţa oamenilor, în care cuvântul lui Dumnezeu îşi face simţită prezenţa, reprezintă ultimul izvor de inspiraţie al catehezei. Această afirmaţie porneşte de la o convingere şi are o consecinţă: Dumnezeu este prezent şi ne vorbeşte în cadrul realităţilor care ne înconjoară. Cateheza trebuie să citească universul, istoria umană, realitatea înconjurătoare şi viaţa oamenilor pentru a găsi acolo semne ale prezenţei lui Dumnezeu, planul său de iubire. Trebuie să-l educe pe acela care este catehizat ca să fie capabil de a privi în jur cu ochi de credinţă pentru a-l întâlni pe Creatorul său în realitatea în care trăieşte. Astfel va înţelege istoria ca o etapă în realizarea voinţei salvifice a lui Dumnezeu şi se va angaja în a o duce la plinătate.

Note

7. DGC 49.

8. Cf. DGC 48.

9. Catechesi tradendae, 15.

10. Cf. G.E. M., nr. 4.

11. Cf. G.E.M., nr. 4.

12. Catechesi tradendae, 5.

13. Catechesi tradendae, 7.

14. Catechesi tradendae, 6.

15. Catechesi tradendae, 27.