14. EMIGRANŢII. PROBLEME PASTORALE

II. CE TREBUIE SĂ FIM?

Dorinţa şi propunerea Bisericii

Biserica - şi într-un mod deosebit Sfântul Părinte, care el însuşi este un emigrant, în sensul frumos al cuvântului - conştientă de amploarea fenomenului migraţiei, prezintă mereu documente şi luări de poziţie în favoarea acestor oameni care trec adesea prin situaţii dramatice. Unul dintre recentele evenimente în care s-a luat poziţie în favoarea migranţilor a fost Cel de-al V-lea Congres Mondial pentru Pastoraţia Migranţilor şi a Refugiaţilor care s-a ţinut la Vatican la 23 noiembrie 2003. În concluziile acestui congres au fost sintetizate recomandările Bisericii referitoare la migranţi. Congresul a repetat că aceste mişcări masive de populaţii, de bunăvoie sau forţate de împrejurări, sunt "un semn al timpului" sau o "arenă potrivită pentru o nouă evanghelizare" şi ar trebui lucrat astfel încât nimeni să nu se simtă "străin" în Biserică. Într-un document final al congresului se face un apel către guvernele lumii întregi ca să promulge legi prin care să fie apărate drepturile şi demnitatea imigranţilor şi refugiaţilor. De asemenea, guvernele să nu folosească terorismul internaţional ca un pretext pentru a reduce libertăţile individuale.

Tot referitor la acest subiect, Mons. Agostino Marchetto, secretarul Consiliului Pontifical pentru Pastorala Migranţilor a spus la Radio Vatican: "Noi facem un apel urgent ca să fie ratificată cât mai repede posibil convenţia asupra drepturilor muncitorilor migranţi şi a familiilor lor. Este o categorie de persoane care are imperios nevoie de ajutor material, dar mai ales de un sprijin spiritual. Toate întrunirile noastre au în vedere mobilitatea umană concretă aplicată la realitatea migraţiei".

În continuare Mons. Marchetto afirmă că, în ciuda unei experienţe de 50 de ani pe care Biserica o are în pastoraţia migranţilor, aceasta încă nu funcţionează cum ar trebui. Asta şi din cauza multiplelor probleme care se adaugă în fiecare an. Chiar şi în centrele specializate în primirea şi îndrumarea migranţilor, problemele sunt diferite de la o zi la alta. Tocmai de aceea este strict necesară o enciclică a Sfântului Părinte care să vorbească despre această problemă atât de stringentă. El a mai spus că este în pregătire - şi este destul de avansată lucrarea - o enciclică în care să se trateze pe larg problema mobilităţii lumii de azi.

Cam în acelaşi timp (octombrie 2003), cu ocazia Zilei Mondiale a Migrantului şi a Refugiatului, Sfântul Părinte a lansat un mesaj plin de îngrijorare faţă de soarta acestui grup de oameni. Redăm din acest mesaj al Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea: "Emigraţia a devenit un fenomen foarte răspândit în lumea modernă şi priveşte toate naţiunile, fie ca ţări de plecare, fie de tranzit sau de sosire. Ea se referă la milioane de fiinţe umane şi reprezintă o provocare pe care Biserica pelerină, în slujba întregii familii umane, trebuie să o primească şi să o înfrunte în spiritul evanghelic al dragostei universale. Şi anul acesta, Ziua Mondială a Emigrantului şi a Refugiatului trebuie să fie ocazie de rugăciune deosebită pentru necesităţile tuturor celor care, din orice motiv, sunt departe de casă şi de propria familie. De asemenea, trebuie să fie o zi de reflecţie profundă asupra îndatoririlor tuturor catolicilor în raport cu aceşti fraţi şi surori. Între persoanele în mod deosebit în necesitate străinii sunt cei mai vulnerabili; adică emigranţii fără documente, refugiaţii care au nevoie de azil, refugiaţii din cauza conflictelor persistente şi violente din multe părţi ale lumii şi victimele - în majoritate femei şi copii - crimei teribile care este traficul de persoane. Chiar recent am fost martori de cazuri tragice de mişcări forţate de persoane din motive etnice şi naţionaliste care au adus o suferinţă de negrăit în viaţa grupurilor lovite. La baza acestor situaţii sunt intenţii şi acţiuni păcătoase în contradicţie cu evanghelia şi constituie un apel pentru creştini, pretutindeni, de a învinge răul prin bine. Apartenenţa la comunitatea catolică nu este determinată nici de naţionalitate nici de originea socială sau etnică, ci, în mod fundamental, de credinţa în Isus Cristos şi de Botezul în numele Preasfintei Treimi... Biserica este conştientă că a limita apartenenţa la o comunitate locală pe bază etnică sau pe alte caracteristici externe ar reprezenta o sărăcire pentru toţi şi ar contrazice dreptul fundamental al celui botezat de a îndeplini acte de cult şi a participa la viaţa comunităţii. În afară de aceasta, dacă noii sosiţi nu se simt acceptaţi atunci când se apropie de o anumită comunitate parohială pentru că nu vorbesc limba locală sau nu respectă uzanţele locului, ei devin uşor «oi rătăcite». Pierderea acestor «mici», din cauza discriminărilor chiar latente, trebuie să fie un motiv de mare preocupare atât pentru păstori cât şi pentru credincioşi... Însă adesea solidaritatea nu este ceva spontan. Ea cere formare şi îndepărtare de atitudini de închidere, care în multe societăţi de astăzi au devenit mai subtile şi răspândite. Pentru a face faţă acestui fenomen, Biserica posedă vaste resurse educative şi formative la toate nivelurile. Mă adresez deci părinţilor şi învăţătorilor, pentru ca ei să combată rasismul şi xenofobia, cultivând atitudini pozitive bazate pe doctrina socială catolică. Tot mai înrădăcinaţi în Cristos, creştinii trebuie să se străduiască să învingă orice tendinţă de a se închide în sine şi să înveţe să discearnă lucrarea lui Dumnezeu în persoane din alte culturi. Însă numai iubirea evanghelică autentică va putea să fie atât de puternică încât să ajute comunităţile să treacă de la simpla toleranţă faţă de ceilalţi la respectarea autentică a diversităţii lor. Numai harul răscumpărător al lui Cristos poate să ne facă victorioşi în provocarea zilnică de a trece de la egoism la altruism, de la frică la deschidere, de la refuz la solidaritate.

De altfel este evident că, în timp ce îi îndemn pe catolici să exceleze în spiritul de solidaritate faţă de noii veniţi în mijlocul lor, îi invit şi pe emigranţi să recunoască îndatorirea de a cinsti ţările care îi primesc şi de a respecta legile, cultura şi tradiţiile oamenilor care i-au primit. Numai aşa va prevala armonia socială.

De fapt, drumul spre adevărata acceptare a emigranţilor în diversitatea lor culturală este dificil, uneori se prezintă chiar ca o adevărată via crucis. Însă acest lucru nu trebuie să descurajeze pe nimeni ca să urmeze voinţa lui Dumnezeu. Într-adevăr, el doreşte să atragă la sine pe toţi în Cristos, prin intermediul instrumentalităţii Bisericii sale, sacrament al unităţii întregului neam omenesc (cf. Lumen gentium, 1)...

Apoi, este evident că şi comunităţile culturale mixte oferă oportunităţi unice pentru a aprofunda darul unităţii cu celelalte Biserici creştine şi comunităţi ecleziale".