11. BISERICA ŞI MASS-MEDIA
II. CE TREBUIE SĂ FIM?

4. Responsabilităţi

Coerenţa creştină cere ca aceia care comunică să-şi exercite profesia după o logică de slujire a mulţimii şi a dreptului său la adevăr. Au datoria de a nu tăcea şi a de a nu deforma faptele şi să evidenţieze punctul de vedere pe baza căruia îşi exprimă evaluările lor, care sunt mereu parţiale. Nu trebuie să renunţe, chiar dacă ar fi să aibă o viaţă mai puţin liniştită, să exercite o funcţie critică, după conştiinţa lor.

Provocarea care trebuie s-o ia în calcul ziaristul este aceea legată de înclinarea mai mult spre "adevărul tranzitoriu decât spre cel durabil", mai mult spre ştirile negative decât spre propunerea de modele care să contribuie la construcţia societăţii; "crearea (în acest fel) a unui climat de scepticism şi deziluzie".

Adevărul, demnitatea persoanei umane, binele comun sunt cei trei stâlpi pe care trebuie să se sprijine comunicarea.

Pe de altă parte, receptorii trebuie să aibă o atitudine atentă de discernământ, gata să-şi facă auzit glasul prin canalele oportune.

Se impune folosire moderată şi prudentă a mijloacelor de comunicare, însoţită de discernământ şi disciplină.

Puterea politică are datoria de a susţine libertatea efectivă a cetăţenilor şi a grupurilor sociale în domeniul cultural. Ea trebuie să apere pluralismul informaţiei, pentru ca opinia publică să se poată forma în mod liber şi să se documenteze. Trebuie evitat ca oligarhii restrânse să împânzească agenţii de producţie şi de distribuţie; fiindcă veni vorba, trebuie privilegiaţi subiecţii sociali fără scop de profit.

A intra efectiv în sistemul mijloacelor de comunicare socială înseamnă, atât pentru societatea civilă cât şi pentru comunitatea eclezială, a accepta o serie de reguli în vederea promovării binelui comun pe care aceste mijloace trebuie să-l slujească. Astfel, îi revine autorităţii civile: să apere şi să protejeze adevărata şi dreapta libertate de informare; să promulge legi şi să vegheze la aplicarea lor pentru ca nu cumva reaua folosire a mijloacelor de comunicare socială să cauzeze prejudicii grave moralităţii publice şi progresului societăţii; să sancţioneze încălcarea drepturilor oricărui om la reputaţie şi la secretul vieţii private; să difuzeze la timp şi corect informaţiile ce privesc binele general şi să răspundă la neliniştile întemeiate ale populaţiei etc. (cf. CBC 2498).

Comunitatea creştină găseşte în mijloacele de comunicaţie un instrument preţios pentru evanghelizare, pentru comunicarea interbisericească, pentru a da o rezonanţă corectă experienţelor pozitive din punct de vedere uman. Ea are un rol deosebit în a sprijini şi a dezvolta propriile mijloace de comunicare în masă.

Jurnalistul catolic este chemat să-şi pună competenţa profesională mai ales în slujba mărturiilor şi a faptelor semnificative ale vieţii. "Vestea cea bună" trece prin răspândirea cunoaşterii binelui şi prin intermediul formării conştiinţelor libere şi responsabile. Provocarea pe care trebuie să o accepte astăzi ziariştii catolici este cea de a conjuga profesionalismul şi citirea tuturor evenimentelor vieţii "cu ochii credinţei".

Membrii Consiliului UCIP au adoptat un document intitulat: "Religia în mass-media: o provocare profesională", care este o contribuţie în vederea unei mai bune informării religioase în presa scrisă. Acest document subliniază atenţia deosebită de care trebuie să se bucure informaţia religioasă. "Mai mult ca toate celelalte, informaţia religioasă este sensibilă: ea atinge valorile sacrului, profund resimţite şi trăite ca atare, atât de subiecţii informaţiei, cât şi de cititori. Întrucât est sensibilă şi interactivă, informaţia religioasă trebuie să fie tratată cu delicateţea şi precauţia profesională pe care o presupune conştiinţa daunelor pe care ea le poate provoca (Art. 11 şi 12)".

Sfântul Părinte i-a primit pe 6 decembrie 2003 pe cei 80 de membri ai Uniunii Catolice Internaţionale de Presă (UCIP), veniţi la Roma pentru cea de-a 75-a aniversare a asociaţiei. Care ar trebui să fie, conform papei Ioan Paul al II-lea, specificitatea jurnalismului catolic? "Înseamnă a fi sensibil la aspectele morale, religioase şi spirituale ale vieţii umane, prea adesea greşit înţelese sau ignorate în mod voit. Aşadar, înseamnă a nu se opri la crime şi alte tragedii, ci a se informa asupra faptelor pozitive şi edificatoare în favoarea persoanelor aflate în nevoi, a săracilor, a bolnavilor, a persoanelor cu handicap, a celor mai slabi şi a tuturor acelora care sunt aproape uitaţi de societate. Înseamnă, în plus, a oferi exemple de speranţă şi eroism într-o lume care are o nevoie imensă de speranţă şi de eroism".

Trebuie ţinut cont că un bun comunicator nu este cel care se comunică pe sine, ci acela care trezeşte interesul pentru subiectul comunicat; se impune ca operatorii catolici din mass-media să-i ajute pe ceilalţi să facă o lectură a evenimentelor în lumina credinţei, a evangheliei...; să fie căutate şi surprinse şi evenimentele mici...; trebuie mediat cuvântul ca să fie înţeles, pentru că atunci când cineva cumpără o publicaţie vrea să afle în primul rând ce s-a întâmplat cu sine, nu cu alţii; îşi confruntă opinia proprie cu cea a publicaţiei...

Este nevoie de o pâine sfărâmată mărunt, de persoane care ştiu să dezvăluie prezenţa lui Dumnezeu şi să dea siguranţa - arătând martorii, relatând experienţele lor - că este posibil să-l întâlnim; şi ce se întâmplă când facem să devină "dar" munca şi profesia pe care le-am primit sau - pentru unii este adevărată şi aceasta - le-am ales pe baza talanţilor care ne-au fost încredinţaţi.

Responsabilităţi revin părinţilor şi educatorilor care trebuie să-i orienteze pe tineri pentru a alege mijloacele de comunicare; ei trebuie să vegheze ca tot ceea ce este contrar credinţei şi bunelor moravuri să nu le intre în casă şi nici copiii lor să nu vină în contact cu acestea în altă parte (cf. IM, 10).

"Va fi foarte util pentru părinţi şi educatori să asiste la programele de televiziune şi cele cinematografice care-i atrag mai mult pe tineri, precum şi să citească publicaţiile preferate de ei; vor putea astfel să discute cu ei despre acestea căutând să le ascută simţul critic. Atunci când sunt analizate producţiile, care pot suscita nesiguranţe sau perplexităţi, părinţii să caute să îndrume cu răbdare şi gradual pe fiii lor spre relevarea aspectelor pozitive şi să analizeze toate componentele acestora într-o viziune globală a contextului" (Communio et progressio, 68).

Pentru operatorii pastorali şi preoţi se cere ca "educaţia şi formarea în comunicare să fie parte integrantă din formare" şi "să aibă măcar o bună viziune de ansamblu a impactului pe care noile tehnologii ale informării şi ale media îl exercită asupra indivizilor şi asupra societăţilor" (Aetatis novae, 18).

5. Formarea

Folosirea mass-media

Familiaris consortio (22 noiembrie 1981) ca şi mesajele Sfântului Părinte pentru zilele mondiale ale comunicaţiilor sociale din 1969, 1980 şi 1981, se referă la efectele mijloacelor de comunicare socială asupra familiei şi educaţiei, şi propune o oportună educaţie despre mass-media, adică o creştere a capacităţii de folosire şi evaluare critică a mijloacelor de comunicare şi, în particular, a programelor îndreptate spre familie.

În ceea ce priveşte impactul mass-media asupra comunităţilor călugăreşti, Vita consecrata propune ca toţi călugării "să înveţe să folosească, fie pentru creşterea personală, fie a întregii comunităţi", conştientizând astfel că mijloacele propun, şi adesea impun, o mentalitate şi un model de viaţa în contrast cu evanghelia". Aceasta recere o formare grijulie în a primi şi a folosi mass-media într-o măsură critică şi cât mai fructuoasă. "Este necesar să se ajungă la un echilibru just: o folosire mai moderată şi prudentă a mijloacelor de comunicare, însoţită de un discernământ al comunităţii, care o pot ajuta pe aceasta din urmă să cunoască mai bine complexitatea lumii şi a culturii, să primească mass-media conştient şi cu ochi critici şi, în fine, să evalueze impactul lor în relaţie cu diferitele ministere puse în serviciul evanghelizării" (nr. 34).

Cum ar trebui Biserica să folosească mijloacele de comunicare? se întreabă ES John Patrick Foley, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii Sociale. Tot el oferă răspunsul (cf. A. Cencini, N. Fava, J.P. Foley, M. Guzzi, B. Sorge, La sfida della comunicazione, Ancona, 1996). Începutul documentului Inter mirifica declară că tehnologia comunicaţiilor face parte din lucrurile minunate pe care Dumnezeu ne-a permis să le descoperim în creaţia sa. Exerciţiile spirituale ale sfântului Ignaţiu ar spune că noi ar trebui să folosim o atare tehnologie şi aceste mijloace în măsura în care ele ne conduc la Dumnezeu şi să le evităm, sau să nu le folosim, în măsura în care ele ne-ar îndepărta de Dumnezeu. De aceea, foarte importantă este formarea pentru folosirea mass-media, adică a învăţa pe fiecare să fie consumatori critici în mod constructiv a mass-media şi să le folosească în măsura în care acestea ne conduc la Dumnezeu şi să le evite în măsura în care acestea ne-ar îndepărta de scopul vieţii. Ce ar însemna aceasta? Ziarele sau publicaţiile, de exemplu, pot fi foarte utile, în măsura în care căutăm informaţia care ne va ajuta să luăm decizii adecvate sau să exprimăm solidaritatea cu alţii sau să îmbogăţim cunoaşterea noastră a realităţii în multiplele sale dimensiuni. Ar trebui, aşadar, să ştim să ne punem unele întrebări. Ziarele şi publicaţiile sunt cu adevărat complete? Există prejudecăţi sau închideri? Ce este selecţionat pentru a fi transmis? Ce este prezentat la ştiri? Informaţia este corectă şi echilibrată? Şi spectacolele pot fi foarte utile. Televiziunea care a invadat societatea noastră trebuie luată în calcul. Identificăm unele programe de televiziune care trebuie vizionate, analizate, discutate? Care sunt valorile personajelor pe care le urmărim? Care sunt metodele folosite pentru a focaliza atenţia asupra unor personaje: iluminarea, unghiul de filmare, costumele, machiajul? Ce metode sunt folosite pentru a atrage şi a bloca atenţia noastră: urmăriri de maşini la începutul unui film de acţiune, o pauză plină de suspans pentru a ne face să ne întoarcem la spectacol după o întrerupere de publicitate? Suntem în stare noi înşine să apreciem combinaţia unor calităţi artistice şi morale care pot crea un program de televiziune cu adevărat interesant? Se cere o formare grijulie în a primi şi a folosi mass-media într-o măsură critică şi cât mai fructuoasă.

Reguli pentru a descifra mass-media

1) Mass-media construiesc cultura noastră

Perceperea realităţii este modelată şi de mijloacele pe care le folosim pentru a comunica. Dar fragmentele de realitate prezentate de mass-media nu sunt adevărul în totalitatea sa. Astfel, pentru a avea un cadru amplu al diferitelor evenimente este nevoie să cunoaştem cel puţin: Cine emite ce? Cu ce scop? De ce o informaţie este dată într-un anumit moment mai degrabă decât în alt moment? Şi mai mult: De ce au fost alese exact acele detalii ale relatării? Cifrele oferite au o semnificaţie? Ce a fost ascuns? Acest serviciu este cu adevărat mai important decât celelalte?

2) Mass-media conţin mesaje ideologice şi de valoare

Observarea valorilor care sunt în spatele fiecărei relatări ne permite să ne transformăm din consumatori pasivi în cetăţeni activi, capabili să contrastăm logicile care astăzi susţin producerea de informaţie, cultură şi comunicaţie, de exemplu: viaţa este numai pentru cei învingători, este nevoie de a fi primii în toate domeniile, fericirea constă în "a avea", totul este uşor şi se poate obţine repede, prestigiul este dat de afişarea ostentativă a unui produs, pentru a învinge nu este nevoie de altceva decât "a apărea".

3) Mass-media folosesc tehnici identificabile

Apropiindu-se de logicile funcţionării mass-media, se pot observa fenomene ca acela al autoreferenţialităţii mediatice. Acest lucru înseamnă că mijloacele de comunicare publică ştiri eventual neimportante în sine, dar care devin importante în momentul în care au fost (sau urmează să fie) publicate de un alt media.

Un exemplu: căsătoria unui fotbalist. Dacă un titlu de ziar care aparţine chiar proprietarului echipei consideră important acest fapt, încât să-l dea publicităţii, foarte probabil alte media vor face ecoul ştirii. Şi, deoarece mass-media au adesea raporturi şi cu editurile, cu casele de discuri şi studiourile de cinema, sau cu firme de telecomunicaţii sau informatică, această autoreferenţialitate devine o spirală infinită.

A şti să interpretezi logica mediatică este un alt factor important care ne permite să înţelegem cum aceeaşi ştire care într-o zi este prezentată în deschiderea telejurnalelor şi pe primele pagini ale cotidianelor, în ziua următoare cade în uitare, cu rapiditatea cu care spuma urcă şi coboară într-o halbă de bere.

Boala vacii nebune, interzicerea vânării balenelor, poluarea mărilor, gaura în stratul de ozon sunt exemple tipice. Dar SIDA este cea mai bună reprezentare a acestui mod de a acţiona al mass-media. S-a vorbit despre SIDA numai atunci când această boală a lovit personaje faimoase. Acum când nu mai este percepută ca o gravă problemă de sănătate în nordul planetei, tema a fost dată uitării şi puţini sunt aceia care îşi aduc aminte de cei 1.600 de copii care în fiecare zi mor din cauza acestei boli sau de cele 32 de milioane de persoane afectate de virus.

4) Fiecare persoană interpretează în mod diferit mesajele

Dacă este adevărat că mijloacele de comunicare transformă conceptele tradiţionale de spaţiu (pare că evenimentele au loc în propriul cartier) şi de timp (folosirea unui prezent continuu cu puţine referiri la trecut sau la viitor, şi o prevalenţă a efemerului), este la fel de adevărat că adesea fiecare persoană construieşte propriile semnificaţii, propriile opinii, tocmai pornind de la mass-media.

5) Imaginile se citesc în mod diferit de text

Imaginile oferă un tip de cunoaştere caracterizat de rapiditate, de fluiditate şi de descentralizare, care ne fac să vedem lumea în mod foarte diferit de cum este reprezentată pe hârtie. Tehnologiile bazate pe imagini şi pe interactivitate fac în aşa fel încât inteligenţa secvenţială, care până acum a caracterizat Occidentul în construirea propriilor cunoştinţe, cedează în fiecare zi din ce în ce mai mult în faţa inteligenţei simultane.

6) Mass-media sunt mai puternice atunci când ating latura emotivă

Înlocuirea unor caracteristici precum importanţa şi actualitatea unei ştiri cu cele care ţin de interes, noutate şi verosimilitate face în aşa fel încât mass-media să apeleze mai des la emoţii. (Vezi emisiunile de tipul "Surprize, surprize..." sau "Iartă-mă").

7) Majoritatea mijloacelor de comunicare sunt controlate de interese comerciale

Nici un mijloc nu este gratuit, de aceea cunoaşterea proprietarilor mijloacelor de comunicare şi a logicii lor comerciale ne permite să "digerăm" informaţiile pe care le consumăm (vezi caseta tehnică).

8) Mass-media construiesc lumi de fantezie

Mass-media nu doar reproduc realitatea, adesea o creează, dând naştere astfel unei lumi diferite de cea cotidiană şi "reală" a persoanelor. De exemplu, timpii folosiţi sunt foarte diferiţi de cei reali, o persoană se poate naşte, poate deveni adultă şi poate muri în două ore.

9) Mesajele mass-media pot fi decodificate

În mass-media există o retorică a exactităţii datelor, care acţionează ilustrând cifre şi rezultate, astfel încât să dea o aparenţă de obiectivitate mesajelor oferite şi să producă un consens. Chiar şi adularea, repetarea, teama, umorul, cuvintele puternice şi imaginile sexuale sunt tehnici foarte comune şi eficiente pentru persuasiune. O metodă pentru a decodifica mesajele se naşte pornind de la cinci întrebări: Cum ştim ceea ce ştim? Cine vorbeşte? Ce anume cauzează un eveniment, un fapt? În ce mod faptele ar fi putut fi prezentate în mod diferit? Cine a determinat ce anume este relevant?

10) A deveni "consumatori activi şi conştienţi" ai mass-media

A confrunta primele pagini din mai multe ziare de la adrese diferite (chiar şi pe internet) este un truc simplu pentru a privi evenimentele din mai multe puncte de vedere şi a încerca să ne conturăm o idee proprie. A confrunta mijloace de informaţie diferite cu privire la aceeaşi ştire (tv., ziare, agenţii în reţea). A te abţine de la transmisiuni de divertisment care conţin în sine, de fapt, o puternică forţă de modelare ideologică şi de valoare (punctul 2). A urmări chiar şi unele surse de informaţie care nu fac parte din marile trusturi (posturi tv. locale, ziare independente, situri de natură diferită). Sunt paşi mici. Dar care ne pot ajuta să dobândim capacitatea de observare şi interpretare critică a lucrurilor care se văd sau se citesc.

Fără a demoniza mijloacele de informare care, dacă sunt bine folosite, ne deschid calea pentru a transforma în cunoaştere enorma cantitate de date disponibilă astăzi, educaţia pentru mass-media încearcă să formeze persoane prudente. Sau, pentru a spune împreună cu Ambrose Bierce, în cartea sa "Dicţionarul diavolului", persoane "prudente" sunt "acelea care cred jumătate din ce văd, un sfert din ce ascultă şi a cincea parte din ceea ce simt cu mirosul sau ating cu mâna".

Importanţa formării

Este important efortul pentru a înţelege media - obiectivele, metodele, regulile de lucru, structurile interne şi modalităţile lor de lucru.

"Prima datorie a utilizatorilor comunicaţiilor sociale constă în discernământ şi selecţie. Ar trebui să se informeze cu privire la mass-media, la structura lor, la modurile de operare, la conţinut, şi să facă alegeri responsabile după criterii etice sănătoase în legătură cu ce să citească, să privească sau să asculte. Azi toţi au nevoie de unele forme de educaţie cu privire la mass-media..." (Etica în comunicaţiile sociale, 25)

Ştim, de exemplu, cum trebuie să fie scrise articolele de informare sau comunicatele de presă pentru a fi credibile? De exemplu, făcând apel la principiile fundamentale ale celor şase întrebări (ce? cine? unde? când? cum? de ce?) şi folosind tehnica piramidei inversate (în care se dau la început informaţiile cele mai importante), putem scrie:

Episcopul N.N. va fi celebrantul principal la Liturghia de la ora 11.00, duminică, 11 martie, în catedrala "N", pentru a marca începutul celebrărilor centenarului Diecezei de N.

Sau am putea primi misiunea de a scrie un comunicat de presă ca următorul:

Cine nu ar dori să fie prezent când Excelenţa sa N.N., iubitul episcop de N., cunoscut în toată lumea pentru elocvenţa sa, va celebra o Liturghie de neuitat în splendida noastră catedrală, duminica viitoare, în momentul în care catolicii locului, ba mai mult, chiar toţi cetăţenii, vor marca începutul unui an de celebrări festive pentru a aminti începuturile umile şi creşterea uluitoare a ceea ce mulţi, cu mândrie, dar pe bună dreptate, definesc ca fiind una din cele mai bune dieceze din lume?

Ambele exemple prezentate mai sus sunt corecte din punct de vedere gramatical, dar trebuie să fim instruiţi asupra diferenţei care există între un comunicat şi un articol de elogiere, între un comunicat şi publicitate. Oamenii trebuie să fie instruiţi şi asupra legilor unui discurs civil, cum se scrie o scrisoare unui director bazată pe fapte şi motive şi fără a face recurs la ameninţări deplorabile sau la atacuri ad hominem. În rândul acestor oameni care trebuie să fie instruiţi sunt incluşi şi seminariştii, preoţii şi persoanele consacrate, pentru ca ei să poată apoi învăţa pe alţii, cel puţin prin cuvintele sfântului Francisc de Sales în Introducere la o viaţă devotată: "Poţi captura mai multe muşte cu o lingură de miere, decât cu un butoi de oţet". Câte persoane sunt în stare să sintetizeze în cuvinte puţine o idee cheie pentru o emisiune de televiziune sau radio? Câte persoane ştiu să pregătească un slogan publicitar pentru radio sau televiziune?

Să învăţăm de la mass-media

În mesajul Sfântului Părinte cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale din 1999 se spune că Biserica poate fi ajutată de mass-media să vestească evanghelia în toată prospeţimea ei permanentă, în realitatea cotidiană a vieţii oamenilor; să fie atentă în faţa noilor cunoştinţe care apar în prezent; să înţeleagă mai bine cum să comunice cu oamenii într-un mod atrăgător şi chiar plăcut.

Dacă suntem lipsiţi de această sensibilitate tocmai în mijlocul mediului în care trăim, atunci modul nostru de transmitere şi prezentare a evangheliei pot părea aride, lipsite de vlagă, fără atractivitate, nu din cauza unei carenţe a mesajului, ci prin deficienţa de sensibilitate din partea mesagerului pentru modul în care mesajul ar trebui să fie prezentat pentru a fi persuasiv şi atrăgător.

Trăim într-o epocă în care atenţia persoanelor rămâne capturată pentru o durată din ce în ce mai scurtă. Este necesar să cunoaştem cum să prezentăm mesajul nostru într-un mod care să fie atractiv, scurt şi uşor de memorizat.

Importanţa mass-media în pastoraţie

Cel mai de seamă areopag al timpurilor moderne, mijloacele de comunicare socială au devenit esenţiale pentru evanghelizare, cateheză, educaţie catolică religioasă, pastoraţie... Astfel, Biserica s-ar simţi vinovată în faţa Domnului dacă nu ar folosi aceste mijloace eficiente pe care inteligenţa umană le perfecţionează neîncetat; în ele Biserica vede o versiune modernă şi eficace a catedrei sau a amvonului şi datorită lor ea reuşeşte să se adreseze tuturor credincioşilor (cf. DGC 160).

Pentru ce Biserica prezintă un interes atât de mare pentru mijloacele de comunicare socială? Dacă un prim motiv în favoarea interesului pentru aceste mijloace îl constituie o mai mare eficacitate, un alt motiv este nevoia de a-i asculta şi datoria de a-i sluji pe proprii fraţi, credincioşi sau necredincioşi. Mass-media sunt un loc de ascultare al cuvântului lui Dumnezeu; un loc al întâlnirii cu oamenii; un instrument prin care este slujit omul, care simte nevoia de a căuta motivaţii şi relaţii pentru a-şi orienta viaţa. Dacă sunt folosite corect, ele sunt instrumente preţioase, pentru a intra în comunicare cu mulţimea, pentru o informare fidelă asupra vieţii Bisericii, pentru o "lectură" a faptelor şi a problemelor de fiecare zi în lumina evangheliei.

În folosirea mass-media în pastoraţie trebuie studiul şi concluziile lui Giorgio Agagliati (Catechesi e comunicazione, pag. 39-40), redate în cele ce urmează.

Fiecare instrument de comunicare dă o formă mesajului pe care îl transportă, astfel influenţându-i caracteristicile şi percepţia. Această influenţă se traduce într-un impact diferit al comunicării în funcţie de diferitele instrumente pe care le utilizăm în raport cu acele conţinuturi pe care vrem să le propunem şi, aşadar, în funcţie de diferitele mecanisme de percepţie pe care le punem în mişcare în interlocutor. În schema următoare sunt prezentate câteva date interesante despre eficacitatea diferitelor instrumente de comunicare în raport cu învăţarea:

Învăţarea cu ajutorul celor cinci simţuri

gustul 1%
pipăitul 1,5%
mirosul 3-3,5%
văzul 83%

Date reţinute de elevi

lectură 10%
ascultare 20%
vedere 30%
vedere şi ascultare 50%
vedere, ascultare şi discuţie 70%
vedere, ascultare şi aplicare practică 90%

Date reţinute în funcţie de metoda de învăţare

                    După 3 ore      După 3 zile

Numai oral      70%              10%

Numai vizual   72%              20%

Oral şi vizual   85%              65%

Din aceste date reiese clar, luat singur, cuvântul nu este suficient pentru a garanta eficacitatea comunicării catehetice şi a animării (şi a oricărui alt tip de comunicare). Comunicarea, mai ales dacă este adresată unui public format din copii şi adolescenţi (nu este cazul de a supraevalua nici capacităţile de ascultare ale adulţilor), funcţionează doar dacă este condusă cu o adecvată mixare a tehnicilor şi a instrumentelor. Fiecare întâlnire de cateheză, fiecare activitate de animare ar trebui, aşadar, să fie cu adevărat "multimedia", atât din partea catehetului şi a animatorului, chemaţi să folosească procese şi mijloace diferite, cât şi din partea grupului, care trebuie să fie implicat în folosirea acestor mijloace pentru a stimula receptivitatea prin implicarea directă.

6. O presă specifică

În scrisoarea enciclică despre misiunile din Africa, Fidei donum (1957), papa Pius al XII-lea cere ca "să fie dezvoltat o presă catolică în toate formele sale. Trebuie studiate tehnicile moderne pentru răspândirea culturii, deoarece astăzi este mai bine răspândită o cultură dacă are o opinie publică iluminată şi în mod oportun formată".

Papa Ioan al XXIII-lea, în enciclica Princeps pastorum (1959), extinde cererea din Fidei donum de la Africa spre lumea întreagă şi spre toate mijloacele de comunicare: "Nu trebuie să uităm cuvintele predecesorului nostru, Pius al XII-lea, care susţinea «nevoia de a publica şi a răspândi între oameni, pe cât mai mult posibil, o literatură catolică în toate formele sale». E necesar a se folosi pe deplin şi complet descoperirile recente ale ştiinţei în câmpul comunicării şi al difuzării adevărului prin radio şi televiziune".

Asupra fundamentului unor asemenea afirmaţii, papa Ioan Paul al II-lea, vorbind în Redemptoris missio despre promovarea misiunii şi formării poporului lui Dumnezeu, se referă la necesitatea folosirii mijloacelor audiovizuale (nr. 83). Totodată, mereu în acest document, papa a făcut multe consideraţii şi, încercând să dea o perspectivă mai globală, se referă la lumea comunicaţiilor, ca la un "areopagus" modern al Bisericii şi ca o importantă parte a culturii moderne (nr. 37c).

În Aetatis novae se spune:

"Biserica trebuie să continue să dezvolte, să păstreze şi să favorizeze propriile instrumente şi programe catolice de comunicare. Acestea includ presa şi publicaţiile catolice, radioul şi televiziunea catolice, birourile de informare şi de relaţii publice, institutele şi programele de formare la practica şi la problematicile media, cercetarea mediatică, organismele de profesionişti ai comunicării legate de Biserică - în particular organizaţiile catolice internaţionale de comunicare -, ai căror membri sunt colaboratori calificaţi şi competenţi ai conferinţelor episcopale şi ai episcopilor în parte" (nr. 17)

7. Planul pastoral

La finalul documentului Aetatis novae există un apendice cu titlul: Elementele unui plan pastoral pentru comunicaţiile sociale. Este specificat că fiecare conferinţă episcopală, dieceză, congregaţie religioasă şi chiar fiecare instituţie religioasă ar trebui să aibă un plan pastoral propriu pentru comunicaţii şi că mijloacele de comunicare ar trebui să facă parte din fiecare plan pastoral, chiar dacă acest plan priveşte formarea sau ecumenismul, operele de caritate sau căutarea păcii şi a dreptăţii.

Fără a intra acum în detaliile sugestiilor care sunt oferite de documentul însuşi, trebuie spus că noi avem nevoie de o viziune a ceea ce intenţionăm să realizăm, un inventar al resurselor personale, instituţionale şi financiare disponibile pentru a produce acea viziune şi un plan pentru a face în aşa fel încât viziunea să devină realitate.

Este vorba de un lucru destul de analog cu metoda Acţiunii Catolice: a vedea, a judeca şi a acţiona; a determina necesităţile, a stabili mijloacele pentru punerea în practică.

De exemplu, care este planul operativ pentru a putea răspunde la întrebările care vin din mass-media, întrebări care pot veni din mass-media în fiecare moment? Cine are însărcinarea şi responsabilitatea de a vorbi cu mass-media în numele comunităţii? Cine are însărcinarea, în comunitate, de a face cunoscută şi înţeleasă mai bine activitatea comunităţii înseşi, prin intermediul mass-media sau al relaţiilor publice? (cf. A. Cencini, N. Fava, J.P. Foley, M. Guzzi, B. Sorge, La sfida della comunicazione, Ancona, 1996).