Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

"Glasul tău în Biserică" - raport de cercetare

În vederea elaborării unui plan pastoral diecezan, Episcopia Romano-Catolică Iași a inițiat o consultare prin intermediul chestionarului "Glasul tău în Biserică". Raportul de cercetare în urma acestui chestionar este o bogată sursă pentru cunoașterea realității diecezane și identificarea așteptărilor comunității catolice.

Chestionarul "Glasul tău în Biserică"

Episcopia Romano-Catolică Iași, prin Secțiunea Pastorație, derulează o inițiativă care are ca obiectiv elaborarea unui plan pastoral diecezan care să corespundă realității Poporului lui Dumnezeu.

În cadrul acestui demers, un rol important îl are cunoașterea realității diecezane și identificarea așteptărilor comunității catolice. În acest sens, în perioada 1-30 iunie 2021 a fost distribuit un chestionar cu titlul "Glasul tău în Biserică" în vederea sondării opiniei credincioșilor laici, a persoanelor consacrate și a preoților din Dieceza de Iași referitoare la diferite aspecte ale vieții ecleziale și sociale. Chestionarul folosit pentru culegerea datelor a cuprins un set de 36 întrebări, dintre care 33 închise și trei întrebări deschise, iar la finalul chestionarului șase tipuri de date socio-demografice pentru stabilirea profilului respondenților. Numărul total al răspunsurilor obținute a fost de 1987 în prima etapă și de 348 în a doua etapă.

Viața de credință în Dieceza de Iași

Răspunsurile oferite sunt deosebit de sugestive în ceea ce privește realitatea Bisericii locale.

În privința trăirii credinței, răspunsurile oferă date semnificative referitoare la valorile inspirate de credință, influența credinței asupra deciziilor personale, percepția și raportarea la Dumnezeu, experiențele care duc la apropierea de Dumnezeu, percepția lui Isus Cristos, comportamentele și practicile care exprimă trăirea credinței, existența unui îndrumător spiritual, motivația care hrănește credința, credința în timpul pandemiei de COVID 19.

Datele despre percepția și așteptările credincioșilor față de Biserică țin cont de aspecte precum reprezentarea Bisericii de către credincioși, așteptările credincioșilor de la Biserică, domeniile în care Biserica locală ar trebui să fie mai prezentă, motivele care ar duce la îndepărtarea unui creștin de Biserică, percepția credincioșilor asupra preoților și persoanelor consacrate, evenimentele diecezane care au avut un rol important în viața credincioșilor.

Referitor la percepția credincioșilor față de propria lor misiune în Biserică, cercetarea oferă date despre dorința credincioșilor de a se implica în Biserică, aprecierea nivelului în care laicii sunt încurajați să se implice în viața comunității creștine, elementele de atracție la Sfânta Liturghie, conținuturile de credință pe care credincioșii doresc să le aprofundeze, modalitatea prin care o comunitate parohială poate trăi dimensiunea misionară în viața de zi cu zi, rolul pe care activitatea caritativă îl are în misiunea comunității parohiale.

În privința raportului dintre familia creștină și Biserică răspunsurile se referă la provocările actuale la adresa familiei creștine și la susținerea familiei de către Biserică.

Date semnificative se regăsesc și în ceea ce privește raportul dintre tineri și Biserică. În raportul de cercetare se regăsesc date despre modul în care contribuie credința la creșterea unui tânăr, contribuția pe care un tânăr o poate aduce Bisericii și comunității, așteptările tinerilor de la Biserică, măsura în care ora de Religie ajută la înțelegerea și creșterea în credință, dificultățile tinerilor în timpul pandemiei de COVID 19.

La capitolul domenii de formare spre care trebuie să se îndrepte Biserica, respondenții au indicat categoriile care au cea mai mare nevoie de formare, domeniile spre care ar trebui să se îndrepte efortul de formare al Bisericii, modalitățile de îmbunătățire a activității catehetice în parohii, dificultățile în participarea rodnică la celebrările liturgice, principalele dificultăți în raportarea la Sfânta Scriptură.

Au fost oferite numeroase sugestii cu privire la activitățile Bisericii, iar în ceea ce privește aspectele de îmbunătățit în Biserică au fost indicate, în principal, relația dintre credincioși și păstori, comunicarea în cadrul comunității și implicarea în viața socială a Bisericii.

Contextul parcursului sinodal

Chestionarul "Glasul tău în Biserică" a anticipat într-un mod providențial consultarea dorită de Biserică în vederea următoarei Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor dedicat temei: "Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune" (2023). De fapt, consultarea, reflecția asupra rezultatelor și elaborarea unui plan pastoral constituie în sine un parcurs sinodal menit să ajute Biserica locală să fie mai fidelă chemării sale.

Aducem mulțumiri tuturor persoanelor care au contribuit, în diferite modalități, la elaborarea, distribuirea și completarea acestui chestionar. Contribuțiile oferite dovedesc că o astfel de împărtășire este un dar pentru Biserică, dar și o îmbogățire pentru drumul personal de credință.

Ne exprimăm dorința ca raportul de cercetare să fie analizat în toate ambientele pastorale ale Episcopiei Romano-Catolice Iași și speranța că acesta va contribui la creșterea vieții de credință în Biserica noastră locală.

Versiunea completă a raportul de cercetare este disponibilă aici.

Pr. Daniel Iacobuț
și echipa Secțiunii Pastorație

* * *

Mai multe informații despre Sinodul 2021-2023 în secțiunea specială: www.ercis.ro/sinod.


 

lecturi: 1538.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat