![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
Eroii din Primul Război Mondial (XXXIX): Adjudeni
În Primul Război Mondial au fost chemați la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iași; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localitățile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinții parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Așteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor și fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial și din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil și în Registrul decedaților); de la primărie; de la credincioșii din localitate (mai toți știu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război).
Adjudeni În Adjudeni există două monumente dedicate eroilor. Cel mai vechi este în cimitir, aproape de cavoul preoților. Acesta a fost construit în 1918 (sfințit la 19 august 1918), fiind primul monument ridicat în satele catolice.
La 20 mai 1918, pr. Ulderic Cipolloni, administrator apostolic, a dispus celebrarea unui requiem solemn în toate bisericile din dieceză, pentru soldații catolici căzuți pe front. El i-a îndemnat în același timp pe credincioși să se împărtășească în număr tot mai mare. În pastorala trimisă tuturor parohiilor, pr. Ulderic Cipolloni îi aprecia pe acei preoți care hotărâseră să ridice în unele sate câte o "cruce mare" din piatră în memoria eroilor căzuți în război: "Pentru ca apoi amintirea scumpilor noștri catolici să fie veșnică și să rămână neștearsă în mijlocul nostru, propun Cucerniciilor Voastre inițiativa foarte lăudabilă ai unor confrați din județul Roman, de a ridica adică în curtea Bisericii parohiale o cruce mare de piatră sau de altă materie în formă de monument. Acest monument ar fi o dovadă strălucită a scumpei amintiri, ce-am avea-o către cei dispăruți și din care ei ar avea un veșnic folos, deoarece rugăciunea pentru sufletele lor ar fi constantă din partea credincioșilor, cari ar merge la Biserică. Nici nu mă îndoiesc, că tot poporul din parohiile noastre ar concura cu mare avânt, căci îl știu pătruns de o mare evlavie pentru cei răposați. Realizarea acestei propuneri o las în seama zelului bine cunoscut a Cucerniciilor Voastre"[1]. Calendarul catolic pe anul 1919 descrie momentul sfințirii monumentului din Adjudeni: Sfințirea monumentelor din Adjudeni și Răchiteni s-a făcut în ziua de 19 august 1918. Însuși PS Sa Ulderic Cipolloni a ținut să sfințească în persoană aceste monumente. După slujba solemnă, în timpul căreia foarte mulți credincioși primiră sf. Împărtășanie, au ieșit cu toții în procesiune și s-au așezat împrejurul monumentului împodobit frumos. Pr. Anton Bișoc, paroh de Adjudeni, adresându-se către PS Sa, proslăvi printr-o cuvântare patriotică amintirea eroilor din Adjudeni căzuți în răsboiu. PS Sa răspunse printr-o cuvântare și mai înflăcărată, arătând însemnătatea acestei ceremonii și îndemnând pe credincioși la rugăciune pentru dânșii. Pe piedestalul monumentului se vede inscripția: "În amintirea vitejilor din acest sat morți pentru patrie în răsboiul din 1916-1918; parohul Anton Bișoc și poporul. 19 august 1918". S-a adaos apoi că a fost sfințit de către PS Sa Ulderic Cipolloni. Tot pe piedestal s-a sculptat numele eroilor căzuți[2]. Acest monument din Adjudeni a fost primul dintr-o serie de monumente ridicate în satele catolice în 1918 și în anii următori: Răchiteni, Rotunda, Tămășeni, Butea, Șcheia, Hălăucești etc. "Istoriografia marxistă, notează coordonatorul monografiei Adjudeni, a trecut sub tăcere acest aspect"[3].
În cimitirul vechi din Adjudeni se află și o cruce ridicată în memoria celor nouă săteni uciși la bombardamentul din ziua de 23 august 1944. Preoții care slujesc în Adjudeni: Toma Encuță, paroh, și Mihai Galațanu, vicar, au trimis lista eroilor din Adjudeni și fotografii ale monumentelor. Unele dintre fotografiile primului monument au fost făcute în 2013, într-o cercetare a preoților înmormântați în cimitirele din Moldova. Lista trimisă cuprinde, preluată din lucrarea Adjudeni - șase veacuri de prezență catolică pe valea Siretului[4], cuprinde 63 de eroi căzuți în Primul Război Mondial. La cei 22 de pe monumente se adaugă alții despre care nu se știa în august 1918, precum și cei căzuți în campania din Ungaria din 1919.
După cum se poate observa, pentru a fi mai ușor de identificat, eroii din această lisă au și inițiala tatălui. Din 12 familii sunt doi, trei sau patru tineri care și-au pierdut viața în Primul Război Mondial (Băcăoanu M., Butnaru M., Dumea I., Dumea V., Fărăoanu P., Ghiuzan F., Ghiuzan I., Iacob M., Medveș M., Mihoc I., Pârțac M., Petrișor P.). Pr. Cornel Cadar Note:
* * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: Eroii din Primul Război Mondial (XXXIX): Adjudeni * * * PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoștința și amintirea lor * * * Eroii din Primul Război Mondial (vor urma și alte episoade): (CX): Sascut, (CIX): Fălticeni, (CVIII): Berzunți, (CVII): Botoșani, (CVI): Mircești, (CV): Belcești, (CIV): Târgu Ocna, (CIII): Nisiporești, (CII): Gheorghe Doja (Gâșteni), (CI): Sagna, (C): Bârlad și Tecuci, (XCIX): Roman, (XCVIII): Piatra-Neamț, (XCVII): Onești, (XCVI): Tămășeni, (XCV): Bacău, (XCIV): Văleni, (XCIII): Tețcani, (XCII): Iași, (XCI): Slănic Moldova, Cerdac și Cireșoaia, (XC): Focuri (LXXXIX): Dărmănești, (LXXXVIII): Ferăstrău, (LXXXVII): Târgu Trotuș, (LXXXVI): Tuta, (LXXXV): Ștefan cel Mare (Valea Seacă), (LXXXIV): Vizantea, (LXXXIII): Oituz, (LXXXII): Mărășești, (LXXXI): Rotunda, (LXXX): Pașcani, (LXXIX): Comuna Pârgărești, satele Nicorești, Pârgărești, Satu Nou (LXXVIII): Corhana, (LXXVII): Buruienești, (LXXVI): Horlești, (LXXV): Buhuși, (LXXIV): Bălușești, (LXXIII): Satu Nou - NT, (LXXII): Măgura, (LXXI): Pralea, (LXX): Luizi-Călugăra, (LXIX): Cacica, (LXVIII): Suceava, (LXVII): Mărgineni, (LXVI): Iugani, (LXV): Slobozia, (LXIV): Izvoarele, (LXIII): Gioseni, (LXII): Bârgăuani, (LXI): Dochia, (LX): Solca și Arbore (Parohia Solonețu Nou), (LIX): Gura Humorului, (LVIII): Faraoani și Valea Mare, (LVII): Răducăneni, (LVI): Câmpulung Moldovenesc, (LV): Siret, (LIV): Oțeleni, (LIII): Valea Seacă și Nicolae Bălcescu, (LII): Cotnari, (LI): Galbeni, (L): Răchiteni, (XLIX): Mogoșești-Siret, (XLVIII): Fărcășeni, (XLVII): Huși, (XLVI): Pustiana, (XLV): Scorțeni - Florești, (XLIV): Moinești, (XLIII): Ardeoani, (XLII): Arini, (XLI): Răcăciuni, (XL): Focșani, (XXXIX): Adjudeni, (XXXVIII): Șcheia, (XXXVII): Târgu Neamț, (XXXVI): Hălăucești, (XXXV): Pildești, (XXXIV): Sarata, (XXXIII): Rădăuți, (XXXII): Adjud, (XXXI): Ciucani, (XXX): Dumbrăveni și Berindești, (XXIX): Lespezi, (XXVIII): Galați, (XXVII): Vatra Dornei, (XXVI): Ploscuțeni, (XXV): Dofteana, (XXIV): Schineni, (XXIII): Barticești, (XXII): Cleja, Somușca și Valea Mică, (XXI): Ciugheș, (XX): Lilieci, (XIX): Chetriș, Tamași, Furnicari, (XVIII): Vladnic, (XVII): Poiana Negri și Mâgla, (XVI): Fundu Răcăciuni, (XV): Călugăreni, (XIV): Prăjești, (XIII): Buhoci, (XII): Brusturoasa și Cuchiniș, (XI): Comănești, (X): Frumoasa, (IX): Gherăești, (VIII): Coman, (VII): Luncași, (VI): Bijghir, (V): Buhonca, (IV): Săbăoani și Traian, (III): Traian (BC), (II): Horgești, (I): Butea. lecturi: 125.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |