Butea: 60 de ani de la revolta anticomunistă

"Pasărea cu gheare roşii"

Departamentul de Cercetare Istorică al Diecezei de Iaşi, în colaborare cu Editura "Sapientia", organizează în biserica din Butea (judeţul Iaşi), sâmbătă, 8 august 2009, începând cu ora 19.00, o acţiune de comemorare a 60 de ani de la revolta populară anticomunistă din 8 august 1949, când locuitorii din acest sat s-au ridicat împotriva agenţilor Securităţii comuniste veniţi să-l aresteze pe parohul comunităţii, pr. Gheorghe Petz. Cu această ocazie va fi prezentată şi cartea apărută recent la Editura "Sapientia", cu titlul: Pasărea cu gheare roşii. File din istoria satului Butea, judeţul Iaşi, scrisă de Ioan Zăpodeanu, martor ocular al acestui eveniment. Amintim că anul 1949 a fost un an de foc pentru comunităţile catolice din Moldova, deoarece revolte anticomuniste au fost consemnate şi în alte localităţi, cum ar fi: Fundu Răcăciuni, Faraoani, Prăjeşti, Oţeleni, Răchiteni, Bârgăoani, Sagna etc.

"8 august 1949, zi de cumpănă pentru mulţi locuitori ai satului Butea, zi care a marcat istoria multor buteni".

Cu aceste cuvinte începe Ioan Zăpodeanu să toarcă firul din caierul amintirilor referitoare la foarte cunoscuta şi mult tăcuta revoltă populară din satul Butea, judeţul Iaşi, când credincioşii romano-catolici de aici au sărit cu mic cu mare şi au făcut din trupurile lor un cerc de apărare în jurul pr. Gheorghe Petz, împotriva agenţilor Securităţii comuniste veniţi să-l aresteze pe acest "duşman al poporului".

În 1949, 8 august era o zi de duminică. Aparent, viaţa satului se desfăşura după canoanele tradiţionale. Duminica, zi de repaus după munca istovitoare la câmp, dar şi de sărbătoare religioasă, marcată de participarea la sfânta Liturghie solemnă de la ora 11. După care urma hora satului. În ciuda acestei aparenţe de normalitate, viaţa satului primea, una după alta, lovituri mortale. În 1945 se încheiase Al Doilea Război Mondial, cu toate atrocităţile sale; în 1946, o secetă cumplită a făcut noi victime în rândul populaţiei sărace; în 1947 a fost abolită monarhia; în 1948 a fost desfiinţată, prin naţionalizare, marea proprietate agricolă şi industrială; la sfârşitul anului 1948 şi începutul anului 1949 au fost introduce cotele obligatorii de produse agricole. Erau doar primele măsuri ce aveau să ducă la înrobirea şi alienarea ţăranului român.

Satul Butea, deşi compact catolic, nu putea să facă excepţie de la acţiunea de îndoctrinare şi reformă comunistă ce cuprinsese întreaga Românie. Agenţii sistemului erau activi şi îşi găsiseră adepţi şi între sătenii din Butea. Începuse deja campania de exterminare a tuturor "duşmanilor poporului", între care, un loc de frunte, îl aveau episcopii şi preoţii. La 26 iunie 1949 fusese arestat episcopul de Iaşi, Mons. Anton Durcovici. La Butea, pentru a-şi apăra preotul, credincioşii au organizat încă din primăvara aceluiaşi an pichete de pază, noaptea, în jurul casei parohiale şi pe uliţele satului care duceau spre biserică. Pichetele erau organizate de un comitet cunoscut de foarte puţini săteni şi erau în vizorul organelor de Securitate.

Pe 8 august 1949 liniştea satului Butea a fost tulburată de patru agenţi ai Securităţii, în frunte cu instructorul de partid Aurel Iricinschi, veniţi să-l aresteze la biserică pe pr. Gheorghe Petz. Era ora 12, sfânta Liturghie tocmai se terminase şi credincioşii se întorceau de la biserică la casele lor. Strigătul de alarmă l-a dat un grup de femei rămase în curtea bisericii să mai pună "ţara la cale". Pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat atunci, redăm în continuare mărturia lui Ioan Zăpodeanu, care a fost, fără voia lui, martor ocular al acestui eveniment, dar care poartă şi acum, chiar la nivel fizic şi fiziologic, consecinţele implicării, alături de consătenii săi, în acţiunea de apărare a preotului Gheorghe Petz.

"Vor să-l aresteze pe părintele!" A fost un glas de mobilizare generală. În faţa porţii casei parohiale, vizavi de şcoală, se aflau trei autoturisme de teren, cu şoferii la volan.

Credincioşii s-au întors în grabă în curtea bisericii, unde au întâlnit patru bărbaţi, dintre care trei erau de vârstă mijlocie, îmbrăcaţi în scurtă de piele, care ieşeau din biserică prin paravanul lateral, spre nord. Uşa prin care se intra, prin acest paravan, în biserică era deja încuiată de unul dintre feciorii de biserică, noroc sau ghinion pentru ofiţerii de Securitate. Au vrut să intre în biserică pentru a-l aresta pe părintele Gheorghe Petz, care, după slujbă, rămânea deseori în biserică pentru o scurtă rugăciune. În grupul acestor bărbaţi se afla şi instructorul de partid Aurel Iricinschi.

Bărbaţii şi femeile, care au venit în grabă, au înconjurat musafirii nepoftiţi, pe care i-au molestat, fiecare după putere, i-au dus în forţă în faţa primăriei, unde învăţătorul Gh. N. împreună cu primarul îndemnau ţăranii să aibă răbdare. "A fost o neînţelegere, pentru că tovarăşii de la judeţ au venit să viziteze biserica, să îndemne ţăranii să achite cotele şi să se pregătească pentru a înfiinţa gospodăria colectivă". În faţa primăriei, toţi activiştii, inclusiv învăţătorul Gh. N., au avut parte de o bătută de clacă. Femeile au tras la pământ activiştii şi securiştii, iar bărbaţii le-au aplicat bătuta, loc pe loc, cu ghetele şi cizmele, unde apuca fiecare.

Instructorul A. Iricinschi a avut şi el parte de o molestare pe cinste. Ca să scape de furia ţăranilor, s-a folosit de pistolul din dotare, cu care l-a împuşcat la mâna stângă, în palmă, pe domnul Ioan Balint, zis Vulturul.

În ajutorul activiştilor au sosit miliţienii din comună şi miliţia populară, care, cu focuri de armă de avertisment şi în forţă, au reuşit să elibereze activiştii din mâna răsculaţilor şi să-i adăpostească în primărie, la uşa căreia s-au aşezat de pază şi apărare. După adăpostirea molestaţilor în primărie, a continuat lupta corp la corp între răsculaţi şi miliţiile populare, care, în final, au reuşit să se alăture soldaţilor din faţa uşii primăriei. Cu focuri de armă trase peste capetele răsculaţilor, au reuşit să-i îndepărteze la circa 10 metri de intrarea în primărie. Nu a rămas nici un geam nespart de la primărie, iar o parte dintre soldaţi şi miliţieni au fost loviţi de pietre.

Asediul primăriei a scăzut în intensitate după ora 14.00, când s-au adus pentru horă muzicanţii satului. În faţa primăriei au rămas în jur de 50 de persoane, bărbaţi şi femei de vârstă mijlocie (...)

În faţa şcolii, vizavi de casa parohială, un alt grup de răsculaţi au răsturnat maşinile Securităţii, au spart cauciucurile, iar şoferii s-au ales cu capetele sparte (...)

Din primărie, prin geamurile sparte, securiştii, activiştii de partid, primarul etc. priveau cu groază cum soldaţii erau împinşi spre uşă; numai baionetele armelor şi focurile de armă trase pentru avertisment au reuşit să ţină la distanţă răsculaţii.

După ora 14.00, a sosit, de la podul Şcheia de peste Siret, un pluton de soldaţi care s-au alăturat miliţienilor ce apărau primăria. În felul acesta au scăpat refugiaţii de furia mulţimii, care era pregătită să dea foc primăriei.

Timp de o oră au tras clopotele pentru alarmă, imediat după ce au început ostilităţile.

În jurul orei 14.00, aşa cum am arătat mai sus, a început hora în care au intrat flăcăi şi fete, bărbaţi şi femei mai tinere. Toţi îşi manifestau bucuria de a fi stăpâni la ei în sat. Puterea populară era redusă la o cameră din primărie, unde reprezentanţii ei tremurau de frica ţăranilor.

În jurul orei 17.00, deasupra satului a apărut un avion sanitar, care părea o pasăre cu gheare roşii din cauza roţilor pentru aterizare, care erau vopsite în culoare roşie. Avionul a zburat la foarte mică înălţime, puţin deasupra turnului bisericii, de unde s-au tras câteva rachete înspre horă. Bărbaţii şi flăcăii, în loc să se împrăştie, aruncau cu pălăriile în sus sau cu pietre. Avionul a mai făcut câteva ture în jurul satului, după care s-a îndreptat peste satele din jur, Miclăuşeni şi Hândreşti (...)

După ora 18.00, la horă şi la primărie au mai rămas în jur de 700-800 de persoane, în majoritate bărbaţi, femei şi fete, pentru că persoanele mai în vârstă au plecat la casele lor, pentru a aduce vitele de la cireadă. În sat la data respectivă erau două cirezi cu câte 500 de vaci şi o herghelie cu circa 1.000 de cai.

În această perioadă, la primărie a continuat asediul de aproape sau de la distanţă, pentru că soldaţii aveau armele pregătite pentru foc, la înălţimea răsculaţilor. Şeful Securităţii de la Roman le-a ordonat soldaţilor să deschidă focul direct în răsculaţi dacă se vor mai apropia de primărie (...)

În jurul orei 18.00, a revenit avionul, care, de această dată, a zburat mult mai sus, ocolind de câteva ori satul. În final, a tras câteva rachete peste zona în conflict, de culoare roşie şi albă. Bărbaţii, care fuseseră în război sau făcuseră armata în ultimii ani, ştiau că semnalizarea cu rachete albe reprezenta cale liberă şi nu sunt pericole majore.

Feciorul clopotarului Ioan Cichi, cu care eram prieten, s-a urcat în turnul bisericii, deasupra clopotelor, de unde se puteau vedea toată Valea Siretului, drumurile de la Miclăuşeni, Doljeşti, şoseaua naţională de la Podul Şcheia, precum şi întreg satul cu casele lui acoperite cu tablă, draniţă sau stuf, după starea socială a proprietarului.

În jurul orei 19.00, feciorul clopotarului a strigat din turnul bisericii că pe şoseaua naţională, la Doi Lei (o fostă crâşmă din perioada interbelică), se văd maşini mici şi camioane. Pe drumul de la Doljeşti se vedeau foarte mult praf şi maşini mari. Un fecior din neamul lui Gheorghe Adam s-a urcat şi el în turnul bisericii. S-a convins că spusele feciorului Ioan Cichi sunt reale. Au coborât din turnul bisericii şi imediat au început să tragă clopotele pentru alarmă şi foc (...)

La auzul clopotelor, a încetat hora. Bărbaţii şi femeile, tot tineretul, de la horă şi din faţa primăriei s-au deplasat în faţa bisericii şi la casa parohială, ca să-l apere pe preotul satului, respectiv pe părintele Gheorghe Petz.

Cu puţin timp înainte de asfinţitul soarelui, au apărut la primărie primele maşini cu militari şi miliţieni îmbrăcaţi de război. Pe cap aveau caschete din metal, la brâu aveau agăţate gamela, bidonul pentru apă şi un hârleţ mic în coadă. În picioare aveau cizme lungi şi grele.

Ajunşi în faţa primăriei, soldaţii au eliberat prizonierii răsculaţilor, iar şeful Securităţii din Roman, împreună cu comandantul Garnizoanei din Roman au preluat asediul bisericii şi al casei parohiale.

O dată cu intrarea în sat a armatei, satul a fost înconjurat. Flancul de est şi sud a fost înconjurat de soldaţii ce au venit pe drumul de la Doljeşti. Flancul de nord şi vest, pe drumul Neagului, a fost înconjurat de armata ce a venit pe drumul de la Miclăuşeni. În felul acesta, satul a fost înconjurat de o centură de santinele. Nimeni nu mai putea intra sau ieşi din sat fără a fi arestat. La fiecare intersecţie au fost instalate mitraliere şi arme automate.

Când au sosit soldaţii la primărie, subsemnatul eram în curtea bisericii, în apropierea primăriei. Casa dăscălească, aşa cum am arătat mai sus, era situată gard în gard cu curtea bisericii. Din locul unde mă aflam, am văzut toată desfăşurarea de forţe şi pregătirea de asalt împotriva mulţimii adunate, aşa cum am scris mai sus, în faţa bisericii şi a parohiei. Din curtea bisericii am fugit şi m-am amestecat cu persoanele din faţa casei parohiale.

Miliţienii şi militarii s-au împărţit în două grupe. Un grup foarte numeros a atacat mulţimea din faţa bisericii. Alt grup, în jur de 100 de militari şi miliţieni, s-a îndreptat spre casa parohială. Au rupt ambele garduri care separau biserica de curtea casei parohiale, pentru că prin portiţă nu puteau intra decât câte un miliţian care era gras şi greoi. Fiecare grup de asalt era comandat de câte un ofiţer cu multe stele pe umăr.

În faţa bisericii, bărbaţii s-au luptat corp la corp cu militarii şi miliţienii. Prin forţa şi cu ajutorul armelor, persoanele din faţa bisericii şi din biserică au fost arestate. În faţa bisericii a fost un infern. S-a auzit un ţipăt prelung de femei, acoperit de ropotul armelor automate şi de dangătul clopotelor.

La casa parohială s-a desfăşurat aceeaşi luptă corp la corp între bărbaţi, miliţieni şi soldaţi. S-au auzit, de asemenea, ţipetele femeilor şi fetelor bătute de miliţieni cu patul armei şi ropotul de arme automate (...)

Toate persoanele arestate au fost escortate la primărie, bărbaţii au fost aşezaţi cu faţa în jos pe pământ, femeile şi fetele au fost bătute şi eliberate, fără a fi anchetate.

Am fost şi eu arestat, dar, fiind mic, am reuşit să mă strecor şi să fug în spatele casei parohiale. Aici nu am putut intra, pentru că un grup de bărbaţi se luptau cu soldaţii. Din acest grup îmi aduc aminte de Mihai Albert, Dumitru Blaj şi Iosif Gal. Aceşti bărbaţi făceau parte din grupul de iniţiativă care făceau de pază şi patrula pe uliţele satului, noaptea, pentru a nu fi arestat pr. Petz. Din acest loc am fugit prin faţa bucătăriei spre uşa care dădea spre grădina parohiei. În timpul când fugeam, am auzit strigându-se; "Prindeţi feciorul popei!", precum şi şuieratul unor gloanţe care se opreau în peretele bucătăriei. După trei săptămâni, se mai vedeau urmele a două gloanţe ce s-au oprit în peretele bucătăriei, la înălţimea de un metru de la sol (...)

Am sărit gardul parohiei, care era înalt de aproximativ doi metri, făcut din nuiele de răchită. Nu am reuşit să trec uliţa, pentru că din intersecţia de la şcoală se trăgea în lungul uliţei cu mitraliera, iar gloanţele şuierau şi scoteau din loc în loc praf şi pietre.

M-am culcat în şanţul uliţei şi, după câteva minute, am simţit o arsură puternică în piciorul drept şi în burtă. Am fost împuşcat. Am rămas în şanţ în jur de 10 minute. În acest interval am auzit cum şuierau gloanţele şi ropotul armelor automate din zona bisericii şi de la şcoală. Fiind împuşcat, nu am mai avut curajul să trec uliţa nici atunci când au încetat armele din intersecţia de la şcoală. Mă durea burta, iar piciorul drept a început să-mi amorţească. La câteva minute după ce au încetat armele de la şcoală, am auzit venind în fugă un miliţian de vârstă mijlocie.

Când a ajuns la mine, a început să mă înjure cu nişte cuvinte ce nu pot fi reproduse. M-am sculat şi i-am arătat că sunt împuşcat. În loc să fie atent, mi-a aplicat o cizmă peste locul împuşcăturii. Am fost arestat şi escortat până la intersecţia de la şcoală, unde am fost predat unui militar în termen care m-a escortat până la primărie. Cât a durat drumul de la locul unde am fost împuşcat şi până la primărie, am fost înjurat din nou în fel şi chip.

La primărie am fost aşezat în rând cu toţi bărbaţii arestaţi, fără să fiu predat unui medic pentru consultaţie.

La aproximativ 30 de minute după asfinţitul soarelui, au încetat armele din zona bisericii şi casa parohială. Se mai auzeau armele automate prin sat şi zgomotul maşinilor care veneau şi plecau de la primărie şi din zona unde erau parcate.

La fiecare 10-15 minute, erau ridicaţi câte doi bărbaţi şi escortaţi în primărie, unde erau identificaţi şi cercetaţi de Securitate, în prezenţa organelor locale ale puterii populare.

Cercetarea era însoţită de semnarea unei declaraţii şi de o bătaie cruntă, până la leşin, indiferent dacă erai mai în vârstă sau mai tânăr. Din primărie se auzeau gemete şi strigăte de durere.

După semnarea unei declaraţii şi duşul rece şi dur, fiecare arestat era eliberat, cu condiţia de a nu pleca din sat şi a se prezenta la primărie pentru noi informaţii, dacă va fi cazul.

Întunericul s-a aşezat peste sat (...)

După arestarea tuturor persoanelor din jurul casei parohiale, miliţienii au spart uşa casei şi au devastat-o. În zadar au căutat prin podul bisericii, podul casei parohiale, unde pr. Petz creştea în jur de 200 de porumbei, prin beci, şură şi grajduri; pr. Petz nu a fost de găsit.

Miliţienii şi soldaţii erau informaţi cum că pr. Petz este spionul nemţilor şi că are în casă aparate de transmisie radio (...) În casă nu au fost găsite aparate de transmisie radio. Pr. Gheorghe Petz avea, la data respectivă, un aparat de radio care funcţiona cu baterie de acumulatori sau cu lampă de electrozi. Aparatul de radio, în jurul anilor 1975, se mai găsea la primăria din Butea ca piesă de muzeu.

La primărie a continuat, până spre dimineaţă, anchetarea prizonierilor. La anchetă participa şi dl. Aurel Iricinschi, care uşura sau agrava soarta, fie prin mărirea torturilor, fie prin acuzarea directă de instigator şi participant la revolta împotriva puterii populare (...)

În sat, marţi noapte, după miezul nopţii, tata a fost ridicat de acasă de Securitate şi dus la primărie, unde a fost mai mult forţat să dea o declaraţie prin care se angaja să nu ceară despăgubiri în cazul că voi muri. De la Securitate tata a aflat oficial că sunt rănit destul de grav şi că sunt internat la spitalul din Roman. Dacă tata nu semna declaraţia, ofiţerul de Securitate avea ordin să-l aresteze şi să-l deporteze în Dobrogea cu întreaga familie.

Au fost zile grele pentru mine şi familie (...)

În sat era stare de asediu. Puteau circula numai copiii şi femeile, care aveau voie să ducă animalele la cireadă. Orice bărbat întâlnit pe stradă era arestat şi dus la primărie pentru anchetă.

Pr. Gheorghe Petz, după slujba mare, s-a refugiat la un vecin, Anton Ianuş, zis Cucoş, unde s-a ascuns într-un beci care era folosit în timpul iernii pentru depozitarea legumelor. Peste acest beci au fost aruncaţi mulţi coceni şi paie. În cursul nopţii şi luni dimineaţă, casa dl. Anton Ianuş a fost verificată de Securitate, iar stăpânul casei anchetat dacă cunoaşte unde s-a ascuns pr. Petz.

Marţi dimineaţă, la parohia din Butea a sosit episcopul Marcu Glaser, adus special de Securitate pentru a linişti sătenii.

În acelaşi timp, Securitatea a anunţat prin sat ca pr. Petz să se prezinte la parohie, pentru că nu va fi arestat. Înainte de ora 9.00 dimineaţă, pr. Petz a ieşit din ascunzătoare şi s-a deplasat spre uliţa Antoculeşti şi uliţa principală. La intersecţia uliţei Anteculeşti cu uliţa principală, pr. Petz a fost întâlnit de o patrulă militară care l-a arestat şi escortat la primărie. Aici a fost interogat în legătură cu locul unde a stat ascuns. Pr. Petz a spus că a stat ascuns sub paie şi coceni, în şură, pentru a-l apăra pe dl. Anton Ianuş. Preotul a mai fost întrebat dacă are în casa parohială aparate ascunse de emisie-recepţie. După terminarea anchetei, pr. Petz a fost însoţit de şeful Securităţii până la parohie, unde era aşteptat de Mons. Marcu Glaser.

La primărie a fost chemat gornistul satului, care a fost obligat să se urce într-o maşină şi să plece prin sat ca să anunţe locuitorii ca, la auzul clopotelor, să se prezinte pe imaşul de la poarta jităriei de la Anton Adam, zis Fârţâitul.

După ora 11.00, ziua, au început să tragă toate clopotele pentru foc şi alarmă. Pe imaşul indicat în rândurile de mai sus s-au adunat în jur de 1.000 de persoane, în majoritate femei, tineri şi bătrâni.

După ora 12.00, au sosit pe imaş Mons. Marcu Glaser, pr. Gheorghe Petz, comandanţii Securităţii şi Armatei şi conducerea locală a puterii populare.

Toate persoanele menţionate mai sus s-au urcat într-o maşină militară, de unde fiecare a ţinut o cuvântare.

Toţi vorbitorii, în afara Mons. Marcu Glaser şi a pr. Gheorghe Petz, au subliniat că tovarăşii de la judeţ au venit să viziteze biserica şi să participe la sfânta Liturghie, dar au ajuns prea târziu. Nu au voit să-l aresteze pe pr. Gheorghe Petz. Ţăranii trebuie să achite toate cotele de lână, lapte, carne şi produse agricole. De asemenea, ţăranii trebuie să se pregătească pentru întovărăşire şi gospodărie agricolă colectivă.

Pr. Gheorghe Petz, în cuvântarea sa, a precizat că toate obligaţiile, cum sunt cotele şi impozitele, sunt datorii sociale, iar conducătorii politici sunt oameni puşi de Dumnezeu ca să conducă, indiferent dacă ne plac sau nu, dacă sunt buni creştini sau nu.

Din mulţime, spun martorii, s-a auzit strigătul unei femei, Margareta Husaru, fiica lui Frenţ Bălăucă, care spunea: "Vă dăm cote, vă facem zile de clacă, vă dăm şi vă facem tot ce vreţi, dar nu ne luaţi preotul!"

După terminarea discursului, pr. Gheorghe Petz şi Mons. Marcu Glaser au fost urcaţi într-un avion care a zburat de câteva ori deasupra satului, apoi a aterizat.

În final, conducătorii Armatei şi Securităţii au dat asigurări că pr. Gheorghe Petz nu va fi arestat, iar ţăranii, începând de miercuri dimineaţa, au fost îndemnaţi să se prezinte la arie pentru treierat şi la seceratul grâului.

După terminarea adunării populare, strânsă mai mult cu forţa, armata a început să se retragă din sat. După plecarea armatei, a rămas în sat un pluton de soldaţi în termen, care patrulau zi şi noapte pe uliţele satului, precum şi patru miliţieni.

Miliţienii şi militarii aveau sarcina principală de a asigura liniştea şi de a urmări şi aresta trei ţărani care au fost nominalizaţi de Securitate ca fiind capii răscoalei şi organizatorii rezistenţei anticomuniste, privind paza parohiei şi a drumurilor care duceau spre biserică şi casa parohială.

În noaptea zilei de 8 şi în cursul dimineţii din ziua de 9 august 1949, s-a hotărât de către Securitate, la propunerea comitetului de partid, care vor fi ţăranii arestaţi şi familiile ce vor fi deportate în Dobrogea.

S-a hotărât să fie deportate următoarele familii:

• Ianuş Petrina (zis Gagiu), cu soţia şi trei copii;

• Dumitru Petrina, cu soţia;

• Herman Ghet, cu soţia;

• Giurgi Husaru (zis Năică), cu soţia şi trei copii;

• Frenţ Bejan (zis Darţă), cu soţia şi un copil.

Pr. Gheorghe Petz a fost arestat la 30 octombrie 1950.

De atunci au trecut 60 de ani. Mulţi dintre cei care au luat parte activă la revolta populară au trecut la Domnul. Cei care au rămas în viaţă povestesc de multe ori cu teamă despre acţiunea de represiune şi intimidare desfăşurată cu brutalitate de către autorităţile comuniste. Dreptatea umblă în continuare cu ochii legaţi şi cu capul spart. Momentul celebrativ de sâmbătă, 8 august 2009, doreşte să se constituie într-un prinos de mulţumire din partea Bisericii de astăzi pentru credincioşii de atunci, care au înfruntat, cu curaj, opresiunea totalitară comunistă pentru a-şi apăra păstorul. "Vă dăm cote, vă facem zile de clacă, vă dăm şi vă facem tot ce vreţi, dar nu ne luaţi preotul!" Auzind aceste cuvinte te cuprinde şi acum un fior prin tot trupul, iar în ochi ţi se ivesc lacrimi de admiraţie şi de bucurie. "Fraţilor şi surorilor, mare a fost credinţa şi iubirea voastră! Domnul să vă răsplătească însutit pentru picăturile de sânge şi sudoare vărsate pentru libertatea Bisericii şi pentru adevăr!"

Pr. dr. Ştefan Lupu

lecturi: 18.