![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
Centrul Diecezan Caritas Iași a organizat, la 18 octombrie 2008, un pelerinaj al angajaților și voluntarilor Programului "Servicii de Îngrijiri la Domiciliu" la Onești, la Sanctuarul "Fericitul Ieremia Valahul". Participanții la acest eveniment au fost binecuvântați cu prezența Excelenței sale Francisco-Javier Lozano Sebastián, nunțiul apostolic în România și Republica Moldova, precum și cu prezența Excelenței sale Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iași. Evenimentul a fost organizat la inițiativa celor care, în misiunea lor, îngrijesc persoanele sărace și în suferință la domiciliul lor. Intenția lucrătorilor din Caritas a fost aceea de a-l lua pe fericitul Ieremia Valahul ca patron și protector al serviciilor de îngrijiri la domiciliu. Cunoscut pentru dăruirea și iubirea cu care i-a slujit pe frații săraci și bolnavi, viața fericitului Ieremia reprezintă pentru noi un model de trăire a credinței și de slujire a lui Cristos prezenți în cei săraci și în suferință.
Apoi, cu ajutorul fraților capucini, am meditat împreună asupra modului în care fericitul Ieremia știa să-i mângâie pe cei suferinzi, știa să-i asculte și le fie alături, toate acestea fiind pentru noi un moment de reflecție, de analiză personală, dar și o încurajare. Meditația s-a încheiat cu un mic film documentar despre viața fericitului Ieremia. Regăsindu-ne apoi, în adorație în fața preasfântului sacrament, am avut ocazia să mulțumim lui Dumnezeu pentru marele har de a-l putea sluji în frații noștri.
La sfârșitul sfintei Liturghii, Preasfințitul Petru Gherghel a dat citire rugăciunii de consacrare a Serviciilor de Îngrijiri la Domiciliu Caritas ocrotirii și protecției fericitului Ieremia Valahul. La final, Excelența sa Francisco-Javier Lozano Sebastián, ca reprezentant al Sfântului Scaun în România și Republica Moldova, a împărțit tuturor celor prezenți binecuvântarea apostolică a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, în special nunțiului apostolic, Excelența sa Francisco-Javier Lozano Sebastián, Excelenței sale Petru Gherghel, părinților și fraților capucini, dar și personalului din Centrul de Îngrijire la Domiciliu Onești. Nu uităm nici autoritățile locale din Onești, reprezentate de Emil Lemnaru, primar, și de Bereczki Endre, care au fost alături de noi la sfânta Liturghie. Fie ca fratele nostru, fericitul Ieremia, să mijlocească pentru noi, toți! Fericite frate Ieremia, roagă-te pentru noi! Dr. Gema Bacoanu * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 18 octombrie: Onești (Caritas): Pelerinaj al angajaților și voluntarilor din cadrul SID * Rugăciune de consacrare a Programului "Servicii de Îngrijiri la Domiciliu" ocrotirii și protecției fericitului Ieremia Valahul Fericite Ieremia, model de simplitate, umilință și iubire, tu ți-ai dăruit întreaga viață slujirii și iubirii lui Dumnezeu prezent mai ales în frații săraci și bolnavi. Te rugăm, mijlocește-ne harul de a putea să fim mereu binevoitori și atenți față de cei care au nevoie de sprijinul nostru și de a imita exemplul tău în acțiunile noastre de fiecare zi. Ajută-ne să lucrăm cu responsabilitate, cu recunoștință și bucurie, cu intenție curată și dăruire, și să nu dăm înapoi în fața oboselii și a greutăților, socotind o fericire posibilitatea de a-l sluji pe Cristos prezent în aproapele nostru. Prin rugăciunile tale, fericite Frate Ieremia, ca patron și protector al Serviciilor de Îngrijiri la Domiciliu, te rugăm să fii alături de toți cei care astăzi lucrează, asemenea ție, pentru alinarea celor aflați în suferință și atrage cât mai multe inimi generoase care să împartă iubirea lor fraților noștri, pentru ca la sfârșitul pelerinajului nostru de pe pământ, să putem contempla minunățiile Iubirii Divine. De asemenea, te rugăm să mijlocești alinare și tărie celor pe care îi îngrijim precum și tuturor celor ce suferă și fă ca durerile lor, unite cu suferința lui Cristos, să contribuie la mântuirea și la binele spiritual al Bisericii și al lumii. Prin Cristos, Domnul nostru. 17 octombrie 2008
lecturi: 15.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |