|
|
|
|
|
|
|
|
|
Călătoria apostolică
a Sanctității Sale Leon al XIV-lea
Sfânta Liturghie Bazilica "Sagrada Familia" (Barcelona), miercuri, 10 iunie 2026 "Doamne, Domnul nostru, cât de minunat este numele tău în tot pământul!" (Ps 8,2.10).
Astăzi, de fapt, Bazilica "Sfânta Familie" ne primește, deschizându-și ușile ca niște brațe deschise pentru a invita pe fiecare la acest altar, pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu, care ne face o familie iubită de Domnul, hrănită de însăși viața sa în Euharistie. Astfel, Barcelona, la ciutat comtal [reședința comitatului], și întreaga Catalonia se adună în acest templu, semn de unitate și armonie, și își ridică ochii pentru a întâlni fața lui Dumnezeu Tatăl, radiantă în Fiul său întrupat, Isus Cristos. În timp ce îi mulțumim Domnului pentru iubirea sa față de noi, îl lăudăm pentru ceea ce face în viața noastră. Îi mulțumim în mod special pentru această bazilică extraordinară, pe care Papa Benedict al XVI-lea a dedicat-o în 2010, amintind că este un semn vizibil al Dumnezeului nevăzut, pentru a cărui glorie se ridică turnurile sale (cf. Omilia pentru dedicare, 7 noiembrie 2010). În continuitate cu rugăciunea predecesorului meu, voi binecuvânta în curând cel mai înalt turn, cel al lui Isus Cristos. Această biserică este o singură clădire, compusă din multe pietre. O casă care crește constant de-a lungul anilor, după un plan identic. Suntem cu toții pietre vii ale acestei opere, care îl are pe Cristos ca temelie și culme, ca început și sfârșit. Mult mai mult decât un monument, Bazilica "Sfânta Familie" este și astăzi un șantier, amintindu-ne că viața creștină este întotdeauna u drum, pentru că este un proiect pe care Dumnezeu îl duce la bun sfârșit. Nu locuim într-o operă neterminată, ci într-un templu încă în construcție. Imperfecțiunea sa nu este un defect, pentru că atestă o dorință; nu semnifică o lipsă, ci exprimă o promisiune, pe care dorim să o onorăm cu consecvență. Recunoștința noastră devine atunci o angajare, pe măsură ce cooperăm la planul lui Dumnezeu, adică la construcția la care el însuși ne cheamă. Fiind templul Duhului Sfânt (cf. 1Cor 6,16.19), această lucrare coincide cu viața noastră, pe care Dumnezeu o vede ca o capodoperă de creat împreună. În acest sens, să prețuim cuvintele pe care Domnul le-a adresat regelui David: "Îmi vei zidi tu o casă ca să locuiesc în ea?" (2Sam 7,5). Dimpotrivă, "Domnul îți spune că îți va zidi o casă" (v. 11). Prin acest anunț, Scriptura ne învață că nu noi suntem cei care îi dăm lui Dumnezeu un loc, ca și cum el ar fi un element într-o serie sau o parte a unui întreg mai mare decât el. Mai degrabă, Dumnezeu este cel care ne dă un loc, iar locul pe care ni-l dă este inima sa: locul Fiului, pentru noi care eram străini; locul Preaiubitului, pentru noi care suntem păcătoși. Această voință a sa se împlinește prin Isus: putem înțelege atunci sensul a ceea ce am auzit în Evanghelie, când Domnul le spune fariseilor: "Dacă nu credeți că eu sunt, veți muri în păcatele voastre" (In 8,24). Sunt cuvinte puternice, care nu sunt deloc amenințări sau șantaj. Sunt o invitație la mântuire, adică o chemare la eliberare de la Cristos, care dorește binele nostru definitiv, veșnic. În fața amenințării răului, Domnul este mereu cu noi, mereu pentru noi. "Eu sunt": acesta este Numele preasfânt pe care Dumnezeu l-a dat lui Moise din rugul aprins, dezvăluind propria sa fidelitate indestructibilă. Devenind om, el devine pentru noi Emanuel, izvor de har și iertare, de mântuire și viață nouă. Dragi prieteni, nu putem crede în Isus și să purtăm război. Nu putem crede în Isus și să ucidem pe cei nevinovați. Nu putem crede în Isus și să-i abandonăm pe cei care suferă, pe cei care plâng, pe cei care fug de mizerie. În această seară, așadar, ne amintim că crucea lui Cristos, așezată în vârful acestei bazilici, este crucea celor din urmă care devin primii, a păcătoșilor care devin sfinți, a morților care vor învia. Toate cele trei fațade ale "Sfânta Familie" atestă acest lucru: Primul devine ultimul pentru noi în Nașterea Domnului; cu jertfa sa ne mântuiește prin Pătimire; moartea sa ne dăruiește viața veșnică, făcându-ne părtași la gloria divină. Admirând turnul lui Isus Cristos, ne ridicăm privirea spre el, spre el, care singur ne revelează adevărul lui Dumnezeu și adevărul despre noi înșine. Privind spre Cristos, putem vedea lumea cu ochi reînnoiți: turnul crucii devine atunci un steag al carității, pentru că Dumnezeu ne iubește astfel, transformând un instrument al morții într-un semn al speranței. În crucea lui Isus, credința noastră atinge apogeul, așa cum mărturisește inscripția de la baza turlei: "Tu solus Sanctus, Tu solus Dominus, tu solus Altissimus". Această cruce strălucește ziua, reflectând lumina soarelui, și strălucește noaptea, luminând orașul ca un far deschis spre Mediterană Da, lumina lui Cristos strălucește în întuneric, chiar dacă întunericul nu a primit-o (cf. In 1,5.11). Această respingere, însă, nu diminuează iubirea lui Dumnezeu: "Când veți înălța pe Fiul Omului", spune Domnul, "atunci veți cunoaște că eu sunt acela și că nu fac nimic de la mine însumi, ci vorbesc așa cum m-a învățat Tatăl" (In 8,28). Trebuie să trecem prin pătimirea Celui Răstignit pentru a fi luminați de slava Celui Înviat: într-adevăr, Tatăl ne-a învățat dintotdeauna să dăm viață, iar Fiul, care o primește de la el, o dăruiește tuturor cu puterea Duhului Sfânt. De aceea, crucea este semnul luminos al iubirii sale. Credința dă formă pietrelor și sens clădirii pe care o locuim împreună. În rugăciunea noastră, așadar, descoperim legătura originară a tuturor lucrurilor cu Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului: el este artistul care și-a imprimat splendoarea asupra cosmosului. Creat după chipul său, omul corespunde operei lui Dumnezeu cu propria sa ingeniozitate: astfel, artistul face din talent o laudă și din creativitate o mărturie a Creatorului însuși. Ca arhitect înflăcărat în credință, venerabilul Antoni Gaudí a conceput aceste spații, dorind să relateze misterele vieții Domnului: în acest fel ne-a propus un pelerinaj spiritual, care să conducă la o întâlnire cu Cristos născut, mort și înviat pentru noi. Împreună cu Gaudí, comemorând centenarul morții sale, ne amintim și le mulțumim în această seară tuturor promotorilor și binefăcătorilor, artiștilor și meșterilor care au colaborat pentru a construi o capodoperă arhitecturală care este și o cateheză elocventă făcută din piatră, culoare și lumină. În înțelepciunea sa, Biserica reînnoiește astfel Biblia pauperum a vechilor catedrale, care sunt ele însele mesaje bogate de evanghelizare. În acest templu al imaginilor, devine și mai evident cum arta și frumusețea sunt canale eminente de evanghelizare. Iubiți frați și surori, fie ca frumusețea acestui templu să ne inspire să învățăm tot mai mult de la Învățătorul și Domnul nostru arta de a trăi conform evangheliei sale. În timp ce ne ridicăm privirea spre el, Cel Răstignit și Înviat, să ne angajăm să înălțăm fețele celor adormiți în țărână (cf. 1Sam 2,8). Și astfel să demonstrăm că Sfânta Familie este cea mai înaltă biserică din lume, nu pentru a excela în clasamente lumești, ci pentru a călăuzi pașii poporului pelerin al lui Dumnezeu în acest pământ al Cataloniei, cu crucea luminând calea, ca o lampă aprinsă în așteptarea întoarcerii Mirelui. Dumnezeu să fie binecuvântat în veci! LEO PP. XIV Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
* * * Din arhiva ercis.ro:
|
|
|
|
|
|
|
 |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |  |
Euharistia 
Sinod 2021-2024
