Anul pastoral
2025‑2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Sapientia": Pr. Felix Wiercinski. Misionar, scriitor și rector al Seminarului din Iași

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea Pr. Felix Wiercinski. Misionar, scriitor și rector al Seminarului din Iași, scrisă de pr. Alois Moraru. Cartea apare în colecția "Magistra vitae", în formatul 14Ś20 cm, are 238 pagini și poate fi procurată de la Librăria "Sapientia" (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

Anul 1886 rămâne ca o piatră de hotar în istoria Diecezei Romano-Catolice de Iași, fiind anul în care episcopul Nicolae Iosif Camilli (1884-1894; 1904-1915) a deschis Seminarul din Iași, pepiniera care, în cei 140 de ani de la înființare, a pregătit numeroase generații de preoți, grație cărora credincioșii catolici au putut să se hrănească din abundență cu mana cuvântului lui Dumnezeu, care este cuvântul vieții veșnice (cf. In 6,68), și cu "pâinea îngerilor" (Ps 77[78],25), cu sfânta Euharistie, având astfel, în pelerinajul lor spre eternitate, călăuze vrednice și maeștri în trăirea credinței, în întărirea speranței și în manifestarea concretă a iubirii, după modelul lui Isus, Bunul Păstor și Marele Preot.

În drumul devenirii sale ca izvor în care se desăvârșește și se împlinește prin hirotonire sacră vocația la sfânta Preoție, pe lângă episcopii care s-au aflat la cârma diecezei - de la amintitul deja episcop Nicolae Iosif Camilli și până la actualul episcop Iosif Păuleț -, un rol important în formarea viitorilor preoți l-au avut rectorii Seminarului din Iași. Figura celui dintâi rector, părintele Francisc Xaveriu Habeni, a fost deja evocată de părintele Alois Moraru în cartea apărută în anul 2025 la Editura "Sapientia" cu titlul Pr. Francisc Xaveriu Habeni, primul rector al Seminarului Catolic din Iași, în care autorul, cu acribia unui cercetător atent al surselor istorice, descria primii pași ai Seminarului deschis la 29 septembrie 1886, schițând și oferindu-ne o biografie plină de învățături a celui dintâi rector.

Și iată că acum, avem în fața ochilor o nouă carte din care putem să sorbim mierea învățăturii creștine prin viața și activitatea celui de-al doilea rector al Seminarului din Iași, Felix Wiercinski, și el, la fel ca părintele Habeni, discipol al sfântului Ignațiu de Loyola. Trebuie să recunoaștem faptul că iezuiții au avut un rol deloc de neglijat în înființarea și propășirea a ceea ce este astăzi Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași.

Având ca sursă de inspirație documente, de pe care a voit să șteargă praful depus cu trecerea anilor, părintele Alois Moraru ne prezintă o viață dedicată în întregime slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui, aproapele fiind în mod special alumnii Seminarului - și nu greșesc spunând - episcopului Nicolae Iosif Camilli. Lectura cărții-biografie a celui de-al doilea rector al acestei instituții de formare, al acestui "un vajnic luptător" cum îl numeau preoții din seria anului 1939, ne va conduce virtual mai întâi în Polonia anului 1858, an în care viitorul preot iezuit Felix Wiercinski a văzut lumina zilei. Recunoștința pentru acest mare dar a decis să o manifeste prin al său răspunde pozitiv, prin al său "da" la chemarea divină; și așa se face că mai departe avem posibilitatea să-l însoțim la Roma, acolo unde și-a încununat formarea mai întâi prin intrarea sa în Societatea lui Isus pe 18 iunie 1878, iar apoi și prin hirotonirea preoțească pe 21 iunie 1885. Era punctul de plecare al unei vieți pe care și-a dedicat-o în întregime răspândirii cuvântului lui Dumnezeu, dovadă fiind misionarismul său neobosit în țări ca Polonia, Germania, Rusia, Ucraina, Belarus, România, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Suedia, Silezia, Austria, Anglia, Franța și Italia, lăsând, peste tot pe unde a fost, impresia unui adevărat om al lui Dumnezeu.

Dar indiferent câte țări i-a fost dat să cutreiere, România i-a fost cea mai apropiată de suflet, iar acest adevăr este demonstrat de faptul că cea mai mare parte a vieții sale și-a petrecut-o pe plaiurile noastre, în special la Iași, mai întâi ca prefect și profesor la Seminarul din Iași, iar apoi și ca rector, în două rânduri: mai întâi între anii 1894-1897, și apoi între 1930-1932, dând mereu dovadă de dăruire de sine pentru a-i oferi Bisericii preoți după Inima lui Isus. Și chiar dacă pașii și zelul pentru cele sfinte l-au purtat în atâtea zone ale Europei, inima i-a fost mereu ancorată în Moldova, unde a revenit cu drag pentru a semăna cuvântul adevărului nu doar ca profesor și rector al Seminarului, ci și ca vajnic predicator de misiuni populare, colaborator activ la revistele Lumina creștinului și Sentinela catolică, autor de cărți etc.

Trecerea lui la cele veșnice pe 20 ianuarie 1940, la Blaj, în orașul renașterii naționale a României, după o viață de 82 de ani, din care cea mai parte a dedicat-o slujirii lui Dumnezeu și răspândirii evangheliei, a lăsat un gol profund în inima celor care l-au cunoscut, l-au apreciat și beneficiat de talanții cu care l-a înzestrat harul divin.

Îi mulțumesc părintelui Alois Moraru că, prin publicarea acestei cărți, ne face și pe noi beneficiari ai acestor talanți, pe care, la rândul nostru, suntem datori să-i folosim, la fel ca părintele Felix Wiercinski, pentru binele nostru etern și pentru mântuirea altora.

Pr. dr. Ștefan Lupu

* * *

Pr. Felix Wiercinski. Misionar, scriitor și rector al Seminarului din Iași
Alois Moraru, Ed. "Sapientia", 2026, ISBN 978-606-578-623-3, 14Ś20 cm, 238 p., 30 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

*

De la Librăria "Sapientia":

  • prin poștă: Librăria "Sapientia", Str. Th. Văscăuțeanu, nr. 6; 700462-Iași
  • prin e-mail: sapientia@itrc.ro
  • prin telefon: 0754.826.814
  • prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
  • direct din Librăria "Sapientia" din Iași (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași)
  • sau la librăriile catolice partenere

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat