© Vatican Media

Exerciţii spirituale la Vatican: Cum să trăim în ajutorul lui Dumnezeu

A treia meditaţie în Capela Paulină pentru Leon al XIV-lea şi Curia Romană, în după-amiaza zilei de 23 februarie 2026. Dumnezeu nu este un serviciu de urgenţă la care trebuie să apelăm ca şi cum am forma numărul 112, explică monahul şi episcopul norvegian de Trondheim, Erik Varden. A întemeia existenţa noastră locuind în el înseamnă a trece prin "lamentare" şi "ameninţare" pentru a învăţa să trăim cu har la un nou nivel de profunzime.

Mary Ward, acea mare educatoare creştină din secolul al XVII-lea, obişnuia să le spună surorilor sale: "Faceţi ce puteţi mai bine, şi Dumnezeu vă va ajuta".

Ideea că Dumnezeu poate şi vrea să ne ajute în dificultăţile noastre este o axiomă a credinţei biblice. Ea îl distinge pe Dumnezeul lui Abraham, Isaac şi Iacob, Dumnezeul care în Cristos Isus a devenit compasiune întrupată, de Motorul Nemişcat al filozofiei.

Psalmul 90 începe cu versetul: "Qui habitat in adiutorio Altissimi", "Cine locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt".

Ajutorul lui Dumnezeu, spune Bernard, poate fi definit ca o locuinţă prin faptul că ea constituie o realitate care ne susţine, în cadrul căreia putem trăi, ne putem mişca şi exista. Ajutorul lui Dumnezeu nu este ocazional; nu este un serviciu de urgenţă pe care îl contactăm atunci când o casă arde sau cineva este lovit de o maşină, ca şi cum am suna la 112.

Dar ce să spunem despre cazurile în care persoane temătoare de Dumnezeu cad şi par a fi abandonate? Ce putem spune când strigă spre cer fără a obţine niciun răspuns, auzind numai ecoul dezolat al propriei voci?

Figura biblică a acestei condiţii este Iob, a cărui carte grandioasă poate fi percepută ca o simfonie în trei mişcări, trecând de la Lamentarea viscerală la o expunere a Ameninţării până la experienţa neaşteptată a Harului.

Iob refuză să accepte raţionalizările prietenilor săi. Refuză să creadă că Dumnezeu îi evaluează viaţa ca şi cum ar fi un cântar. Este hotărât să-l găsească pe Dumnezeu prezent în suferinţă, strigând eroic: "Cine, dacă nu el, poate face asta?".

Fiind credincioşi, putem considera religia ca o poliţă de asigurare: siguri că putem conta pe ajutorul lui Dumnezeu, credem că suntem la adăpost de pericol. Lumea pare să se prăbuşească dacă, şi când, răul ne loveşte. Cum fac faţă încercărilor care par lipsite de sens, care distrug barierele mele protectoare? Este raportul meu cu Dumnezeu o formă de negociere, astfel încât, atunci când lucrurile devin dificile, sunt indus să urmez sfatul soţiei lui Iob de a-l "blestema pe Dumnezeu şi a muri"?

Dumnezeu poate face posibilă o lume nouă şi binecuvântată după ce a dărâmat zidurile pe care le credeam că sunt lumea, ziduri în care în realitate ne sufocam.

A rămâne în ajutorul lui Dumnezeu, aşa cum ne învaţă Sfântul Bernard, nu înseamnă a face a renunţa la certitudini. Înseamnă a trece prin Lamentare şi Ameninţare pentru a învăţa să trăim cu Har la acest nou nivel de profunzime. Şi astfel să permitem altora să-l găsească.

Monsenior Erik Varden

(După Vatican News, 23 februarie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu