© Vatican Media

Războiul şi antisemitismul: cuvintele conciliului pentru a citi prezentul

Chiar şi în texte îndepărtate de timpul nostru, putem găsi chei pentru înţelegerea evenimentelor din lumea de astăzi. Apropierea de documente conciliare, aşa cum a spus Papa Leon al XIV-lea la deschiderea seriei sale de cateheze despre Conciliul al II-lea din Vatican, înseamnă redescoperirea relevanţei lor în diferite privinţe.

Să privim două scenarii mondiale contemporane legate de răni sfâşietoare: războiul din Ucraina şi tragediile din Orientul Mijlociu. Să încercăm să le vedem prin ochii şi documentele Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican, deschis în 1962 de Ioan al XXIII-lea şi finalizat de Paul al VI-lea în 1965.

Războiul este inuman

Reflecţii iluminante asupra tragediei conflictelor pot fi găsite în textele conciliului. Aceste cuvinte pot fi folosite ca o lupă pentru a discerne, printr-o perspectivă valoroasă, şi realitatea lumii contemporane. Conciliul, înainte de toate, condamnă "inumanitatea războiului". În constituţia pastorală Gaudium et spes, consideraţiile despre război nu sunt ancorate într-un loc sau o dată, ci sunt încă relevante astăzi. "Deşi războaiele recente au adus grave daune materiale şi morale lumii noastre - se afirmă în document - totuşi, în fiecare zi, în anumite părţi ale lumii, războiul continuă să-şi provoace devastarea". Armele sunt tot mai letale, iar războiul, din păcate, nu este "eradicat din condiţia umană". Atrocitatea sa ameninţă "să-i conducă pe combatanţi la o barbarie mult mai mare decât aceea din trecut". Atâta timp cât, aşa cum citim în constituţia Gaudium et spes, "va exista pericolul războiului şi nu există o autoritate internaţională competentă, dotată cu forţe eficiente, odată ce toate posibilităţile de soluţionare paşnică au fost epuizate, guvernelor nu li se poate nega dreptul la apărare legitimă".

În război nu este permis orice lucru

Un alt pasaj din constituţia pastorală despre Biserica în lumea contemporană reiterează importanţa stabilirii unei limite, a unei graniţe care să nu fie depăşită atunci când ne confruntăm cu tragedia războiului. "Puterea armelor nu legitimează orice utilizare militară sau politică a acestora. Nici faptul că, din păcate, a izbucnit războiul nu înseamnă că totul este permis între părţile aflate în conflict". Pentru a alunga spectrul războiului, părinţii conciliari ne îndeamnă, de asemenea, să ascultăm o voce îndepărtată, cea a rugăciunii. "Trebuie mai degrabă încurajată bunăvoinţa atâtor oameni care, deşi împovăraţi cu grijile uriaşe ale funcţiilor lor supreme, îndemnaţi de conştiinţa acută a gravelor lor responsabilităţi, se străduiesc să elimine războiul, pe care îl detestă, chiar dacă nu pot face abstracţie de complexitatea situaţiei de fapt. Trebuie înălţate rugăciuni stăruitoare lui Dumnezeu ca să le dea puterea de a întreprinde cu perseverenţă şi de a duce la capăt cu curaj această lucrare de înaltă iubire faţă de oameni care este construirea energică a păcii".

Condamnarea manifestărilor de antisemitism

Există în special un text conciliar care îndeamnă la reflecţie asupra temelor privitoare la evenimentele legate de tragedia trăită în Orientul Mijlociu. Este împletit cu pagini din istorie care rămân încă nerezolvate. Una dintre aceste pagini a fost scrisă după 1948. În acea perioadă, Sfântul Scaun şi-a exprimat în repetate rânduri profunda preocupare atât pentru starea Locurilor Sfinte, cât şi pentru soarta creştinilor palestinieni. Mulţi dintre ei şi-au pierdut casele luptând alături de compatrioţii lor musulmani în primul război arabo-israelian din 1948. Când Papa Paul al VI-lea a vizitat Ţara Sfântă în 1964, întâlnindu-se cu autorităţile politice israeliene şi iordaniene, nu a făcut nicio menţiune explicită despre statul Israel sau despre palestinieni. Conciliul al II-lea din Vatican, aşa cum subliniază revista La Civiltà Cattolica într-un articol publicat în 2015, a inaugurat o nouă eră de dialog cu evreii, prin declaraţia Nostra aetate. Acest document subliniază faptul că Biserica "îşi aminteşte de patrimoniul pe care îl are în comun cu evreii şi, îndemnată nu de motive politice, ci de iubirea religioasă, evanghelică, deplânge urile, prigonirile şi toate manifestările de antisemitism îndreptate în orice vremuri şi de către oricine împotriva evreilor".

Fraternitatea universală

Pentru un viitor de pace, cuvântul cheie folosit de părinţii conciliari este întotdeauna preluat din declaraţia despre relaţiile Bisericii cu religiile necreştine. Acest cuvânt este fraternitatea. "Nu-l putem invoca pe Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor, dacă refuzăm să ne purtăm frăţeşte faţă de vreunii dintre oameni, care sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu. Atitudinea omului faţă de Dumnezeu Tatăl şi atitudinea omului faţă de oameni, fraţii săi, sunt atât de legate între ele încât Scriptura spune: «Cel ce nu iubeşte nu-l cunoaşte pe Dumnezeu» (1In 4,8)". În Nostra aetate, calea creştinilor trebuie să se unească cu cea a promotorilor păcii. "Biserica - afirmă în continuare - condamnă ca fiind contrară spiritului lui Cristos orice discriminare sau silnicie făptuită împotriva vreunui om din motive de rasă, culoare, condiţie socială sau religie. De aceea, conciliul, mergând pe urmele sfinţilor apostoli Petru şi Paul, îi imploră fierbinte pe creştini ca «având purtare bună între neamuri» (1Pt 2,12), dacă e cu putinţă, întru cât ţine de ei, să trăiască în pace cu toţi oamenii".

Vocea profetică a Conciliului

Cuvintele Conciliului, deşi născute într-un context istoric diferit de cel contemporan, îşi păstrează forţa profetică. Condamnarea războiului, definit ca inuman de către părinţii conciliari, se îmbină cu valori etice inviolabile care trebuie respectate şi protejate pentru a stăvili orice formă de ură şi discriminare. În special, principiul călăuzitor al fraternităţii universale devine singura cale posibilă pentru restabilirea păcii, o pace autentică şi durabilă. În faţa scenariilor marcate de violenţă şi dezbinare, conciliul ne invită, aşadar, să redescoperim dialogul, responsabilitatea morală şi, mai presus de toate, rugăciunea. În acest orizont mesajul Conciliului al II-lea din Vatican continuă să vorbească în prezent, pentru a nu ne resemna cu logica războiului.

Amedeo Lomonaco

(După Vatican News, 4 februarie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu