© Vatican Media

Episcopul latin de Kiev: "Papa invită poporul ucrainean să nu piardă speranţa"

Arhiepiscopul Vitalii Kryvytskyi s-a întâlnit duminică dimineaţa, 25 octombrie 2025, cu Papa Leon, împărtăşind durerea şi credinţa poporului ucrainean în această lungă perioadă de război. Au trecut mai bine de trei ani şi opt luni de la invazia rusă la scară largă, iar atacurile asupra oraşelor şi infrastructurii ucrainene se intensifică din ce în ce mai mult.

Recunoştinţă pentru sprijinul acordat poporului suferind din Ucraina şi pentru încurajarea de a nu pierde speranţa în aceste vremuri foarte dificile: aceasta este ceea ce episcopul Vitalii Kryvytskyi, episcop latin de Kiev-Jhytomyr, i-a exprimat papei duminică dimineaţă, având bucuria de a-l întâlni pentru prima dată pe Leon al XIV-lea.

Excelenţă, astăzi aţi avut o audienţă cu Papa Leon. Ce ne puteţi spune?

Am avut ocazia să mă întâlnesc cu pontiful pentru a-i mulţumi pentru rugăciunile sale, pentru iubirea sa faţă de Ucraina, pentru cuvintele sale, pe care le auzim în timpul omiliilor sale sau în timpul rugăciunii Angelus de duminică: de fiecare dată simţim sprijinul său pentru ţara noastră într-un moment atât de dificil. I-am mulţumit pentru mesajele sale atât de clare. I-am mulţumit, de asemenea, pentru sprijin, a cărui amploare poate nu o vom cunoaşte niciodată. Am mulţumit, de asemenea, Vaticanului pentru tot ceea ce face pentru refugiaţii noştri, pentru copiii ucraineni internaţi la spitalul Bambino Gesù şi oriunde poate ajuta ţara noastră atât de încercată. L-am întrebat, de asemenea, pe papa ce ar dori să transmită poporului ucrainean, comunităţii noastre de episcopi catolici. Şi, bineînţeles, am auzit din nou cuvinte de susţinere. Papa ne-a îndemnat să nu pierdem speranţa, mai ales acum, în acest An Jubiliar, deşi comunitatea internaţională - deşi caută diferite moduri pentru a rezolva problema noastră, problema acestui război sângeros - încă nu găseşte o soluţie. Cuvintele sale de susţinere au fost pentru mine ca acelea ale unui tată care ştie că putem depăşi această încercare. În timpul acestei întâlniri, am simţit o mână paternă şi pentru asta sunt profund recunoscător Sfântului Părinte.

Excelenţă, sunteţi un tânăr episcop şi locuiţi la Kiev, un oraş aflat constant sub bombardamentul rusesc. Ce semnificaţie a avut această întâlnire pentru dumneavoastră personal, ca episcop, ca preot şi, de asemenea, ca părinte spiritual al credincioşilor dumneavoastră?

Da, Kievul suferă într-adevăr, iar şi astăzi a fost o altă noapte dificilă: numeroase bombardamente şi incendii pe scară largă. Există răniţi, iar în ultimele zile au existat chiar şi morţi. Pentru mine a fost foarte important să mă întâlnesc cu Sfântul Părinte, fie şi numai pentru a-mi da seama că papa este profund implicat în situaţia noastră, în pofida faptului că se confruntă cu multe alte provocări. Îmi pot imagina câţi, ca mine, merg la el pentru a-şi împărtăşi dificultăţile şi a cere sfaturi. Şi pentru mine, ca episcop, a fost foarte important să-l aud vorbind, pentru a putea, la rândul meu, să transmit cuvintele sale credincioşilor noştri.

Aţi făcut parte din delegaţia Consiliului pan-ucrainean al Bisericilor şi organizaţiilor religioase care a vizitat Norvegia în perioada 20-22 octombrie. Care a fost scopul acestei vizite? Şi cât de important a fost ca reprezentanţii diferitelor confesiuni şi religii să se reunească pentru această iniţiativă?

Călătoria în Norvegia a fost organizată cu sprijinul Societăţii Biblice Norvegiene, aşa că de data aceasta reprezentanţii Consiliului pan-ucrainean al Bisericilor şi organizaţiilor religioase s-au concentrat în principal pe Bisericile creştine. În timpul altor călătorii similare, noi, ca reprezentanţi ai Consiliului, dar şi ca reprezentanţi ai comunităţii religioase ucrainene, ne angajăm în aşa-numita activitate de advocacy. Unii o numesc "diplomaţie soft". Este o oportunitate de a transmite comunităţii internaţionale situaţia reală din ţara noastră de astăzi. Aceste călătorii au şi scopul de a transmite un mesaj de recunoştinţă faţă de cei care ar dori să ştie dacă ajutorul lor ajunge cu adevărat la cetăţenii noştri obişnuiţi. Şi când facem aceste călătorii împreună, reprezentăm tocmai această unitate. Şi atunci oamenii pot înţelege că nu este vorba despre o anumită viziune deosebită asupra situaţiei din perspectiva protestanţilor sau a catolicilor sau a ortodocşilor sau a comunităţii ebraice sau musulmane: aceste întâlniri vorbesc despre unitate. Şi chiar şi atunci când întâlnim comunităţi creştine sau prezentăm Ucraina ca o comunitate creştină, vorbim despre ecumenism în forma sa practică, nu numai academică sau teologică. Nu ne implicăm în discuţii teologice, ci este vorba despre ecumenism practic, despre cooperare şi despre menţinerea aceluiaşi spirit, ajungând la obiective comune pentru poporul nostru într-o perioadă atât de dificilă.

Săptămâna viitoare se împlinesc 60 de ani de la declaraţia "Nostra Aetate" a Conciliului al II-lea din Vatican privind dialogul cu alte religii. Cât de important este ca diferite confesiuni, diferite religii din Ucraina să colaboreze în această perioadă foarte dificilă pentru ţară?

În vremuri dificile, orice formă de colaborare este binevenită. Ştim că diviziunile din cadrul societăţii noastre nu au făcut decât să dăuneze poporului nostru. Fiind credincioşi, înţelegem că avem multe instrumente şi modalităţi de a ne uni. Cred că atunci când vorbim despre dialog, este important să ne amintim că dialogul trebuie iniţiat de două părţi deschise una faţă de cealaltă, două părţi care se respectă reciproc şi nu se etichetează reciproc cu cuvinte precum: "Nu este nimic de discutat cu tine". Cât despre dialogul religios, nu este vorba despre aşa-numitul "amestec religios", sincretismul care se presupune că uneşte credinţele religioase şi susţine că sunt toate egale. Absolut nu. Cu toate acestea, aşa cum este cazul astăzi în Ucraina, ne confruntăm cu provocări care sunt comune tuturor, indiferent de crezul nostru, de tradiţiile noastre religioase. Şi când călătorim în anumite ţări cu misiunile noastre de advocacy, foarte des tocmai acest factor este decisiv - faptul că vorbim cu o singură voce. Chiar şi acum, când ne-am întâlnit cu o comunitate interconfesională şi interreligioasă, interlocutorii noştri au fost frapaţi de faptul că vorbim în mod aşa de unanim, completându-ne reciproc. Şi în realitate cred că Ucraina de astăzi nu este numai martoră la ceva negativ - mă refer la războiul sângeros în desfăşurare, pentru că războiul este întotdeauna negativ - ci suntem martori şi la faptul că acest dialog există cu adevărat. Ne respectăm cu adevărat unii pe alţii. Vorbim despre factorul pluralităţii religioase, care caracterizează Ucraina. Aceasta este cu adevărat bogăţia noastră. Şi mulţi oameni pe care îi întâlnim, în special reprezentanţi ai diferitelor confesiuni şi religii, spun: "Putem învăţa de la voi". Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat acest spirit de înţelegere, pe Duhul Său, astfel încât să putem fi pur şi simplu deschişi unii faţă de alţii, la dialog, aşa cum am spus mai înainte: nu la sincretism, ci la dialog. Şi vedem că în cooperarea noastră există sectoare în care trebuie să lucrăm pentru a realiza binele societăţii. În primul rând, desigur, pentru poporul nostru, pentru Ucraina, dar şi prin împărtăşirea acestei experienţe cu ceilalţi.

Aş dori să vă întreb despre Dieceza de Kiev-Jîtomir. Cum se desfăşoară munca dumneavoastră în prezent în circumstanţe atât de dificile, cu bombardamentele continue? Care sunt principalele linii de acţiune în această etapă a războiului?

Prima sarcină a Bisericii, indiferent de situaţia externă, este să nu piardă din vedere priorităţile sale principale: hrănirea credincioşilor cu cuvântul lui Dumnezeu şi sacramente, însoţirea credincioşilor şi evanghelizarea. În cazul nostru, când vorbim despre bombardamente, când vorbim şi despre înaintarea continuă a trupelor ruseşti în estul Ucrainei, aceasta este de fapt o provocare foarte mare. Aceasta este crucea noastră de astăzi. În acelaşi timp, slujirea noastră pastorală de astăzi are un aspect complet diferit. În special, suntem întotdeauna gata să-i primim pe apărătorii noştri, despre care ştim că nu vor mai fi niciodată aceiaşi ca înainte de război. Suntem chemaţi să-i ajutăm să se adapteze din nou la societate, ajutăm familiile lor să-i accepte aşa cum sunt astăzi. Pentru că, în realitate, ei poartă rănile războiului pe care le-au suferit pentru noi, pentru a ne salva. Pentru că, dacă nu am avea posibilitatea să ne ascundem în spatele lor, ca să spunem aşa, nu am sta aici acum. Din partea noastră, avem datoria - subliniez, o datorie - să-i ajutăm să se reintegreze în societate. Trebuie să ajutăm familiile soldaţilor căzuţi sau ale civililor ucişi în război. Ei trăiesc în situaţii extrem de dificile, pentru că nimic material, nici o altă persoană, nu poate pur şi simplu să ia locul persoanei celei mai apropiate. Şi de aceea suntem chemaţi să-l ducem pe Dumnezeu la ei, pentru că Dumnezeu vindecă orice rană. Suntem chemaţi, de asemenea, să spunem cuvintele potrivite pentru ei şi pentru noi înşine, adică să îndurăm acest moment dificil şi apoi să-i ajutăm pe ceilalţi: mamele soldaţilor căzuţi, soţiile lor, copiii lor. Şi, bineînţeles, Biserica caută diferite modalităţi de a-i ajuta. Terapiile oferite de capelanii şi lucrătorii noştri parohiali nu sunt frecventate numai de credincioşii noştri. Prin viu grai, vin toţi cei care nu găsesc nicio cale de ieşire din durerea lor. Au nevoie să audă: "Nu este pierdut totul. Poţi cu adevărat să te ridici şi poţi trăi pe deplin viaţa care pare imposibilă astăzi". Şi noi suntem chemaţi să-l implorăm neîncetat pe Domnul pentru această pace, o pace dreaptă, pentru că ne amintim că numai el este dătătorul unei păci drepte. Astăzi ne amintim de cuvintele episcopilor de Roma, care spuneau că nu putem face compromisuri cu răul. Trebuie să numim totul pe nume şi să ne rugăm lui Dumnezeu să vindece acest rău. De aceea, Biserica se confruntă astăzi cu mari provocări în a împărtăşi acest lucru cu alte Biserici locale, cu alţi reprezentanţi ai Bisericii noastre Catolice, pentru ca şi noi să putem vorbi cu o singură voce în acest timp, aşa cum spune Faptele Apostolilor când subliniază că creştinii erau "o singură inimă", pentru că erau uniţi de Duhul Sfânt. Aşadar, astăzi să-i cerem Duhului Sfânt să ne ajute în acest moment de întuneric să vedem lumina, să vedem căile de ieşire pe care Domnul le-a pregătit pentru noi.

Ce aţi dori să le spuneţi catolicilor din întreaga lume?

Adresându-mă fraţilor şi surorilor în Cristos, în Biserica noastră Catolică, vă rog din toată inima să vă rugaţi cu fervoare, să intensificaţi această rugăciune care s-a înălţat către Domnul de ani de zile, dar care astăzi, poate din cauza oboselii, a devenit mai puţin evidentă şi activă. Cer această rugăciune, mai ales acum, în ajunul unei alte ierni care se anunţă a fi foarte dificilă pentru poporul ucrainean. Cer sprijin concret pentru persoanele noastre care au trebuit să părăsească Ucraina, mai ales având în vedere necesitatea de a supravieţui unei ierni similare cu cele din anii precedenţi. Cer sprijin global în diferitele dialoguri şi întâlniri internaţionale unde se discută probleme legate de Ucraina, de acest război, de căutarea de soluţii. Sunt sigur că prin comuniunea noastră, prin rugăciune şi unitate spirituală, Dumnezeu va face cu adevărat mai mult.

Svitlana Dukhovych

(După Vatican News, 25 octombrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu