© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat episcopilor redemptorişti şi scalabrinieni (26 iunie 2025)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Pacea să fie cu voi!

Eminenţe, Excelenţe,
Cucernici superiori,

Sunt bucuros de această întâlnire şi găsesc frumoasă ocazia care o generează: alegerea a două congregaţii călugăreşti de a se întâlni şi a discuta cu acei confraţi pe care i-au dăruit Bisericii în slujirea episcopală. Este vorba de un schimb care cu siguranţă îi îmbogăţeşte pe episcopii prezenţi, comunităţile voastre şi întregul popor al lui Dumnezeu, aşa cum învaţă Conciliul Vatican II II (cf. Constituţia dogmatică Lumen gentium, nr. 7; Congregaţia pentru Institutele Călugăreşti şi Seculare - Congregaţia pentru Episcopi, Criterii directoare despre raporturile dintre episcopi şi călugări în Biserică, nr. 2).

Biserica este recunoscătoare institutelor voastre, de la care a cerut, prin numirea de episcopi din rândul membrilor lor, un sacrificiu considerabil în timpuri de lipsă de călugări, pentru care privarea de confraţi angajaţi în slujba diferitelor opere implică nu puţine probleme. Generalul poate că îmi va spune ceva!... Însă, în acelaşi timp, a oferit Congregaţiilor voastre un dar foarte mare, pentru că slujirea Bisericii universale este pentru orice familie călugărească cel mai frumos har şi cea mai frumoasă bucurie, aşa cum fondatorii voştri ar confirma cu siguranţă.

În special, voi, călugări scalabrinieni şi redemptorişti, aleşi şi consacraţi pentru slujirea episcopatului, precum şi a cardinalatului, purtaţi în slujirea voastră moştenirea a două carisme importante, mai ales în zilele noastre: slujirea adusă migranţilor şi evanghelizarea celor săraci şi îndepărtaţi.

Sfântul Alfons Maria de Liguori, intrând în contact cu sărăcia din cartierele cele mai abandonate din Napoli, în secolul al XVIII-lea, a renunţat la o viaţă confortabilă şi la o carieră profitabilă, îmbrăţişând misiunea de a duce evanghelia între cei din urmă.

Sfântul Ioan Botezătorul Scalabrini, un secol mai târziu, a putut să simtă şi să-şi însuşească speranţele şi suferinţele atâtor persoane care plecau, lăsând totul în urmă, pentru a căuta un viitor mai bun pentru ei şi pentru familiile lor în ţări îndepărtate.

Amândoi au fost fondatori, au devenit episcopi şi au ştiut să răspundă la provocările sistemelor sociale şi economice care, pe de o parte, deschideau noi frontiere la diferite niveluri, dar, pe de altă parte, lăsau în urmă atât de multă sărăcie neascultată şi atât de multe probleme, creând zone de degradare cu care nimeni nu părea să vrea să se ocupe.

Într-un moment istoric care prezintă şi mari oportunităţi şi, în acelaşi timp, nu este lipsit de dificultăţi şi contradicţii, celebrând Jubileul speranţei vrem să ne amintim că, astăzi ca şi ieri, glasul de care trebuie să ascultăm pentru a înţelege ce trebuie să facem este cel al "iubirii lui Dumnezeu [...] revărsate în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat" (Rom 5,5).

Şi în lumea noastră, lucrarea Domnului ne precedă întotdeauna: suntem chemaţi să ne conformăm minţile noastre şi inimile noastre cu ea printr-un discernământ înţelept; şi sunt convins că discuţia pe care aţi promovat-o va fi foarte utilă în acest scop. Vă încurajez, aşadar, să menţineţi şi să cultivaţi aceste raporturi de ajutor fratern şi în viitor, cu generozitate şi dezinteres, pentru binele întregii turme a lui Cristos. Vă mulţumesc pentru marea muncă pe care o faceţi şi vă binecuvântez din inimă, împreună cu toate comunităţile voastre. Mulţumesc!

[Rugăciune: Tatăl nostru]

[Binecuvântarea]

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu