© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Veghe de Rusalii cu mişcările, asociaţiile şi noile comunităţi (7 iunie 2025)

Surorilor şi fraţilor preaiubiţi!

Duhul Creator, pe care l-am invocat în cântare - Veni creator Spiritus -, este Duhul care a coborât asupra lui Isus, protagonistul tăcut al misiunii sale: "Duhul Domnului este asupra mea" (Lc 4,18). Cerându-i să viziteze minţile noastre, să înmulţească limbajele, să aprindă simţurile, să insufle iubirea, să întărească trupurile, să dăruiască pacea, ne-am deschis către Împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este convertirea conform evangheliei: să ne întoarcem către Împărăţia care este de acum aproape.

În Isus vedem şi de la Isus ascultăm că totul se transformă, pentru că Dumnezeu domneşte, pentru că Dumnezeu este aproape. În această priveghere de Rusalii suntem profund implicaţi de apropierea lui Dumnezeu, de Duhul său care uneşte istoriile noastre cu aceea a lui Isus. Adică suntem implicaţi în lucrurile noi pe care Dumnezeu le face, pentru ca voinţa sa de viaţă să se realizeze şi să prevaleze asupra voinţelor de moarte.

"M-a uns, să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea şi celor orbi, recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de bunăvoinţă al Domnului" (Lc 4,18-19). Aici simţim mireasma Mirului cu care şi fruntea noastră a fost însemnată. Botezul şi Mirul, iubiţi fraţi şi surori, ne-au unit la misiunea transformatoare a lui Isus, la Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa cum iubirea ne face familiară mireasma unei persoane dragi, tot aşa în această seară recunoaştem unii în alţii mireasma lui Cristos. Este un mister care ne uimeşte şi ne face să reflectăm.

La Rusalii, Maria, apostolii, discipolele şi discipolii care erau cu ei au fost învestiţi de un Duh de unitate, care înrădăcina pentru totdeauna diversităţile lor în unicul Domn Isus Cristos. Nu multe misiuni, ci o unică misiune. Nu introvertiţi şi certăreţi, ci extrovertiţi şi luminoşi. Această Piaţă "Sfântul Petru", care este ca o îmbrăţişare deschisă şi primitoare, exprimă magnific comuniunea Bisericii, experimentată de fiecare dintre voi în diferitele experienţe asociative şi comunitare, dintre care multe reprezintă roade ale Conciliului al II-lea din Vatican.

În seara alegerii mele, privind cu emoţie poporul lui Dumnezeu adunat aici, am amintit cuvântul "sinodalitate", care exprimă în mod fericit modul în care Duhul modelează Biserica. În acest cuvânt răsună syn - cu - care constituie secretul vieţii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este singurătate. Dumnezeu este "cu" în sine însuşi - Tată, Fiu şi Duh Sfânt - şi este Dumnezeu cu noi. În acelaşi timp, sinodalitatea ne aminteşte de drum - odós - pentru că acolo unde este Duhul este mişcare, este drum. Suntem un popor pe cale. Această conştiinţă nu ne îndepărtează, ci ne cufundă în umanitate, precum drojdia în aluat, care face totul să fermenteze. Anul de har al Domnului, pentru care Jubileul este expresie, are în sine acest ferment. Într-o lume sfâşiată şi fără pace, Duhul Sfânt ne educă de fapt să mergem împreună. Pământul se va odihni, dreptatea se va afirma, săracii se vor bucura, pacea se va întoarce dacă nu ne vom mai mişca precum prădătorii, ci precum pelerinii. Nu fiecare pentru sine, ci armonizând paşii noştri cu paşii altora. Nu consumând lumea cu lăcomie, ci cultivând-o şi ocrotind-o, aşa cum ne învaţă enciclica Laudato si'.

Preaiubiţilor, Dumnezeu a creat lumea pentru ca noi să fim împreună. "Sinodalitate" este numele eclezial al acestei conştientizări. Este calea care cere fiecăruia să recunoască propria datorie şi propria comoară, simţindu-se parte a unui întreg, în afara căruia totul se ofileşte, chiar şi cea mai originală dintre carisme. Vedeţi: toată creaţia există numai în modalitatea faptului de a fi împreună, uneori periculos, dar totuşi un a fi împreună (cf. Laudato si', 16; 117). Şi ceea ce noi numim "istorie" ia formă numai în modalitatea de a ne reuni, de a trăi împreună, adesea plină de dezacorduri, dar totuşi un a trăi împreună. Opusul este mortal, dar din păcate este sub ochii noştri, în fiecare zi. Aşadar, agregările şi comunităţile voastre să fie săli de sport ale fraternităţii şi participării, nu numai ca locuri de întâlnire, ci ca locuri de spiritualitate. Duhul lui Isus schimbă lumea, pentru că schimbă inimile. De fapt, inspiră acea dimensiune contemplativă a vieţii care respinge autoafirmarea, murmurarea, spiritul de ceartă, dominarea conştiinţelor şi a resurselor. Domnul este Duhul şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate (cf. 2Cor 3,17). De aceea, spiritualitatea autentică angajează la dezvoltarea umană integrală, actualizând cuvântul lui Isus printre noi. Acolo unde se întâmplă acest lucru, acolo este bucurie. Bucurie şi speranţă.

Evanghelizarea, iubiţi fraţi şi surori, nu este o cucerire umană a lumii, ci harul infinit care se răspândeşte din vieţi schimbate de Împărăţia lui Dumnezeu. Este calea Fericirilor, un drum pe care îl parcurgem împreună, tensionaţi între "deja" şi "încă nu", flămânzi şi însetaţi de dreptate, săraci în duh, milostivi, blânzi, curaţi cu inima, făcători de pace. Pentru a-l urma pe Isus pe această cale aleasă de el, nu este nevoie de susţinători puternici, de compromisuri lumeşti, de strategii emoţionale. Evanghelizarea este operă a lui Dumnezeu şi, dacă uneori trece prin persoanele noastre, este datorită legăturilor pe care le face posibile. Aşadar, fiţi profund legaţi de fiecare dintre Bisericile particulare şi dintre comunităţile parohiale unde alimentaţi şi dedicaţi carismele voastre. În jurul episcopilor voştri şi în sinergie cu toate celelalte membre ale Trupului lui Cristos, vom acţiona atunci în sintonie armonioasă. Provocările cu care se confruntă omenirea vor fi mai puţin înspăimântătoare, viitorul va fi mai puţin întunecat, discernământul mai puţin dificil. Dacă împreună vom asculta de Duhul Sfânt!

Maria, Regina apostolilor şi Maică a Bisericii, să mijlocească pentru noi.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu