© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat participanţilor la Jubileul Bisericilor Orientale (14 mai 2025)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, pacea să fie cu voi!
Preafericiri, Eminenţă, Excelenţe,
Dragi preoţi, consacrate şi consacraţi,
Fraţilor şi surorilor,

Cristos a înviat. Adevărat a înviat! Vă salut cu cuvintele pe care, în multe regiuni, Orientul creştin în acest timp pascal nu încetează să le repete, mărturisind nucleul central al credinţei şi al speranţei. Şi este frumos să vă văd aici chiar cu ocazia Jubileului speranţei, pentru care învierea lui Isus este fundamentul indestructibil. Bine aţi venit la Roma! Sunt fericit să vă întâlnesc şi să dedic credincioşilor orientali una dintre primele întâlniri ale pontificatului meu.

Sunteţi preţioşi. Privind la voi, mă gândesc la varietatea provenienţelor voastre, la istoria glorioasă şi la suferinţele aspre pe care multe comunităţi ale voastre le-au îndurat şi le îndură. Şi aş vrea să reafirm ceea ce a spus Papa Francisc despre Bisericile orientale: "Sunt Biserici care trebuie iubite: păstrează tradiţii spirituale şi sapienţiale unice şi au mult să ne spună despre viaţa creştină, despre sinodalitate, despre liturgie; să ne gândim la părinţii greci, la concilii, la monahism: comori inestimabile pentru Biserică" (Discurs adresat participanţilor la Adunarea ROACO, 27 iunie 2024).

Doresc să-l citez şi pe Papa Leon al XIII-lea, care cel dintâi a dedicat un document specific demnităţii Bisericilor voastre, dată înainte de toate de faptul că "opera răscumpărării umane a început în Orient" (cf. Scrisoarea apostolică Orientalium dignitas, 30 noiembrie 1894). Da, aveţi "un rol unic şi privilegiat, fiind context originar al Bisericii de la începuturi" (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea apostolică Orientale lumen, 5). Este semnificativ că unele dintre liturgiile voastre - în aceste zile le celebraţi solemn la Roma conform diferitelor tradiţii - încă folosesc limba Domnului Isus. Însă Papa Leon al XIII-lea a exprimat un apel insistent pentru ca "varietatea legitimă de liturgie şi de disciplină orientală [...] să abunde spre [...] marea frumuseţe şi utilitate a Bisericii" (Scrisoarea apostolică Orientalium dignitas). Preocuparea sa de atunci este foarte actuală, pentru că în zilele noastre atâţia fraţi şi surori orientali, între care mulţi dintre voi, constrânşi să fugă din teritoriile lor de origine din cauza războiului şi a persecuţiilor, a instabilităţii şi a sărăciei, riscă, ajungând în Occident, să piardă, în afară de patrie, şi propria identitate religioasă. Şi astfel, cu trecerea generaţiilor, se pierde patrimoniul inestimabil al Bisericilor orientale.

În urmă cu peste un secol, Leon al XIII-lea a observat că "păstrarea riturilor orientale este mai importantă decât se crede" şi în acest scop a prescris chiar ca "orice misionar latin, din clerul secular sau regular, care cu sfaturi sau ajutoare atrage vreun oriental la ritul latin" să fie "destituit şi exclus din oficiul său" (ibid.). Să primim apelul de a păstra şi de a promova Orientul creştin, mai ales în diaspora; aici, în afară de a înfiinţa, unde este posibil şi oportun, circumscripţii orientale, trebuie să fie sensibilizaţi latinii. În acest sens, cer Dicasterului pentru Bisericile Orientale, căruia îi mulţumesc pentru lucrarea sa, să mă ajute să definesc principii, norme, linii călăuzitoare prin care păstorii latini să poată în mod concret să-i susţină pe catolicii orientali din diaspora şi să protejeze tradiţiile lor vii şi să îmbogăţească prin specificul lor contextul în care trăiesc.

Biserica are nevoie de voi. Cât de mare este aportul pe care ni-l poate da Orientul creştin! Câtă nevoie avem să recuperăm sensul misterului, aşa de viu în liturgiile voastre, care implică persoana umană în totalitatea sa, cântă frumuseţea mântuirii şi provoacă uimirea datorită măreţiei divine care îmbrăţişează micimea umană! Şi cât de important este a redescoperi, şi în Occidentul creştin, sensul primatului lui Dumnezeu, valoarea mistagogiei, al mijlocirii neîncetate, al pocăinţei, al postului, al plânsului pentru păcatele proprii şi ale întregii omeniri (penthos), aşa de tipice ale spiritualităţilor orientale! De aceea este fundamental a păstra tradiţiile voastre fără a le dilua, eventual pentru practicitate şi comoditate, aşa încât să nu fie corupte de un spirit consumist şi utilitarist.

Spiritualităţile voastre, antice şi mereu noi, sunt medicinale. În ele sensul dramatic al mizeriei umane se contopeşte cu uimirea faţă de milostivirea divină, aşa încât josniciile noastre să nu provoace disperare, ci să invite la primirea harului de a fi creaturi vindecate, divinizate şi ridicate la înălţimile cereşti. Avem nevoie să-l lăudăm şi să-i mulţumim fără sfârşit Domnului pentru asta. Cu voi putem să ne rugăm cuvintele Sfântului Efrem Sirul şi să-i spunem lui Isus: "Mărire ţie care din crucea ta ai făcut o punte peste moarte. [...] Mărire ţie care te-ai îmbrăcat cu trupul omului muritor şi l-ai transformat în izvor de viaţă pentru toţi muritorii" (Discurs despre Domnul, 9). Este un dar de cerut acela de a şti să vedem certitudinea Paştelui în orice zbucium al vieţii şi să nu ne pierdem curajul amintindu-ne, cum scria un alt mare părinte oriental, că "păcatul cel mai mare este de a nu crede în energiile Învierii" (Sfântul Isaac din Ninive, Sermones ascetici, I, 5).

Aşadar, cine, mai mult decât voi, poate să cânte cuvinte de speranţă în abisul violenţei? Cine mai mult decât voi, care cunoaşteţi îndeaproape ororile războiului, aşa încât Papa Francisc a numit Bisericile voastre "martiriale" (Discurs la ROACO, cit.)? Este adevărat: de la Ţara Sfântă la Ucraina, de la Liban la Siria, de la Orientul Mijlociu la Tigray şi la Caucaz, câtă violenţă! Şi asupra acestei orori, asupra masacrelor de atâtea vieţi tinere, care ar trebui să provoace mânie, pentru că, în numele cuceririi militare, cele care mor sunt persoanele, iese în relief un apel: nu atât cel al papei, ci al lui Cristos, care repetă: "Pace vouă!" (In 20,19.21.26). Şi specifică: "Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea" (In 14,27). Pacea lui Cristos nu este tăcerea de mormânt după conflict, nu este rezultatul samavolniciei, ci este un dar care priveşte la persoane şi le reactivează viaţa. Să ne rugăm pentru această pace, care este reconciliere, iertare, curaj de a întoarce pagina şi a reîncepe.

Pentru ca această pace să se răspândească, eu voi folosi orice efort. Sfântul Scaun este la dispoziţie pentru ca duşmanii să se întâlnească şi să se privească în ochi, pentru ca popoarelor să fie restituită o speranţă şi să fie redată demnitatea pe care o merită, demnitatea păcii. Popoarele vor pacea şi eu, cu inima în mână, spun responsabililor popoarelor: să ne întâlnim, să dialogăm, să negociem! Războiul nu este niciodată inevitabil, armele pot şi trebuie să tacă, pentru că nu rezolvă problemele, ci le măresc; pentru că va intra în istorie cel care va semăna pace, nu cel care va secera victime; pentru că ceilalţi nu sunt înainte de toate duşmani, ci fiinţe umane: nu răi de urât, ci persoane cu care trebuie vorbit. Să alungăm viziunile maniheiste tipice ale naraţiunilor violente, care împart lumea în buni şi răi.

Biserica nu va înceta să repete: să tacă armele. Şi aş vrea să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru cei care în tăcere, în rugăciune, în ofrandă cos băteli de pace; şi creştinilor - orientali şi latini - care, în special în Orientul Mijlociu, perseverează şi rezistă în ţinuturile lor, mai puternici decât ispita de a le părăsi. Creştinilor trebuie să li se dea posibilitatea, nu numai în cuvinte, să rămână în ţinuturile lor cu toate drepturile necesare pentru o existenţă sigură. Vă rog, să ne angajăm pentru asta!

Şi mulţumesc, vă mulţumesc vouă, iubiţi fraţi şi surori din Orient, de unde a apărut Isus, Soarele dreptăţii, pentru că sunteţi "lumini ale lumii" (cf. Mt 5,14). Continuaţi să străluciţi prin credinţă, speranţă şi iubire, şi prin nimic altceva. Bisericile voastre să fie exemplu, iar păstorii să promoveze cu corectitudine comuniunea, mai ales în Sinoadele Episcopilor, ca să fie locuri de colegialitate şi de coresponsabilitate autentică. Să se îngrijească transparenţa în gestiunea bunurilor, să se dea mărturie de dedicare umilă şi totală pentru poporul sfânt al lui Dumnezeu, fără alipiri de onorurile, de puterile lumii şi de propria imagine. Sfântul Simeon Noul Teolog indica un exemplu frumos: "Ca unul, aruncând praf pe flacăra unui cuptor aprins o stinge, în acelaşi mod preocupările din această viaţă şi orice tip de alipire de lucruri meschine şi de nicio valoare distrug căldura inimii aprinse la începuturi" (Capitole practice şi teologice, 63). Strălucirea Orientului creştin cere, astăzi mai mult ca oricând, libertate de orice dependenţă lumească şi de orice tendinţă contrară comuniunii, pentru a fi fideli în ascultarea şi în mărturia evanghelice.

Eu vă mulţumesc pentru asta şi din inimă vă binecuvântez, cerându-vă să vă rugaţi pentru Biserică şi să înălţaţi rugăciunile voastre puternice de mijlocire pentru slujirea mea. Mulţumesc!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu