© Vatican Media

Papii şi voluntariatul, şcoală de viaţă care învaţă primatul lui Dumnezeu

Cu ocazia Jubileului lumii voluntariatului din 8 şi 9 martie 2025, ne amintim câteva reflecţii ale suveranilor pontifi, începând cu Ioan Paul al II-lea.

Semnul distinctiv al voluntariatului este cuprins într-o alegere de iubire: aceea a dăruirii. "Cristos - scrie apostolul Ioan - şi-a dat viaţa pentru noi." Consecinţa acestui dar ar trebui să fie o ucenicie trăită, de om, pe urma imitării lui Cristos: "Şi noi suntem datori să ne dăm vieţile pentru fraţi" (1In 3,16). Jubileul lumii voluntariatului, programat la Roma la 8 şi 9 martie 2025 este dedicat îndeosebi voluntarilor, asociaţiilor nonprofit, ONG-urilor şi lucrătorilor sociali din toată lumea. O ocazie pentru a reflecta asupra acestei angajări gratuite, dar bogate în sens şi pentru a promova solidaritatea.

Şcoală de viaţă

Numai dacă iubeşte şi se dăruieşte altora omul se realizează pe deplin. Acesta este centrul mesajului Papei Ioan Paul al II-lea cu ocazia Anului Internaţional al Voluntariatului proclamat în 2001 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru a recunoaşte, a promova şi a celebra slujirea voluntară în toate manifestările sale. "Voluntariatul - subliniază Papa Wojtyła - este chemat să fie în fiecare caz şcoală de viaţă."

Prin iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de fraţi, creştinismul eliberează toată puterea sa liberatoare şi mântuitoare. Caritatea reprezintă forma cea mai elocventă de evanghelizare pentru că, răspunzând la necesităţile trupeşti, le revelează oamenilor iubirea lui Dumnezeu, grijuliu şi tată, mereu atent faţă de fiecare. Nu este vorba de a satisface numai nevoile materiale ale aproapelui, cum sunt foamea, setea, lipsa de locuinţe, îngrijirile medicale, ci de a-l conduce ca să experimenteze în mod personal caritatea lui Dumnezeu. Prin voluntariat, creştinul devine martor al acestei carităţi divine; o vesteşte şi o face tangibilă cu intervenţii curajoase şi profetice. Nu este suficient a veni în întâmpinarea celui care se află în dificultăţi materiale; în acelaşi timp trebuie să se răspundă la setea sa de valori şi de răspunsuri profunde. Este important tipul de ajutor care se oferă, dar şi mai importantă este inima cu care este oferit ajutorul. Fie că e vorba de microproiecte sau de mari realizări, voluntariatul este chemat să fie în fiecare caz şcoală de viaţă mai ales pentru tineri, contribuind la educarea lor la o cultură de solidaritate şi de primire, deschisă la dăruirea gratuită de sine.

A iubi cu Dumnezeu

"Angajarea în mod voluntar constituie un ecou al recunoştinţei şi este transmiterea iubirii primite". Este ceea ce subliniază Papa Benedict al XVI-lea întâlnind lumea voluntariatului în 2007 în timpul călătoriei apostolice în Austria.

Deus vult condiligentes - Dumnezeu vrea persoane care să iubească precum el", afirma teologul Duns Scotus în secolul al XIV-lea. Văzută astfel, angajarea în mod gratuit are mult de-a face cu harul. O cultură care vrea să calculeze totul şi să plătească totul, care situează raportul dintre oameni într-un soi de corset de drepturi şi de obligaţii, experimentează graţie nenumăratelor persoane angajate în mod gratuit că viaţa însăşi este un dar nemeritat. Oricât de diferite, multiple sau chiar contradictorii ar putea să fie motivaţiile precum şi căile angajării voluntariste, la baza tuturor se află până la urmă acea unitate care provine din "gratuitate". Gratuit am primit viaţa de la Creatorul nostru, gratuit am fost eliberaţi de calea oarbă a păcatului şi a răului, gratuit ne-a fost dat Duhul cu multiplele sale daruri.

A ieşi pentru a întâlni

Papa Francisc s-a oprit de mai multe ori, în timpul pontificatului, asupra valorii voluntariatului. Îndeosebi în timpul întâlnirii cu membrii Federaţiei Organismelor Creştine de Slujire Internaţională Voluntară (FOCSIV) a subliniat că a fi voluntari înseamnă înainte de toate "a ieşi pentru a întâlni".

Voluntariatul. Este unul din cele mai frumoase lucruri. Pentru că fiecare cu propria libertate alege să parcurgă acest drum care este un drum de ieşire spre celălalt, ieşire cu mâna întinsă, un drum de ieşire pentru a ne preocupa de ceilalţi. Trebuie să se facă o acţiune. Eu pot să rămân acasă aşezat, liniştit, privind la televizor sau făcând alte lucruri... Nu, eu îmi iau această oboseală de a ieşi. Voluntariatul este oboseala de a ieşi pentru a-i ajuta pe alţii, aşa este. Nu există un voluntariat de birou şi nu există un voluntariat de televiziune, nu. Voluntariatul este mereu în ieşire, inima deschisă, mâna întinsă, picioarele gata pentru a merge. A ieşi pentru a întâlni şi a ieşi pentru a da.

A ieşi pentru a-l întâlni pe celălalt prin dăruire, într-o societate care trăieşte sfâşieri profunde din cauza războaielor, este un imn adus fraternităţii. Este ca sunetul lui Jobel, mai ales în acest Jubileu al Speranţei.

Amedeo Lomonaco

(După Vatican News, 7 martie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu