Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Pildești, sfințirea bisericii noi
16 august 2012
arhiva ercis.ro
In memoriam pr. Ioan Jicmon: Un iubitor și creator de frumos

Într-o discuție cu un vechi colaborator al părintelui Ioan Jicmon, acesta îmi spunea: "Dacă nu ar fi fost preot, cu siguranță ar fi fost un foarte bun profesor la Facultatea de Arhitectură sau la cea de Design. Avea simțul frumosului în sânge!". Reflectând la această afirmație, acum când părintele Ioan a trecut la cele veșnice, aș vrea să fac referință la două aspecte prin care am fost impresionat, dar cred că a impresionat pe toată lumea.

După ce am ajuns preot, am avut drum la Prăjești, nu mai știu în ce împrejurare, unde mai fusesem doar o dată pe timpul părintelui Nicolae Ivanciuc. Am intrat în biserică pentru o scurtă rugăciune, dar nu știu dacă m-am mai rugat; atâta știu că am exclamat "Uau, ce minune! Incredibil de frumos!" Nu mai văzusem niciodată până atunci o biserică ornată totalmente cu decorațiuni în stucaturi aurite. Era copleșitor de frumos și unicat la noi în Moldova până la acea dată. Era o noutate absolută pe care el o implementa aici în dieceza noastră. Apoi ne-am întâlnit și mi-a explicat efortul pe care l-au făcut multe persoane din Prăjești, stând ore în șir cu fața spre tavan pentru a lipi foițele de aur pe fiecare crestătură a decorațiunilor!

Al doilea "Uau" l-am exclamat tot datorită părintelui Ioan și a fost la Pildești. Știam că Sfinția Sa a venit la Pildești când biserica era netencuită și urmau lucrările de finisare care, de obicei, cer un gust estetic rafinat. Amintindu-mi de Prăjești, mi-am zis că probabil va reuși ceva aparte. Și se pare că nu m-am înșelat. Nu mai știu cu ce ocazie am ajuns la Pildești prin 2014. Când am intrat în biserică am rămas minute întregi cu ochii ațintiți asupra mozaicului central, care cred că e cel mai mare, cel mai frumos, dar și cel mai expresiv din Moldova (din câte știu eu), adică Maica Domnul are un chip oriental-semit excepțional de frumos, pe un fond plăcut auriu. Am observat că părintele era foarte încântat de această realizare, deși zicea că a fost foarte scump. Dar, per total, parcă totul e frumos și cu gust în această biserică din Pildești. Cred că părintele a venit la timpul potrivit la Pildești și a reușit, prin finisări și ornamentări, să așeze această biserică în top trei cele mai impresionante biserici din Moldova, alături de Adjudeni și Nicolae Bălcescu (e adevărat că frumosul este subiectiv și probabil fiecare are clasamentul și preferințele proprii!).

Dacă frumusețea artelor ne înalță gândul spre cer și ne vorbește despre Dumnezeu, cred că părintele Ioan Jicmon a vorbit nu numai prin predică, ci și prin aceste realizări artistice de mare excepție!

Pr. Iosif Dorcu

* * *

A trecut la Domnul pr. Ioan Jicmon




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat