Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Onești: Consacrarea altarului, sfințirea capelei și a camerei mortuare din Cimitirul Catolic al Parohiei "Sfinții Apostoli Petru și Paul"

Duminică, 2 martie 2025, comunitatea catolicilor din Onești a fost în sărbătoare, având loc consacrarea altarului, sfințirea capelei și a camerei mortuare din Cimitirul Catolic al Parohiei "Sfinții Apostoli Petru și Paul", în cadrul Sfintei Liturghii care a fost prezidată de Preasfințitul Petru Sescu, episcopul auxiliar al Diecezei de Iași.

La acest eveniment au mai fost prezenți părintele paroh, Gheorghe Cojocaru, părintele vicar și alți preoți, în special preoți care au activat în ultimii 25 de ani în Onești. De asemenea, au participat credincioșii celor două parohii catolice din Onești, dar și credincioși din alte parohii, mai ales din satele din împrejurimi.

Capela închinată "Tuturor Sfinților" și Camera Mortuară care se află în spatele acesteia au fost construite pe locul în care se afla fostul prăznicar al comunității catolice. Lucrările au fost începute sub conducerea părintelui paroh, Gheorghe Cojocaru, în anul 2020 și au fost finalizate în anul 2022.

Celebrarea solemnă a început la ora 11, când Preasfințitul Petru Sescu, împreună cu preoții, seminariștii și ministranții, venind în procesiune, au fost așteptați de marea mulțime de credincioși prezenți la sărbătoare. Ajunși în fața capelei, Preasfințitul i-a salutat pe toți cei prezenți, iar părintele paroh, Gheorghe Cojocaru, a prezentat un scurt istoric al acestor clădiri.

În continuare, după cum prevede ritualul, episcopul a binecuvântat apa și sarea, stropind apoi pereții exteriori ai capelei și ai camerei mortuare. A urmat ritul deschiderii ușilor, după care, în procesiune, s-a intrat în interiorul capelei. S-a continuat cu imnul "Mărire" și proclamarea lecturilor.

Cuvântul de învățătură a fost ținut de către Preasfințitul Petru Sescu care a început cu cuvintele luate din Cartea lui Nehemia: "Nu fiți triști, pentru că bucuria Domnului este forța noastră" (Neh 8,10). În cadrul predicii au fost scoase în evidență "trei adevărate și mari comori pe care le găsim într-o biserică: amvonul, altarul și tabernacolul". În primul rând, pupitrul, spunea Preasfințitul, este locul de unde se proclamă Cuvântul lui Dumnezeu, un cuvânt care trebuie să devină făclie pentru pașii noștri și care trebuie să ne călăuzească viața spre Dumnezeu. Apoi ne-a îndemnat pe toți cei prezenți ca, atunci când avem timp, să nu ezităm să venim la biserică pentru a asculta și pentru a ne hrăni cu acest cuvânt dătător de viață. A doua comoară prezentă într-o biserică este altarul sfânt la care se celebrează jertfa Sfintei Liturghii. Pe acest altar Cristos se face hrană pentru sufletele noastre pentru ca el care este iubire să vină în inimile noastre și să ne dea acea forță și curaj de a-i iubi pe semenii noștri, așa cum el ne-a iubit pe noi. În sfârșit, vorbind despre a treia comoară, care este tabernacolul, preasfințitul a explicat cum Cristos nu doar se jertfește, dar vrea să și rămână cu noi, 24 de ore din 24, întotdeauna, până la sfârșitul lumii. Și spunea că "numai iubirea infinită a lui Dumnezeu putea să inventeze acest mod".

După predică au urmat Crezul, Litania tuturor sfinților și depunerea relicvelor în altar. Au fost depuse relicve ale Fericitului Ieremia Valahul, ale Fericitului Anton Durcovici, ale Fericitului Vladimir Ghika și ale Fericitei Veronica Antal. Au urmat rugăciunea de consacrare, ungerea altarului și a pereților capelei cu sfânta Crismă, ritul tămâierii altarului și a pereților. Imediat după, altarul a fost acoperit cu fața de altar, iar lumânările și becurile au fost aprinse.

Ritul consacrării fiind încheiat, Sfânta Liturghie a continuat cu Liturgia euharistică, moment când prin mâinile Preasfințitului, pentru prima dată pe noul altar consacrat, Cristos s-a coborât cu trupul și sângele, sufletul și dumnezeirea sa.

La finalul celebrării, părintele paroh Gheorghe Cojocaru a luat cuvântul și i-a adus mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt pentru această sărbătoare. De asemenea, le-a mulțumit tuturor celor care au participat și s-au implicat la construirea celor două clădiri, în special credincioșilor Parohiei "Sfinții Apostoli Petru și Paul", parohie pe care el o păstorește. Și, în final, le-a mulțumit și tuturor celor prezenți la această sărbătoare.

Pr. Adrian-Alexandru Bortă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 2 martie: Onești: Consacrarea altarului, sfințirea capelei și a camerei mortuare din Cimitirul Catolic al Parohiei "Sfinții Apostoli Petru și Paul"




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat