Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Va fi sfânt Bartolo Longo, fondatorul Sanctuarului din Pompei

Pe lângă fericitul legat de Fecioara Maria a Rozariului, decretele pe care papa a autorizat să le promulge acceptă cererea de canonizare a "doctorului săracilor", venezueleanul José Gregorio Hernández Cisneros. Printre noii venerabili se numără Salvo D'Acquisto, carabinierul care și-a oferit viața pentru a salva un grup de persoane de la represaliile naziste.

Sunt istorii de excelență umană înainte de a fi în mod deosebit creștine, adesea de pur eroism, cele care reies din noile canonizări și beatificări. Și în decretele semnate luni, 24 februarie 2025 de Papa Francisc – care l-a primit la Policlinica Gemelli, unde este internat de mai multe zile, pe cardinalul secretar de stat Pietro Parolin și pe substitut, arhiepiscopul Edgar Peña Parra – strălucesc figurile a doi viitor sfinți, un italian și un venezuelean, foarte îndrăgiți în țările respective.

Apostolatul Rozariului de la Pompei

Bartolo Longo
© Vatican Media
Bartolo Longo este sinonim internațional al Sfintei Fecioare Maria de la Pompei. A trăit între jumătatea secolului al XIX-lea și primele decenii din secolul al XX-lea, originar din Latiano (Puglia), cel care va deveni un apostol al Rozariului trăiește o primă fază a vieții cu o suferință interioară foarte acută. În timpul studiilor de jurisprudență la Napoli se apropie pentru câtva timp de spiritism pentru a regăsi după aceea credința grație ajutorului câtorva preoți. Se aprinde în el dorința de a promova opere de caritate și devenind administrator al bunurilor contesei Marianna Farnararo, rămasă văduvă cu cinci copii mici, lucrează pentru ca oamenii săraci care trăiau pe terenurile nobilei femei în Valle di Pompei să aibă o viață mai demnă. În 1875 duce la Pompei o imagine a Sfintei Fecioare Maria și în 1876 începe construcția sanctuarului destinat să devină loc de cult mondial, consacrat Sfintei Fecioare Maria a Rozariului la 7 mai 1891. Bartolo Longo se căsătorește cu contesa și împreună donează proprietatea sanctuarului Papei Leon al XIII-lea, care le lasă soților administrarea. Pentru viitorul fericit este începutul unei noi vieți de devoțiune totală față de Fecioară, pe care o exercită și cu o intensă muncă de scriere și difuzare de cărți, broșuri și reviste. Moare în 1926, Ioan Paul al II-lea îl ridică la cinstea altarelor în 1980.

Cererea de canonizări

Tocmai această enormă răspândire a devoțiunii mariane izvorâtă din Sanctuarul de la Pompei l-a indus în 2024 pe arhiepiscopul prelat și delegat pontifical al sanctuarului, Tommaso Caputo, împreună cu episcopul de Acerra, Antonio Di Donna, președinte al prelaților din Campania, să ceară papei canonizarea Fericitului Bartolo Longo. O cerere asemănătoare adresată lui Francisc și de cardinalul arhiepiscop emerit de Caracas, Baltazar Enrique Cardozo – sprijinită de episcopi din diferite țări latinoamericane, dar și SUA și Spania – pentru José Hernández Cisneros, un medic venezuelean care a trăit între 1864 și 1919, a cărui faimă de "medic al săracilor" s-a afirmat de mulți ani la nivel internațional. Primind aceste cereri, papa, informează Dicasterul Cauzelor Sfinților, "a decis să convoace un consistoriu care se va referi la următoarele canonizări".

Cămașă albă, franciscan în inimă

Jose Gregorio Hernández Cisneros
© Vatican Media
Pentru cel care îl cunoștea era sfânt deja în viață. Jose Gregorio Hernández Cisneros, originar din Isnotú, în statul Trujillo în Venezuela, după studiile regulamentare decide să se înscrie la medicină la Universitatea din Caracas. Studiază și la Paris și Berlin și se specializează în microbiologie și bacteriologie, histologie normală și patologică și fiziologie experimentală. Dorește cu putere să devină preot, dar el care se pregătește să-i îngrijească pe ceilalți are în sănătate un punct slab. Oricum aderă la Ordinul Franciscan Secular și cu dedicarea unui consacrat înfruntă profesia medicală, preferându-i pe cei care sunt fără mijloace. Îl numesc repede "medicul săracilor", de la care nu numai că nu ia bani, ci adesea le plătește medicamentele. Și tocmai când ieșea dintr-o farmacie din Caracas, în iunie 1919, unde cumpărase medicamente pentru o pacientă bătrână, a fost lovit de o mașină, murind după aceea în spital. A fost proclamat fericit în 2021 și rămășițele sale pământești sunt venerate în biserica "Nostra Signora della Candelaria" la Caracas.

Curajul mai mare

În decretele pe care Francisc a autorizat să fie promulgate sunt alte două figuri unite de unul și același destin care împletește eroism, dramă și credință. Prima istorie se referă la Salvo D’Acquisto, tânăr carabinier napolitan, născut în 1920, care la 18 ani intră în arma carabinierilor. Între ’40 și ’42 este trimis în Libia unde demonstrează cu sinceritate convingerile sale atât față de corectitudinea morală, cât și față de gesturile cu care o însoțește, semnul crucii în public sau recitarea Rozariului. Devenit vice-brigadier este destinat la secția din Torrimpietra. După armistițiul din 8 septembrie 1943, la 22 septembrie un pluton nazist – de acum dușman în ținutul italian – ajunge la Torre di Palidoro, situat în teritoriul cazărmii. Câțiva soldați găsesc și forțează în mod neatent niște lăzi care conțineau grenade, provocând o explozie care ucide un militar și rănește alți doi. Comandatul bănuiește că este un atentat și îl arestează pe Salvo D’Acquisto care, datorită absenței superiorului, în acea perioadă era la comanda secției de carabinieri. Vice-brigadierul explică în mai multe rânduri că a fost vorba de un accident tragic, însă naziștii decid pentru represalii și arestează 22 de persoane, le constrâng să sape o groapă mare și pregătesc să le împuște când Salvo D’Acquisto se autoacuză ca unic responsabil al celor întâmplate, oferindu-se în schimbul eliberării tuturor celorlalți. Carabinierul de 23 de ani este împușcat pe loc în timp ce ostaticii reușesc să-și salveze viața. O decizie, a fost recunoscut în decretul care îl definește "venerabil" la Salvo D’Acquisto, nedictată de "un simplu act de solidaritate civică și de filantropie laică", ci inserată "într-un stil de viață în mod conștient și coerent creștin".

Mereu în prima linie

Și cealaltă istorie se desfășoară într-un scenariu de război. Emilio Giuseppe Kapaun este un american din Kansas unde se naște în 1916 într-o familie de origine boemă foarte religioasă. În el se maturează vocația la preoție, studiază în seminar și în ’41, după intrarea Statelor Unite ale Americii în război, se înrolează drept capelan militar. În 1944 este trimis în regiunea indo-birmană apoi, la izbucnirea conflictului în Coreea, Emilia ajunge acolo cu unitatea sa militară. În timpul bătăliei de la Unsan, la 1 noiembrie 1950, aproape de granița cu Coreea de Nord, capelanul refuză să fugă și rămâne în zona de bătălie pentru a-i putea ajuta pe cei răniți. Fiind prins, este închis în lagărul din Pyokton, unde desfășoară operă de apostolat în mijlocul suferințelor și privațiunilor altor 3.500 de deținuți. Lipsa de hrană și haine și unele probleme fizice induse de precaritatea închisorii îl slăbesc până când, în săptămâna de după Paștele din ’51 se prăbușește la pământ și polițiștii chinezi, care au luat locul coreenilor în controlarea lagărului, îl trimit la "Casa morții", o structură în care prizonierii sunt lăsați fără apă, mâncare și îngrijiri și unde slujitorul lui Dumnezeu, acum "venerabil", se stinge la 23 mai 1951.

Noii venerabili

În decrete se vorbește și despre virtuțile eroice ale trei noi venerabili. Spaniolul Michele Maura Montaner, născut în 1843 și mort în 1915 la Palma de Maiorca, preot diecezan și fondator al Congregación de las Hermanas Celadoras del Culto Eucaristico. Predicator neobosit de misiuni populare, fondează și ziarul El Áncora pentru a înfrunta ateismul, alegere care îi provoacă persecuții ale regimului de atunci. Se dedică pentru formarea preoților și în apostolatul muncitorilor.

Contemporan cu el este un alt preot diecezan, italianul Didaco Bessi, fondator al Congregației Surorilor Dominicane ale Sfintei Maria a Rozariului, care s-a născut și a trăit la Iolo între 1856 și 1919. Stilul său pastoral are ca pilastru îngrijirea familiilor, promovarea umană și educația. Se adresează în mod prevalent fetelor care nu erau trimise la școală și încă de mici obligate să împletească paie pentru confecționarea pălăriilor. Școala pentru fetele sărace este una din primele sale activități, inspirată de o viziune foarte modernă pentru care a instrui în înseamnă simplă transmitere de informații, ci a ajuta pe tineri să ajungă la o plinătate umană și spirituală.

Cu figura lor este și laica poloneză Cunegonda Siwiec, credincioasă laică, ce s-a născut și a trăit la Stryszawa – Siwcówka între 1876 și 1955, care la 20 de ani – cu o căsătorie prevăzută – decide să se dăruiască lui Dumnezeu aderând mai înainte la Ordinul al Treilea carmelit și punând energii în diferite forme de apostolat. Oferă un teren moștenit pentru a construi acolo un centru pedagogic-educativ pentru tineri și adulți, în substanță o școală obișnuită dintre cele pe care ea, fată fără posibilitate de a studia, n-a putut s-o frecventeze. Foarte evlavioasă față de Euharistie, "Kundusia", cum este numită în mod familiar, începe să simtă îndeosebi după împărtășanie "locuțiuni interioare", revelații din partea lui Isus, a Sfintei Fecioare Maria și a sfinților pe care ea în 1942 le destăinuiește duhovnicului său, care transcrie mesajele până la moartea viitoarei venerabile. Cu sănătatea care treptat se înrăutățește Kundusia decide să-și ofere viața pentru repararea păcatelor și devine rapid punct de referință spirituală pentru multe persoane.

Alessandro De Carolis

(După Vatican News, 25 februarie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat