|
© Vatican Media |
Interviu cu fratele Matthew, prior al Comunității din Taizé
Rugăciunea ca semn de fraternitate în Cristos
Întâlnirea de la Tallinn nu este o simplă cazualitate, ci reprezintă un simbol. Puternic. "Anul acesta, într-un moment atât de delicat al istoriei, ni s-a părut deosebit de important să fim prezenți ca martori de pace în capitala unei mici națiuni care se află în estul Europei și la puțini pași de Rusia."
Când fratele Matthew folosește pluralul, are în minte numai un lucru: miile de tineri europeni care de astăzi participă la al 47-lea Pelerinaj de încredere pe Pământ, organizat de comunitatea din Taizé, care se va încheia la 1 ianuarie 2025. Desigur, ține să precizeze la "L'Osservatore Romano" priorul realității creștine monastice ecumenice - compusă astăzi din circa optzeci de frați catolici, anglicani și protestanți -, nu "am venit aici pentru a oferi soluții ușoare: suntem aici pentru a ne ruga toți împreună, între creștini. Și rugăciunea poate să fie semnul dorinței tinerilor de a trăi o fraternitate în Cristos care conduce apoi la adevărata pace".
Dimensiunea ecumenică de care este impregnat întregul eveniment - care din 1978 este găzduit în localități europene mereu diferite - se percepe și din organizarea din acest an care a implicat total Consiliul Bisericilor Creștine din Estonia: "Biserica mai mare este cea luterană, dar și cea catolică și diferite Biserici ortodoxe și baptiste au colaborat. Această implicare, pentru noi, este foarte importantă."
Un ecumenism care este și practică pentru că tinerii, pe toată perioada evenimentului, sunt găzduiți în diferitele comunități creștine: parohii, familii, centre religioase, școli. "Dimineața se începe mereu cu un moment de rugăciune, cu cântări, cu ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Apoi nu lipsesc momente de tăcere și un timp corespunzător de confruntare între tineri și persoanele care îi găzduiesc, pentru a merge până în adâncul rădăcinilor fraternității."
Rugăciunile, în fiecare zi, se vor desfășura în trei biserici din centrul citadin: două luterane și una baptistă. "După-amiază sunt prevăzute numeroase laboratoare care vor fi dedicate diferitelor tematici: de la cultură la ambient, de la angajarea concretă în societate la cea în credință. Seara se încheie cu o rugăciune colectivă pe stadionul de gheață pregătit pentru această ocazie."
Apoi fratele Matthew notează o coincidență providențială: al 47-lea Pelerinaj de încredere pe Pământ de anul acesta a început după deschiderea Jubileului 2025 centrat pe speranță: "Și știți cum am voit să intitulez scrisoarea mea care a dat concretețe temei centrale a întâlnirii noastre? A spera dincolo de orice speranță." Textul a fost redactat cu o metodă probabil neobișnuită, dar eficace: priorul a ascultat, direct și fără nicio mediere, istoriile tinerilor care trăiesc în situații dificile, uneori disperate: "Am adunat relatările celor care trăiesc în Liban, la Betleem, în Myanmar. Pentru că este ușor a vorbi despre speranță când se trăiește în liniște. Dar, pentru a înțelege cu adevărat ce anume este, trebuie să medităm aceste mărturii."
Ceea ce a ascultat nu ezită să compare cu un miracol: "Este adevărat. Am reușit să înțeleg rolul important pe care-l joacă credința în viața acestor tineri. Și cum credința în înviere ajută să-și dea seama că suferința și moartea nu vor avea ultimul cuvânt. Și apoi ceea ce m-a impresionat este capacitatea lor de revenire: în pofida a toate, încearcă să meargă înainte. Pentru mine este o mare provocare."
Desigur, fratele Matthew nu poate șterge din mintea sa amintirea primei întâlniri a tinerilor europeni pe care, în 1978, comunitatea din Taizé a organizat-o la Paris. Dar de atunci lumea nu mai este aceeași, ca de altfel nici tinerii. "În acești ultimi ani am încercat să mărim colaborarea cu Bisericile locale, pentru că aceasta nu este o întâlnire a Taizé, a comunității noastre, ci este un eveniment ecumenic. De fapt, programul îl construim împreună. Față de treizeci de ani în urmă, întâlnirile au devenit mai mici, dar există mai mare experiență în viața Bisericilor locale."
Federico Piana
(După L'Osservatore Romano, 28 decembrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
*
Mesajul Papei Francisc, semnat de secretarul de stat, cardinalul Pietro Parolin, cu ocazia celei de-a 47-a Întâlniri Europene organizată la Tallinn de Comunitatea din Taizé (28 decembrie 2024 - 1 ianuarie 2025)