Padova: PS Petru Sescu în vizită la catolicii români
În perioada 21-24 decembrie 2024, comunitatea catolică din Padova a avut bucuria de a-l primi în mijlocul său pe Preasfințitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași. Au fost zile pline de semnificație, marcate de rugăciune, comuniune și momente de har. Episcopul Petru Sescu, cu această ocazie, vizitând comunitatea română de la Padova, s-a întâlnit cu PS Claudio Cipolla, episcop de Padova, și cu pr. Gianromano Gnesotto, responsabil cu migranții în această dieceză.
Prima întâlnire cu Preasfințitul a avut loc în cadrul concertului de colinde susținut de corul comunității noastre, în Biserica "San Lazaro". Atât înainte, cât și după concert, am avut prilejul de a împărtăși bucuria de a-l avea alături în aceste zile de pregătire pentru Nașterea Domnului Nostru Isus Cristos. Prezența Excelenței Sale a fost percepută ca un dar minunat, iar prin cântările noastre am dorit să exprimăm recunoștința sinceră pentru acest moment binecuvântat.
Unul dintre rolurile fundamentale ale unui episcop este acela de a confirma în credință pe cei care îi sunt încredințați. Acest lucru l-am simțit în mod deosebit în cadrul Sfintei Liturghii de duminică, 22 decembrie, când Preasfințitul Petru ne-a vorbit despre umilință și bucurie. La celebrare au participat mai mulți preoți: pr. Gianromano Gnesotto, responsabilul Diecezei din Padova pentru comunitățile de imigranți, prezent din partea PS Claudio Cipolla, episcop de Padova; don Renzo, parohul comunității care ne găzduiește; pr. Anton Roca și pr. Marius Vătămănelu, frații conventuali care slujesc la Bazilica "Sfântul Anton", iar pr. Daniel Fechetă și pr. Andrei Roman, SJ, au stat la dispoziția credincioșilor pentru curățirea sufletelor prin sacramentul Spovezii.
După Sfânta Liturghie, ne-am bucurat de un prânz fratern, organizat cu mare dăruire de membrii Consiliului Pastoral. Acest moment de comuniune a fost o ocazie de a împărtăși cu Preasfințitul experiențele noastre zilnice, într-un cadru cald și familial.
În zilele de luni și marți, Preasfințitul Petru a participat la Sfânta Liturghie - Rorate, momente speciale de intensă trăire spirituală. Credincioșii din comunitate au avut și posibilitatea de a se spovedi în zilele de duminică, luni și marți, atât la preoții invitați, cât și la Preasfințitul Petru. A fost un privilegiu să poți primi sfaturi și binecuvântare de la un episcop în scaunul de spovadă. Acest gest de smerenie și disponibilitate din partea Preasfințitului a fost, pentru mulți dintre noi, cel mai emoționant moment al vizitei pastorale.
Îi mulțumim Preasfințitului Petru pentru timpul dedicat comunității noastre, pentru cuvintele de încurajare și pentru prezența sa, care a adus speranță și lumină în sufletele noastre. Urmând exemplul Papei Francisc, vă rugăm să vă rugați pentru noi și să ne mai vizitați. Aici veți găsi mereu un loc plin de căldură, credință și ospitalitate.
Crăciun fericit și un An Nou binecuvântat!
Paul-Marian Bîlha
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
21-24 decembrie: Padova: PS Petru Sescu în vizită la catolicii români