Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Foto: www.santuario.it
Papa Francisc: Mesaj cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a sosirii tabloului Fecioarei Rozariului la Pompei

Fratelui iubit

Mons. Tommaso Caputo,
arhiepiscop prelat de Pompei,
delegat pontifical pentru Sanctuarul Sfintei Fecioare Maria a Sfântului Rozariu

Am aflat cu plăcere că acea comunitate eclezială care este în Pompei se pregătește să celebreze cu inițiative pastorale oportune un An Jubiliar, pentru a comemora a 150-a aniversare a sosirii veneratului tablou al Fecioarei Rozariului. Sunt bucuros să mă unesc spiritual cu aceia care vor celebra aniversarea semnificativă și vor sta în reculegere rugătoare la templul marian pompeian, pentru a găsi întărire și speranță în fața preadulce a Mamei cerești.

Când acea pictură a ajuns acolo, la 13 noiembrie 1875, numai de puțin ani avocatul Bartolo Longo, fondator al sanctuarului, a regăsit credința, pierdută în timpul anilor de studii universitare. Un glas auzit în adâncul sufletului a fost ca un fulger în noapte, sustrăgându-l dintr-o luptă aspră, și făcând să răsune cu forță nouă în inima sa o zicală legată de tradiția evlavioasă a Rozariului: "Dacă tu cauți mântuire, propagă Rozariul". Acel moto, bine cunoscut de el, asuma acum în sufletul său, așa cum se întâmplă adesea în experiențele mistice, sensul unei promisiuni și, într-un fel, al unui mandat.

De fapt, din acel moment a devenit un apostol al Rozariului și, cu nenumărate inițiative și scrieri, și mai ales cu acele "Cincisprezece sâmbete" ale sale, a fost unul din cei mai mari interpreți ai acestei devoțiuni mariane, a cărei semnificație a aprofundat-o o lungă serie de intervenții ale veneraților mei predecesori, în special de la Leon al XIII-lea încoace, până la scrisoarea apostolică Rosarium Virginis Mariae a Sfântului Ioan Paul al II-lea, care a relansat-o în zorii celui de-al treilea mileniu convocând un An al Rozariului.

Este providențial că jubileul tabloului Sfintei Fecioare Maria din Pompei coincide cu iminentul An Jubiliar, centrat pe Isus speranța noastră, și cu al XVII-lea centenar al Conciliului din Niceea (325), care a dat importanță deosebită misterului divino-uman al lui Cristos, în lumina Treimii. Este frumos a redescoperi Rozariul, în această perspectivă, pentru a asimila misterele vieții Mântuitorului, contemplându-le cu privirea Mariei. Rozariul, instrument simplu și la îndemâna tuturor, poate să susțină evanghelizarea reînnoită la care este chemată Biserica astăzi.

Suntem conștienți de cât de necesar este a redescoperi frumusețea Rozariului în familii și în case. Această rugăciune este de ajutor în construirea păcii și este important a o propune tinerilor pentru ca să o simtă nu repetitivă și monotonă, ci un act de iubire care nu încetează mereu să se reverse. Rozariul este, de asemenea, izvor de mângâiere pentru bolnavi și suferinzi, "lanț dulce care ne leagă cu Dumnezeu", dar și lanț de iubire care devine îmbrățișare pentru cei din urmă și cei marginalizați, care au fost, în ochii lui Bartolo Longo, mai ales orfanii și copiii celor încarcerați. Prin urmare, încurajez să se continue cu angajare reînnoită, prin multiplele inițiative ale sanctuarului, marea istorie de caritate inițiată de el: ea este moștenirea spirituală cea mai frumoasă pe care a lăsat-o fericitul fondator.

Fie ca și astăzi omenirii, care are nevoie să găsească din nou calea înțelegerii și a fraternității, să-i vorbească iarăși Domnul prin mesajul Sfintei Fecioare Maria din Pompei. Doresc ca numeroșii săi cinstitori răspândiți în toată lumea să adere tot mai fidel la Domnul, mărturisind apropiere de frați, în special de cei mai nevoiași.

Cu aceste propuneri, amintind cu recunoștință manifestările de credință trăite în această oază mariană la 21 martie 2015 cu ocazia pelerinajului meu, invoc orice har pentru ținutul din Campania, în mod special pentru cei care experimentează situații de suferință, în timp ce trimit din inimă binecuvântarea mea dumneavoastră, frate iubit, și celor care vor lua parte la manifestările evocative.

Cu fraternitate
Franciscus

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 7 octombrie 2024
Comemorarea Sfintei Fecioare Maria a Rozariului

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat