© Vatican Media

Cardinalul Martino a fost observator permanent la ONU şi preşedinte a două consilii pontificale

O viaţă lungă în apărarea săracilor, a drepturilor umane şi a libertăţii religioase

Şaisprezece ani în rolul cheie de observator permanent al Sfântului Scaun la Naţiunile Unite la New York, intervenind în multe şedinţe despre teme centrale precum dezarmarea, sărăcia, apărarea drepturilor umane, libertatea religioasă cu un ecou vast în toată lumea, aşa încât Ioan Paul al II-lea l-a voit după aceea la preşedinţia Consiliului Pontifical a Dreptăţii şi Păcii. Renato Raffaele Martino, cardinal protodiacon decedat la Roma luni, 28 octombrie 2024, la aproape 92 de ani, s-a ocupat de diferite situaţii complicate în zonele calde din lume. Tocmai pentru activitatea sa constantă în favoarea relaţiilor paşnice şi rodnice între popoare, a promovării umane şi a culturii, i-au fost conferite numeroase diplome honoris causa şi distincţii.

S-a născut la Salerno la 23 noiembrie 1932. După ce a studiat filozofie şi teologie la Universitatea Pontificală Gregoriana, a luat doctoratul în drept canonic la Lateran, intrând după aceea în Academia Ecleziastică Pontificală. Hirotonit preot la 20 iunie 1957 de arhiepiscopul Demetrio Moscato, ordinariu de Salerno, a intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun în 1962, lucrând în nunţiaturile din Nicaragua, Filipine, Liban, Canada şi Brazilia. Între 1970 şi 1975 a fost responsabil al Secţiunii pentru Organizaţiile Internaţionale din Secretariatul de Stat.

La 14 septembrie 1980 a fost numit arhiepiscop titular de Segerme şi pro-nunţiu în Thailanda, delegat apostolic în Singapore, Malaysia, Laos. A primit hirotonirea episcopală la 14 decembrie în Bazilica romană "Santi XII Apostoli" de la cardinalul Agostino Casaroli, secretar de stat. Împreună-consacratori au fost arhiepiscopii Simon D. Lourdusamy, secretar al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, şi Gaetano Pollio, arhiepiscop de Salerno. "Virtus ex alto" a fost motoul episcopal ales de el.

Apoi, în 1983 a fost numit delegat apostolic în Brunei.

La 3 decembrie 1986 a primit funcţia de observator permanent al Sfântului Scaun la Naţiunile Unite la New York. În această funcţie a participat activ la cele mai mari Conferinţe internaţionale promovate de Naţiunile Unite. Îndeosebi la New York pentru summit-ul mondial despre copilărie în 1990; la Rio de Janeiro, în 1992, la întâlnirea despre ambient şi dezvoltare; în 1994, în Barbados, cu ocazia Conferinţei despre micile state insulare în curs de dezvoltare, şi apoi la Cairo la Congresul despre populaţie şi dezvoltare; la Pekin, în 1995, pentru Conferinţa despre femei şi la Istanbul, în 1996, la cea despre habitat; la Roma, în 1998, la Convention diplomatică a plenipotenţiarilor pentru instituirea Curţii Penale Internaţionale; la New York, în 2000, pentru summit-ul mileniului şi la Monterrey, în Mexic, în 2002, pentru întâlnirea despre finanţarea pentru dezvoltare. În afară de asta, în 2002 a luat parte la Madrid la Adunarea despre bătrâni şi, la Johannesburg, la Conferinţa despre dezvoltarea sustenabilă.

În 1991, în cadrul funcţiunilor sale la New York, a instituit "Path to peace foundation" pentru a susţine şi a potenţa iniţiativele misiunii Sfântului Scaun la ONU.

La 5 octombrie 1995 l-a primit pe Ioan Paul al II-lea în Oficiile Misiunii Sfântului Scaun, binecuvântate de pontif cu ocazia călătoriei apostolice în Statele Unite ale Americii.

Din 2001 până în 2010 a fost membru al Comitetului de patronat al "Coordonarii internaţionale pentru Deceniul unei culturi a nonviolenţei şi a păcii în folosul copiilor din lume".

După şaisprezece ani de slujire la New York, ca observator permanent al Sfântului Scaun, la 1 octombrie 2002 a fost chemat de Papa Wojtyła la conducerea Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii.

În consistoriul din 21 octombrie 2003 a fost creat şi publicat cardinal diacon de "San Francesco di Paola ai Monti".

În acelaşi an, pentru a 40 aniversare a enciclicei "Pacem in terris", a fost angajat în numeroase şedinţe de studiu, dezbateri şi conferinţe despre actualitatea şi importanţa documentului lui Ioan al XXIII-lea: îndeosebi, la 7 octombrie 2003, în "Palatul de sticlă" de la Naţiunile Unite la New York, şi la 4 noiembrie, în sediul UNESCO la Paris. Sub impulsul său, Consiliul Pontifical "Iustitia et Pax" a lucrat intens la redactarea unei sinteze articulate a doctrinei sociale a Bisericii, pentru a scoate în evidenţă între altele legătura acestei învăţături cu noua evanghelizare voită puternic de Ioan Paul al II-lea. O lucrare care a găsit epilogul său fericit cu publicarea, la 25 octombrie 2004, a Compendiului de Doctrină Socială a Bisericii.

În martie 2005, în colaborare cu diferite Institute universitare catolice, s-a făcut promotor al Congresului internaţional în Vatican pentru a celebra a 40-a aniversare a constituţiei conciliare "Gaudium et spes".

La 18 şi 19 aprilie 2005 a participat la conclavul care l-a ales pe Papa Benedict al XVI-lea, care după două zile l-a reconfirmat la conducerea Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii. Şi la 14 decembrie 2005, Martino a prezidat în Bazilica "Santi XII Apostoli" celebrarea euharistică pentru cei douăzeci şi cinci de ani de episcopat.

În cadrul Sinodului Episcopilor a luat parte la a unsprezecea (2005) şi la a douăsprezecea (2008) adunări generale ordinare, şi la a doua adunare specială pentru Africa (2009).

În afară de asta, în mai 2007 a participat la a cincea Conferinţă Generală a Episcopatului Latinoamerican la Aparecida ca membru desemnat de pontif.

De la 11 martie 2006 la 28 februarie 2009 a desfăşurat şi slujirea de preşedinte al Consiliului Pontifical al Pastoraţiei pentru Migranţi şi Itineranţi.

În afară de asta, de la 15 la 20 mai 2007 a mers în Coasta de Fildeş, la cererea pontifului şi în urma invitaţiei Conferinţei Episcopale din ţara africană încercată de un conflict teribil. În iunie 2007 a primit de la Benedict al XVI-lea o scrisoare de felicitare cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a hirotonirii sacerdotale şi a celebrat evenimentul în bazilica vaticană.

La 21 aprilie 2009 a fost numit de Papa Ratzinger preşedinte al Comisiei Episcopale pentru colegiul Capranica, unde a fost student din 1951 până în 1962. Apoi, în octombrie Martino a renunţat la conducerea Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii.

În Curia Romană a fost şi membru al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, al Consiliului Pontifical "Cor unum", al Administraţiei Patrimoniului Scaunului Apostolic (APSA) şi al Comisiei Pontificale pentru Statul Cetatea Vaticanului.

A fost trimis special al papei la Ariano Irpino, în provincia Avellino, la celebrările pentru al 17-lea centenar al martiriului Sfântului Liberatore (mai 2006), co-patron al localităţii şi al Lacedoniei; în iunie 2006, la Singapore, pentru celebrările celei de-a 25-a aniversări a relaţiilor diplomatice cu Sfântul Scaun; la Paola, în Calabria, pentru al 5-lea centenar al morţii Sfântului Francisc de Paola (iunie 2009); la Cava de' Tirreni, în Campania, pentru cei o mie de ani ai abaţiei benedictine "Preasfânta Treime" (septembrie 2011) şi, în decembrie, la Yangon, în Myanmar, pentru celebrările centenarului catedralei.

(După L'Osservatore Romano, 29 octombrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu