![]() |
![]() |
![]() |
|
Pr. Ciril Blaj, decedat la vârsta de 85 de ani în Spitalul Județean de Urgență Bacău, a fost condus pe ultimul drum joi, 24 octombrie 2024, în Valea Mare. Liturghia de înmormântare a fost prezidată de PS Iosif Păuleț. Au concelebrat PS Petru Sescu, PS Petru Gherghel și aproximativ 60 de preoți. Au participat credincioși din Valea Mare și din comunitățile unde părintele Ciril și-a desfășurat slujirea preoțească. "Suntem adunați astăzi aici, la Valea Mare, pentru a ne îndeplini o datorie creștinească, acea de a-i îngropa pe cei morți, în cazul de față, pr. Ciril Blaj. A menționat în testamentul său dorința să fie înmormântat la Valea Mare. Vrem să-i mulțumim pentru darul Preoției cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe pr. Ciril Blaj și pentru tot binele pe care l-a făcut, slujind ca preot în diferite parohii în Dieceza noastră de Iași", a fost cuvântul episcopului Iosif către toți cei care au participat la momentul funerar. Pr. Benone Lucaci, paroh și decan de Bacău-Centru, a dat citire necrologului, evocând datele biografice principale și locurile și comunitățile unde a slujit pr. Ciril în cei peste 61 de ani de la hirotonirea preoțească pe care a primit-o la vârsta de 23 de ani.
Fermitate a dovedit pr. Ciril în slujirea sa, menținând unitatea și apartenența credincioșilor la Biserica Catolică, cu recurs chiar la expresii întrucâtva dure, motivate din iubirea sa față de Biserică. De asemenea, a dovedit fidelitate în toți anii de preoție, fiind devot al Preacuratei Fecioare Maria. Într-o notă sensibilă, pr. Daniel și-a încheiat predica proiectându-i pe cei care îl ascultau dincolo de orizontul acestei vieți: "Dragă pr. Ciril..., când vă veți întâlni cu colegii Sfinției Voastre (pr. Ștefan Erdeș, pr. Dumitru Patrașcu, pr. Anton Dancă), celebrând Liturghia împreună cu Cristos, Marele Preot, lăsați poarta raiului întredeschisă. La timpul cuvenit, din voința lui Dumnezeu, venim și noi." Speranța vieții veșnice a fost cântată de fiecare la ofertoriu, când s-a intonat cântecul "Voi merge într-o zi".
"Ce fac izvorănii mei?", obișnuia să întrebe la telefon pr. Ciril. Plecând de la această întrebare, adresându-se direct preotului Ciril, reprezentanta a continuat: "În discuțiile pe care le purtați cu Dumnezeu, nu uitați să-l întrebați din când în când: Ce fac izvorănii mei, Doamne?" Încheind, a cerut iertare lui Dumnezeu pentru tot ce a greșit părintele, din prea multă iubire față de el și față de oameni, dorindu-i fericire veșnică în împărăția lui Dumnezeu. Pr. Iosif Dămătăr, parohul comunității din Valea Mare și decan de Bacău-Sud, a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în pregătirea înmormântării și a dat citire mesajului PS Anton Coșa, originar din Valea Mare, pe care îl redăm integral în continuare:
Trupul neînsuflețit al părintelui Ciril așteaptă clipa învierii de apoi în cimitirul comunităților Faraoani și Valea Mare, într-un mormânt situat în spatele capelei de lemn. Privind la îndelungata slujire a preotului său, Domnul, în mărinimia sa neîntrecută, să binevoiască a-l învrednici de liturgia cerească a drepților din cer spre care se îndreaptă năzuințele noastre cele mai sfinte și mai profunde! Requiescat in pace! Amen. Pr. Cristian Diac * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 24 octombrie: Valea Mare: Funeraliile părintelui Ciril Blaj * * *
* * * A trecut la Domnul pr. Ciril Blaj lecturi: 2.
|
|
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat | ![]() |