© Vatican Media

Exilat în 1961, răpit în 1982, la 90 de ani a devenit dominican

A murit cardinalul angolez Alexandre do Nascimento

Cardinalul Alexandre do Nascimento, arhiepiscop mitropolit emerit de Luanda, în Angola, a murit sâmbătă, 28 septembrie 2024, într-o clinică privată din capitală, unde era internat de câteva zile. Primul angolez care primeşte purpura, avea 99 de ani: din 8 august 2022 - ca urmare a decesului cardinalului Jozef Tomko - a fost cel mai bătrân membru al Colegiului Cardinalilor. Născut la 1 martie 1925 la Malanje, în partea de nord a Africii de Vest portugheză, astăzi Republica Angola, a fost hirotonit preot la 20 decembrie 1952. Numit de Paul al VI-lea episcop de Malanje la 10 august 1975, a primit hirotonirea episcopală la 31 august. La 3 februarie 1977 a fost promovat de Papa Montini ca prim arhiepiscop mitropolit de Lubango. A fost creat şi publicat cardinal de Ioan Paul al II-lea, cu titlul "San Marco in Agro Laurentino", în consistoriul din 2 februarie 1983. În acelaşi an a devenit preşedinte al Caritas Internationalis, funcţie menţinută până în 1991. La 16 februarie 1986 Papa Wojtyła l-a transferat la sediul mitropolitan de Luanda. Între 1990 şi 1997 a fost preşedinte al Conferinţei Episcopale din Angola şi São Tomé. La 23 ianuarie 2001 a renunţat la conducerea pastorală a Arhidiecezei de Luanda. La 5 iunie 2015, la vârsta de 90 de ani, a fost primit în Ordinul Fraţilor Predicatori. Înmormântarea va fi celebrată marţi, 8 octombrie 2024, în Parohia "Sagrada Familia" din Luanda.

Cu însăşi viaţa sa cardinalul Alexandre do Nascimento relatează istoria poporului său în Angola, cu care a împărtăşit speranţe precum şi timpuri deosebit de dificile cu războiul civil, inclusiv zece ani de exil. Punct de referinţă şi sprijin moral în problemele centrale nu numai în misiunea Bisericii Catolice, ci şi în viaţa întregii ţări, cu angajarea sa în favoarea celor mai slabi, a demnităţii persoanei, a reconcilierii şi a păcii.

O slujire care a avut şi o cotitură violentă: la 15 octombrie 1982, în timpul unei vizite pastorale în misiunea din Mongua, a fost sechestrat de un grup de militari, împreună cu cinci călugăriţe din Congregaţia Surorilor Preasfântului Mântuitor şi câţiva cateheţi. Ioan Paul al II-lea a lansat un apel pentru eliberarea lor, în timpul lui Angelus duminical din 31 octombrie. Eliberarea a avut loc după aceea la 16 noiembrie.

La vârsta de doisprezece ani, în 1937, a intrat în seminarul din Bangalas, frecventând după aceea pe cel din oraşul natal şi, în sfârşit, seminarul mare din Luanda. În 1948, la vârsta de douăzeci şi trei de ani, a fost trimis să studieze la Roma: la Universitatea Pontificală Gregoriana a obţinut bacalaureatul în filozofie şi licenţa în teologie.

L-a hirotonit preot la 20 decembrie 1952, chiar în Urbe, arhiepiscopul vice-gerent Luigi Traglia, după aceea cardinal. Încardinat în Dieceza de Malanje, s-a întors în Angola în 1953. A fost profesor de teologie dogmatică în seminarul mare din Luanda şi director principal al ziarului catolic "O apostolado". După aceea, din 1956 până în 1961, a desfăşurat slujirea de predicator în Catedrala "Stăpâna noastră a remediilor" din Luanda. În afară de asta, în acei ani a fost director adjunct al "Radio Católica", asistent al grupurilor familiale şi asistent spiritual al muncitorilor din port.

În 1961, împreună cu mulţi alţi preoţi, a fost constrâns la exil în Portugalia. La Lisabona a rămas timp de zece ani, până în 1971, continuând să desfăşoare slujirea pastorală în diferite parohii; şi în afară de asta ocupând funcţia de consilier al Mişcărilor echipelor Stăpânei Noastre. În acea perioadă a studiat şi dreptul civil la Universitatea din capitala portugheză.

După întoarcerea în ţara sa, din 1971 până în 1975, în fosta dieceză de Lubango (astăzi arhidieceză), a fost profesor de morală şi teologie, consilier al Institutului de Ştiinţe Sociale "Pius al XII-lea", precum şi membru al curiei diecezane. A desfăşurat şi rolul de secretar general al Caritas angoleză, de preşedinte ale Tribunalului ecleziastic din Luanda, şi a fost membru al consiliului prezbiteral şi al comisiei diecezane pentru Anul Sfânt din 1975, precum şi asistent special pentru studenţi şi pentru foştii prizonieri politici.

Anul 1975 a fost pentru el un an crucial: Angola a obţinut independenţa şi la 10 august a fost numit de Paul al VI-lea episcop de Malanje. A primit hirotonirea episcopală la 31 august în Catedrala "Stăpâna Noastră a remediilor" din Luanda. Ritul a fot prezidat de arhiepiscopul Giovanni De Andrea, delegat apostolic în Angola. Împreună-consacratori au fost Manuel Nunes Gabriel, arhiepiscop mitropolit de Luanda, şi Eduardo André Muaca, predecesor al său la Malanje. Turres fortissima nomen Domini a fost motoul episcopal ales de el.

Tot în 1975 a fost ales vicepreşedinte al Conferinţei Episcopale din Angola şi São Tomé, funcţie terminată în 1981.

La 3 februarie 1977, Papa Montini l-a promovat ca primul arhiepiscop mitropolit de Lubango. În acelaşi timp monseniorul do Nascimento a fost numit şi administrator apostolic ad nutum Sanctae Sedis de Pereire de Eça, dieceză care va asuma numele Ondjiva la 16 mai 1979.

La 27 iunie 1977 a primit pallium. La 5 ianuarie 1983, la sfârşitul audienţei generale, Ioan Paul al II-lea a creat crearea sa de cardinal în consistoriul din 2 februarie. Papa Wojtyła i-a încredinţat titlul "San Marco in Agro Laurentino", vacant din 23 martie 1977, ziua asasinării cardinalului congolez Emile Biayenda, arhiepiscop mitropolit de Brazzaville.

Tot în 1983 a fost numit preşedinte al Caritas Internationalis, funcţie desfăşurată până în 1991 lucrând neobosit pentru cei mai săraci şi nevoiaşi din toată lumea.

Cu ocazia Postului Mare din 1984 a predicat exerciţiile spirituale pentru papa şi Curia Romană cu o reflecţie despre dorinţa de a vedea faţa divină.

La 16 februarie 1986 acelaşi pontif polonez l-a transferat pe cardinal la sediul arhiepiscopal mitropolitan de Luanda. La 29 iunie cardinalul do Nascimento a primit din nou pallium. Şi iarăşi în 1990 a fost ales preşedinte al Conferinţei Episcopale din Angola şi São Tomé, funcţie desfăşurată până în 1997.

În 1992 l-a primit pe Ioan Paul al II-lea în călătoria apostolică în Angola, São Tomé şi Príncipe (4-10 iunie), cu ocazia încheierii, la Rusalii, a celebrărilor (începute anul anterior) pentru cei 500 de ani ai evanghelizării.

În cadrul Sinodului Episcopilor, în 1990 a luat parte la a opta adunare generală ordinară despre formarea preoţilor; în 1994 şi în 2009 la cele două adunări speciale pentru Africa.

La 23 ianuarie 2001 a renunţat la conducerea pastorală a Arhidiecezei de Luanda. În 2005, cu împlinirea celor 80 de ani, la puţine zile n-a putut să participe la conclavul care l-a ales pe Benedict al XVI-lea.

Între 20-23 martie 2009 l-a primit pe Papa Ratzinger cu ocazia călătoriei apostolice în Angola.

La 19 iulie 2010, la Luanda, a fost decorat de preşedintele Republicii portugheze, Anibal Cavaco Silva, cu Gran Croce dell'Ordem de Cristo pentru angajarea sa pentru pace şi reconciliere.

(După L'Osservatore Romano, 30 septembrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu