Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© www.santegidio.org

Papa Francisc: Mesaj adresat participanților la Întâlnirea Internațională de Rugăciune pentru Pace organizată de Comunitatea "Sfântul Egidiu" (Paris, 22-24 septembrie 2024)

Iubiți frați și surori, sunt deosebit de bucuros să adresez salutul meu vouă tuturor, reprezentanți ai Bisericilor și comunităților creștine și ai marilor religii mondiale și autorităților prezente. Mulțumesc Comunității "Sfântul Egidiu" care, cu pasiune și creativitate curajoasă, continuă să țină viu Spiritul din Assisi. Au trecut 38 de ani de la îndepărtatul an 1986 când a fost celebrată prima întâlnire de rugăciune pentru pace. Multe evenimente au marcat istoria lumii din acel moment: prăbușirea zidului din Berlin, începutul celui de-al treilea mileniu, creșterea de fundamentalisme și numeroasele conflicte care s-au abătut asupra planetei, împreună cu provocările incredibile ale schimbării climatice, a venirii tehnologiilor emergente și convergente și a pandemiilor care au lovit omenirea. Suntem în mijlocul unei "schimbări de epocă" ale cărei perspective încă nu le cunoaștem.

Totuși, în fiecare an, voi, reprezentanți ai marilor religii mondiale și bărbați și femei de bunăvoință, v-ați făcut pelerini în diferitele orașe din Europa și din lume, pentru a ține viu acest spirit. Voi toți faceți actuale cuvintele pe care predecesorul meu, Sfântul Ioan Paul al II-lea, le-a rostit pe platoul de la Assisi, la sfârșitul acelei zile memorabile: "Niciodată ca acum în istoria omenirii nu a devenit evident pentru toți legătura intrinsecă între o atitudine autentic religioasă și marele bine al păcii… împreună am umplut ochii noștri cu viziuni de pace: ele eliberează energii pentru un nou limbaj de pace, pentru noi gesturi de pace, gesturi care vor frânge lanțurile fatale ale diviziunilor moștenite de la istorie sau generate de ideologiile moderne. Pacea îi așteaptă pe artizanii săi…"[1]. Spiritul din Assisi este o binecuvântare pentru lume, pentru această lume a noastră care și astăzi este sfâșiată de prea multe războaie, de prea multă violență. Acest "spirit" trebuie să sufle și mai puternic în velele dialogului și prieteniei dintre popoare.

Anul acesta faceți etapă la Paris: în această seară sunteți adunați în fața catedralei care, după incendiul dramatic, urmează să redeschidă porțile sale pentru rugăciune. Avem nevoie să ne rugăm pentru pace. Riscul ca numeroasele conflicte în loc să înceteze să se lărgească periculos este mai mult decât concret. Îmi însușesc strigătul vostru și pe cel al atâtor loviți de război și îl adresez responsabililor politicii: "Opriți războiul! Opriți războaiele!". Deja distrugem lumea! Să ne oprim cât mai avem timp!

Această întâlnire să-i stimuleze pe toți credincioșii să redescopere vocația pentru a face să crească astăzi fraternitatea între popoare. De prea multe ori, în trecut, religiile au fost utilizate pentru a alimenta conflicte și războaie. Un pericol care este și astăzi amenințător.

Repropun tuturor convingerea care m-a unit cu marele imam Ahmad Al-Tayyeb: "religiile nu incită niciodată la război și nu solicită sentimente de ură, ostilitate, extremism, nici nu invită la violență sau la vărsare de sânge. Aceste nenorociri sunt rod al devierii de la învățăturile religioase, al folosirii politice a religiilor precum și al interpretărilor grupurilor de oameni ai religiei care au abuzat – în unele faze ale istoriei – de influența sentimentului religios asupra inimilor oamenilor"[2]. Trebuie să îndepărtăm de la religii tentația de a deveni instrument pentru a alimenta naționalisme, etnicisme, populisme. Războaiele se înăspresc. Vai de cei care încearcă să-l târască pe Dumnezeu în a lua parte la războaie!

Misiune urgentă a religiilor este să favorizeze viziuni de pace, așa cum arătați în aceste zile la Paris. Bărbați și femei de cultură și de credință diferite ați experimentat forța și frumusețea fraternității universale. De această viziune are nevoie lumea, astăzi. Vă îndemn să continuați: fiți artizani de pace. Dacă mulți continuă să facă războiul, toți putem lucra pentru pace. În enciclica Fratelli tutti i-am îndemnat pe credincioși să ofere "aportul lor prețios pentru construirea fraternității și pentru apărarea dreptății în societate. Dialogul între persoane de religii diferite nu se face numai prin diplomație, curtoazie sau toleranță. Așa cum au învățat episcopii din India, «obiectivul dialogului este de a stabili prietenie, pace, armonie și de a împărtăși valori și experiențe morale și spirituale într-un spirit de adevăr și iubire»"[3].

În acest orizont se situează îndemnul prețios al acestei întâlniri de la Paris: "A imagina pacea". Este nevoie să ne întâlnim, să țesem legături fraterne și să ne lăsăm conduși de inspirația divină care locuiește în fiecare credință, pentru a imagina împreună pacea între toate popoarele. Avem nevoie de "spații pentru a dialoga și a acționa împreună pentru binele comun și promovarea celor mai săraci"[4]. Da, într-o lume care riscă să se sfărâme în conflicte și în războaie, lucrarea credincioșilor este prețioasă pentru a arăta viziuni de pace și a favoriza peste tot în lume fraternitatea și pacea între popoare.

Stimați reprezentanți ai Bisericilor și comunităților creștine și ai marilor religii mondiale, bărbați și femei de bunăvoință care participați la această întâlnire, astăzi, mai mult decât în trecut, marea misiune a păcii este încredințată și mâinilor voastre. Ne sunt cerute înțelepciune, îndrăzneală, generozitate și determinare. Dumnezeu a încredințat și în mâinile noastre visul său cu privire la lume: adică fraternitatea între toate popoarele.

În enciclicele mele Laudato si’ și Fratelli tutti am imaginat viitorul pentru această lume a noastră: o casă unică (planeta noastră) și o familie unică (aceea a tuturor popoarelor). Nouă tuturor ne este încredințată de Dumnezeu responsabilitatea de a îndemna și a determina popoarele la fraternitate și la pace.

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 17 septembrie 2024

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

Note:

[1] Discurs al lui Ioan Paul al II-lea adresat reprezentanților Bisericilor creștine și comunităților ecleziale și ai religiilor mondiale adunați în Assisi, Piața inferioară a Bazilicii "Sfântul Francisc", 27 octombrie 1986.

[2] Document despre fraternitatea umană pentru pacea mondială și conviețuirea comună, Abu Dhabi (4 februarie 2019): L’Osservatore Romano, 4-5 februarie 2019, pag. 6.

[3] Fratelli tutti, nr. 271.

[4] Fratelli tutti, nr. 282.




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat