Sfântul Francisc din Assisi şi darul stigmatelor

La 17 septembrie 2024, când Ordinul Franciscan celebrează sărbătoarea Stigmatelor Sfântului Francisc din Assisi, se va încheia cel de-al optulea centenar dedicat stigmatelor pe care Sărăcuţul din Assisi le-a primit pe Muntele Verna, la 17 septembrie 1224.

Istoria şi semnificaţia acestui eveniment miraculos din viaţa Sfântului Francisc a constituit, de-a lungul timpului, obiectul a numeroase cercetări şi studii, fapt ce dovedeşte atât uimirea, cât şi interesul pe care le-au trezit nu numai în rândul fraţilor şi a poporului credincios, ci şi al oamenilor de cultură.

Dincolo de toate aceste reacţii şi contribuţii "din afară", nu-i lipsit de importanţă, mai ales din perspectiva integrării suferinţei în viaţa noastră de credinţă, să ne întrebăm cum a trăit Francisc în mod personal acest episod decisiv al parcursului său spiritual şi cum i-a influenţat ultimii ani din viaţă.

În căutarea unui astfel de răspuns, ne lovim de o problemă care a declanşat intense analize şi dezbateri, şi anume: în scrierile sale, Francisc nu pomeneşte niciodată de stigmate şi nici de vreo altă experienţă avută pe Verna.

Putem bănui că aceasta a fost alegerea sa, motivată de faptul că, aşa cum ştim, nu şi-a dorit nimic mai mult decât să rămână fidel faţă de ceea ce ulterior a fost numită "ultima sa voinţă" (ultima voluntas): "Eu, fratele Francisc cel mic, vreau să urmez viaţa şi sărăcia Preaînaltului nostru Domn, Isus Cristos şi a Preasfintei sale Mame şi să rămân statornic în ea până la sfârşit" (FF 140).

Totuşi, Sfântul Bonaventura vorbeşte despre preocuparea Sfântului Francisc de a destăinui sau nu acest eveniment nemaiauzit: "Slujitorul lui Cristos vedea că stigmatele întipărite sub o formă atât de evidentă nu puteau rămâne ascunse fraţilor mai apropiaţi; totuşi se temea să facă public secretul Domnului şi era frământat de o mare îndoială: să spună ceea ce văzuse sau să tacă? [...] Şi, pentru că bun lucru este să ascunzi secretul regelui, el, conştient de secretul regesc, ascundea cât mai mult posibil acele semne sacre" (Legenda major, XIII).

Deşi scrierile lui Francisc păstrează cu stricteţe "secretul stigmatelor", totuşi, există un text pe care mulţi îl consideră un "ecou" al trăirilor Sfântului Francisc în acea zi de 17 septembrie 1224. Acest text, expus în capela "San Nicola" din Bazilica inferioară din Assisi, este cunoscut sub numele de Chartula şi conţine o rugăciune intitulată: Laude Dumnezeului Preaînalt şi o Binecuvântare a fratelui Leon, pe care Sfântul le-a scris în perioada imediat următoare primirii rănilor Domnului.

Rugăciunea pe care Francisc o înalţă către Dumnezeu, sub forma unei litanii de atribute divine, lasă să se întrevadă că starea sa interioară era una de totală exaltare şi abandonare în Dumnezeu, singurul "care înfăptuieşte lucruri minunate":

"Tu eşti sfânt, Doamne, unicul Dumnezeu,
care înfăptuieşti lucruri minunate,
Tu eşti puternic, Tu eşti mare,
Tu eşti cel Preaînalt,
Tu eşti Rege atotputernic, Tu, Tată Sfânt,
Regele cerului şi al pământului. Tu eşti Unul şi Întreit,
Domnul Dumnezeul zeilor,
Tu eşti binele, orice bine, supremul bine,
Domnul Dumnezeu cel viu şi adevărat.
Tu eşti iubire şi caritate,
Tu eşti înţelepciune,
Tu eşti umilinţă, Tu eşti răbdare,
Tu eşti frumuseţe, Tu eşti blândeţe,
Tu eşti siguranţă, Tu eşti linişte,
Tu eşti bucurie şi veselie,
Tu eşti speranţa noastră,
Tu eşti dreptate,
Tu eşti cumpătarea,
Tu eşti bogăţia noastră cu îndestulare,
Tu eşti frumuseţe, Tu eşti blândeţe,
Tu eşti ocrotitor,
Tu eşti păzitor şi apărător al nostru,
Tu eşti putere, Tu eşti înviorare,
Tu eşti speranţa noastră,
Tu eşti credinţa noastră,
Tu eşti iubirea noastră.
Tu eşti toată desfătarea noastră,
Tu eşti viaţa noastră veşnică,
Doamne mare şi minunat,
Dumnezeu atotputernic,
Mântuitor milostiv"
(FF 261).

Sfântul Bonaventura evidenţiază aspectul nupţial mistic al trăirii lui Francisc la Verna, notând că "adevărata iubire de Cristos îl transformase pe cel iubitor în însuşi chipul celui iubit" (Sfântul Bonaventura, Legenda major, XIII). La fel apreciază experienţa stigmatică a lui Francisc şi poetul Paul Claudel:

"...Francisc [...]
este proprietatea unuia
care nu explică, ci umple.
Totul este numai dăruire;
ca o mireasă sau un nou-născut.
El călătoreşte în viziunea
tuturor oamenilor ca un om îmbătat,
Ca un mire gemând şi râzând
şi clătinându-se rănit de această glorie,
căreia îi este soţ în mod inexplicabil...
Şi cel care coboară clătinându-se
de pe Verna şi-i arată în secret
Clarei rănile şi cicatricele,
Este Cristos Isus unit cu Francisc
- o unică realitate vie,
şi suferindă, şi tămăduitoare"
(Paul Claudel, Oeuvre poétique, p. 878).

Pe lângă profunda unire mistică a lui Francisc cu Cristos cel răstignit, darul stigmatelor i-a transformat total starea de spirit în care se afla în momentul în care urcase pe Muntele Verna. Pe lângă faptul că era grav bolnav şi istovit în trup, era şi profund îngrijorat, neliniştit şi chiar tulburat în suflet, din cauza unor neînţelegeri iscate între fraţi cu privire la direcţia pe care ar fi trebuit să o urmeze ordinul. Semnul stigmatelor lui Cristos i-au redat lui Francisc încrederea, bucuria şi, mai ales, libertatea şi pacea Duhului. Şi tocmai pe acestea a dorit să le lase în dar fraţilor săi, ca binecuvântare şi urare, înainte de a fi vizitat de "sora moarte": "Astfel, întins pe pământ, după ce şi-a dezbrăcat haina de sac, şi-a ridicat faţa la cer, după obiceiul său, cu totul concentrat spre acea slavă cerească, în timp ce cu mâna stângă îşi acoperea rana coastei drepte ca să nu se vadă, a spus fraţilor: «Eu mi-am făcut partea mea; pe-a voastră v-o va învăţa Cristos»... A voit desigur, în totul să fie asemenea lui Cristos cel răstignit care, sărac şi îndurerat şi gol a rămas atârnat pe cruce" (Sfântul Bonaventura, Legenda major, XIV).

Fr. Virgil Blaj, OFMConv.

* * *

Roman: Invitaţie la Jubileul celor 800 de ani de la primirea stigmatelor de către Sfântul Francisc de Assisi