|
© Vatican Media |
Papa Francisc: Discurs adresat participanților la Adunarea Plenară Extraordinară a Dicasterului pentru Evanghelizare - Secțiunea pentru Prima Evanghelizare și Noile Biserici Particulare (30 august 2024)
Iubiți frați și surori, bine ați venit!
Îl salut pe cardinalul Tagle și pe voi toți și vă mulțumesc pentru slujirea pe care o oferiți în aceste zile. Ați venit la Roma din toate continentele pentru a reflecta asupra identității, misiunii, așteptărilor și viitorului Universității Pontificale Urbaniana. Există unele proiecte de "a o dizolva" cu celelalte universități: nu, asta nu merge. Felicitări și pentru modalitatea sinodală pe care ați adoptat-o, adunând mai întâi contribuțiile care provin de la Conferințele Episcopale din țările de competența Dicasterului.
Doresc să ofer și eu câteva considerații în această privință, pornind de la perspectiva cu care Universitatea Urbaniana răspunde autorității și activității Dicasterului pentru Evanghelizare, în configurația stabilită de constituția apostolică Praedicate Evangelium. Urbaniana are o identitate proprie.
Mă opresc mai întâi asupra binomului identitate-misiune. Vocația acestei instituții academice face în așa fel încât identitatea sa să coincidă dintotdeauna cu misiunea sa. Formarea, învățământul, cercetarea și vitalitatea universității sunt parte din mandatul pe care l-am primit de a anunța vestea bună tuturor neamurilor (cf. Mc 16,15) și realizarea lor nu poate fi considerată niciodată definitivă - mereu în mișcare. Sunt dimensiuni deschise, care trebuie să se lase conduse constant de suflul Duhului Sfânt care conduce istoria și ne cheamă să interpretăm timpul pe care-l trăim. Și să facem asta și cu criterii proprii.
Intuiția și valorile fundamentale ale instituției rămân valabile mereu, precum și drumul de patru sute de ani pe care de la vechiul Colegiu Urban se ajunge la Universitatea Urbaniana. Totuși, este necesar ca acest patrimoniu să se traducă în răspunsuri adecvate la problemele pe care realitatea de astăzi le pune Bisericii și lumii: "Studiile ecleziastice nu se pot limita să transfere cunoștințe, competențe, experiențe bărbaților și femeilor din timpul nostru, [...] ci trebuie să dobândească misiunea urgentă de a elabora instrumente intelectuale în măsură să se propună ca paradigme de acțiune și de gândire, utile pentru vestire într-o lume marcată de pluralismul etico-religios" (Constituția apostolică Veritatis gaudium, 5). Nu trăim într-o societate creștină, dar suntem chemați să trăim ca niște creștini în societatea pluralistă actuală. Ca niște creștini, dar și deschiși.
În privința celuilalt binom așteptări-viitor, reflecția se altoiește în discernământul cerut instituțiilor universitare din Roma care cu titlul special sunt dependente de Scaunul Apostolic.
Aici trebuie să conveargă exigența de a mări calitatea ofertei formative și a cercetării și necesara raționalizare a resurselor umane și economice. Pentru aceasta este necesară o viziune capabilă să privească dincolo de ziua de azi, care să știe să ia în considerare situația eclezială și socială, vitalitatea structurilor ecleziastice și sustenabilitatea lor, exigențele Bisericilor locale, vocațiile la Preoție și la viața consacrată, indicele demografice din diferitele regiuni. Știm bine că "o găsire a scopurilor fără o căutare comunitară adecvată a mijloacelor pentru a le obține este condamnată să se traducă în simplă fantezie" (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 33). Este nevoie de o creativitatea sănătoasă pentru a găsi parcursurile adecvate. Să nu ne fie frică de creativitate: este nevoie de ea, de această creativitate sănătoasă. Indicația de "a face cor", dată la întâlnirea cu toate universitățile și instituțiile academice pontificale din Roma, în februarie anul trecut, nu se epuizează într-o soluție tehnică; ea exprimă preocuparea ca un model reînnoit de universitate, drept comunitate de știință și cunoaștere, să evite riscul ca studiile să fie reduse la simpla împlinire de cursuri, credite și examene.
A face o instituție academică atractivă și competitivă cere profesori dedicați, investigație științifică și capacitate de a da un aport semnificativ doctrinei. A folosi bine resursele înseamnă a unifica parcursuri egale, a împărtăși profesorii din cele șase instituții, a elimina risipele, a programa în mod prudent activitățile, a abandona practici și proiecte care sunt de acum depășite. Și pentru aceasta vreau să-i mulțumesc domnului cardinal și secretarului, care fac o adevărată lucrare pentru a evita aceste lucruri urâte, murdare pe care le-am spus acum. Mulțumesc pentru ceea ce faceți.
În cazul specific al Universității Urbaniana este important ca, în calitatea ofertei formative, să se evidențieze și mai mult specificul său misionar și intercultural, pentru ca aceia care se formează să fie în măsură să medieze cu originalitate mesajul creștin în relația cu celelalte culturi și religii. Câtă nevoie avem de păstori, de consacrați și de laici care să știe să întrupeze un elan misionar pentru a evangheliza culturile și astfel pentru a încultura evanghelia! Aceste două lucruri merg împreună mereu: evanghelizarea culturii și înculturarea evangheliei.
Doresc ca, așa cum s-a întâmplat deja pentru zona asiatică și chineză, să se poată constitui mai multe centre de cercetare pentru diferitele regiuni geografice și culturale și întări cele existente. În afară de asta, să se favorizeze afilierea seminariilor și a institutelor de teologie prezente în circumscripțiile ecleziastice misionare; atunci când ea nu este posibilă, să se garanteze o însoțire diferită, dar constantă.
Iubiți frați și surori, vă mulțumesc mult pentru munca pe care o faceți în aceste zile. Și mulțumesc pentru angajarea pe care o depuneți în diferitele contexte ecleziale în care exercitați slujirea voastră. Duhul Sfânt, cu darul înțelepciunii, să inspire reflecțiile voastre. Fecioara Maria, Regina Misiunii, să vă însoțească prin mijlocirea sa maternă. Eu mă rog pentru voi, dar vă rog și voi să vă rugați pentru mine, pentru că această muncă este distractivă, dar nu este ușoară!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu