© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la întâlnirea promovată de "International Catholic Legislators Network" (24 august 2024)

Eminenţă,
Excelenţe,
Iluştri doamne şi domni,

Dragi prieteni,

Adresez un călduros bun-venit vouă tuturor, membri ai International Catholic Legislator Netwok, cu ocazia celei de-a cincisprezecea întâlniri anuale a voastre. Îl salut pe cardinalul Christoph Schönborn şi pe dr. Cristiaan Alting von Geusau şi le mulţumesc pentru cuvintele respectuoase de introducere, pe care le-am citit, pentru că acum nu se face introducere, aici, pentru a economisi timp, aşa încât să pot avea mai multe audienţe.

Tema întâlnirii din anul acesta, "Lumea în război: crize permanente şi conflicte - Ce înseamnă pentru noi?", este deosebit de actuală. Situaţia prezentă de "al treilea război mondial purtat pe bucăţi" - dar există al treilea război mondial - pare permanentă şi de neoprit. Criza actuală ameninţă serios eforturile răbdătoare făcute de comunitatea internaţională, mai ales prin diplomaţia multilaterală, cu scopul de a încuraja cooperarea în înfruntarea nedreptăţilor grave şi a provocărilor sociale, economice şi ambientale presante, pe care familia umană trebuie să le înfrunte. Şi aşa este, nu exagerez.

Aşadar, care este răspunsul care se aşteaptă, nu numai din partea legislatorilor, ci a tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă, îndeosebi a celor inspiraţi de o viziune evanghelică despre unitatea familiei umane şi despre vocaţia sa de a construi o lume - să cultive o grădină (cf. Gen 2,15; Is 61,11) - caracterizată de fraternitate, dreptate şi pace? Aceasta este întrebarea. Permiteţi-mi să propun câteva idei pentru reflecţia voastră.

Prima: imperativul de a renunţa la război ca mijloc pentru a rezolva conflictele şi a stabili dreptatea. Să nu uităm că "fiecare război lasă lumea mai rea decât am găsit-o - acest lucru este sigur şi avem această experienţă. Războiul este un faliment al politicii şi al umanităţii, o capitulare ruşinoasă, o înfrângere în faţa forţelor răului" (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 261). Capitularea nu este a unei ţări faţă de alta, capitularea este războiul însuşi. Este cu adevărat o înfrângere. De fapt, capacitatea distructivă enormă a armamentelor contemporane a făcut demodate criteriile tradiţionale de limitare a războiului. În multe cazuri, distincţia între obiective militare şi civile este tot mai inconsistentă. Conştiinţele noastre nu pot să nu se înduioşeze, din cauza scenelor de moarte şi distrugere pe care le avem zilnic în faţa ochilor. Avem nevoie să ascultăm strigătul săracului, al văduvelor şi al orfanilor despre care vorbeşte Biblia, pentru a vedea abisul de rău care se află în inima războiului şi pentru a decide cu orice mijloc posibil să se aleagă pacea.

A doua: necesitatea de perseverenţă şi răbdare, proverbiala "virtute a celor puternici", în urmarea căii a păcii, în fiecare ocazie potrivită şi nepotrivită, prin negociere, mediere şi arbitraj. "Dialogul [...] trebuie să fie sufletul comunităţii internaţionale" (Discurs adresat Corpului Diplomatic, 8 ianuarie 2024), facilitate de o încredere reînnoită în structurile cooperării internaţionale. În pofida eficacităţii lor, dovedită în decursul anilor, în promovarea eforturilor globale pentru pace şi pentru respectarea dreptului internaţional, aceste structuri au nevoie încontinuu de reformă şi de reînnoire pentru a se adapta la circumstanţele actuale, la noile circumstanţe. În această privinţă, o atenţie deosebită trebuie dată în susţinerea dreptului umanitar internaţional şi în a-l înzestra cu baze juridice tot mai solide. Aceasta cere, desigur, să se lucreze pentru o distribuire tot mai egală a bunurilor pământului, asigurând dezvoltarea integrală a persoanelor şi a popoarelor, şi depăşind astfel inegalităţile şi nedreptăţile scandaloase care alimentează conflicte pe termen lung şi generează ulterioare greşeli şi acte de violenţă în toată lumea.

În experienţa voastră zilnică de legislatori catolici şi lideri politici, voi ştiţi ce înseamnă şi a înfrunta un conflict, la scară mai mică, dar probabil nu mai puţin intensă, în cadrul comunităţilor pe care le reprezentaţi şi le slujiţi. Fiind creştini, recunoaştem că rădăcinile conflictului, ale fragmentării şi ale dezagregării societăţii trebuie căutate, în ultimă analiză, aşa cum a subliniat Conciliul Vatican II, într-un conflict mai profund, prezent în inima omului (cf. Constituţia pastorală Gaudium et spes, 10). Uneori conflictele pot să fie inevitabile, dar va fi posibilă rezolvarea lor cu rod numai într-un spirit de dialog şi de responsabilitate faţă de ceilalţi şi faţă de motivaţiile lor, şi într-o angajare comună pentru dreptate în urmărirea binelui comun. Nu uitaţi aceasta: din conflict nu putem ieşi singuri. Ieşim cu ceilalţi. Singur, nimeni nu poate ieşi din conflict.

În sfârşit, dragi prieteni, în timp ce vă aduc în rugăciune cele mai bune urări ale mele pentru deliberările voastre, permiteţi-mi să sugerez că, probabil mai mult decât orice alt lucru, lumea noastră, obosită de război - pare că nu poate să trăiască, fără război -, are nevoie de a reînnoi spiritul de speranţă care a dus la întemeierea structurilor de cooperare în slujba păcii, după Cel de-al Doilea Război Mondial. Aş vrea să vă cer vouă, a căror slujire faţă de fraţii şi surorile noastre este inspirată şi susţinută de acea pace pe care lumea n-o poate da (cf. In 14,27), să fiţi martori de speranţă, în special faţă de noile generaţii. Războiul nu este speranţă, războiul nu dă speranţă. Fie ca angajarea voastră pentru binele comun, susţinută de credinţa în promisiunile lui Cristos, să folosească drept exemplu pentru tinerii noştri. Cât de important este pentru ei să vadă modele de speranţă şi idealuri care să contrasteze mesajele de pesimism şi cinism - să nu uităm că mesajele cinice sunt teribile - la care tinerii sunt aşa de des expuşi. Aşadar, pentru noi care trăim într-o lume de război, cu crize şi conflicte permanente, este vorba de a găsi înţelepciune şi forţă pentru a vedea dincolo de nori, a citi semnele timpurilor şi, cu speranţa generată de credinţă, a inspira pe alţii, în special pe tineri, să lucreze pentru o zi de mâine mai bună.

Şi cu aceste sentimente, vă asigur rugăciunea mea pentru voi, pentru familiile voastre şi pentru toţi cei cărora le prestaţi slujirea voastră. Vă binecuvântez din inimă şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu