Luncași: Retrăirea Rusaliilor
Comunitatea romano-catolică "Sfântul Maximilian Maria Kolbe" din Luncași, în ziua de luni, 12 august 2024, a trăit un moment de har și binecuvântare în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11.00, când episcopul auxiliar Petru Sescu a administrat sacramentul Sfântului Mir celor 20 de copii și adolescenți.
Într-o zi însorită, sub adierea plăcută a vântului, cei 20 de aspiranți la sacramentul Mirului, însoțiți de părinții și nașii lor, dar și împreună cu întreaga comunitate din Luncași, au așteptat cu emoție și nerăbdare să retrăiască sărbătoarea Rusaliilor.
După o pregătire intensă și responsabilă, ajutați de părintele paroh Adrian Iștoc, candidații au fost găsiți vrednici pentru a-l primi pe Duhul Sfânt cu darurile sale.
Sărbătoarea a început la ora 10:45, când întreaga comunitate l-a întâmpinat cu bucurie pe episcopul auxiliar Petru Sescu în fața bisericii.
La Sfânta Liturghie au fost prezenți numeroși preoți și credincioși, care l-au preamărit împreună pe Dumnezeu prin celebrarea celei mai nobile și frumoase rugăciuni. După salutul de "Bun venit", adresat Preasfințitului, părintele paroh a adăugat: "Ieri, comunitatea noastră l-a sărbătorit pe patronul ei, Sfântul Maximilian Maria Kolbe. A fost o zi frumoasă, plină de haruri, plină de bucurie. Astăzi vrem ca bucuria să fie și mai mare prin retrăirea Rusaliilor. De aceea, vă rugăm, Preasfințite, să îl invocați pe Duhul Sfânt cu darurile sale asupra celor 20 de copii și adolescenți, dar și asupra întregii noastre comunități!"
Candidații au participat activ la Sfânta Liturghie, prin citirea lecturilor, rugăciunea credincioșilor, oferirea darurilor, dar și prin intonarea cântărilor specifice acestui eveniment.
La întrebările adresate în cadrul predicii, referitoare la sacramentul Mirului, episcopul s-a arătat mulțumit de răspunsurile primite. Și le-a spus: "E o zi importantă pe care nu trebuie să o uitați niciodată... În lume e o continuă luptă între bine și rău, dar Duhul Sfânt vă dă puterea de a înfrunta toate obstacolele și toate greutățile... Astăzi, Biserica se îmbogățește cu încă 20 de apostoli. Să nu vă fie frică să mergeți la biserică; să nu vă fie frică să vă rugați și să faceți ceea ce Dumnezeu vă poruncește; să nu vă fie frică să dați mărturie despre credința voastră... Dacă vreți să fiți valoroși, să-l păstrați pe Duhul Sfânt. El vă va lumina mereu..."
După predică, a început ritualul administrării Mirului: cu lumânările aprinse în mână, candidații la Mir și-au reînnoit făgăduințele de la Botez; apoi Preasfințitul, împreună cu ceilalți preoți, au impus mâinile asupra lor, invocând coborârea Duhului Sfânt. Dăruind "pecetea darului Duhului Sfânt" fiecăruia, s-a simțit o atmosferă cu adevărat sfântă, plină de emoție și bucurie.
Înainte de finalul celebrării, prin vocea unei adolescente miruite, s-au transmis mulțumiri și recunoștință: Duhului Sfânt, Dar și Dătător de daruri, episcopului pentru bucuria adusă celor miruiți, preoților concelebranți și tuturor celor implicați în pregătirea și înfrumusețarea acestei sărbători. "Astăzi, când bucuria noastră este nespus de mare, îl rugăm pe Duhul Sfânt să rămână mereu în inimile noastre și să ne ajute ca zi de zi, prin darurile primite, să fim martorii iubirii și a păcii sale în lume... Dumnezeu să îi răsplătească pe toți, iar darurile Duhului Sfânt primite, să aducă rod în viața tuturor! Această zi nu o vom uita niciodată! Vă mulțumim!"
Agneza Leahu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
12 august: Luncași: Retrăirea Rusaliilor. Foto: Mihai Bursuc