© Vatican Media

Mons. Paglia: Nu absolut eutanasiei şi sinuciderii asistate, cu privire la sfârşitul vieţii Biserica şi politica să colaboreze

de Salvatore Cernuzio

Opunere absolută faţă de sinuciderea asistată şi de eutanasie; apărarea dreptului la viaţă, mai ales pentru cei mai slabi; o evaluare necesară a tratamentelor neproporţionate; îngrijire mai mare a bolnavilor; colaborare între Biserică şi politică în privinţa temelor sfârşitului vieţii. Monseniorul Vincenzo Paglia, preşedinte al Academiei Pontificale pentru Viaţă, clarifică nişte puncte din "Mic dicţionar al sfârşitului vieţii", glosar de 88 de pagini editate de LEV despre tematicile cu înaltă densitate etică referitoare la dezbaterea despre sfârşitul vieţii: de la eutanasie şi sinucidere asistată la îngrijirile paliative şi la incinerare. Publicată la începutul lunii iulie, broşura a revenit în actualitate în aceste ore după ce unele titluri au evidenţiat acelea care ar fi "deschiderile" din partea Sfântului Scaun. În realitate, explică Paglia la mass-media vaticane, este vorba de indicaţii care îşi au rădăcini în ultimii şaizeci de ani de magisteriu al papilor şi al Bisericii. Arhiepiscopul a înmânat un exemplar al "Dicţionarului" în dimineaţa zilei de joi, 8 august 2024, Papei Francisc care l-a primit în audienţă în Palatul Apostolic.

Monsenior Paglia, astăzi l-aţi întâlnit pe papa şi i-aţi înmânat "Micul dicţionar al sfârşitului vieţii". Ce a spus în această privinţă Papa Francisc care a insistat mereu să se apere viaţa în orice fază a dezvoltării sale?

Papa Francisc a reafirmat aprecierea faţă de munca pe care Academia Pontificală pentru Viaţă o duce înainte. Desigur, tema sfârşitului-vieţii este complexă şi Biserica are un magisteriu bogat, de la Pius al XII-lea în 1957 până astăzi. Viaţa trebuie apărată în tot arcul existenţei, nu numai unele momente deosebite. Mai ales trebuie apărat dreptul la viaţă şi îndeosebi viaţa persoanelor slabe, pentru a contrasta acea "cultură a rebutului" care se ascunde în spatele pretenţiei de autosuficienţă şi autonomie a femeilor şi a bărbaţilor de astăzi.

Există unii care afirmă că acest vademecum reprezintă o deschidere a Sfântului Scaun la suspendare hrănirii şi hidratării. Aşa este?

Amintesc că deja Pius al XII-lea în 1956 - aşa cum se prezintă în Dicţionar - a afirmat legitimitatea suspendării ventilării dacă apăreau unele condiţii grave. Şi deja în 2007 însăşi Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, după ce a afirmat o presupoziţie pozitivă pentru folosirea lor, a recunoscut că pot să fie întrerupte (sau neîncepute) în mod legitim atunci când comportă "o greutate excesivă sau o suferinţă fizică relevantă". Sunt două criterii care fac parte din definiţia tratamentelor neproporţionate, adică acelea care trebuie suspendate. Este o evaluare care cere mereu, pe cât posibil, implicarea persoanei bolnave. Dicţionarul trebuie citit în întregime.

Se schimbă ceva cu privire la eutanasie şi sinucidere asistată? Unele titluri, în privinţa Micului dicţionar al sfârşitului vieţii, au afirmat că refuzarea îndârjirii terapeutice sau refuzarea încăpăţânării iraţionale în îngrijire ar masca în realitate o judecată favorabilă în această privinţă...

Biserica reafirmă împotrivirea sa absolută faţă de orice formă de eutanasie şi sinucidere asistată. Şi este şi convingerea mea, chiar dacă unii vor să mă facă să spun contrariul. Dar şi Biserica invită să se reflecte asupra faptului că încăpăţânarea iraţională (îndârjirea terapeutică) nu este expresie a unei medicini şi a îngrijirilor cu adevărat pe măsura şi în favoarea persoanei bolnave. Din păcate moartea este o dimensiune a vieţii. Este inevitabilă. Desigur, nu trebuie să scurtăm niciodată durata vieţii, dar nici nu trebuie să ne încăpăţânăm să împiedicăm în orice mod cursul său. Suntem fragili. Şi iată, aşadar, motivul pentru care trebuie să ne îngrijim unii de alţii. Trebuie să ne angajăm mult mai mult decât ceea ce se face în mod normal pentru a însoţi persoanele în fazele finale ale existenţei lor, ştiind că pentru noi credincioşii moartea nu este ultimul cuvânt!

Se vorbeşte în Dicţionar despre "medieri pe planul legislativ", care sunt cele care se consideră acceptabile?

Nu există "medieri acceptabile" a priori. Desigur, cu privire la temele fundamentale şi foarte delicate ale sfârşitului-vieţii este de dorit ca să se ajungă la cel mai înalt consens comun posibil, şi prin urmare care ţine cont în mod respectuos de diferitele sensibilităţi şi crezuri religioase. Este misiunea politicii. Biserica poate colabora, în vederea binelui comun al unei întregi societăţi. Ei îi revine formarea conştiinţelor, mai mult decât elaborarea legilor.

(După Vatican News, 8 august 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu