Cacica: Mariapolis 2024 - "Iată-mă, trimite-mă pe mine!"
Pentru câteva zile, în perioada 25-28 iulie 2024, membrii și simpatizanții Mișcării Focolarelor ne-am reîntâlnit la Cacica sub mantia mamei noastre cerești, pentru a înțelege cum să răspundem chemării lui Dumnezeu în ziua de azi.
La această întâlnire denumită Mariapolis - orașul temporar al Mariei - au fost prezente persoane din Iași, Răducăneni, Huși, Roman, Tămășeni, Săbăoani, Bacău, Valea Mare, Piatra-Neamț, Ditrău, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, București, Popești-Leordeni, Oravița, Timișoara, Gura Humorului, Chișinău (Republica Moldova), Belgia, Italia, Slovenia, romano-catolici, greco-catolici și ortodocși, vorbitori de limba română, maghiară, franceză și italiană, preoți, persoane consacrate, familii, tineri, adolescenți și copii, într-un cuvânt persoane în unicitatea și diversitatea lor, formând împreună un popor - poporul Chiarei Lubich. Fiecare dintre cei prezenți s-a implicat în diferite moduri pentru buna desfășurare a programului, care a inclus momente în comun, dar și separate pentru copii și tineri.
Ne-au ghidat în aceste zile motourile: "Urmează-mă" (Mt 19,21), "Iată-mă, trimite-mă pe mine!" (Is 6,8), "Apostoli ai dialogului" și "Chiar și viața", dar și îndemnul zarului iubirii pe care copiii și adolescenții l-au aruncat zilnic descoperind diferite moduri de a-i iubi pe cei din jurul lor.
În seara primei zile, joi, 25 iulie, am căutat să înțelegem ce reprezintă un Mariapolis, care îi sunt "legile" care îl guvernează, care sunt așteptările celor care au venit pentru prima oară la o astfel de întâlnire, cât și ce a însemnat prezența la Mariapolis pentru cei care vin de mai mulți ani.
În ziua următoare, vineri, 26 iulie, am meditat asupra cuvântului vieții: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!" și am ascultat un fragment din tema anului "Chemați și trimiși", prezentată de Margaret Karram, președinta Mișcării Focolarelor. Ne-au dat mărturie despre chemarea lor pr. Tiziano B, și Ioana E. ca și alte persoane din sală. În următorul moment al zilei, ne-am adunat în jurul lui Isus Euharisticul la Sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel, episcopul emerit, care ne-a adus salutul preasfințiților Iosif Păuleț și Petru Sescu și a apreciat faptul că Mișcarea Focolarelor a ales ca loc de întâlnire Cacica, la picioarele Maicii Sfinte, care a fost chemată să fie mama lui Isus. După câteva ore de relaxare, fie în salină, fie în vizită la mănăstirea Voroneț, a urmat programul de seară când am căutat să înțelegem care este implicarea personală pe care o așteaptă Dumnezeu de la noi și importanța angajamentului individual și comunitar. Am reflectat asupra misiunii noastre comune, aflată în armonie cu întreaga Biserică: misiunea lui Isus este încredințată unuia fiecăruia și, în același timp, întregii comunități: doar împreună cu comunitatea poate fi asigurată realizarea ei. Chemarea se referă la a fi cuvinte ale vieții vii, a da mărturie zi de zi despre frumusețea Iubirii lui Dumnezeu, a-i pune pe oameni în contact cu Isus, fără a-i convinge, ci a lăsa ca Domnul să convingă. Așa cum, de fapt, ne-a învățat Papa Benedict, "Biserica nu face prozelitism. Ea se dezvoltă mai degrabă prin atracție". Au urmat întâlnirile pe grupuri și seara s-a încheiat printr-o adorație în fața preasfântului sacrament pentru a invoca darul păcii în toate zonele de conflict ale lumii.
În cea de-a treia zi, sâmbătă, 27 iulie, am reflectat asupra cuvântului vieții: "Urmează-mă" și a temei "Apostoli ai dialogului" preluată dintr-un video cu Chiara Lubich. Am înțeles că Papa Ioan Paul al II-lea ne-a numit pe noi, membrii Mișcării Focolarelor, apostoli ai dialogului, menționând că suntem chemați să oglindim în noi Preasfânta Treime, în care cele Trei Persoane divine sunt într-un dialog veșnic, veșnic una și veșnic distincte. Aceasta înseamnă să ne simțim cu toții într-un dialog perpetuu, chemați la dialog. Cum? Deschizându-ne aproapelui, ascultând cu sufletul golit de sine ceea ce vrea, ceea ce spune, ceea ce îl îngrijorează, ceea ce dorește. Iar când toate acestea au fost îndeplinite, să intrăm noi dându-i ceea ce dorește și ceea ce este oportun. La această temă au dat mărturie George I., care s-a întors de curând din țara de misiune Kenya, Iuliana și Cristi P. care au pus în lumină dialogul în cuplu.
După Sfânta Liturghie celebrată împreună cu comunitatea din Cacica, ne-am îndreptat spre Mănăstirea Moldovița unde ghidul mânăstirii, maica Tatiana (care a cunoscut Mișcarea Focolarelor în perioada studiilor din străinătate, la Regensburg) ne-a încântat cu prezentarea istoriei, a picturilor exterioare și interioare ale acestei mănăstiri, cât și cu mărturia ei de credință și iubire.
Reveniți la Cacica, am continuat programul cu tema Imaginea tatălui, care a scos în lumina rolul educativ al tatălui, temă care a stârnit mărturii impresionante și profunde cu privire la relația dintre părinți (mai ales tați) și copii. Seara s-a finalizat cu dansuri, cântece și jocuri la care au participat toți cei doritori: copii, tineri și adulți.
Duminică, 28 iulie, în ultima zi a Mariapolisului, am meditat asupra cuvântului vieții din luna august 2024: "Ce bine că suntem aici!" (Mt 17,4) și a temei: "Chiar și viața", în care Chiara ne arată că există un martiriu specific nouă: acela care implică iubirea reciprocă, așa cum o cere Isus, un martiriu alb, dar adevărat, întrucât cere viața și ne cere să urmărim reînnoirea, rafinarea iubirii reciproce și să-i dăm măsura vieții. După impresiile și comuniunea de la final, ne-am reîntors în fața lui Isus și a Sfintei Fecioare pentru Sfânta Liturghie celebrată împreună cu comunitatea și pelerinii aflați în trecere.
Copiii aflați la Mariapolis au avut un program intens de activități: scurte meditații, scenete despre viața Chiarei, activități artistice, dansuri, jocuri.
Mulțumirile noastre se îndreaptă spre Dumnezeu, spre gazdele noastre, preoții și comunitatea din Cacica, spre fiecare participant în parte, care și-au adus contribuția ca toți să se simtă așa cum au spus: ca într-o familie.
Mișcarea Focolarelor din România
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
25-28 iulie: Cacica: Mariapolis 2024 - "Iată-mă, trimite-mă pe mine!"