Gânduri de la înmormântarea unui confrate preot
Particip ca oricare alt preot la o înmormântare de preot! Sunt un preot oarecare și pentru că nu sunt coleg sau apropiat cu preotul răposat, îmi găsesc lejer un loc printre mulții preoți care au ales să participe, care nu se călăuzesc după cum mai spune unul sau altul: "Ce, el vine la înmormântarea mea?!"
Privesc de departe și văd mulțimile îndurerate. Mă și gândesc: "Ce frumos! E bine când credincioșii suferă la înmormântarea unui preot! E semn că a lucrat frumos și oamenii îl regretă!"
E o încurajare și pentru mine: Trebuie să lucrez mai mult și mai serios! Dar, oare, pentru Dumnezeu vom face vreodată destul?!
Liturghia de înmormântare a confratelui preot începe și este citit "necrologul". S-a născut, a studiat, a fost sfințit preot, a slujit, a construit, a fost..., numai verbe care exprimă mișcarea. Este vorba de acțiune! Înțeleg de aici că preotul este un om al acțiunii. Dar de câte ori se vede neputincios în fața marilor proiecte divine: poate construirea unei biserici, a unei case parohiale, a comunității ca atare, poate un credincios care nu s-a mai spovedit de la Prima Sfântă Împărtășanie, doi tineri care conviețuiesc fără căsătorie și multe altele. Cât de "mare" este preotul, cât de frumos îi cântă sau îi recită copiii la prima lui Liturghie și cât de neputincios se dovedește uneori!
"Regelui pentru care toate trăiesc veniți să ne închinăm!", cuvinte care mă răscolesc și mă fac să mă întreb dacă chiar "toate trăiesc pentru Domnul!"
Privesc de departe spre altar și-i văd pe colegii preotului răposat, îl văd pe episcop și prin ei întrezăresc tot atâtea "aventuri" pentru Domnul! Fiecare are experiența sa, carisma sa, darul său. Unul e bun constructor, unul un mare predicator, unul profesor, altul bun confesor. Ce bine e că e așa! Ce ne-am face dacă toți am fi constructori?!
Dar gândul mă duce și la preotul răposat: Oare ne vede? Dacă ar mai deschide ochii pentru o clipă, ce ne-ar spune?
Privindu-l în sicriu îți și vine să spui: "Merită? Merită anii de seminar, anii de pregătire, de nopți nedormite, de ore de rugăciune, de zile de exerciții spirituale și de formare, șantier, administrator, țevi sparte, facturi de plătit, salarii de dat, întrebări de răspuns, merită toate acestea doar ca cineva să spună: «Părinte!»"
Mă îndrept din nou spre altar, de data aceasta ca și cum aș privi în gol și-l văd pe el, văd crucea de deasupra altarului, pe el care este împlinirea tuturor eșecurilor noastre, dar și speranța că nimic nu facem pentru noi, ci doar pentru el și pentru Biserica sa. Undeva în străfundul sufletului iese un fel de "năduf", chiar un oftat: "Doamne, cum am putea fără tine?"
În curând vom întinde mâinile și vom pronunța cuvintele prefacerii. De câte ori le-am pronunțat până acum! Dar nu uităm că suntem la Liturghia de înmormântare a confratelui preot, prin urmare celebrăm pentru odihna sa veșnică. O, Sfântă Liturghie, jertfa lui Cristos de pe Calvar, de câte ori am celebrat sau concelebrat alături de preotul din sicriu! Noi încă mai putem întinde mâna, mână pe care cândva și noi o vom pune una peste alta și ne vom prezenta în fața ta. Păstrează-ne, Doamne, mâna fidelă!
În sfârșit este momentul împărtășaniei: timp de reflecție profundă și de mulțumire pentru tot ceea ce înseamnă Preoția pentru noi, pentru toate întâlnirile frumoase avute cu preotul răposat și un gând de atenționare a lui Dumnezeu: "Doamne, indiferent unde mă vor purta pașii acestei vieți, Doamne, să nu uiți că sunt al tău și voi fi mereu! Voi fi exact așa cum m-ai învățat tu: Preot în veci!"
Se formează procesiunea și cu mic cu mare o luăm spre cimitir, ultimul loc al omului pe pământ. Câte amintiri trezește drumul către cimitir, câte păreri de rău, câte hotărâri noi, câte cereri Autorului vieții. Până la urmă, atât e al nostru aici pe pământ: doi metri adâncime, un metru lățime, doi metri lungime și o cruce pe care scrie un nume, un nume și o abreviere: "pr.", preot pentru veșnicie! Ce mângâietor, chiar dacă nu vom mai continua să construim biserici, să renovăm case parohiale, să celebrăm Sfânta Liturghie, să spovedim, să celebrăm sacramentele în general, vom continua să fim preoți, preoți așa cum ne-a chemat Isus, Marele și Veșnicul Preot, să fim.
Isuse, răsplătește-l pe slujitorul tău preot pe care l-am înmormântat și ajută-ne să conștientizăm că nu e vorba decât de ceva timp...
Pr. Felician Tiba
* * *
Adjudeni: Funeraliile pr. Maricel Medveș