© Vatican Media

Într-un volum al cardinalului Semeraro istorii de "martori capabili de viitor"

Spre Jubileu cu sfinţii însoţitori de speranţă

de Lorena Leonardi

Figuri exemplare, dar concrete, în care este posibil să recunoaştem stilul speranţei creştine, profiluri de femei şi bărbaţi care au trăit în cea mai mare parte în timpul nostru şi pe calea sfinţeniei. Şapte canonizaţi, doi încă venerabili, ceilalţi deja declaraţi fericiţi: de la Iosefina Bakhita la familia Ulma, trecând prin cardinalul Van Thuân, sunt eterogeni "însoţitorii de speranţă" protagonişti ai noii publicaţii îngrijite de cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului Cauzelor Sfinţilor.

Intitulat Compagni di speranza. Storie di testimoni capaci di futuro [Însoţitori de speranţă. Istorii de martori capabili de viitor] (Libreria Editrice Vaticana 2024, 176 de pagini), volumul oferă - se citeşte într-un citat din Paul al VI-lea prezent în premisă - un "program al sfinţeniei", un "program schimbător" pe care "fiecare îl poate adapta la circumstanţele propriei vieţi".

Propunerea tinde să facă rodnic drumul spre Jubileul din 2025, în vederea căruia Papa Francisc a invitat, în scrisoarea din 11 februarie 2022, la o pregătire asemănătoare "unei mari simfonii de rugăciune" cu obiectivul de "a ţine aprinsă flacăra speranţei".

Martori ai aceleia pe care intelectualul şi misticul francez Charles Péguy o definea "virtute fetiţă" care "va străbate lumile ducându-le pe celelalte" două - credinţa şi iubirea -, "pelerinii de speranţă" sunt, urmând ordinea de lectură, Benedetto Giuseppe Labre, francezul "vagabond al lui Dumnezeu" care a trăit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea alegând ca mănăstire strada; Dulce Lopes Pontes, franciscana braziliană "mamă a săracilor" care a făcut din caritate nota caracterizantă a vieţii sale, şi José Gregorio Hernández Cisneros, medic venezuelean care a trăit la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea. Apoi, sunt prezentate istoriile lui Margherita din Citt? di Castello, neputincioasă marginalizată în Italia din secolul al XIII-lea; Nunzio Sulprizio, băieţel în acte, dar "adult" în practicarea binelui; Iosefina Bakhita, sudaneză răpită când era copilă şi redusă la sclavie, şi François-Xavier Nguy?n Van Thuân, cardinal vietnamez prizonier timp de treisprezece ani la Saigon.

Printre martorii de sfinţenie aleşi de Semeraro este şi familia Ulma, care a plătit cu moartea - soţii cu cei şapte copii ai lor - alegerea de a primi opt evrei în Polonia nazistă, şi laica misionară franceză Madeleine Delbr?l. Înainte de a încheia cu Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea, "cei doi profeţi ai Conciliului", este dat spaţiu lui Franz Jägerstätter, ţăranul austriac care a refuzat să se înroleze în rândul naziştilor şi care la un pas de martiriu i-a scris soţiei: "Inima lui Isus, Inima Mariei şi inima mea să fie unite într-o inimă pentru toată veşnicia".

"Lista - se citeşte în premisă - este numai exemplară şi a fost întocmită pentru ca fiecare, cunoscând aceste figuri, să poată adapta la sine însuşi ceea ce predica Sfântul Augustin: «Noi citim astăzi lucruri deja realizate şi ne bucurăm mult pentru faptul că speranţa noastră a fost prevestită de sfinţi. Astăzi nouă ne este dat să citim relatarea lor. Cine nu se va bucura pentru asta? Cine nu va voi să spere că se vor întâmpla şi lucrurile care încă nu s-au întâmplat, dacă atâtea au avut deja loc?»".

Expresia "însoţitori de speranţă" referită la sfinţi este împrumutată dintr-o audienţă din 2017, în care Papa Francisc sublinia că însoţirea "fraţilor şi surorilor «mai mari» - sfinţii - care au trecut pe aceeaşi stradă a noastră, care au cunoscut aceleaşi trude ale noastre şi trăiesc pentru totdeauna în îmbrăţişarea lui Dumnezeu", nu numai că noi o invocăm, ci ne este şi "dăruită".

În aceeaşi ocazie, aminteşte autorul, papa mai explica faptul "că existenţa sfinţilor «ne spune înainte de toate că viaţa creştină nu este un ideal la care nu se poate ajunge. Şi în acelaşi timp ne întăreşte: nu suntem singuri, Biserica este făcută din nenumăraţi fraţi, adesea anonimi, care ne-au precedat şi care prin acţiunea Duhului Sfânt sunt implicaţi în evenimentele celui care încă trăieşte aici pe pământ»".

Pe de altă parte, remarcă prefectul Dicasterului Cauzelor Sfinţilor citându-l pe Benedict al XVI-lea în enciclica Spe salvi, "capacitatea de a suferi din iubire faţă de adevăr este măsură de umanitate. Totuşi, această capacitate de a suferi depinde de genul şi de măsura speranţei pe care o purtăm înăuntrul nostru şi peste care construim".

Cât ne priveşte, "avem nevoie de martori, de martiri, care s-au dăruit total. [...] Avem nevoie de ei pentru a prefera, chiar şi în micile alternative ale cotidianităţii, binele în locul comodităţii, ştiind că tocmai aşa trăim cu adevărat viaţa".

(După L'Osservatore Romano, 10 iulie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu