© Vatican Media

"Episcopul de Roma": Document de studiu al Dicasterului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

Primat şi sinodalitate în dialogurile ecumenice şi în răspunsurile la enciclica "Ut unum sint"

"Episcopul de Roma" este un document al Dicasterului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor: adună rodul dialogurilor ecumenice despre slujirea papei ca răspuns la invitaţia formulată în urmă cu aproape treizeci de ani de Ioan Paul al II-lea pe urma paşilor făcuţi de la Conciliul Vatican II încoace. Obiectivul este de a căuta o formă de exercitare a primatului care să fie împărtăşit de Bisericile care în primele secole au trăit în comuniune deplină. Chiar dacă nu toate dialogurile teologice "au tratat tema la acelaşi nivel sau aceeaşi profunzime", este posibil de semnalat câteva "noi abordări" ale problemelor teologice mai controversate.

Recitirea textelor petrine

Unul dintre roadele dialogurilor teologice este o lectură reînnoită a "textelor petrine", care istoric au devenit un obstacol în calea unităţii dintre creştini. "Partenerii dialogului au fost provocaţi să evite proiecţii anacronice de dezvoltări doctrinale succesive şi să ia în considerare din nou rolul lui Petru printre apostoli". A fost redescoperită de exemplu "o diversitate de imagini, interpretări şi modele în Noul Testament, în timp ce noţiuni biblice precum episkopé (slujirea supervizării), diakonia şi conceptul de «funcţie petrină» au contribuit la dezvoltarea unei înţelegeri mai complete a «textelor petrine»".

Originea primatului

O altă problemă controversată este înţelegerea catolică a primatului episcopului de Roma ca instituţie de drept divin, în timp ce cea mai mare parte a celorlalţi creştini îl înţelege numai ca instituţie de drept uman. "Clarificările hermeneutice - se citeşte în document - au contribuit să se pună într-o nouă perspectivă această dihotomie tradiţională", considerând primatul atât de drept divin, cât şi uman, adică "drept parte a voinţei lui Dumnezeu pentru Biserică şi mediat prin istoria umană." Dialogurile au subliniat distincţia "între esenţa teologică şi contingenţa istorică a primatului" şi se cere "o mai mare atenţie şi evaluare a contextului istoric care a condiţionat exercitarea primatului în diferitele regiuni şi perioade".

Conciliul Vatican I

Un obstacol semnificativ este reprezentat de definiţiile dogmatice ale Conciliului Vatican I. Unele dialoguri ecumenice au înregistrat "progrese promiţătoare în a întreprinde o «recitire» sau «re-receptare» a acestui Conciliu, deschizând noi căi pentru o înţelegere mai atentă a învăţăturii sale", şi în lumina contextelor istorice şi a învăţăturii Conciliului Vatican II. Aşadar, s-a dat o lectură diferită definiţiei dogmatice a jurisdicţiei universale a papei, "găsind extinderea şi limitele sale". În acelaşi mod, s-a putut clarifica "formularea dogmei infailibilităţii şi chiar să se concorde cu privire la unele aspecte ale scopului său, recunoscând necesitatea, în unele circumstanţe, unei exercitări personale a slujirii învăţământului, dat fiind că unitatea creştinilor este o unitate în adevăr şi în iubire". În pofida acestor clarificări, recunoaşte documentul, "dialogurile încă exprimă preocupări cu privire la raportul infailibilităţii cu primatul evangheliei, imuabilitatea întregii Biserici, exercitarea colegialităţii episcopale şi necesitatea receptării".

O slujire pentru Biserica reconciliată

Multe dialoguri teologice au recunoscut "necesitatea unui primat la nivel universal. Făcând referinţă la tradiţia apostolică, unele dialoguri susţin că, încă de la originile Bisericii, creştinismul s-a întemeiat pe sedii apostolice principale care ocupau o ordine specifică, primul fiind sediul din Roma". Unele dialoguri au evidenţiat că există o interdependenţă reciprocă între primat şi sinodalitate la fiecare nivel al vieţii Bisericii: local, regional, dar şi universal. Un alt argument în favoare, de natură mai pragmatică, se referă la contextul contemporan al globalizării şi la exigenţele misionare. Dialogurile teologice au găsit câteva criterii din primul mileniu "ca puncte de referinţă şi surse de inspiraţie pentru exercitarea acceptabilă a unei slujiri de unitate la nivel universal, cum sunt: caracterul informal - şi nu în primul rând jurisdicţional - al expresiilor de comuniune între Biserici; «primatul de onoare» al episcopului de Roma; interdependenţa între dimensiunea primaţială şi cea sinodală".

Primat şi sinodalitate

Multe dialoguri recunosc că primul mileniu de istorie creştină nu ar trebui oricum "să fie idealizat şi nici pur şi simplu recreat", şi pentru că un primat la nivel universal ar trebui să răspundă la provocările contemporane. Aşadar, au fost găsite câteva principii pentru exercitarea primatului în secolul al XXI-lea: "Un prim acord general este interdependenţa reciprocă între primat şi sinodalitate la fiecare nivel al Bisericii şi respectiva necesitate a unei exercitări sinodale a primatului". Un acord ulterior se referă la articulaţia între "dimensiunea «comunitară» bazată pe sensus fidei al tuturor celor botezaţi; dimensiunea «colegială», exprimată mai ales în colegialitatea episcopală; şi dimensiunea «personală» exprimată de funcţia primaţială". O problemă crucială este raportul dintre Biserica locală şi Biserica universală, care are consecinţe importante pentru exercitarea primatului. Dialogurile ecumenice "au contribuit pentru a face să concorde simultaneitatea acestor dimensiuni, insistând asupra faptului că nu este posibil să se separe raportul dialectic dintre Biserica locală şi Biserica universală".

Rolul Conferinţelor Episcopale

În multe dialoguri a fost subliniată "necesitatea unui echilibru între exercitarea primatului la nivel regional şi universal, notând că în cea mai mare parte a comuniunilor creştine nivelul regional este cel mai relevant pentru exercitarea primatului şi pentru activitatea lor misionară. Unele dialoguri teologice cu comuniunile creştine occidentale, observând o «asimetrie» între aceste comuniuni şi Biserica Catolică, cer o întărire a Conferinţelor Episcopale catolice, şi la nivel continental" şi descentralizare inspirată din modelul vechilor Biserici patriarhale.

Tradiţii şi subsidiaritate

Apoi se subliniază importanţa principiului de subsidiaritate: "nicio problemă care poate să fie tratată în mod adecvat la un nivel inferior nu trebuie să fie dusă la unul superior". Unele dialoguri aplică acest principiu pentru a defini un model acceptabil de «unitate în diversitate» cu Biserica Catolică, susţinând că "puterea episcopului de Roma nu ar trebui să depăşească cea necesară pentru exercitarea slujirii sale de unitate la nivel universal şi sugerează o limitare voluntară în exercitarea puterii sale", deşi recunosc că el "va avea nevoie de un grad suficient de autoritate pentru a înfrunta multele provocări şi obligaţiile complexe legate de slujirea sa".

Sugestii practice de lucru

O primă propunere este aceea a unei noi interpretări a învăţăturilor Conciliului Vatican I din partea Bisericii Catolice, cu "noi expresii şi termeni fideli faţă de intenţia originală, dar integrate într-o ecleziologie de comuniune şi adaptate la actualul context cultural şi ecumenic". În afară de asta, se sugerează să se distingă mai clar între diferitele responsabilităţi ale episcopului de Roma, "îndeosebi între slujirea sa patriarhală în Biserica din Occident şi slujirea sa primaţială de unitate în comuniunea Bisericilor". Se doreşte apoi un accent mai mare pe exercitarea slujirii papei în Biserica sa particulară, dieceza de Roma. A treia recomandare se referă la dezvoltarea sinodalităţii în cadrul Bisericii Catolice. Îndeosebi, a fost sugerată "o reflecţie ulterioară despre autoritatea Conferinţelor Episcopale catolice naţionale şi regionale, despre raportul cu Sinodul Episcopilor şi cu Curia Romană. La nivel universal, subliniază necesitatea unei implicări mai bune a întregului popor al lui Dumnezeu în procesele sinodale". În sfârşit, o ultimă propunere se referă la "promovarea «comuniunii conciliare» prin întâlniri obişnuite între liderii Bisericilor la nivel mondial" şi promovarea sinodalităţii între Biserici cu consultări obişnuite şi acţiuni şi mărturii comune între episcopi şi primaţi.

(După L'Osservatore Romano, 13 iunie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu