© Vatican Media

Interviu luat părintelui Ramina, rector al bazilicii

Sfântul Anton de Padova, însoţitor de călătorie

de Alvise Sperandio

Milioane de persoane în fiecare an merg la mormântul Sfântului Anton de Padova, stând la coadă pentru a se ruga şi atingând lespedea cu mâna. Şi la 13 iunie, în comemorarea liturgică dedicată lui (aniversarul morţii), pelerinajul se reînnoieşte neîncetat cu mii de vizite de la răsăritul până la apusul uneia dintre zilele cele mai luminoase din an. Anton (Lisabona, 1195 - Padova, 1231), preot franciscan şi învăţător al Bisericii canonizat în 1232, este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din lume, "sfântul" prin excelenţă, aşa cum Padova în imaginarul colectiv este identificat ca "oraşul sfântului". În bazilica pontificală condusă de trei ani de părintele Antonio Ramina, 54 de ani, vicentin, din Ordinul franciscan al fraţilor minori conventuali, totul este pregătit pentru sărbătoare, anticipată de celebrarea "Trezenei" (în cele treisprezece marţi precedente). Mâine programul va fi intens: dimineaţa, liturghiile cu delegatul pontifical, arhiepiscopul Diego Giovanni Ravelli, şi episcopul de Padova, Claudio Cipolla, după-amiază cu ministrul provincial al fraţilor minori conventuali, părintele Roberto Brandinelli, urmată de procesiunea solemnă pe străzile oraşului înghesuite de credincioşi care merg în urma statuii de lemn şi a relicvelor sfântului.

Părinte Ramina, cine este Anton pentru dumneavoastră?

O descoperire care nu este imediată. Eu am intrat în convent inspirat mai mult de figura Sfântului Francisc. Pe Sfântul Anton, care aşa cum se ştie l-a întâlnit pe Sărăcuţul din Assisi, l-am cunoscut ca un interpret original al franciscanismului. M-a fascinat pentru două motive: iubirea faţă de cuvântul lui Dumnezeu, cu mare spaţiu dat tăcerii, meditaţiei, rugăciunii, şi forţa extraordinară a predicii sale mereu în favoarea săracilor.

De ce acest sfânt este aşa de venerat?

Este un pic un mister: sfinţi "simpatici" apropiaţi de oameni sunt atâţia. Eu cred că Sfântul Anton cucereşte aşa de multe persoane, pentru că ştie să primească şi să asculte pe toţi, fără nicio excludere. Şi pentru că transmite fiecăruia dimensiunea afectivă a credinţei.

Cine sunt cinstitorii Sfântului Anton de Padova?

Este un popor universal: există bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, bolnavi şi sănătoşi, persoane cu titluri înalte de studiu sau fără. Nu în mod necesar credincioşi, dimpotrivă. Noi, fraţii care păzim bazilica, vedem cum la mormântul său se apropie într-adevăr toţi, deoarece chemarea sa nu are bariere, nici diferenţe.

Ce caută oamenii în Sfântul Anton?

Mai ales mângâiere şi sprijin. Sfântul Anton este un însoţitor de călătorie, prieten pe drumul personal al fiecăruia dintre noi. Mulţi merg să ceară mijlocirea pentru probleme de sănătate, cerând vindecări, minuni, haruri. În acest sens, fotografiile ex voto foarte multe expuse aproape de mormânt sunt o mărturie puternică şi arată faţa universală a Bisericii. În afară de asta, este foarte puternică recunoştinţa pentru darurile primite.

Ce este în gestul de a atinge lespedea?

Nu este magie sau superstiţie, ci ne aminteşte că viaţa noastră de credinţă nu poate să fie numai gândire, sentiment, intenţie bună, ci este şi intrare într-o viaţă trăită, într-o istorie concretă. Acest pelerinaj continuu ne ajută să ne remotivăm pe drumul de credinţă.

Fiecare cerere de sănătate subînţelege mereu o cerere de mântuire.

Când o persoană se apropie de mormânt din cauza bolii, cere pe bună dreptate vindecarea. Dar adevărata minune, aşa cum se întâmplă şi la Lourdes, este că în rugăciune se deschid alte spaţii. Este foarte bună afirmaţia evanghelică "cereţi şi vi se va da", dar nu trebuie uitat că după aceea nu este spus că vine. Ceea ce contează este încrederea în Dumnezeu care este acolo, alături de noi, cu rănile noastre şi trudele noastre şi nu ne lasă niciodată.

Care este actualitatea sfântului în societatea opulentă şi supertehnologică de astăzi?

El medita mult şi vorbea cu forţă. Anton este sfântul interiorităţii. Nu a fost preocupat niciodată să prezinte sau să arate cine ştie ce. În el a fi şi a apărea stau împreună. "Eu sunt ceea ce apar", îi plăcea să spună. Să învăţăm toţi asta.

Care este punctul de contact cu Sfântul Francisc de Assisi?

Pe niciunul nu-l interesa exegeza sau cultura în sine, ci ca în cuvântul lui Dumnezeu să fie recunoscut glasul Domnului, chemarea la vocaţie. Există o vorbă profund de corectă: "să înceteze cuvintele şi să vorbească faptele".

Procesiunea prin Padova este un semn de credinţă şi mărturie într-o "civis" tot mai descreştinată.

Este astfel în măsura în care ştie să genereze legături. Cea care merge în urma statuii este o comunitate eclezială care se întâlneşte şi se recunoaşte în credinţa în Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Anton, şi mereu în măsura în care se încredinţează unei mijlociri a lui, chiar dacă nu se înţelege până la capăt.

În acest timp de război, cum poate Sfântul Anton să ajute pacea?

În manifestul pentru iunie antoniană se vede sfântul în faţa tiranului cerându-i să renunţe la violenţă: nu reuşeşte, dar este minunat curajul de a exprima motive puternice de pace. Este un pic ca papa care neîncetat, la fiecare ocazie, invocă pacea, dar pare să nu fie ascultat. Anton ne învaţă să nu încetăm niciodată şi să promovăm o pace care înainte de toate trebuie să se nască din inima noastră şi din cotidianul nostru. Toţi suntem chemaţi la convertire. Pacea în lume depinde de cei puternici de pe pământ, dar şi de angajarea noastră personală.

Salutul vostru "Pace şi bine" este un imn adus vieţii.

Pacea este urarea ca nimeni să nu se simtă niciodată aşa de departe de Dumnezeu, încât să nu poată reîncepe, chiar ridicându-se după căderile provocate, înainte de toate, de păcatele noastre. În timp ce binele înseamnă a căuta relaţii frumoase, eventual simple însă autentice, singurele care valorează în viaţă.

(După L'Osservatore Romano, 12 iunie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu